Diversitatea abordărilor față de integrarea europeană abundă în vecinătatea europeană, iar mișcările iliberale din Ungaria sau Polonia sunt inspiraționale pentru euroscepticii estici. Aceștia sunt receptivi față de oportunitatea de a utiliza apropierea de UE pentru a moderniza țara din punct de vedere economic. Problemele încep să se contureze atunci când discuțiile despre modernizare intră pe teren politic. Adoptarea standardelor democratice constituie cea mai complicată componentă din meniul relațiilor cu UE. Câteva condiții sunt imperative pentru a iniția mutații benefice în ADN-ul sistemelor politice din vecinătatea estică. Înainte de toate, democratizarea prin intermediul setării unor instituții deschise, independente și eficiente are nevoie de guverne euro-optimiste. O altă condiție indispensabilă constă din asigurarea unei guvernări legitime și legale. Guverne pro-europene formate prin mutilarea statului de drept contravin modelului european de democrație liberală. Nu în ultimul rând, îmbunătățirea calității democrațiilor din Parteneriatul Estic poate rezulta din funcționarea unor instrumente de condiționalitate eficace. De la debutul Parteneriatului Estic în 2009, reformele complicate și cu costuri politice ridicate promovate de UE s-au realizat prin intermediul condiționalității – de la adoptarea legislației anti-discriminare până la reformarea sistemului bancar sau a pieței energetice. De aceea, UE contează pe mecanismul de condiționalitate după anul 2020.

Populismul eurosceptic, care a atins cote extreme în Ungaria și Polonia, denotă ușurința cu care se poate propaga tipul iliberal de gândire în rândul politicienilor europeni. Totul a început cu regimul lui Viktor Orban, demarat în urma unor alegeri democratice în 2010 și ulterior cimentat în decursul scrutinelor ulterioare (în 2014 și 2018), prin eliminarea competiției electorale și dinamizarea naționalismului maghiar (DW, 3 Februarie 2020). Gradual, stilul de guvernare întruchipat de către Orban s-a convertit „într-un model [de referință] pentru alți lideri iliberali” (Guardian, Aprilie 2020), cu precădere în Polonia. Eficientizarea gestionării crizei sanitare provocată de COVID-19 a fost folosită ca scuză pentru un nou val de concentrare a competențelor în detrimentul acelor instituții, unde se mai păstrează amprenta opoziției – parlament. Declinul democrației maghiare are însă și motive exogene, precum amânarea modernizării UE în vederea protecției sale împotriva fenomenului de „autocratizare”.

Fără instrumente normativ-instituționale de condiționalitate, UE este incapabilă să protejeze fundamentele proiectului european – valorile democrației liberale – în fiecare stat membru. În dezbaterile recente pe marginea cazului ungar, deputații europeni au solicitat Comisiei Europene să evalueze starea statului de drept (Parliament.eu, 14 Mai 2020). Dacă încălcarea tratatelor europene este probată, atunci pot fi pornite proceduri legale ce se pot solda inclusiv cu suspendarea drepturilor ce revin unui stat membru. Eurodeputații s-au pronunțat în favoarea penalizării regimului lui Orban prin condiționarea fondurilor europene, disponibile pentru repararea consecințelor economice ale pandemiei. Încă din luna aprilie anul curent, Parlamentul European a constatat că acțiunile Ungariei și ale Poloniei în materie politico-electorală sunt „incompatibile cu valorile europene”. Totuși, instituirea unui principiu de condiționalitate pentru asemenea abateri necesită nu vot cu majoritate calificată, ci „unanimitate”, imposibil de atins din cauza opunerii Ungariei și Poloniei. Liderii acestor țări se ascund în spatele percepției stereotipizate despre „Estul conservator” neînțeles de „Vestul liberal”, care potrivit lui Tomáš Valášek „subminează încrederea în UE și consolidează autoritarismul” în Europa Centrală (Carnegie Europe, Noiembrie 2019). Opoziția acestor state membre este trecută cu vederea de către vicepreședinta Comisiei Europene, Věra Jourová, care recent și-a exprimat speranța că noul cadru financiar multi-anual al UE (2021-2027) va „lega fondurile europene de statul de drept”. Pe termen scurt și mediu, există șanse minime ca UE să atașeze vreo condiționalitate la instrumentele financiare de solidaritate europeană împotriva efectelor pandemiei.

Obiectivele post-2020 setate de UE în relațiile cu Parteneriatul Estic conțin măsuri ce pot preveni atractivitatea și aplicabilitatea modelului de integrare europeană sugerat de „orbanism”. În același context, accentul pus de UE pe condiționalitate și statul de drept pot beneficia dezrădăcinarea euroscepticismului de tip est-european.

Euroscepticismul de tip est-european

Proveniența euroscepticismului are la temelie o multitudine de motivații, care se disting de la o țară la alta, atât în interiorul UE cât și în vecinătatea sa estică. Euroscepticismul intra-european are o complexitate mai proeminentă și reiese dintr-o experiență mai strânsă și îndelungată de integrare europeană. Liesbet Hooghe and Gary Marks enumeră șapte surse majore ale scepticismului ce înrăutățește percepția vizavi de integrarea europeană și UE, în totalitatea sa.

Primo, accentuarea identității naționale reprezintă un prim motiv pentru a desconsidera UE și, respectiv, identitatea supranațională care decurge din afilierea europeană. Secundo, atitudinea negativă față de UE se înregistrează în rândul celor defavorizați de politicile europene de ordin economic. În acest domeniu instituțiile UE au atribuții exclusive – comerț, politica comună în domeniul pescuitului, politicile de competiție (Art. 3 al Tratatului de Funcționare a UE). Promotorii Brexit-ului au mobilizat votul anti-UE inclusiv prin condamnarea reglementărilor supranaționale europene (economie, migrație, jurisdicție). Tertio, un alt amplificator al euroscepticismului constă în familiarizarea redusă a cetățenilor cu privire la rolul și modalitățile de funcționare a instituțiilor europene, ceea ce, prin contrast, avantajează imaginea structurilor de stat naționale, mai apropiate geografic și mai reprezentative din perspectiva democrației electorale. Quarto, opoziția față de UE rezultă de asemenea din acțiunile forțelor politice populiste, care obișnuiesc să extindă nemulțumirea față de autoritățile naționale către instituțiile europene – începând cu criza financiară din 2009, continuând cu cea a migrației din 2015 și terminând cu cea mai recentă – din domeniul sanitar. Quinto, capacitățile limitate ale surselor media de a discerne și explica nuanțat procesele europene complicate produce în rezultat un soi de euroscepticism mai degrabă de ordin cognitiv decât afectiv. Și, Sexto, percepția despre UE este sancționată de public pentru eșecurile guvernelor naționale care extrapolează responsabilitatea pentru actele de guvernare națională. Acest tip de euroscepticism a ieșit în evidență în timpul pandemiei, când responsabilitatea autorităților statelor membre pentru gestionarea crizei a fost substituită cu condamnarea lipsei de ajutor din partea UE.

Spre deosebire de euroscepticismul din UE, cel de tip est-european este determinat de trei considerații esențiale: justificarea avantajelor regimurilor autoritare; complementarea luptelor politice dintre putere și opoziție; element integrant al discursului geopolitic al Kremlinului și al dezinformării rusești.

Justificarea autoritarismului conservator. Liderii autoritari apelează frecvent la euroscepticism ca scut de protecție împotriva democrației liberale. Alexander Lukașenko a argumentat împotriva eficienței democrației de tip european făcând referință la criza migrației din UE – „democrația voastră vă va îngropa”. Mai devreme, președintele belarus a utilizat declarații homofobe personalizate – „mai bine dictator, decât homosexual” – pentru a neutraliza criticii săi europeni: ministrul german de externe, Guido Westerwelle. Liderul azer Ilham Aliyev a recurs la o retorică ostilă pentru a justifica refuzul de a tinde spre o „integrare cu UE”, invocând motive religioase, dar și intenția valorilor europene de a egala drepturile femeii și bărbatului.

Luptele politice dintre putere și opoziție. În țările cu regimuri hibride, precum Moldova, forțele pro-ruse au acuzat UE de susținerea guvernelor pro-europene în perioada anilor 2012-2014. În timp ce negociau regimul fără vize și Acordul de Asociere cu UE, acele guverne facilitau comiterea crimelor bancare (IPN, 23 Februarie 2019). Cu excepția Moldovei, UE nu este criticată în nicio altă țară din Parteneriatul Estic pentru cooperarea cu guverne influențabile de grupări oligarhice, precum Ucraina sau Georgia (IPN, 27 Ianuarie 2020). În condițiile unor clivaje geopolitice puternice, care separă societate practic în două, Acordul de Asociere cu UE, semnat de Moldova în 2014, a fost convertit într-un instrument de propagare a euroscepticismului în timpul alegerilor parlamentare din 2014 și la prezidențialele din 2016.

Retorica și dezinformarea rusească la scară regională. Nu în ultimul rând, neîncrederea față de UE în statele Parteneriatului Estic este fabricată în Rusia – prin declarații politice și construcții artificiale mediatice – și exportată zilnic de sursele rusești de informare. De la începutul pandemiei, discursul oficialilor ruși și informațiile false ale mediilor rusești au țintit gestionarea crizei sanitare de către UE. Acestea au urmărit să disemineze incertitudine publică în solidaritatea europeană, beneficiile coeziunii europene și sustenabilitatea instituțiilor europene. Dintre toate statele Parteneriatului Estic, Georgia și Ucraina dispun de pragmatism de stat cu privire la riscurile hibride de origine rusă, dar și rețele non-guvernamentale solide de „verificare a faptelor”, capabile să contracareze facil falsurile informaționale provenite din Rusia. Acestea sunt urmate, la distanță semnificativă, de Moldova, unde atât discursurile anti-europene ale liderilor ruși („familia tradițională”), cât și dezinformarea rusească sunt tratate ca pericol, doar opțional, în funcție de preferințele geopolitice ale guvernelor extrem de volatile. Belarus, Armenia și Azerbaidjan constituie cel mai vulnerabil grup. Aici, dezinformarea rusească circulă nestingherit, iar răspândirea și aprofundarea euroscepticismului are loc pe fundalul promovării unei identități euroasiatice.

Condiționalitatea – unicul instrument viabil pentru reforme durabile

UE are intenții foarte clare de a utiliza condiționalitatea în relațiile cu vecinii estici. În raport cu statele asociate – Georgia, Moldova și Ucraina – condiționarea reformelor are loc pe platforma asistenței macro-financiare. Iar cu statele neasociate – Azerbaidjan și Belarus – singurul format viabil care permite introducerea condiționalității constituie facilitatea regimului de vize. Armenia este unica țară a Parteneriatului Estic unde UE poate combina condiții atât la alocarea asistenței macro-financiare, cât și în cadrul dialogului privind liberalizarea vizelor.

În strategia sa pentru „Politica Parteneriatului Estic după 2020”, Comisia Europeană se abține de la orice formă accentuată de inoculare a condiționalității. Într-o manieră indirectă, documentul atenționează totuși că la distribuirea asistenței financiare va fi luat în calcul „progresele reformelor legate de statul de drept” (Pagina 9). Asemenea modalitate rezervată de a puncta condiționalitatea reprezintă un compromis politic logic pentru a nu genera reacții imprevizibile din partea celor șase țări ale Parteneriatului Estic. De asemenea, o condiționalitate mascată se observă în prevederile ce țin de simplificarea regimului de vize pentru Armenia, Azerbaidjan și Belarus, care trebuie să îndeplinească niște „criterii relevante” (Pagina 15).

O abordare mai tranșantă o au guvernele statelor membre (Consiliul UE), care în decizia lor, din luna mai curent, subliniază rolul mecanismului de condiționalitate și stimulare a reformelor ca principiu ce ghidează Politica Europeană de Vecinătate, introdus începând cu anul 2015. Consiliul UE se arată convingător că, datorită condiționalității, statele Parteneriatului Estic sunt „încurajate să se angajeze în reforme” pentru a „beneficia de sprijinul corespunzător din partea UE”. Mai mult ca atât, Consiliul detaliază structura mecanismului de condiționalitate, care trebuie să includă „reforme prioritare specifice, cu criterii imparțiale, precise, detaliate și verificabile” (Punctul 4, pagina 3), inclusiv „un mecanism comun de evaluare a progresului”.

Pe lângă viziunea strategică față de Parteneriat, UE are o înclinație bine definită de a pune în funcțiune condiționalitatea pentru necesități curente. De aceea, asistența macro-financiară a UE pentru depășirea consecințelor pandemiei pentru țările asociate din Parteneriatul Estic (Georgia -150 milioane EUR, Moldova – 100 milioane EUR, Ucraina – 1,2 miliarde EUR) reiterează, pe lângă condiționalitatea sectorială, și precondițiile politice în sfera statului de drept. UE corelează asistența macro-financiară anti-COVID-19 cu asistența inițiată anterior pentru Georgia, Moldova și Ucraina (în 2018, 2017 și respectiv 2018). Asemenea interdependență fortifică presiunea exercitată de mecanismul de condiționalitate, ceea ce face ca șirul de reforme asumate de vecinii estică să crească, inclusiv probabilitatea realizării lor.

În loc de concluzii…

„Orbanismul” demonstrează că, chiar în interiorul UE, dezintegrarea valorilor europene este fezabilă și deocamdată imparabilă. Condiționalitatea intra-UE trebuie să devină realitate pentru a proteja fondurile europene de cleptocrația din statele membre (Ungaria, Malta, etc.), care facilitează „autocratizarea” regimurilor politice și deposedează cetățenii ungari, maltezi și alții de beneficiile integrării europene. Asemenea comportamente subminează autoritatea UE în Parteneriatul Estic.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro