Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

De ce au amânat polițiștii și angajații din penitenciare protestul ce trebuia să aibă loc la sediul PNL

Publicat

in

Marți, polițiștii și angajații din penitenciare trebuiau să organizeze un protest la sediul Partidului Național Liberal, din Aleea Modrogan.

Sindicaliștii au decis să amâne manifestația din fața sediului PNL.

Iată explicațiile pe care le-a dat președintele SIDEPOL, polițistul Gabriel Gîrniță:

„Angajații din #poliție și din #penitenciare amână protestele din fața sediului #PNL

🟢Dialogul social deblochează criza dintre PNL și reprezentanții angajaților din poliție și din penitenciare ‼️

🤝În urma #discuțiilor purtate cu reprezentanți ai Partidul Naţional Liberal (PNL), (FSANP) Federația Sindicatelor din AdministrațiaNațională a Penitenciarelor si Sindicatul Democratic al Polițiștilor – #SIDEPOL au decis să #amâne organizarea protestului anunțat pentru data de 19.04.2022, în fața sediului central al partidului.

🟢În data de 19.04.2022, în cadrul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților se dezbat amendamentele la proiectul legislativ Pl-x nr. 52/2022 privind adoptarea OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ordonanță care a înghețat salariile și pensiile românilor în plină criză a scumpirilor și a creșterii facturilor la energie electrică și la gaze naturale. Votarea amendamentelor ar reduce discriminările salariale la care sunt supuși polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare față de ceilalți angajați din sectorul public.

🟢Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (#FSANP) și Sindicatul Polițiștilor – #SIDEPOL consideră că aprobarea OUG nr. 130/2021 în forma sa inițială, adoptată de Senat reprezintă o subminare a forțelor de ordine din România. Prin măsura luată, Senatul a făcut sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională neatractiv din punct de vedere salarial pentru cetățeni. Practic, dacă proiectul de lege ar trece de Camera Deputaților (for decizional) în forma adoptată de Senat, ar conduce la deprofesionalizarea poliției, armatei și penitenciarelor, întrucât ar elimina concurența la angajarea în sistem.

🟢Lipsa de investiții în calitatea umană și în calitatea serviciilor oferite de poliție, armată și penitenciare se va răsfrânge în mod cert asupra cetățeanului român, care, pe termen mediu și lung, va deconta măsurile luate de clasa politică. Un polițist, un militar sau un polițist de penitenciare mediocru nu poate garanta românilor siguranță și încredere.

🟢Prin urmare, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Sindicatul Polițiștilor – SIDEPOL atrag atenția #deputaților că eventualele decizii înțelepte ale acestora în legătură cu proiectul legislativ Pl-x nr. 52/2022, luate în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților vor conduce la creșterea siguranței cetățenilor și vor contribui la zădărnicirea infracționalității în România.
***
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) – #președinte Cosmin #DOROBANȚU
Sindicatul Democratic al Polițiștilor SIDEPOL – #președinte Gabriel #GÎRNIȚĂ”.

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO halucinant: Un politician controversat confundă, în mesajul de Paște, Învierea Domnului cu Nașterea lui Iisus

Publicat

in

De

Candidatul liberal la Primăria Valea Mare din Olt, Dan Gheorghe, a încurcat grav sărbătorile fundamentale ale creștinătății, vorbind despre “Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere.

Dan Gheorghe a încercat să impresioneze printr-un mesaj video, filmat pe o canapea, cu o lumânare aprinsă în față și un coș de ouă vopsite alături. Totuși, liberalul a confundat sărbătorile, exprimând urări pentru Crăciun, în loc de Paște.

“Este Noaptea de Înviere, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății! Lumina Sfântă, simbol al biruinței binelui asupra răului și Nașterea lui Iisus Christos să vă inunde casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire. Să aveți sufletul curat, trupul sănătos și să petreceți clipe minunate alături de cei dragi. Tot ce este rău să piară din viața noastră, iar binele să ne unească, să ne facă mai drepți și mai atenți la nevoile celorlalți. Vă doresc sănătate și un Paște Fericit! (…)”, a transmis Dan Gheorghe.

El nu este la prima aventură politică în PNL, anterior căutând faima în cadrul USR, fiind chiar președinte al organizației municipale Slatina, potrivit Gazeta Nouă.

O pată neagră din CV-ul său este aceea că a ocupat funcția de director economic atunci când fosta fabrică „Textila” din Slatina a fost vândută. În mod bizar, el a rămas proprietar al halelor unde funcționează un centru comercial (bazar) și un celebru supermarket.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ismail Haniyeh acuză Israelul că sabotează eforturile pentru un armistiţiu în Gaza

Publicat

in

De

Liderul mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a acuzat duminică Israelul că sabotează eforturile de mediere în vederea unui armistiţiu în Gaza asociat cu o eliberare a ostaticilor deţinuţi în teritoriul palestinian, transmite France Presse, potrivit Agerpres.

Haniyeh a afirmat într-un comunicat că premierul israelian Benjamin Netanyahu vrea să “inventeze justificări constante pentru a continua agresiunea, a extinde (…) conflictul şi a sabota eforturile mediatorilor şi ale diferitelor părţi”.
Reprezentanţi ai mediatorilor – Qatar, Egipt şi Statele Unite – se află la Cairo, unde o delegaţie a Hamas s-a deplasat sâmbătă şi duminică pentru discuţii suplimentare privind un armistiţiu.

Oferta mediatorilor, prezentată Hamas la sfârşitul lunii aprilie, prevede un armistiţiu temporar combinat cu eliberarea prizonierilor palestinieni deţinuţi de Israel în schimbul eliberării ostaticilor răpiţi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, care a declanşat războiul.

Dar, cu câteva ore înainte de reluarea negocierilor de duminică de la Cairo, un oficial Hamas a declarat că mişcarea sa “nu va accepta în niciun caz un acord care nu prevede în mod explicit încetarea războiului”.

Hamas a abordat discuţiile cu “seriozitate şi pozitivitate”, dar a pus sub semnul întrebării “sensul unui acord dacă primul rezultat nu este o încetare a focului”, a explicat Haniyeh, care se află la Doha.

El a adăugat că Hamas “rămâne dornic să ajungă la un acord cuprinzător”, “în etape”, “care să pună capăt agresiunii, să garanteze retragerea (Israelului) din Gaza şi să conducă la un acord serios privind schimbul” de ostatici deţinuţi în Gaza şi de prizonieri palestinieni.

Israelul “nu poate accepta” cererea Hamas, a declarat anterior Benjamin Netanyahu, după ce a jurat să anihileze mişcarea islamistă palestiniană în urma atacului din 7 octombrie.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend