​Un cetățean european care a trăit la Moscova șapte ani și s-a întors în UE după 24 februarie (dar are în continuare o parte din familie acolo) povestește despre cum evenimentele din ultimele luni au creat probleme în societatea rusă, dar au și apropiat curente ce erau pe poziții divergente: „integritatea statului sau rusofobia (fie reală, fie doar percepută) sunt subiecte unde se găsește rapid o linie comună”.

Piata Rosie din MoscovaFoto: Nikolay Vinokurov / Alamy / Profimedia Images

Personajul cu care am stat de vorbă (și al cărui nume nu-l vom divulga, la rugămintea acestuia) este un om de afaceri dintr-o țară europeană vestică, dar care în ultimii șapte ani a trăit în Rusia. Este căsătorit aici și tot în Rusia a făcut și un MBA, mai exact la Moscova.

După atacarea Ucrainei de către armata lui Putin, de pe 24 februarie, expatul s-a întors (temporar) în UE, dar o parte din familia sa a rămas acolo. Am vrut să stăm de vorbă despre ultimele evenimente, mobilizarea rezerviștilor pentru război etc pentru a avea și perspectiva unui vestic care cunoaște Rusia chiar de la fața locului și înțelege cum funcționează atât societatea rusă, cât și cea vestică.

Cum a evoluat atitudinea față de război a rușilor din 24 februarie până astăzi? A crescut susținerea sau dimpotrivă a scăzut?

Îmi este greu să apreciez pentru că aproape nimeni nu se mai pronunță deschis. La începutul războiului am auzit multe voci pe social media, dar și pe stradă, în restaurante (chiar vizavi de Kremlin) și de la oameni publici (inclusiv fiica purtătorului de cuvânt a lui Putin) care s-au pronunțat împotriva războiului.

Mulți oameni au protestat în stradă. După ce protestatarii au fost închiși, alții și-au pierdut locurile lor de munca și au fost introduse legi ambigue nu am mai văzut mulți care să se expună. Mulți au plecat din țară.

Cumva este un șoc pentru generațiile mai tinere, care au fost obișnuite să se exprime liber și care până acum au auzit doar de alte vremuri în care nu era bine să spui ce gândești. Așadar, în ceea ce privește susținerea este greu de apreciat.

Totuși există și inițiative împotriva războiului. De exemplu, peste 35 de primari din regiunea Moscova și St Petersburg au semnat o petiție pentru a-l acuza pe Vladimir Putin de înaltă trădare. Pe de altă parte, îi avem pe cei care sunt susținători convinși de mai multe feluri și care se fac auziți.

Și aici nu avem doar susținători, ci și critici care sunt de părere că lucrurile nu merg destul de repede și ritmul guvernului / președintelui este prea moale. Au cerut mobilizarea mai demult.

Așadar, în momentul de față în discursul public sau între colegi, probabil, cea mai comodă poziția este să se afirme mobilizarea – că așa nu se contrazic cu nimeni. Cine nu vrea să o afirme poate să spună că e păcat că acum o să moară si mai mulți oameni – și într-adevăr asta este ceva ce aud foarte des și este resimțit sincer de cei care o spun.

„Până la urmă majoritatea țărilor din lume nu participă la sancțiuni – acestea sunt ale UE și SUA”

Populația activă (în special cea urbană) simte sau nu efectele sancțiunilor occidentale din ultimele luni? Haideți să dăm câteva exemple.

Rusia este o piață mare, autosuficientă în unele privințe. La început au existat câteva zile cu cumpărături iraționale, la panică (zahăr – Rusia e exportator net de zahăr, nu se punea niciodată problema să fie lipsă de așa ceva) și câteva magazine de lux erau goale sau închise. Dar în principiu nu este nevoie de ele, există multe variante autohtone sau din alte țări.

Până la urmă majoritatea țărilor din lume nu participă la sancțiuni – acestea sunt ale UE și SUA. În centrele urbane, sigur, se mai simte că nu se mai servește un anumit tip de risotto, că lipsește parmezan sau colecția de la Versace a întârziat.

Dar pe de altă parte există foarte multe activitate în sfera de business rusesc și multe inițiative antreprenoriale pentru a înlocui brandurile care au ieșit cu altele noi: McDonalds si Starbucks (acestea oricum nu erau la fel de populare precum brandurile autohtone) au fost deja înlocuite cu branduri noi cu oferte similare, designeri noi vând hainele lor, mâncarea nu se mai importa din UE încă din 2014, piața bancară demult lucrează intern fără SWIFT – rămâne de văzut cum sau dacă va reuși Rusia să înlocuiască în industrie și tehnologie componentele pe care le importă.

Pe scurt: mulți oameni se simt în siguranță și sunt de părere că o să existe câțiva ani mai grei, dar apoi Rusia va ieși mult mai puțin șifonată din situația asta decât Europa.

Sentimentul ăsta de altfel, nu corelează cu atitudinea față de război. În principiu și oamenii care nu sunt susținători deseori au aceeași impresie.

Ce știți despre proteste după decretul privind mobilizarea rezervistilor?

Au existat proteste în orașele mici și mari, nu foarte voluminoase și cu arestări. Nu cred ca va fi un fenomen de masa.

Care este starea de spirit printre ruși după anunțul lui Putin? Ce credeți că se va întâmpla în perioada următoare?

Nimeni nu vrea să moară, decât niște naționaliști romantici care au văzut prea multe filme. Și nimeni nu vrea să piardă rude. Nici în Rusia, și nici în Ucraina. Mulți de altfel au rude și aici, si acolo. Acum sensul tragediei devine un pic mai palpabil pentru mulți.

Totuși, rușii nu au încotro. Occidentul, prin sancțiunile sale, a pedepsit mai ales populația urbană și activă, iar prin acțiunile antirusești, uneori și rasiste (excluderea tuturor rușilor din competițiile internaționale, de design și artă, chiar și de câini rusești din show-urile de câini, Pink Floyd și alții au blocat muzica lor în Rusia etc – a existat aici un maraton de absurdități) a bruscat și i-a lăsat fără susținere (nici măcar morală) mai ales pe cei care au fost critici și aproape de un stil de viață vestic.

Din punctul de vedere al rușilor, vestul se prezintă ipocrit și cu standarde duble, sancțiunile nu sunt privite de majoritatea oamenilor ca fiind adecvate.

Așa că nu văd să domine vocile care cer o reconciliere cu vestul, ci discursul va fi mai degrabă între cei care cer o intensificare a războiului și cei care susțin cursul actual ce este totuși unul limitat ca și scop regional și politic. Și având în vedere câte arme și susținere vestică se descarcă acum în Ucraina situația poate să dureze ani buni și să escaladeze ușor mai departe.

Cred ca asta e cea mai mare problema: nu prea par să existe alternative.

Din ce știți dumneavoastră: este Ucraina un motiv de sacrificiu pentru poporul rus? Care sunt mizele/ subiectele la care rușii vibrează emoțional, ca să zic așa?

În narativul rusesc, Vestul condus de America a provocat criza din Ucraina și a umplut teritoriul acestei țări cu arme care amenință integritatea/suveranitatea statului rus. Ucraina, ca și stat cu un guvern corupt și instabil, a devenit un risc de siguranță.

Din punct de vedere geopolitic trebuie asigurată măcar partea din sud-est, argumentat emoțional prin aceea că „trebuie protejată populația rusă” din estul Ucrainei și apărată integritatea Rusiei față de provocările americane – fie ele directe sau prin intermediar.

Cunosc mulți care sunt indiferenți la argumentele geopolitice sau nu cred neapărat în cauza umanitară – însă integritatea statului sau rusofobia (fie reală, fie doar percepută) sunt subiecte unde se găsește rapid o linie comună.

„Vreți, nu vreți, suntem în aceeași barcă și bilet la alta nu aveți. Deci hai împreună ca să fie bine”

L-au crezut rușii pe Putin când l-au văzut ieri la tv spunând că, de fapt, Occidentul este cel care și-a propus să distrugă Rusia? Mai are efect propaganda oficială a puterii, în rândul populației urbane/ educate? Dar în rândul populației needucate?

Discursul este mai degrabă emoțional – vestul este prezentat rusofob sau în cel mai bun caz incapabil să înțeleagă Rusia și rușii, ceea ce de altfel se validează ușor în contact cu străinătatea pentru majoritatea cetățenilor ruși în zilele astea: carduri și conturi blocate, excluderi din „Apple store” și de la cumpăraturi vestice (nu esențiale, dar prestigioase în trecut), limitarea vizelor, excluderi din competiții și incidente care pot fi încadrate la „cancel russian culture”.

Aceste incidente, în care oamenii au experiențe personale de respingere și de amenințare / umilințe etc, sunt mult mai bune decât orice alt argument pentru ca le demonstrează oamenilor, indiferent de educație sau statut social, că „vreți, nu vreți, suntem în aceeași barcă și bilet la alta nu aveți. Deci hai împreună ca să fie bine”.

De exemplu, cunosc o fată de 12 ani care după 24 februarie a trăit o vreme în străinătate. Ca să se acomodeze a vrut să aibă un hamster și a vrut să cumpere, din economiile ei, o cușcă pentru noul ei prieten. Dar cardul ei era blocat.

Apoi în parc, ucrainienii adulți le-au spus altor copii să nu vorbească cu fata. Faptul că era mereu, chiar și la vârsta ei, un critic pe față a lui Putin nu a interesat pe nimeni. Ca și mulți alți copii care au fost trimiși în Europa de părinții ruși, fata s-a întors acasă unde, totuși, îi este mai ușor.