Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ciolacu: Pe 31 decembrie se închide discuţia cu pensiile speciale / Este o discuţie în ceea ce priveşte mărirea vârstei de pensionare

Publicat

in

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat duminică, la Antena 3, că pe 31 decembrie se închide discuţia cu pensiile speciale. El a precizat că este o discuţie în ceea ce priveşte mărirea vârstei de pensionare şi va trebui să se vină cu o mărire. Nu poţi să fii magistrat o săptămână şi să te încadrezi la pensie de magistrat, a mai arătat Ciolacu.

Ministerul Muncii conform celor scrise în PNRR, are până la 31 decembrie să vină să iniţieze legea prin Guvern, pe urmă în Parlament, cu pensiile speciale, a spus Ciolacu, precizând că ministerul Muncii şi-a luat un consultant, Banca Mondială, care a terminat raportul deja şi l-a pus la dispoziţia ministerului, iar  ministrul Muncii la dispoziţia premierului.

Liderul PSD a spus că până la 31 decembrie trebuie să se vină cu o lege constituţională, pentru a ne încadra în jalonul din PNRR şi a închide acest capitol.

Despre pensiile militarilor, Marcel Ciolacu a spus: ”Niciodată, nici eu nici colegii mei nu am văzut pensiile militare intrând în zona de pensii speciale, pentru că sunt pensii ocupaţionale şi astfel de pensii există peste tot în lume”. El a adăugat că ar fi culmea când eşti în război, să intrăm într-o zonă de a declara că pensiile militarilor sunt pensii speciale.

”Sunt ferm convins, eu nu am văzut încă de la interministerială, care sunt soluţiile pentru a se închide această discuţie. Pe 31 decembrie se închide discuţia cu pensiile speciale. Mărirea punctului de pensie se discutăm întotdeauna în zona de contribuţie”, a mai arătat Ciolacu.

El a ţinut să precizeze că ”este o discuţie în ceea ce priveşte mărirea vârstei de pensionare”.

”Acest lucru nu l-a trecut PSD-ul, l-a trecut guvernul de dreapta, PNL-USR, în PNRR. Este clar că va trebui să venim cu o mărire dar nu de a doua zi, nu va schimba nimeni legea cu pensiile prin Ordonanţă de Urgenţă”, a spus el, dând asigurări că este exclus acest lucru, ci va fi un proiect de lege.

Despre magistraţi, Ciolacu a spus că ”nu poţi să ieşi la pensie cu o pensie mai mare decât veniturile pe care le-ai avut când ai fost activ. Nu poţi să fii magistrat o săptămână şi să te încadrezi la pensie de magistrat, e total incorect”. ”Sunt lucruri care trebuie reparate”, a afirmat el.

”Nimeni nu va mări vârsta de pensionare la 65 de ani, peste noapte”, a precizat Ciolacu, adăugând că ”nu îndrepţi o nedreptate cu o altă nedreptate”.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

KFC a luat o decizie radicală: Închide temporar toate restaurantele și a declanșat un adevărat război cu presa dintr-o țară cu zeci de milioane de locuitori

Publicat

in

De

KFC a închis temporar puncte de vânzare în Malaezia , invocând condiţiile economice dificile. Presa locală relatează că închiderea s-a datorat boicoturilor legate de legăturile percepute ale lanţului de fast-food cu Israelul.

Malaezia, o ţară majoritar musulmană, este un susţinător al palestinienilor, iar unele mărci occidentale de fast-food din această ţară, ca şi din alte naţiuni musulmane, au fost vizate de campanii de boicotare din cauza ofensivei militare a Israelului în Gaza.

QSR Brands (M) Holdings Bhd, care operează francizele KFC şi Pizza Hut în Malaezia, a declarat că a închis temporar puncte de vânzare KFC “ca răspuns la condiţiile economice dificile”.

“QSR Brands şi KFC Malaysia a luat măsuri proactive de închidere temporară a punctelor de vânzare ca mijloc de a gestiona costurile de afaceri în creştere şi de a se concentra pe zonele comerciale cu grad ridicat de angajare”, a precizat compania. Comunicatul nu a abordat rapoartele presei.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ce băuturi deosebite (și românești) punem pe masa de Paște – Recomandări și sfaturi de la 4 experți în vinuri

Publicat

in

De

​Mâncarea de Paște parcă n-ar fi la fel fără băuturile potrivite. Friptura de miel sau de curcan, drobul, pasca, salata boeuf, cozonacul, ouăle vopsite și toate celelalte bunătăți au nevoie să fie acompaniate de băuturi care să le pună în valoare gustul, dar și să ajute să alunece mai ușor (și, de ce nu, să ușureze digestia).

Vinuri de PașteFoto: Anton Ostapenko / Alamy / Alamy / Profimedia

Băutura tradițională pentru această ocazie este, fără doar și poate, vinul roșu, dar atunci când am cerut specialiștilor în domeniu recomandări, am aflat că la masa de Paște merg foarte bine și alte băuturi, precum vinuri albe, rose, spumante sau tării.

Iată care au fost recomandările experților.

Cezar Ioan de la Vinul.ro:„O să încep cu un vin alb dulce, contraintuitiv”

Cezar Ioan este fondatorul celei mai longevive publicații despre vinuri din România – Vinul.ro, dar și publisher al volumelor „Romanian Gastronomy in the XXIst Century”, „Winelovers’ Guide into Romanian Treasures” și altele.

El ne spune că pentru el, anul ăsta, vinurile de Paște vor fi alese așa încât să fie sigur că sunt pe gustul lui și că le plac și prietenilor cu care se va întâlni.

„O să încep cu un vin alb dulce, contraintuitiv, dar vom avea pe masă și niște pateu de casă și vreau să-i văd pe toți zâmbind de la bun început. Pentru prietenii mei băutori de demisec/demidulce/dulce, voi alege cu siguranță vreo patru sticle (ne întâlnim de mai multe ori) de Tămâioasă românească Grande Reserve Beciul Domnesc (strâmbați voi din nas că e prea ieftin la cei 31 lei sticla pe site-ul producătorului, eu mă bucur!).

Un vin dulce cu arome și gust accesibile, dar care e departe de a fi simpluț – e echilibrat, ușor de băut și totuși complex. E vinul cu care demontez cel mai ușor prejudecata că marile companii producătoare, cele industriale, nu pot să facă vin bun. Am și impresia că mai e și o promoție, la achiziții peste 250 lei ai transportul gratuit”, spune Cezar.

Pentru băutorii de vinuri BIO, Cezar are următoarele recomandări: „Alegerea e fie o Fetească neagră de Dealu Mare, de la Domeniile Franco Române, la 35 lei sticla pe king.ro, fie un mai pretențios și mai prețios asamblaj dobrogean de Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească neagră de la Domeniul Bogdan – Cuvee Experience roșu.

La 57 de lei pe site-ul producătorului, satisface și mintea în căutare de BIO, și buzunarul meu în căutare de raport bun preț/calitate. Ambele crame au la bază know-how franțuzesc, ambele vinuri pe care le voi lua sunt savuroase și nu-mi devalizează contul de vacanță. Cred c-o să iau din amândouă, că va fi multă carne de miel pe masă.”

Ca să meargă cu drobul, urda și cașul cu ridichi și ceapă verde și alte „varietăți delectabile” (inclusiv „vorbă lungă”), Cezar spune că o să pună pe masă o Nedee oltenească (de fapt, mai multe) – asamblaj de Fetească regală, Fetească albă și Tămâioasă românească.

„Este 50 lei pe site-ul producătorului, dar 100% șanse (pe verificate) să-i fac pe comeseni să le strălucească ochii”, adaugă Cezar.

„Sunt sigur că voi mai găsi (aduse de prieteni, că doar îi știu) niște Grasă de Cotnari și niște Fetească albă NAIV (65 lei sticla din fiecare, pe king.ro), și la fel de sigur un Prince Mircea Cabernet Sauvignon (89 de cinstite puncte Parker la vreo 60 lei sticla la producător, știu exact și cine îl aduce)”, mai adaugă Cezar.

Jurnalistului culinar Cosmin Dragomir: „Eu aș recomanda pentru momentele de dinaintea ciocnirii ouălelor și clinchetul paharelor de spumant”

Jurnalistul culinar Cosmin Dragomir este și „băutor profesionist” cu diplomă de Eurosomelier. Și el ne povestește despre ce băuturi deosebite putem pune în acest an pe masa de Paște, nu doar vinuri.

„Deși nouă ne place să începem masa cu o tărie autohtonă, care se spune că ne-ar deschide apetitul (de fapt, vorbim de un mit desființat chiar și de medici), eu aș recomanda pentru momentele de dinaintea ciocnirii ouălelor și clinchetul paharelor de spumant.

Spre exemplu, Vin Spumant CH, Selecție, Frâncușă, Alb, Extrasec, 0.75l de la Cramele Cotnari. Este perfect orice zi, nu doar cele de sărbătoare. Raportul calitate preț este imbatabil, acesta fiind unul dintre cele mai ieftine de pe piață, dar nu vă luați doar după preț.

Un vin agreabil, de împărțit cu întreaga familie de la străbunici la adolescenții de peste 18 ani”, spune Cosmin.

Dacă sunteți fideli distilatelor, Cosmin recomandă Horinca de vișine învechită trei ani cu brandul La Horincie, Pălica de gutui a celor de la Bădăcin sau țuica Pater (excelente toate trei).

„Dacă tot e sărbătoare, poate și bugetul e pe măsură, așa că la aperitive, chiar și la drob, s-ar preta o Fetească albă cu un nume care, întâmplător, are legătură cu Sărbătorile Pascale: Patima după Matei Fetească Albă 2022Single Vineyard. Este, după gustul meu, cea mai bună expresie a acestui soi autohton în acest moment. Un vin proaspăt, echilibrat, mineral și fructat, nu foarte ieftin dar nici cât să dezechilibreze bugetul”, povestește Cosmin.

Când vine vorba de friptura de miel, Cosmin spune că ea se asociază perfect cu un roșu baricat, expresiv, cu ceva mai mult alcool decât media.

„Aleg tot un soi românesc, Fetească Neagră Gramofon Wine. Vorbim de un soi vechi românesc, prefiloxeric, și de o cramă situată în cea mai bună regiune pentru acești struguri: Dealu Mare. O să descoperiți în el arome de fructe roșii supracoapte, prune sau coacăze, pe care eu le-aș vedea acompaniind mielul și ca fructe propriu-zise, nu doar ca bucurii gustative descoperite în vin”, încheie Cosmin.

Alex Dona, de la desprevin.ro, spune că masa de Paște se începe cu un spumant

Alex Dona este co-fondator desprevin.ro și winedeals.ro. Și el ne spune că e de bonton să începem masa de Paște cu un spumant.

„E bun atât pentru deschidere și poftă de mâncare, cât și pentru aperitivele ușoare de început. Vorbind de tradiții s-ar putea să doriți să încercați unul dintre spumantele de la Cotnari care, dincolo de faptul că sunt făcute din soiuri pur românești, au un raport calitate preț greu de băut.

Fie că vorbim de nou Millesime sau de Colocviu Vibe din Frâncușă, nu veți putea da greș, dar cum gusturile pot varia puteți găsi o selecție de peste 100 de vinuri spumante românești în selecția pregătită aici.

Pentru restul mesei, aș merge pe gama Primul, rose, alb și roșu, pentru că vrem să surprindem și să impresionăm, dar și să adăugăm cât de multă plus valoare putem mesei de Paște”, spune Alex.

Gama Primul este un concept de vin itinerant, realizat de Marina Samoilă, care în fiecare an caută regiunile și cramele care au performat cel mai bine și împreună realizeaza aceste cupaje unice și irepetabile.

Alex ne mai spune că acestea sunt făcute în cantități relativ mici și sunt deja sunt prezente în meniurile de degustare ale restaurantelor de top, precum și medaliate la concursuri internaționale.

„Rose-ul poate ține locul spumantului, atât în deschidere, dar și pe parcursul întregii zile, pentru cei care preferă vinurile mai aromate fiind un cupaj de Busuioacă de Bohotin vinificată în sec căreia i s-a alăturat un Pinot Noir pentru structură. Produs împreună cu Crama Averești, recunoscuți pentru busuioaca lor, impresionant, dar și bun calitate-preț”, spune Alex.

Când încep să apară preparatele vedetă, cum ar fi ouăle umplute, salata boeuf sau cele care au gusturi mai intense, Alex recomandă Primul alb – un vin sec, dar cu un miros subtil de mango răscopt și de citrice.

„Este un vin care impresionează pe oricine, primind complimente și de la masterchefi francezi, dar și din România. A devenit rapid un preferat al gurmanzilor și al restaurantelor premium. Cu aciditate ridicată, dar însoțită de un corp rotund, este un vin gastronomic lângă care orice mâncare capătă noi valențe.

E bine să căutați vinuri cu aciditate ridicată pentru mesele mai sățioase, pentru că ajută alimentele mai grase să fie mai bine primite de organism, dar și mai plăcute. Primul alb este produs la Valea Ascunsă, lângă Bistrița-Năsăud”.

Când vine vorba de miel sau de drob, Alex spune că acestea merg de minune cu Primul roșu.

„Un vin sec produs lângă Arad, la Balla Geza Winery, foarte plăcut la gust și intens, este un vin creat să placă și să impresioneze. Ediția din 2019 a fost medaliată cu argint la Concours Mondiale de Bruxelles și a primit 90 de puncte Decanter, deci nu e un vin ce poate fi tratat cu ușurință deși prețul este extrem de prietenos pentru nivelul acesta de calitate. Sticlele sunt numerotate manual și sunt produse doar 6000 de sticle pe an”, încheie Alex.

Gabriel Alexe de la Bucătăria.localfood: „Spumantul este cel mai versatil vin”

Alexe George Gabriel este unul dintre cei doi frați care au deschis în 2020 în București un restaurant care a devenit foarte popular, Bucătăria.localfood, și care a mizat încă de la început pe spumantele românești, având un număr impresionant de etichete în meniu. Așadar, el ne-a recomandat pentru masa de Paște un spumant, un vin alb și unul roșu, dar ne-a spus și cu ce merge fiecare.

Carassia Blanc de Blanc de la Crama Carastelec – spumant românesc realizat prin metoda tradițională (dubla fermentare – a doua fermentare în sticlă minim 24 de luni, se mai numește și metoda champenoise) din 100% Chardonnay. Crama Carastelec este o cramă micuță de 22 hectare din județul Sălaj, sat Carastelec, și este prima cramă specializată de la noi pe spumante.

De asemenea, este prima cramă din România care are vinul listat în 3 restaurante cu stele Michelin. Spumantul este cel mai versatil vin pentru a face pairing cu diferite feluri de mâncare, având o aciditate foarte bună și prospețime. Vinul are o culoare galben pai elegantă, mousse fin și note autolitice pronunțate.

Aceste note specifice autolizei provin din perioada extinsă de 22 de luni de maturare în sticlă. Notele elegante de brioșă, drojdie și cremozitatea vinului se combină și se completează cu prospețimea aromelor de fructe proaspete, arome fine de citrice, fiind susținute de aciditatea vinului și echilibrate cu dozajul.

Ar merge perfect cu aperitivele de la masa de Paște – drob, pască, produse cu ou, dar și brânzeturi proaspete sau maturate. Plus că, în timpurile noastre pline de agitație, ar trebui să celebrăm faptul că ne adunăm în familie sau cu prietenii la masă”, spune Gabriel.

În ceea ce privește vinul alb, Gabriel îl indică pe Agape – Luna (Silagiu, Banat)Fetească Albă (cu macerare peliculara 5 zile în butoaie mari de salcâm, apoi transferat în butoaie mici de stejar).

„E o cramă micuță de 6 ha din județul Timiș, sat Silagiu. Vinificatorul Adalbert Marton, întors în România în 2016, după 17 ani petrecuți în Italia, dorește să promoveze stilul biodinamic de vinificare în crama lui, cu reguli stricte, poate ceva mai stricte decât la vinul ecologic/bio, fără intervenții sau manipulări externe, o vinificare în spiritul soiului de strugure și a terroir-ului.

Este un vin cu o personalitate puternică, potrivit pentru a fi degustat proaspăt sau pentru a fi păstrat cu răbdare, pentru a experimenta transformările sale pe parcursul timpului. Miros: floral, flori de tei, dar și mere verzi, piersici, post-gust lung, aciditate mare. Asocieri culinare: poate fi un bun aperitiv alături de nuci și brânzeturi proaspete, alternative din pasăre la drobul de Paște sau carne de curcan”, detaliază Gabriel.

Ca vin roșu pentru masa de Paște, Gabriel îl recomandă pe Got Merlot 2020 de la crama Dagon Clan (Dealu Mare, Muntenia) – Merlot (+25% Fetească Neagră din viță veche).

„Crama Dagon Clan este una tânără, înființată în anul 2014 de către doi antreprenori români stabiliți în Anglia. Dagon Clan deține 7,1 hectare de viță de vie în Urlați, regiunea Dealu Mare. Făcut din struguri crescuți pe terase nisipoase, Got Merlot e un vin fermentat sălbatic și bine odihnit timp de 16 luni într-un butoi de stejar românesc, cu alcool foarte bine integrat la 13,8 vol (cumva o premieră pentru un roșu românesc).

Are note delicioase de fructe roșii, vanilie și stejar. De asemenea, e îmbuteliate în puține sticle prețioase – 1350. Merge perfect cu friptura de miel la cuptor și stufatul de ied”, încheie Gabriel.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend