Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cine sunt partenerii Occidentului care nu-i întorc spatele lui Putin: de la petromonarhiile din Golf până la Egipt

Publicat

in

În timp ce războiul declanșat de Rusia în Ucraina intră în a treia lună, o serie de țări au probleme în a se poziționa clar în criza actuală, din cauza unei serii de conflicte de interese, scrie Il Fatto Qoutidiano, citat de Rador.

Mohammad bin SalmanFoto: AFP / AFP / Profimedia

O situație delicată, dacă ne gândim că majoritatea sunt aliați ai Statelor Unite sau ai membrilor NATO: Turcia, Israelul, Pakistan, dar mai ales Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Egiptul au reacționat cel puțin precaut la criza din Ucraina și continuă să oscileze între intenții de mediere – mai ales în cazul Israelului și al Turciei – și abținerea în ceea ce priveşte măsurile împotriva Moscovei.

Egiptul lui Abdel Fattah al-Sisi, care cu Moscova împărtășește mai ales poziția în faţa scenariului libian, a evitat până acum să condamne în mod explicit invadarea Ucrainei. Pe 7 aprilie, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Cairo s-a abținut de la rezoluția prin care Moscova a fost exclusă din Consiliul pentru Drepturile Omului. Același lucru au făcut și alte 57 de țări, inclusiv Arabia Saudită și Emiratele.

Dar dacă guvernul egiptean este preocupat de menținerea unui profil mai discret, arena politică locală a mers și mai departe: în ultimele zile, partidul Nidaa Masr – care susține guvernul cu 18 locuri în Parlament – a cerut executivului să-i primească pe antreprenorii ruși, pentru ca Egiptul să poată „beneficia” de excluderea lor de pe piețele americane și europene.

„Guvernul ar trebui să comunice cu investitorii ruși și cu guvernul rus, oferindu-le concesiunile necesare pentru a investi în sectorul nostru industrial, energetic și turistic”, se arată într-un comunicat publicat în urmă cu câteva zile de liderul partidului, Tareq Zeidan.

„Nu luăm partea nimănui în criza ucraineană, suntem în plină criză economică și astăzi, cel mai important lucru este atragerea de noi investiții”. „Unele sectoare industriale ar putea beneficia de cele rusești”, a adăugat el în cadrul unui interviu acordat pentru Al Monitor.

Partidului Nidaa Masr i s-a alăturat și Asociația antreprenorilor egipteni care în paginile ziarului Al Ahram deschiderea unei noi linii de schimb cu Moscova, care să ocolească sancțiunile și să-i ajute pe exportatorii egipteni din Europa pe piaţa rusească.

Alți observatori au cerut concesionarea unei zone industriale rusești în zona economică a Canalului Suez.

Pe scurt, Egiptul a adoptat o abordare explicit cinică şi utilitaristă, care contrastează foarte mult cu cea a Americii şi a ţărilor de dincolo de Mediterană, cu care autorităţile de la Cairo cooperează în diverse sectoare. În anul 2020, investițiile rusești în Egipt s-au ridicat la aproximativ 8 miliarde de dolari.

Situația țărilor din Golf este ceva mai complexă. Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită se numără printre principalii aliați americani din regiune, importatori de frunte de arme americane, dar și parteneri cu Rusia: Abu Dhabi, la fel ca şi Cairo, a evitat condamnările explicite ale faptelor din Ucraina și nu s-a alăturat sancțiunilor. Deoarece, la fel ca şi Egiptul, împărtășește cu Moscova o serie de poziții în Africa de Nord, în special în Libia.

Anul trecut, Arabia Saudită a semnat un tratat de cooperare militară cu Moscova, însă aspectul decisiv al acestei alianţe constă în leadership-ul lor comun în OPEC, asociat cu deteriorarea relațiilor dintre Mohammad Bin Salman și noua administrație americană.

De la începutul mandatului său, Joe Biden nu l-a întâlnit încă pe moștenitorul tronului și a deviat parțial cursul stabilit de Donald Trump, readucând în atenție crima lui Khashoggi și lipsa de respect pentru drepturile omului în Arabia Saudită, în afară de faptul că a suspendat expedierea de alte armamente.

O atitudine care, aşa cum relatează Wall Street Journal, l-a determinat pe același MBS să „amenințe cu o apropiere de Rusia și China”.

Potrivit lui Julian Borger de la The Guardian, comportamentul parțial obstructiv al liderului saudit față de măsurile anti-ruse, împreună cu recenta sa investiție de 2 miliarde de dolari – prin Fondul Saudi Public Investment Fund – în fondul Affinity al lui Jared Kushner, diminuează speranța de a-l vedea pe Donald Trump re -ales la următoarele alegeri din SUA din 2024.

Potrivit fostului ambasador al Regatului Unit în Arabia Saudită, John Jenkins, MBS „mizează puternic pe victoria republicanilor deja la următoarele alegeri intermediare”.

MBS a ignorat apelurile recente ale președintelui american de a crește producția de petrol, respectând coluziunea cu celălalt lider OPEC, adică Rusia: costul țițeiului a rămas astfel peste 100 de dolari, provocând creşterea vertigioasă a prețurilor în Occident, dar mai ales contribuind la creșterea profiturilor Moscovei, care a putut finanța cu ușurință războiul din Ucraina.

Este clar că problema e aproape una personală: în timpul președinției lui Trump, Riadul a aderat de două ori la cererile SUA pentru creșterea și scăderea producției de țiței – în 2018 și 2020.

Poziționarea Egiptului și a țărilor din Golf față de Rusia este deosebit de importantă pentru Statele Unite, care, pornind de la „Acordurile Abrahamice”, lucrează la o nouă arhitectură de securitate regională, chiar dacă, în oarecare măsură veche, cu scopul de a limita influența iraniană.

Cu toate acestea, parţiala dezangajare americană din ultimii ani în Orientul Mijlociu face ca eliberarea de Moscova să fie departe de a fi ușoară, mai ales pentru statele care în timpul administrației Trump – poate preşedintele cel mai apropiat de Putin – au cunoscut o perioadă de armonie deplină.

surse: Il Fatto Qoutidiano , Wall Street Journa, Rador, The Guardian

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Educația sexuală a copiilor trebuie făcută, în primul rând, în familie. „Așa cum nu le dăm drumul copiilor mici în stradă, așa trebuie să facem și cu educația sexuală”

Publicat

in

De

Educația sexuală nu este despre a-i învăța pe copii să le placă sexul. Ci este o discuție despre sănătate, responsabilitate, consimțământ, consecințe, etică. Educația sexuală a copiilor trebuie făcută, în primul rând, în familie.

Părinții ar trebui să fie sursa cea mai importanta de informare la capitolul educație sexualăFoto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Iar un părinte informat este cel mai bun dascăl. Cu sau fără educație sexuală, adolescenții fac sex. Vârsta la care încep este tot mai mică, arată studiile. De mulți ani, România are cele mai multe mame minore dintre toate țările UE.

Mai bine mai devreme decât prea târziu

Cu cât educația sexuală este făcută mai devreme, corect și adaptată vârstei, cu atât viața sexuală începe mai târziu, mai arată studiile.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), este important să le vorbim copiilor despre sexualitatea lor și despre sănătatea sexuală. Pentru că o astfel de discuție, purtată pe înțelesul lor, îi echipează cu acele cunoștințe, abilități, atitudini și valori care-i ajută să-și protejeze sănătatea. Totodată, contribuie la dezvoltarea unor relații sociale și sexuale bazate pe respect, la alegerile responsabile și la protejarea drepturilor celorlalți.

Cei mai potriviți ghizi în privința educației sexuale și pentru sănătate ai copiilor lor sunt părinții: „Așa cum nu le dăm drumul copiilor mici în stradă urându-le mult noroc şi lăsându-i de izbelişte și îi ţinem de mână, le explicăm care sunt pericolele, așa trebuie să facem și cu educația sexuală”, explică psihologul Miruna Jovin.

Mulți părinți însă nu se simt confortabil cu acest subiect, astfel că nu-l deschid niciodată față de copiii lor. Sau se mărginesc să-i îndemne „să fie cuminți”. Suntem însă și ființe sexuale, la fel și copiii noștri. Iar ascunderea informațiilor referitoare la dezvoltarea sexuală sau rușinea în fața subiectului nu este de niciun folos. Potrivit Mirunei Jovin, educația sexuală se începe atunci când copilul este foarte mic: „Aș spune că încă de la naștere când este indicat să îi vorbim despre părțile corpului atunci când îl schimbăm. Tot de atunci vom limita numărul de persoane care atinge copilul în aceea zonă la familia apropiată și/sau persoanele de îngrijire primară și medici. Nu îi vom săruta pe copii în zona genitală.”

Informații adecvate vârstei

Pe măsură ce copiii cresc și își descoperă corpul, limbajul folosit trebuie să fie cel medical, respectiv penis, vulvă, vagin, labii, testicule. „Masturbarea este un fenomen care apare și la vârste foarte mici, fără să aibă o componentă sexuală, ci mai mult una de explorare sau senzorială. Fără să îi certăm, le vom spune blând că acest lucru nu este permis oriunde sau oricând. Dacă acest lucru devine un subiect de îngrijorare se recomandă o discuție cu un psiholog sau un cadru medical”, recomandă psihologul Miruna Jovin. În fiecare etapă de dezvoltare, adaugă experta, trebuie să-i oferim copilului informații adecvate vârstei lui: „Sunt disponibile mai multe cărți care explică pentru fiecare vârstă tot ce ține de zona intimă.

O componentă esențială a educației sexuale este consimțământul. Ca atare, ne vom concentra pe acest aspect modelând-i copilului ce înseamnă să ceri voie să atingi pe cineva și ce înseamnă să îți fie respectate propriile limite.” Ca părinte, mai spune Miruna Jovin, cel mai dificil obstacol în abordarea acestui subiect vine din modul în care fiecare dintre noi ne raportăm la propria sexualitate și, mai departe, la viața sexuală: „De fapt, propria percepție despre subiect.

„Cei care se simt depășiți sau atunci când simt că le este greu, recomandat este să ceară ajutor, să se informeze și să ia cea mai bună decizie pentru copilul lor, conchide Miruna Jovin.

Ce arată studiile despre programele de educație sexuală în România

Potrivit Asociației Americane de Pediatrie, programele de educație sexuală comprehensivă la adolescenți au demonstrat certe beneficii, ducând la diminuarea comportamentelor sexuale riscante, la reducerea frecvenței sexului neprotejat și a bolilor cu transmitere sexuală, precum și a numărului de sarcini.

Totodată, vârsta de debut a vieții sexuale a crescut, la fel și utilizarea prezervativelor și a contraceptivelor. Școala poate fi, la rândul ei, o sursă de informații corecte și utile în privința educației pentru sănătate. Raportul „Percepții privind introducerea educației sexuale în școli”, publicat în 2022 de Cult Market Research, la comanda Societății pentru Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), arată că 3 din 4 români sunt de acord cu predarea acestei materii în școli.

Predarea ar trebui să fie adecvată fiecărei vârste, iar familia este principala valoare pe care o împărtășesc. Majoritatea celor care au participat la studiu consideră că materia trebuie să fie concepută pe baze științifice și să adreseze noțiuni precum inteligența emoțională și relațională, riscurile începerii vieții sexuale, protecția în fața bolilor, reproducerea, avortul. Iar materia să fie predată de persoane specializate, medici sau psihologi.

Sursa foto: Dreamstime.com

Citeste mai mult

NATIONAL

Metoda ‘Accidentul, prin care mulți români au fost păcăliți, face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane, arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

Publicat

in

De

Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC, potrivit news.ro.

Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup infracţional care a obţinut în mod fraudulos aproape un milion de euro în total prin această metodă de înşelăciune.

Arestările au avut loc în perioada februarie-aprilie, potrivit cotidianului El Pais. Toţi au fost acuzaţi de fraudă, spălare de bani şi apartenenţă la o organizaţie criminală, a precizat ziarul.

Garda Civilă, una dintre forţele naţionale de poliţie din Spania, a declarat marţi că transferurile de bani obţinute de escroci de la victime au variat între 800 şi 55.000 de euro.

Cel puţin 238 de victime au fost identificate numai în provincia Alicante

Cel puţin 238 de victime au fost identificate numai în provincia Alicante, potrivit El Pais. Arestările au fost efectuate în etape în Alicante, Barcelona, Girona, Madrid, Malaga şi Valencia.

Cele mai recente arestări au avut loc după ce, în ianuarie, Policia Nacional, cealaltă forţă naţională de poliţie din Spania, a anunţat că a arestat 59 de membri ai unei bande criminale care şi-a înşelat victimele cu peste 460.000 de euro folosind aceeaşi metodă a “fiului cu probleme”.

În cea mai simplă formă a înşelăciunii, escrocii pretind că sunt o rudă care foloseşte un număr nou din cauza unei urgenţe şi cer victimei să le trimită bani. Aceştia pretind adesea că telefonul lor a fost pierdut sau deteriorat şi că nu mai au acces la bancă.

O versiune mai complexă presupune ca escrocul să păcălească o persoană să îi dea codul de autentificare cu doi factori pentru contul său. Acesta se poate da drept o persoană de contact şi poate pretinde că a trimis din greşeală solicitarea codului pe telefonul persoanei respective. Odată ce au acces la contul persoanei respective, pot contacta rude şi prieteni pentru a le cere bani.

Echivalentul a peste 65.000 de lire sterline au fost pierdute din cauza unor mesaje WhatsApp false de tip “membru de familie”.

Rezidenţii din Marea Britanie au căzut, de asemenea, pradă înşelăciunii. În noiembrie, poliţia din Nottinghamshire a emis un avertisment după ce a înregistrat un “vârf” în ceea ce priveşte rapoartele despre infractori care încearcă să obţină controlul conturilor WhatsApp pentru a-şi viza contactele. Action Fraud – un centru britanic de raportare a fraudelor – a declarat că a primit 1.235 de rapoarte despre infractori care s-au dat pe WhatsApp drept persoane dragi aflate în nevoie, între 3 februarie şi 21 iunie 2022. Este aproximativ aceeaşi perioadă în care escrocheria a început să apară în Spania – ajungând la o pierdere financiară totală de 1,5 milioane de lire sterline. Nu se ştie însă dacă escrocheriile din Spania şi din Marea Britanie sunt legate între ele.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend