Stai conectat...

DIVERSE

Cetăţean suedez suspectat de implicare în atacuri armate la comandă, prins în România. Percheziții DIICOT în București și Otopeni

Publicat

la

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, percheziții în București și în orașul Otopeni pentru prinderea unui cetățean suedez stabilit în România, care ar fi implicat în mai multe atentate la comandă comise în Suedia.

Potrivit unui comunicat transmis Romaniatv.net joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în București și în orașul Otopeni, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și omor calificat.

Procurorii notează că un suspect, cetățean suedez, membru al unei grupări de criminalitate organizată, stabilit pe teritoriul României de aproximativ trei ani, este implicat în acțiuni de mare violență săvârșite pe teritoriul Suediei.

Horaţiu Potra scapă de arestul la domiciliu, dar rămâne sub control judiciar. Ce obligații are aliatul lui Georgescu, decizia luată de Înalta Curte

‘Din cercetări a reieșit faptul că, în luna septembrie 2024, la o adresă din Stockholm, mai mulți făptuitori, împreună și în înțelegere, au încercat să suprime viața a două victime. Unul dintre făptuitori a executat foc asupra imobilului în care se aflau persoanele vătămate, gloanțele pătrunzând prin ușa de acces și în locuință. În acest context, suspectul i-a sprijinit pe făptuitori, acțiunile sale fiind considerate amenințări ilegale grave, întrucât amenințarea a fost în mod considerabil amplificată prin folosirea unei arme’, arată anchetatorii.

În vederea documentării activității infracționale întreprinse de bărbat și de alte persoane cu privire la mai multe atentate la comandă comise în Suedia, autoritățile de aplicare a legii din România și din Suedia, sub egida EUROJUST, au semnat un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), menționează DIICOT.

‘Față de suspect, membru al grupării de criminalitate organizată, autoritățile suedeze au emis un mandat de arestare, acesta urmând a fi prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București’, transmit procurorii.

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” cu șamani, Ayahuasca și mescalină. Taxa de participare ajungea până la 650 de euro

Anterior, spune sursa citată, la finele lunii iulie, un alt bărbat, tot cetățean suedez, membru al unei grupării de criminalitate organizată rivale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conspirație la omor, pe numele căruia era emis mandat de arestare, a fost depistat tot în România, față de acesta, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București dispunând arestarea preventivă în vederea extrădării.

‘Pe parcursul perchezițiilor efectuate în cursul acestei dimineți au fost găsite și ridicate două arme, una cu aer comprimat și o alta cu gaze, ambele urmând a fi expertizate, o vestă antiglonț, diferite cantități de substanță vegetală, dispozitive de stocare a datelor, arme albe, precum și alte mijloace de probă’, mai arată anchetatorii.

La acțiune au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților judiciare din Suedia, aceasta fiind realizată cu sprijinul Europol, informează DIICOT.

Loading

DIVERSE

Alexandru Nazare: Standard & Poor’s va publica raportul de ţară pe 2 octombrie

Publicat

la

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă joi că Standard & Poor’s va publica raportul de ţară pe 2 octombrie, fiind un examen la fel de important ca şi celelalte. El mai spune că cheltuielile cu dobânzile au crescut până în luna iulie cu peste 26% şi am depăşit 40 de miliarde. Nazare mai arată că, dacă nu reuşim să ţinem deficitul sub control, în următorii ani, aceste cheltuieli vor creşte şi mai mult.

Ministrul interimar de Finanţe anunţă pregătiri pentru următorul test de rating S& P.  „Rezultatele clare, comunicate continuu şi transparent, disciplina fiscală fără să frânăm investiţiile şi responsabilitatea sunt cheia credibilităţii României. Nu facem toate aceste eforturi doar pentru menţinerea ratingului de ţară. Le facem pentru a nu lăsa o ţară îndatorată generaţiilor următoare şi pentru a ridica nivelul ambiţiilor economice ale României”, spune ministrul într-un mesaj video pe Facebook.

Victor Ponta, pronostic pentru șefia viitorului guvern. ”Dacă îl desemnează pe Grindeanu, are majoritate. Mai greu, dar are. Nazare are majoritate. Tomac ar putea să aibă”

Ministrul menţionează că deficitul faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut 2025 scade cu peste 28 de miliarde de lei.

„Practic, deficitul scade cu 37% şi în acelaşi timp investiţiile cresc cu aproape 24% cu 15 miliarde de lei. Mai sunt 3 săptămâni până când vom avea misiunea de la Agenţia de Rating Standard & Poor’s în România. Standard & Poor’s va publica raportul de ţară pe 2 octombrie. Este un examen la fel de important ca şi celelalte pe care le-am avut şi le-am trecut cu succes în luna august”, afirmă Nazare.

Alexandru Nazare anunţă reduceri salariale pentru neperformanță: „Reforma nu mai este o noțiune abstractă”

Nazare avertizează că cheltuielile cu dobânzile au crescut până în luna iulie cu peste 26%.

„Deci am depăşit 40 de miliarde ca şi cheltuială cu dobânzile. Iar aceste cheltuieli, dacă nu reuşim să ţinem deficitul sub control, în următorii ani, vor creşte şi mai mult. Nu o facem pentru alţii. O facem pentru noi, ca să nu lăsăm o ţară îndatorată copilor şi nepoţilor noştri şi trebuie să o facem ca să putem relansa economia şi dobânzile să scadă astfel încât să avem investiţii”, a declarat ministrul Finanţelor.

Agenţia de rating Moody’s a reconfirmat ratingul suveran al României la Baa3, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, şi perspectiva negativă.

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că ritmul accelerat de reducere a deficitului şi integrarea în cadrul instituţional european susţin consolidarea fiscală şi încrederea investitorilor. Continuarea procesului de ajustare fiscală şi a reformelor rămâne decisivă, subliniază el.

Decizia Moody’s a venit la o săptămână după ce şi Fitch a reconfirmat ratingul României.

Loading

Citește tot

DIVERSE

CCR publică motivarea hotărârilor privind consiliile de administrație ale televiziunii și radioului de stat. Parlamentul trebuie să facă noi numiri

Publicat

la

În motivare, CCR arată că deciziile parlamentului sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor de către grupurile parlamentare reunite ale celor două camere, fiind încălcate dispoziţiile din Constituţie care prevăd că respectarea legilor este obligatorie, precum şi cele referitoare la principiul statului de drept. CCR subliniază că actele de numire îşi încetează efectele juridice la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, astfel că parlamentul să facă acum noi desemnări.

CCR arată în motivarea deciziilor privind alegerea Consiliului de Administraţie al SRTV şi SRR că, la 18 noiembrie 2025, data adoptării hotărârii deduse controlului de constituţionalitate, din totalul de 463 de deputaţi şi senatori, repartizarea parlamentarilor pe grupuri parlamentare era următoarea: grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor şi Senat – 129 de membri (reprezentând 27,8% din totalul parlamentarilor), grupurile parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi Senat – 90 de membri (reprezentând 19,4% din totalul parlamentarilor), grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor şi Senat – 73 de membri (reprezentând 15,7% din totalul parlamentarilor), grupurile parlamentare ale Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor şi Senat – 59 de membri (reprezentând 12,7% din totalul parlamentarilor), grupurile parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România din Camera Deputaţilor şi Senat – 32 de membri (reprezentând 6,9% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor – 17 membri (reprezentând 3,6% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar al Partidului S.O.S. România din Camera Deputaţilor – 15 membri (reprezentând 3,2% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri din Camera Deputaţilor – 14 membri (reprezentând 3,02% din totalul parlamentarilor), Grupul parlamentar PACE – Întâi România din Senat – 12 membri (reprezentând 2,5% din totalul parlamentarilor) şi, respectiv, 22 de parlamentari neafiliaţi niciunui grup parlamentar (reprezentând 4,7% din totalul parlamentarilor).

Citește și PSD, atacuri în rafală la adresa PNL şi USR. Manda: România nu trebuie să plătească pentru funcția niciunui om/ Puchianu îl compară pe Bolojan cu Ceauşescu

În motivare se subliniază că la desemnarea membrilor din consiliile de administrație ale televiziunii și radioului de stat nu s-a ținut cont de ponderea în parlament a partidelor.

„Faţă de aceste date, ce reflectă, la data adoptării Hotărârii Parlamentului României nr.46/2025, ponderea în Parlament a grupurilor parlamentare ale partidelor politice care au obţinut mandate în alegeri, ţinând cont şi de componenţa nominală a Consiliului de administraţie al SRR votată de Parlament, Curtea constată că hotărârea criticată nu respectă criteriul imperativ al ponderii în Parlament stabilit de Legea nr.41/1994, întrucât, pe de o parte, grupuri parlamentare cu pondere de peste 10% din totalul parlamentarilor au primit acelaşi număr de locuri în Consiliul de administraţie al SRR ca şi un grup parlamentar cu pondere de sub 10% din totalul parlamentarilor, iar, pe de altă parte, grupuri parlamentare cu o pondere de sub 10% din totalul parlamentarilor nu sunt reprezentate în Consiliul de administraţie al SRR şi SRTV”, se arată în motivare.

Potrivit judecătorilor constituționali,o  pondere semnificativ diferită a grupurilor parlamentare – în prezenta cauză fiind vorba despre ponderi de aproximativ două ori sau chiar de trei ori mai mari unele faţă de altele – ar fi trebuit să determine alocarea unui număr de locuri adecvat, diferit, în cadrul Consiliului de administraţie al radioului public, stabilit în marja ponderii grupurilor parlamentare.

Curtea mai reţine că o ipotetică negociere politică între grupurile parlamentare care au propus candidaţi pentru funcţiile de membru titular şi membru supleant în Consiliul de administraţie al SRR (SRTV) nu se putea plasa în afara criteriilor stabilite de Legea nr.41/1994.

CCR a fost sesizată în acest caz de AUR.

Potrivit CCR, actele juridice adoptate de Consiliul de administraţie al SRTV şi cele ale SRR până la această dată rămân valabile. Totodată, actele de numire efectuate de parlament îşi încetează efectele juridice la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial, urmând ca parlamentul să facă noi desemnări.

Citește și USR anticipează traseul senatorului care a dezertat din partid. ”Îl vom regăsi într-o structură ‘suveranistă’, mai nou înființată”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Pescobar face nuntă și botez în același timp! Paul Nicolau, la 40 de ani și tată pentru a treia oară: „A venit momentul”

Publicat

la

Pescobar a dezvăluit că intenționează să organizeze nunta și botezul în aceeași perioadă. Deocamdată, nu a stabilit toate detaliile, însă spune că cererea în căsătorie este doar o formalitate și că vrea să respecte tradiția de a îngenunchea în momentul în care îi va cere partenerei sale să îi fie soție.

La 40 de ani, Pescobar are trei copii: o fată și doi băieți. Primii doi copii provin din relații anterioare, în timp ce mezinul familiei este copilul său și al Laviniei. Relația celor doi a trecut de-a lungul timpului prin mai multe momente, însă au ajuns din nou împreună, iar acum antreprenorul vorbește deschis despre planurile de căsătorie.

Pescobar, despre viața de familie și planurile de nuntă

Într-un interviu acordat pentru Cancan, Pescobar a vorbit despre perioada pe care o traversează. Pe lângă responsabilitățile din familie, antreprenorul este implicat în continuare în afacerile sale.

„Acum, având în vedere cum sunt vremurile legate de HoReCa, viața mea este o HoReCa totală. Mă dedic total. Este agitată, pentru că sunt vremuri de optimizare. Eu nu sunt omul care se plânge. Nu mă plâng niciodată. Sunt doar omul care redă speranța prin propriul exemplu. Scârțâie economia din toate punctele de vedere. Este o perioadă în care trebuie să ai mână de fier și să tai din multe lucruri din interior ca să ajungi pe linia de plutire”, a spus Pescobar.

Citeşte şi: Noi informații despre starea de sănătate a lui Nick Rădoi. Milionarul a aflat că boala ar putea reveni: „Opt luni de trăit”

Întrebat dacă situația economică se resimte și în cazul afacerilor sale, Pescobar a explicat că încearcă să găsească noi modalități prin care să își dezvolte businessul: „Scade săculețul, dar îl umplem pe altă parte. Am făcut acum o nouă mișcare. Caracatița mea este la supermarketuri și în accesul tuturor. Ai experiența de restaurant la tine acasă. Iar colaborarea pe care o am acum cu Pro TV nu face decât să ajute acest lucru”.

Omul de afaceri a explicat și de ce consideră că anumite persoane reacționează atunci când sunt criticate: „Pentru că unii oameni nu sunt obișnuiți să le spună și cineva ceva. Iar dacă s-au urcat cu picioarele pe nori și, când cineva îi dă jos de acolo de unde cred că li se cuvine, se trezesc că trebuie să mai fie și cu picioarele pe pământ, nu le convine”.

Pescobar se pregătește să se căsătorească

Nașterea celui de-al treilea copil l-a făcut să se gândească și mai serios la căsătorie.

„Cu iubirea stau bine de tot. Mi-a venit al treilea băiețel acum două săptămâni și jumătate. În curând fac botezul și cred că și nunta, pentru că a venit momentul. Până când? Am făcut și 40 de ani. O să o cer, asta este o formalitate. O să mă pun în genunchi, pentru că îi cer viața femeii de lângă mine și trebuie făcut acest gest. Nu m-am gândit la inel încă, dar nu-i problemă, le gândesc eu pe loc. Și vreau să le fac odată cu botezul, pentru că mie nu-mi plac evenimentele de genul acesta. N-am fost la cinci nunți în viața mea. Dacă tot le fac pe amândouă, o să fie petrecere mare. Nu m-am gândit la locație. Undeva unde să le fie comod invitaților”, a mai spus Paul Nicolau.

Citeşte şi: Ce va face Codruța Filip cu verigheta și inelul de logodnă după divorțul de Valentin Sanfira. „M-a sfătuit cineva”

Ce planuri are cu restaurantele

Pe lângă planurile din viața personală, Pescobar pregătește și schimbări în ceea ce privește afacerile sale. Antreprenorul a anunțat că urmează să deschidă două noi locații, dar și că unul dintre restaurante va fi închis anul viitor.

„Mai deschidem două. Renovez restaurantul de la Herăstrău și îl fac fish market, piață de pește și restaurant. Și mai închid unul la anul, dar nu vă zic care. Îmi expiră undeva contractual și ar trebui să-l prelungesc pe cinci ani și nu cred că rentează. Să mai facă și alții. A închide nu este ceva rău”,a  spus afaceristul.

Pescobar a vorbit și despre emisiunea în care urmează să apară și spune că are emoții ca totul să iasă bine: „Foarte mișto. Antrenantă și cu un rating foarte mare. Am emoții să iasă bine, atât. Că și dacă mă bâlbâi eu, tot ăla sunt. Că așa m-ați cunoscut: bâlbâit”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Monica Tatoiu, avertisment dur despre ce ne așteaptă dacă intrăm în junk. ”Euro 7- 8 lei. Benzina, motorina o să se ducă în sus”

Publicat

la

Fostă afaceristă de succes, Monica Tatoiu era obișnuită cu cifrele și pragmatismul încă din anii când se afla la catedră, în postura de profesoară de matematică.

Astăzi, când România traversează o perioadă nefastă atât din punct de vedere economic, cât și politic, Tatoiu trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile enorme la care se expune România dacă alunecă în junk – categoria țărilor nerecomandate pentru investiții.

Ea anticipează devalorizarea severă a leului și o explozie a inflației, mult peste procentele din prezent.

“Ce trebuie să înțelegeți. Dacă continuăm în ritmul acesta să cerem bani fără să-i sprijinim pe cei care vin cu soluții ca deficitul României să nu crească, vom intra în junk în octombrie și nu o să fie probleme, că ne împrumutăm mai scump. Oricum ne împrumutăm mai scump decât alte țări care sunt deja. Dacă vom deveni o țară junk, toate fondurile de pensii vor trebui să-și vândă bondurile românești, să se convertească la euro, iar euro să se extragă din România.

Citește și ANAF verifică vânzările de pe OLX şi alte platforme de vânzări online: 7.050 de notificări în ultimul an!

Știți ce înseamnă asta? Euro 7- 8 lei. Benzina, motorina, tot ce se raportează la euro o să se ducă în sus. Și ce inflație de 10 la sută? Mai mult, de 15-16 la sută se va întâmpla. Din acest motiv trebuie să fim foarte atenți la ce vor sindicatele și cei care spun de impozit progresiv. Înseamnă că acei copii pe care noi îi iubim acasă o vor duce groaznic. Fiți deștepți, pentru că de proști e plină lumea!” , a explicat Monica Tatoiu, înaintea unei emisiuni TV.

Fosta afaceristă a avut și un sfat pentru românii care pleacă în vacanță. ”În acest concediu, aveți grijă cât cheltuiți! Nu toate locurile de muncă la care vă întoarceți o să mai fie valabile. (…) Eu am spus la un moment dat: există o Arcă a lui Noe care este pregătită, dar nu încăpem toți în ea. Și atunci trebuie să învățați să înotați pe lângă ea, altfel vă înecați. Cei deștepți, înțelepți, cu gândire pe termen lung, o să ajungă la mal. Cei cu gândire scurtă, când se întorc în septembrie, s-ar putea să vină banca să le ia casa. Atenție cum cheltuiți până la sfârșitul lui septembrie!”, a spus ea, citată de kfetele.

Citește și Se dă lege! Câți bani vor avea voie să scoată românii de la orice bancomat. BNR și-a dat acordul

Loading

Citește tot

DIVERSE

Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR-minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”

Publicat

la

Alexandru Rogobete a declarat joi, la Europa FM, că și-ar dori ca România să aibă un nou Guvern în cursul acestei luni și a indicat drept posibilă o majoritate formată din PSD, UDMR, minoritățile naționale și parlamentarii neafiliați.

Întrebat dacă această formulă ar însemna un Executiv fără USR și AUR, social-democratul a răspuns: „Eu am spus dintotdeauna că fără USR e bine. În general”.

Alexandru Rogobete: România are nevoie în această lună de un Guvern cu puteri depline

Întrebat când estimează că România va avea un nou Executiv, Rogobete a răspuns că speră ca procedura să fie încheiată în septembrie.

„Sper că în această lună. România are nevoie, în această lună, de un guvern cu puteri depline”, a declarat acesta. Rogobete a explicat că procedurile constituționale fac dificilă instalarea noului Cabinet înainte de jumătatea lunii, chiar dacă desemnarea candidatului pentru funcția de premier ar avea loc în perioada imediat următoare.

PSD, atacuri în rafală la adresa PNL şi USR. Manda: România nu trebuie să plătească pentru funcția niciunui om/ Puchianu îl compară pe Bolojan cu Ceauşescu

„Procedura e nouă din momentul în care numește, 10 zile, apoi audierile, votul în Parlament, depunerea jurământului, deci evident că undeva pe la mijlocul lunii, dacă se face desemnarea săptămâna asta sau la începutul săptămânii viitoare, mai repede de mijlocul lunii oricum nu putem”, a afirmat Rogobete.

În privința unei eventuale alianțe de guvernare între PSD și AUR, Rogobete a invocat poziția exprimată de conducerea social-democraților împotriva unei asemenea formule, dar a subliniat că votul fiecărui parlamentar nu poate fi controlat.

„Faptul că există o decizie că nu se face o alianță de guvernare cu AUR, faptul că a fost spus de președintele partidului acum câteva zile, nu înseamnă că cineva poate bloca votul unui parlamentar. Un parlamentar, indiferent ce culoare are, votează așa cum îi spune conștiința”, a declarat el.

Întrebat ce majoritate și-ar dori, Rogobete a răspuns inițial: „Eu mi-aș dori o majoritate care să gândească la binele acestei țări și atât”.

Solicitat să indice concret partidele și grupurile parlamentare care ar putea asigura voturile necesare, social-democratul a prezentat o formulă fără USR și AUR.

„PSD, UDMR, minorități și neafiliați cred că se atinge această majoritate suficientă ca acest guvern să fie învestit”, a afirmat Rogobete.

Întrebat explicit dacă asta înseamnă „fără USR și fără AUR”, el a răspuns: „Eu am spus dintotdeauna că fără USR e bine. În general”.

Rogobete și-a continuat atacul la adresa USR, referindu-se la activitatea parlamentară din această săptămână: „A fost atât de bine, atât de liniște. Nu se mai tăvălea nimeni pe la microfonul acela. Deci, în general, fără USR e bine”.

Alexandru Rogobete, răspuns pentru Dragoș Pîslaru: „Nu are viziune și nu se pricepe la salarizare”

Invitat joi la Europa FM, Alexandru Rogobete a fost întrebat despre cum a lucrat cu Dragoș Pîslaru, în contextul în care acesta din urmă l-a numit pe Rogobete „o mare dezamăgire” și că „l-a apucat strechea în ultima perioadă”.

Fostul ministru al Sănătății nu a vrut să comenteze acest subiect. Însă, a declarat că „domnul Pîslaru are tot felul de afirmații de genul ăsta”. În schimb, Rogobete a spus că ministrul interimar „știe fonduri europene”.

Președintele Nicușor Dan, alături de Lia Savonea la ședința CSM: „Imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți și responsabili”

„Pentru că a stat foarte mult timp la Bruxelles, are foarte multe legături la Bruxelles și are această noțiune a fondurilor europene”, a continuat el.  Totuși, Rogobete afirmă că „nu are viziune și nu se pricepe la salarizare. Întrebat dacă îl deranjează eticheta de USR-ist, Rogobete a răspuns că „acum am alte etichete, de exemplu șobolan și tot felul de etichete de astea”.

„Le urez succes la scris și înjurat, dar nu cu înjurături se face bine țara asta”, a conchis Alexandru Rogobete.

Loading

Citește tot

DIVERSE

ANAF verifică vânzările de pe OLX şi alte platforme de vânzări online: 7.050 de notificări în ultimul an!

Publicat

la

Ministrul interimar de Finanțe, Alexandru Nazare, subliniază că reforma fiscal-bugetară din țara noastră se măsoară în două „realități concrete”: reducerea deficitului în țintele asumate și reconstrucția totală a ANAF-ului.

Eu cred în cifre şi fapte, iar în ultimul an avem două realități concrete care măsoară reforma – sau transformarea radicală de abordare în managementul banilor publici: reducerea deficitului țării în țintele asumate, după ani de dezechilibre acumulate şi reconstrucția din temelii a modului în care funcționează ANAF”, a precizat Alexandru Nazare.

Pentru ministrul Nazare, reforma ANAF nu înseamnă doar creșterea colectării, ci o schimbare a modului în care funcționează administrația fiscală: „Ce am făcut de fapt? Am mutat gradual accentul controlului fiscal de la volum către analiză de risc bazată pe date şi acțiuni țintite, acolo unde riscul fiscal este real”, explică ministrul într-o postare pe Facebook.

Vânzările pe internet sunt tot mai ușor de urmărit de Fisc. Un raport oficial al Curții de Conturi privind activitatea Direcției Generale Antifraudă Fiscală arată că ANAF folosește deja mai multe baze de date pentru a identifica persoanele și firmele care desfășoară activități de comerț online și pentru a verifica dacă veniturile și taxele aferente au fost declarate.

Printre sursele de informații se află datele furnizate de firmele de curierat prin declarația D395, dar și cele primite prin sistemul european DAC7. Analizele DGAF vizează atât magazinele online propriu-zise, cât și activitatea derulată prin platforme de vânzări și anunțuri, precum OLX sau Lajumate. Raportul de audit al Curții de Conturi privind DGAF a fost publicat oficial pe 16 decembrie 2025.

Alexandru Nazare anunţă reduceri salariale pentru neperformanță: „Reforma nu mai este o noțiune abstractă”

Datele DGAF incluse în document arată amploarea verificărilor: numai în 2025 au fost transmise 7.050 de notificări, după analizarea unor vânzări online în valoare totală de aproximativ 158 de milioane de lei.

Primirea unei notificări de la ANAF nu înseamnă automat amendă, control fiscal sau confiscarea bunurilor. Campaniile au fost derulate, potrivit datelor DGAF, în primul rând pentru conformarea voluntară a contribuabililor.

Datele prezentate de DGAF arată că instrumentele de monitorizare a comerțului electronic au fost folosite intens în ultimii ani. În 2023 au fost transmise 10.424 de notificări, aferente unor vânzări online de aproximativ 860 de milioane de lei. În 2024 au urmat 1.028 de notificări, pentru tranzacții de aproximativ 87 de milioane de lei, iar în 2025 numărul a urcat din nou la 7.050, pentru vânzări analizate de 158 de milioane de lei.

În total, rezultă peste 18.500 de notificări în cei trei ani. Raportul Curții de Conturi arată, în același timp, că DGAF a derulat verificări documentare pentru riscuri legate de venituri nedeclarate sau subdeclarate provenite inclusiv din comerț electronic și servicii online. Unele decizii de impunere emise în urma acestor verificări au fost ulterior contestate și chiar desființate, ceea ce arată că identificarea unui risc fiscal nu echivalează automat cu existența definitivă a unei datorii către stat.

Cum află ANAF cât vinzi prin curier

Unul dintre cele mai importante instrumente este declarația D395, introdusă pentru trimiterile poștale contra ramburs. Formularul este depus de furnizorii de servicii poștale, nu de persoana care vinde produsul.

Pagina oficială ANAF arată că D395 este „Declarația informativă privind trimiterile poștale contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poștale pe teritoriul național”. Sistemul funcționează din 2023, iar formularul a fost actualizat pentru raportările din 2026.

Datele raportate sunt suficient de detaliate pentru realizarea unor analize de risc. Structura tehnică publicată de ANAF conține, între altele, informații referitoare la trimitere, modalitatea în care rambursul este virat către expeditor, plata în numerar sau prin cont colector și, după caz, IBAN-ul utilizat.

Șef de la ANAF Timișoara, urmărit penal după ce ar fi acceptat să ia mită 1,5 milioane de euro. Ce ar fi promis în schimbul banilor

Cu alte cuvinte, folosirea curierului și a plății ramburs nu mai face ca o activitate comercială repetitivă să fie invizibilă pentru Fisc.

ANAF primește informații și prin DAC7

A doua sursă importantă este DAC7, mecanismul european prin care anumite platforme digitale transmit administrațiilor fiscale informații despre vânzătorii care desfășoară activități prin intermediul lor.

Ghidul oficial ANAF stabilește inclusiv categoria „vânzătorilor excluși” de la raportarea DAC7. În cazul vânzărilor de bunuri, este exclus vânzătorul pentru care platforma a facilitat mai puțin de 30 de activități relevante, iar valoarea totală a sumelor plătite sau creditate nu a depășit echivalentul a 2.000 de euro în perioada de raportare. Cele două condiții trebuie privite împreună.

Pragul de 2.000 de euro nu trebuie confundat însă cu un „plafon până la care nu se plătesc taxe”. Este un criteriu privind raportarea prin DAC7. Obligațiile fiscale depind de natura reală a veniturilor și de legislația fiscală aplicabilă.

Iar datele DAC7 nu sunt singura sursă aflată la dispoziția ANAF: informațiile provenite de la platforme pot fi corelate cu cele transmise de curieri prin D395 și cu celelalte baze de date fiscale.

Vinzi telefonul vechi sau haine din dulap? Nu înseamnă automat că datorezi impozit 

Faptul că o persoană vinde pe OLX un telefon folosit, mobilă, haine sau alte bunuri care îi aparțin nu transformă automat acea persoană într-un comerciant și nu înseamnă automat că venitul este impozabil.

Codul fiscal include în categoria veniturilor neimpozabile veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile din patrimoniul personal, cu excepțiile prevăzute expres de lege. Regula privind bunurile din patrimoniul personal a fost menținută și în modificările Codului fiscal aplicabile din 2025.

Situația este diferită atunci când, în spatele unor aparent simple anunțuri, există în realitate o activitate comercială: achiziții de produse pentru revânzare, tranzacții repetate, volume importante și venituri obținute în mod sistematic. Tocmai astfel de situații pot fi selectate de ANAF pentru analiza de risc.

Comerțul online devine tot mai transparent pentru ANAF

Direcția este însă clară: pentru ANAF, comerțul online nu mai reprezintă o zonă greu de urmărit. Curierii transmit date despre rambursuri, anumite platforme digitale raportează informații prin DAC7, iar DGAF poate corela aceste informații pentru a identifica situațiile în care o activitate prezentată drept vânzare ocazională seamănă, în realitate, cu un comerț desfășurat constant.

Pentru persoana care își vinde ocazional bunurile personale, simpla apariție într-o bază de date nu înseamnă automat existența unei obligații fiscale. Pentru cei care au transformat însă platformele de anunțuri într-un magazin nedeclarat, capacitatea Fiscului de a reconstrui activitatea și încasările este astăzi incomparabil mai mare decât în urmă cu câțiva ani.

 

ANAF modifică procedura de răspundere solidară: Reguli mai clare pentru stabilirea celor care pot răspunde pentru datoriile fiscale ale unui debitor. Obligaţii pentru organul fiscal

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că intenţionează să schimbe Procedura de atragere a răspunderii solidare, noua variantă aducând reguli mai clare pentru situaţiile în care o persoană poate fi obligată să răspundă, alături de un debitor, pentru datorii fiscale restante.

Printre noutăţi se află analiza fiecărui caz, audierea persoanei vizate şi obligaţia organului fiscal de a examina documentele şi argumentele acesteia înainte de a lua o decizie, potrivit unui Proiect de ordin al preşedintelui ANAF privind noua Procedură de atragere a răspunderii solidare, publicat în transparenţă decizională pe site-ul instituţiei.

„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) propune reguli mai clare pentru situaţiile în care o persoană poate fi obligată să răspundă, alături de un debitor, pentru datorii fiscale restante. Noua procedură introduce explicit analiza fiecărui caz, audierea persoanei vizate şi obligaţia organului fiscal de a examina documentele şi argumentele acesteia înainte de a lua o decizie”, arată ANF într-un comunicat de presă.

Răspunderea solidară este mecanismul prin care, în anumite situaţii prevăzute expres de lege, ANAF poate stabili că o altă persoană răspunde, împreună cu debitorul, pentru anumite obligaţii fiscale restante ale acestuia.

Aplicarea mecanismului nu trebuie să pornească însă automat de la simplul fapt că o persoană are o anumită calitate sau legătură cu debitorul. Este necesară analiza situaţiei concrete şi verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, precizează reprezentanţii ANAF.

Procedura utilizată în prezent de ANAF datează din 2014 şi a fost construită pe baza vechiului Cod de procedură fiscală. Între timp, codul respectiv a fost abrogat, iar cadrul legal actual este Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

„Actualizarea urmăreşte să reducă riscul unor interpretări diferite de la un caz la altul şi să evite situaţiile în care răspunderea ar putea fi analizată formal, doar pornind de la calitatea persoanei în raport cu debitorul. Noua procedură stabileşte mai clar paşii pe care organul fiscal trebuie să îi parcurgă înainte de a decide atragerea răspunderii solidare”, susţin oficialii ANAF.

Concret, persoana vizată trebuie identificată pe baza situaţiei analizate. Astfel, ANAF trebuie să verifice documentele şi informaţiile disponibile şi poate utiliza mai eficient datele existente în bazele sale de date, persoana vizată este convocată şi are dreptul să fie audiată. Aceasta poate consulta documentaţia aflată la dosar şi poate formula obiecţii, precizări sau puncte de vedere în scris. De asemenea, organul fiscal trebuie să analizeze aceste argumente şi documente înainte de emiterea unei eventuale decizii de atragere a răspunderii solidare.

„Simpla existenţă a unei legături cu debitorul nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii. Decizia trebuie să rezulte din analiza faptelor, a documentelor şi a condiţiilor prevăzute de lege”, se menţionează în comunicat.

ANAF atrage atenţia că răspunderea solidară poate fi atrasă numai în condiţiile prevăzute de lege, după analiza fiecărei situaţii concrete şi cu respectarea dreptului persoanei vizate de a fi ascultată.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend