Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ceremonie de înhumare a victimelor poliţiei secrete a lui Tito în Slovenia

Publicat

in

Autorităţile slovene au început să înhumeze joi rămăşiţele presupuşilor colaboratori ai ocupanţilor nazişti, executaţi de comunişti şi descoperite într-o uriaşă groapă comună în 2009, relatează AFP. ‘Este de datoria noastră, în calitate de fiinţe umane şi de stat, să înhumăm în mod civilizat victimele războiului şi ale execuţiilor de după război’, a declarat preşedintele sloven Borut Pahor, în prezenţa premierului croat Andrej Plenkovic, în cadrul unei ceremonii solemne de reconciliere la memorialul de la Dobrova, în apropiere de Maribor (nordul ţării).

Anterior, în cursul aceleiaşi zile, preşedintele croat Grabar Kitarovic subliniase şi el că ‘adevărul istoric trebuie să fie recunoscut pentru a asigura un viitor mai bun’. Corpurile, extrase din mina dezafectată de la Huda Jama, situată la 80 km est de capitala slovenă Ljubljana, sunt – potrivit istoricilor – ale slovenilor şi croaţilor presupuşi colaboratori ai regimului nazist şi executaţi în mod extrajudiciar de forţele lui Tito în primăvara anului 1945. Groapa comună a fost descoperită în martie 2009. Circa 800 de corpuri parţial mumificate au fost scoase la lumina zilei, dar se estimează că groapa ar conţine în total ‘între 2.200-2.500 de cadavre’, potrivit Comisiei slovene care se ocupă de gropile comune rămase în urma Celui de-al Doilea Război Mondial.

Masacrele au fost imputate serviciului de securitate al regimului comunist, Ozna, al cărui şef era subordonat direct lui Tito. Comisia de anchetă a identificat 700 de gropi potenţiale pe teritoriul sloven şi presupune că acestea ar conţime circa 15.000 de corpuri ale colaboratorilor naziştilor – între care ustaşi ai regimului fascist croat al lui Ante Pavelic – dar şi etnici sloveni de limbă germană şi opozanţi comunismului, conform Agerpres.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Bărbat de 26 de ani, găsit mort pe o șosea – Vinovatul a fost găsit după câteva ore, beat și baricadat în casă

Publicat

in

De

Un tânăr în vârstă de 21 de ani este suspectat că a produs un accident în judeţul Suceava, eveniment în urma căruia un bărbat de 26 de ani a murit, şoferul fugind de la faţa locului. Suspectul a fost găsit două ore mai târziu. El era beat şi s-a baricadat într-o locuinţă, poliţiştii reuşind să-l scoată de acolo pentru a îl duce la audieri, în urma intervenţiei unui negociator.

Ancheta în acest caz a demarat miercuri, după ce în cursul dimineţii, în jurul orei 6:20, poliţiştii au fost anunţaţi că pe drumul judeţean care face legătură între localităţile Moara şi Frumoasa din judeţul Suceava se află un om mort. Cadavrul a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 26 de ani, iar primele verificări au arătat că acesta a fost, cel mai probabil, victima unui accident rutier.

Imediat poliţiştii au demarat activităţi de căutare şi identificare a maşinii implicate, reuşind să-l localizeze pe şoferul suspectat că a comis accidentul. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, care se află într-un imobil de pe raza comunei Moara. El a refuzat accesul poliţiştilor în locuinţă, la faţa locului intervenind un negociator.

„În urma abordării profesioniste s-a reuşit extragerea în condiţii de siguranţă a tânărului de 21 de ani, fără a fi necesară utilizarea forţei”, transmite Poliţia Suceava.

El a fost dus la audieri. Testul de alcoolemie a indicat 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testele pentru droguri au ieşit negative. Acesta este cercetat penal pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Citeste mai mult

NATIONAL

Surpriză mare la CM Snooker 2024: Al doilea favorit, eliminat în sferturi

Publicat

in

De

Văzut cu cele mai mari șanse la ridicarea trofeului de la Crucible după Ronnie O’Sullivan, Judd Trump nu s-a ridicat, din păcate pentru fanii săi, la nivelul arătat de-a lungul acestui sezon și a fost eliminat surprinzător de la Campionatul Mondial de Snooker în faza sferturilor.

Judd TrumpFoto: George Wood / PA Images / Profimedia

Judd Trump, eliminat în sferturile CM Snooker 2024

„Asul din pachet” a fost învins, scor 13-9, de Jak Jones, ocupant al locului 44 în ierarhia mondială.

Surpriza este cu atât mai mare cu cât în acest sezon Trump a câștigat cinci titluri de clasament: Openul Angliei, Wuhan Open, Openul Irlandei de Nord, Mastersul Germaniei și World Open.

În vârstă de 34 de ani, Judd Trump are în palmares un titlu de campion mondial, cel cucerit la ediția din 2019.

De-a lungul timpului, Trump și Jones s-au intersectat de șase ori, scorul fiind acum de 4-2 în favoarea lui Judd.

În vârstă de 30 de ani, galezul Jak Jones se află la cel mai important rezultat al carierei.

Prezent doar pentru a doua oară pe tabloul de concurs de la Crucible, Jak Jones va da în semifinale peste învingătorul meciului dintre Ronnie O’Sullivan și Stuart Bingham.

Sferturile CM Snooker 2024

David Gilbert (locul 31) vs Stephen Maguire (28) 10-6

Kyren Wilson (12) vs John Higgins (13) 9-4

Judd Trump (2) vs Jak Jones (44) 9-13

Ronnie O’Sullivan (1) vs Stuart Bingham (29) 4-4

Cum se joacă la Campionatul Mondial 2024

Disputele din turul întâi s-au jucat după sistemul „cel mai bun din 19 frame-uri”. În turul doi, regula a fost de „cel mai bun din 25 de frame-uri”, la fel ca și în sferturi.

În semifinale, învingătorul va fi stabilit după sistemul „cel mai bun din 33 de frame-uri”. În fine, în marea finală câștigătorul va fi stabilit după „cel mai bun din 35 de frame-uri”.

Cum se va juca în finală

Prima sesiune a finalei va avea 8 frame-uri. A doua sesiune va fi compusă din 9 frame-uri, a treia din 8 frame-uri. În fine, sesiunea finală va avea cel mult 10 frame-uri (se pot juca sau nu toate, în funcție de scorul de pe tabelă).

De știut despre CM de Snooker 2024

Ronnie O’Sullivan este (și) la această ediție marele favorit al specialiștior la câștigarea Campionatului Mondial de Snooker, un eventual succes ducându-l pe cel supranumit „The Rocket” de unul singur pe primul loc, în fața lui Stephen Hendry, marele rival (în prezent cei doi au câte 7 titluri la Crucible Theatre).

  • Dată de desfășurare: 20 aprilie – 6 mai
  • Locație: Crucible Theatre
  • Oraș: Sheffield
  • Eveniment organizat de: World Snooker Tour
  • Premii totale: £2,395,000
  • Marele învingător: £500,000
  • Transmisie tv în România: canalele Eurosport.
  • HotNews.ro vă va ține la curent cu toate noutățile zi de zi pe durata Campionatului Mondial.
  • Campionul en-titre: Luca Brecel (2023).

>> Ronnie O’Sullivan a vorbit cu HotNews.ro despre presiunea fantastică de dinaintea CM de Snooker – Cine este personajul cheie din spatele „geniului neînțeles”

>> PREZENTARE Ronnie O’Sullivan, față în față cu istoria – Tot ce trebuie să știi despre CM Snooker 2024

>> Surpriză mare la CM Snooker – Campionul mondial en-titre, eliminat incredibil în primul tur

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend