Connect with us

ACTUAL

Ce a aflat femeia din Sibiu, care și-au ucis mama pentru avere, cu o zi înainte să se sinucidă

Published

on

Ce a aflat femeia din Sibiu, care și-au ucis mama pentru avere, cu o zi înainte să se sinucidă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au anunțat vineri că femeia de 38 de ani a fost găsită moartă în Arestul IPJ Alba.

Ce a aflat femeia din Sibiu, care și-au ucis mama pentru avere, cu o zi înainte să se sinucidă. Noi detalii despre cazul care a șocat o țară întreagă

Pe lângă faptul că era acuzată că și-a ucis mama pentru avere, femeia în vârstă de 38 de ani se lupta în instanță și cu primul său soț, care voia să o decadă din drepturile părintești și să obțină custodia celor doi băieți în vârstă de 11 și 14 ani.

Pe 13 mai, cu aproximativ 24 de ore înainte ca femeia să fie găsită fără suflare în Arestul IPJ Alba, a avut loc ultimul termen de judecată în acest dosar, scrie Fanatik.ro. 

Reamintim că, potrivit IPJ Alba, Amiana Păștină a fost găsită fără suflare de polițiști în baia camerei de detenție.

„La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Alba, în timpul efectuării predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate, au identificat, în baia camerei de detenție, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Sibiu, aflată în stare de inconștiență și prezentând o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi, pe care și-ar fi provocat-o cu lama unui aparat de ras de unică folosință.

De îndată, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acesteia.

Femeia era custodiată în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Alba în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Pe durata custodierii, aceasta a beneficiat, în repetate rânduri, de consiliere psihologică, având în vedere comportamentul său imprevizibil.

Totodată, din considerente de siguranță, i-a fost interzisă cazarea împreună cu alte persoane private de libertate, precum și contactul cu persoane din exterior, cu excepția copiilor săi minori.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

Totodată, menționăm faptul că vor fi demarate verificări interne cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii implicați în activitatea de supraveghere și pază a persoanelor private de libertate”, a transmis IPJ Alba.

Alături de Amiana Păştină, în acest dosar de omor, mai este arestată asistenta medicală Mihaela Camelia Popa, care a ajutat-o să-şi ucidă mama. Femeia în vârstă de 38 de ani a fost cea care i-a strecurat mamei sale în ceai substanţe care au adormit-o, după care şi-a chemat prietena şi i-a injectat în picior o substanță cu efect puternic sedativ, provocându-i decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea femeii de 59 de ani, cele două au asfixiat-o cu o pernă. Totul s-a întâmplat pentru ca Amiana Păștină să pună mâna pe averea de aproximativ două milioane de euro a mamei sale.

 

Loading

ACTUAL

Zonele Babele-Sfinxul vor aparţine de Județul Dâmboviţa. Decizie istorică după 25 de ani de procese

Published

on

Babele și Sfinxul, cele două monumente naturale din munții Bucegi, și terenul aferent se află pe raza comunei Moroeni, în județul Dâmbovița, a decis instanța. Conflictul dintre județele Dâmbovița și Prahova a vizat delimitarea administrativă a Platoului Bucegi.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat vineri, după decizia instanţei privind disputa cu judeţul Prahova referitoare la apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele – Sfinxul că s-a făcut dreptate.

„Recursul formulat în procesul privind apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele -Sfinxul a fost respins. Decizia închide un litigiu de durată şi confirmă ceea ce dâmboviţenii au ştiut mereu: aceste simboluri ale Bucegilor fac parte din identitatea judeţului Dâmboviţa. Instanţele au stabilit definitiv că terenul de 4 hectare şi monumentele naturale Babele şi Sfinxul se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, iar pretenţiile formulate de UAT Buşteni au fost respinse”, a scris, pe Facebook, Corneliu Ştefan.

Citește și: Cele șapte minuni naturale ale României pe care trebuie să le vezi măcar o dată în viață!

El a prezentat cronologic situaţia disputei privind Babele şi Sfinxul: în 1999-2000, Buşteni iniţiază intabularea Babelor şi Sfinxului, contestată de judeţul Dâmboviţa; în 2001, Consiliul Judeţean Dâmboviţa deschide prima acţiune în instanţă împotriva Prahovei; în 2015 este deschis un nou dosar privind delimitarea administrativ-teritorială dintre localităţile Moroeni din Dâmboviţa şi Buşteni, Prahova, potrivit Agerpres.

În 2021, Tribunalul Vâlcea stabileşte că Babele, Sfinxul şi terenul aferent se află pe raza comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, iar în 2022 Curtea de Apel Piteşti confirmă hotărârea şi respinge recursul.

Anul trecut, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererile formulate de unitatea administrativ-teritorială Buşteni privind anularea delimitării şi revendicarea proprietăţii asupra zonei Babele – Sfinxul.

În 2026, Curtea de Apel Ploieşti respinge definitiv recursul şi menţine hotărârea Tribunalului Dâmboviţa.

„Această decizie nu este doar una juridică. Este o confirmare a adevărului, a istoriei şi a apartenenţei fireşti a acestor simboluri la judeţul Dâmboviţa. Le mulţumesc tuturor celor care au susţinut această cauză cu seriozitate şi profesionalism: echipelor juridice, instituţiilor implicate şi tuturor dâmboviţenilor care au crezut în acest drept legitim”, a mai spus Ştefan.

Conform acestuia, CJ Dâmboviţa va continua să protejeze şi să dezvolte responsabil zona montană Peştera-Padina, prin investiţii în infrastructură, turism şi servicii moderne.

„Această comoară naturală trebuie valorificată cu grijă, respect şi dragoste pentru Dâmboviţa”, a conchis Corneliu Ştefan.

 

 

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Meseria pe care nu o mai vrea nimeni, care este motivul? În Europa sunt disponibile 500.000 de posturi vacante

Published

on

Meseria pe care nu o mai vrea nimeni. În Europa sunt disponibile aproximativ 500.000 de posturi vacante, iar specialiștii afirmă că problema s-ar putea agrava în viitor, potrivit publicaţiei Ilsole24ore.com.

Meseria pe care nu o mai vrea nimeni. Sute de mii de posturi disponibile în Europa

Meseria de șofer de TIR este tot mai puțin căutată de tinerii din ziua de astăzi, iar ”veteranii” se apropie de vârsta pensionării. Potrivit datelor  prezentate într-un raport la târgul Transpotec Logitec de la Milano, în Italia, peste 86.000 de șoferi de camion vor ieși la pensie în următorii cinci ani. Vârsta medie a șoferilor de camion din Peninsulă este în prezent de 50 de ani, mai mare decât media europeană, care se oprește la 47 de ani, scrie Libertatea. 

Citește și Domeniul cu multe joburi disponibile care caută oameni în facultăți. ”Vă formăm, puteţi intra în producţie”. Salariul de pornire, atractiv în vreme de criză

Potrivit datelor din raportul prezentat la Milano, în ultimii doi ani aproape 25.000 de șoferi au renunțat la meseria de șofer de TIR. Principalele cauze pentru care Europa se confruntă cu acest deficit îl reprezintă parcările nesigure, de orele pierdute la încărcare și descărcare, de stres și de faptul că stau foarte mult timp departe de familie.

Comisia Europeană consideră că angajarea de personal din afara Uniunii Europene ar putea reprezenta o posibilă soluție. În prezent însă, doar Marocul dispune de certificate de calificare profesională considerate în mare parte comparabile cu standardele europene.

Citește și Se caută români care să lucreze în străinătate. Sute de joburi sunt disponibile în Europa

Loading

Continue Reading

ACTUAL

O femeie din Arad a fost arsă pe picioare cu fierul de călcat și bătută cu bastonul telescopic de partenerul său. Bărbatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv

Published

on

O femeie din Arad a fost agresată în mod repetat de partenerul său, agent de pază, inclusiv arsă cu un fier de călcat încins și lovind-o cu bastonul telescopic din dotare.

Anchetatorii arată că bărbatul locuia cu femeia de 36 de ani, pe care ar fi agresat-o în mai multe rânduri. Într-unul din episoade, acesta ar fi folosit un fier de călcat încins pentru a arde-o pe picioare, provocându-i șase leziuni.

Citește și : Polițist din Galați, găsit împușcat în cap într-o autospecială abandonată în pădure. Ar fi avut mai multe conflicte cu partenera

„I-a cauzat mai multe arsuri concubinei sale, la nivelul ambelor membre inferioare, cu un fier de călcat încălzit la temperaturi ridicate, ceea ce a condus la crearea unui prejudiciu estetic grav şi permanent la nivelul membrelor inferioare ale persoanei vătămate, respectiv la existenţa mai multor leziuni cicatriciale postarsură de dimensiuni mari, permanente”, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Procurorii mai descriu și că bărbatul, aflat sub influența drogurilor, și-ar fi lovit partenera cu bastonul telescopic.

„Pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de substanţe psihoactive, a lovit-o cu pumnul, picioarele şi cu un baston telescopic în zona capului şi a membrelor, pe concubina sa, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 4-6 zile de îngrijiri medicale”.

Citește și : Femeia din Sibiu care și-a ucis mama pentru a-i lua averea s-a sinucis în arest. Cum și-a pus capăt zilelor Amiana Păsțină

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Acesta a fost concediat de angajator după ce conducerea firmei de pază a aflat că este cercetat pentru fapte de violență, potrivit Agerpres.

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Polițist din Galați, găsit împușcat în cap într-o autospecială abandonată în pădure. Ar fi avut mai multe conflicte cu partenera

Published

on

Un ofițer din cadrul IPJ Galați a fost descoperit împușcat în cap vineri, pe bancheta din spate a mașinii de serviciu abandonate în pădurea Gârboavele din județul Galați.

Polițist din Galați, găsit împușcat în cap într-o autospecială abandonată în pădure

Bărbatul nu s-a prezentat vineri la serviciu, iar absența sa nejustificată le-a trezit suspiciuni colegilor, ce au început verificările pentru a da de urma lui.

Citește și : Femeia din Sibiu, care și-a ucis mama pentru a-i lua averea, s-a sinucis în arest. Cum și-a pus capăt zilelor Amiana Păsțină

Ofițerul părăsise unitatea joi seară, spunând că merge să-l verifice pe un arestat la domiciliu. S-a deplasat acolo cu autospeciala de serviciu și avea asupra sa armamentul din dotare.

Joi dimineață, conducerea Serviciului Investigații Criminale a informat conducerea IPJ Galați cu privire la faptul că ofițerul nu s-a prezentat la serviciu și nu poate fi contactat.

După ce a fost căutat la domiciliu și în alte locuri, însă fără rezultat, verificările au fost extinse în baza unui mandat de supraveghere tehnică obținut prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Autospeciala de serviciu a fost localizată în Pădurea Gârboavele din județul Galați, iar în interiorul vehiculului, cu ușile asigurate, a fost identificat ofițerul, împușcat în cap, fără semne vitale.

Victima este un ofițer în vârstă de 40 de ani, care activa în cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Galați. Cercetările sunt în plină desfășurare pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Citește și : Vile, bolizi și 130.000 de euro găsiți în birou și mașină! Averile uluitoare ale procurorilor Niță și Ștefan, reținuți în dosarul de corupție

Potrivit verificărilor preliminare, între ofițer și concubina sa ar fi existat un conflict, cei doi parteneri agresându-se reciproc în cursul anului 2026, context în care a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Femeia din Sibiu, care și-a ucis mama pentru a-i lua averea, s-a sinucis în arest. Cum și-a pus capăt zilelor Amiana Păsțină

Published

on

UPDATE: IPJ Alba are detalii despre Amiana Păsțină, găsită moartă în arest.

„La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Alba, în timpul efectuării predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate, au identificat, în baia camerei de detenție, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Sibiu, aflată în stare de inconștiență și prezentând o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi, pe care și-ar fi provocat-o cu lama unui aparat de ras de unică folosință.

De îndată, a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acesteia.

Femeia era custodiată în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Alba în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Sibiu, fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Pe durata custodierii, aceasta a beneficiat, în repetate rânduri, de consiliere psihologică, având în vedere comportamentul său imprevizibil.

Totodată, din considerente de siguranță, i-a fost interzisă cazarea împreună cu alte persoane private de libertate, precum și contactul cu persoane din exterior, cu excepția copiilor săi minori.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

Totodată, menționăm faptul că vor fi demarate verificări interne cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către polițiștii implicați în activitatea de supraveghere și pază a persoanelor private de libertate”, a transmis IPJ Alba.

Femeia din Sibiu arestată în decembrie 2025, fiind acuzată că, alături de o asistentă medicală din Cisnădie, și-a ucis mama pentru avere, s-ar fi sinucis în Arest.

Vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au anunțat că femeia de 38 de ani a fost găsită moartă în Arestul IPJ Alba, presupunându-se că s-a sinucis. Aceasta se afla în Arestul de la Alba, întrucât Arestul de la Sibiu este în renovare.

Potrivit anchetatorilor, în iunie 2024, fiica în vârstă de 38 de ani a victimei i-a strecurat acesteia substanțe sedative în ceai. După ce aceasta a adormit, și-a chemat prietena asistentă, care i-a injectat aceeași substanță, în cantitate mare, în corp.

Citește și : Sute de oameni sărmani din Iași primesc mâncare caldă din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Într-un final, femeia a fost sufocată cu o pernă pentru a elimina orice șansă de supraviețuire.

„În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanțe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanțele în ceaiul pe care îl consuma.

Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aștepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanță cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a îi provoca decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, a precizat procurorul Dan Simion, într-un comunicat de presă.

După ce a obținut certificatul de deces, femeia a fugit în Dubai, unde a locuit mai bine de un an. S-a întors în decembrie 2025 pentru finalizarea vânzării uneia dintre casele moștenite, însă a fost reținută sub acuzația de omor calificat.

Citește și : O persoană a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un tren cu 100 de călători./ În Sălaj, bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier

Mama sa, în vârstă de 59 de ani la momentul morții, era o femeie respectată în Sibiu, construindu-și o carieră solidă și conducând o firmă cu zeci de angajați.

Loading

Continue Reading

ACTUAL

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect

Published

on

Subprefectul de Argeș, liberalul Dragoș Predescu, a tranșat viitorul său politic în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș TV. Acesta a anunțat că va părăsi instituția de bunăvoie, dar a ținut să precizeze că plecarea sa nu va fi marcată de festivisme sau „laude exagerate”.

În dialogul cu jurnalistul Iulian Uță, Dragoș Predescu a afișat o atitudine pragmatică, refuzând ideea unui adio prelungit sau a unor ceremonii de despărțire fastuoase.

„Pot pleca și azi, dar…”

Liberalul a explicat clar care este momentul în care va pune capăt mandatului său la Prefectura Argeș. Acesta nu va aștepta semnătura noului premier pe actul de eliberare din funcție, ci va face pasul în spate imediat ce noul Executiv primește votul de încredere.

„Eu pot pleca și azi, și mâine, dar… În ziua în care noul guvern va fi votat în Parlament, imediat îmi voi da demisia din funcția de subprefect și nu voi aștepta câteva zile să fiu eliberat din funcție prin decizia noului premier”, a declarat Dragoș Predescu.

Subprefectul a subliniat că dorește o despărțire curată de funcție: fără buchete de flori, fără întâlniri de adio lacrimogene și fără discursuri de auto-elogiere din partea prietenilor de partid.

De ce rămâne în funcție până la votul noului Guvern?

Întrebat de Iulian Uță de ce nu părăsește fotoliul de subprefect chiar acum, având în vedere că Guvernul pe care îl reprezintă a fost demis prin moțiune de cenzură, Predescu a invocat responsabilitatea administrativă.

Acesta a explicat că, până la instalarea unei noi echipe la Palatul Victoria, el rămâne reprezentantul actualului Executiv în teritoriu. Totuși, a lăsat o portiță deschisă pentru o plecare anticipată:Modelul Grindeanu. Dragoș Predescu a punctat că ar putea părăsi funcția mai devreme doar dacă Ilie Bolojan le-ar cere explicit acest lucru reprezentanților din teritoriu (făcând referire la precedentul creat în trecut în contextul crizelor politice).

Până la clarificarea situației de la București, subprefectul liberal rămâne la post, promițând însă că „actul final” al mandatului său va fi unul scurt și lipsit de melodramă.

Declaratia de la min 21:00

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUAL2 zile ago

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal

Curtea de Argeș se pregătește de o nouă vară caniculară sub semnul secetei de agrement. În timp ce termometrele vor...

ACTUAL2 zile ago

Echipa VV Robots Junior a Colegiului „Vlaicu Vodă”, locul I la Campionatul Internațional de Robotică din Grecia!

Într-o demonstrație de forță tehnologică și creativitate, elevii argeșeni din echipa VV Robots Junior au reușit să pună România pe...

ACTUAL3 zile ago

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?

În orașul regal, planificarea administrativă pare desprinsă din scheciurile de comedie. După aproape un an în care au bătut apa...

ACTUAL4 zile ago

Atenție, șoferi! Val de restricții pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări și foraje până vineri

Dacă aveți drum între Pitești și Sibiu în această săptămână, înarmați-vă cu puțină răbdare. Începând de astăzi, 11 mai, ora...

ACTUAL5 zile ago

SFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!

O nouă furtună politică și administrativă lovește județul Argeș, punând sub semnul întrebării bunele intenții și adevărul din spatele discursurilor...

Advertisement

Câmpulung

În Trend