Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cazul neobișnuit al miliardarei care riscă moartea pentru un furt bancar istoric. Dosar emblematic al campaniei anticorupție „Cuptoare aprinse”, din Vietnam

Publicat

in

Un tribunal din orașul Ho Chi Minh urmează să anunțe joi verdictul împotriva șefei unei companii imobiliare, într-un caz de fraudă în care procuratura a estimat daune în valoare totală de 25 de miliarde de euro, cel mai mare scandal financiar din istoria Vietnamului, scriu AFP și BBC.

Truong My Lan Foto: Thanh Tung / AP / Profimedia

Procurorii au cerut pedeapsa cu moartea pentru Truong My Lan, fosta patroană a conglomeratului Van Thinh Phat, pentru corupție, deturnare de fonduri și încălcarea legii bancare, printre altele, în timpul unui proces care a durat aproximativ o lună.

Truong și alți 85 de inculpați au apărut în fața instanței pentru a răspunde întrebărilor și furiei a mii de depunători păgubiți, care și-au pierdut banii aproape peste noapte.

Lista acuzaților include foști oficiali ai băncii centrale, foști membri ai guvernului și directori ai băncii implicate în schema frauduloasă, Saigon Commercial Bank (SCB), pe fondul unei campanii anticorupție orchestrate în urmă cu mai mulți ani de guvernul comunist care a vizat eșaloanele superioare ale sferelor politice și economice.

Procurorii au cerut pedeapsa cu moartea, rar impusă pentru infracțiuni financiare, doar pentru Truong My Lan, considerată a fi creierul operațiunii.

Ea a negat vinovăția și a dat vina pe subordonații săi.

O fraudă echivalentă cu 6% din PIB-ul țării

Când a vorbit ultima dată în public, în timpul audierilor, Truong My Lan a mărturisit că s-a gândit la sinucidere. „În disperarea mea, m-am gândit la moarte”, a spus ea, potrivit Tuoi Tre, un ziar vietnamez.

„Sunt furioasă că am fost atât de proastă încât să mă implic într-un sector atât de dificil (cel bancar) pentru care aveam puține cunoștințe”, a continuat ea.

Truong My Lan este acuzată că a înșelat aproximativ 42.000 de persoane între 2012 și 2022, prin manipularea de obligațiuni prin intermediul SCB, companie deținută în proporție de peste 90% de grupul său, cu complicitatea unor oficiali responsabili cu supravegherea sectorului bancar.

Ea a fost arestată în octombrie sub acuzația de deturnare de fonduri în valoare de 11,5 miliarde de euro, care ar fi fost folosite pentru a-i finanța stilul de viață luxos.

Dar procurorii au declarat joi că prejudiciul total cauzat de escrocherie se ridică acum la 25 de miliarde de euro, echivalentul a 6% din PIB-ul țării în 2023.

Procesul a scos la iveală o serie de afaceri corupte, inclusiv o mită de aproximativ cinci milioane de euro în numerar ascunsă în cutii de polistiren, un izolator termic folosit de obicei pentru a transporta fructe sau fructe de mare.

Beneficiara, o fostă șefă de inspecție la banca centrală, a insistat că a refuzat pachetul, care i-a fost înmânat de fostul președinte al SCB. Acesta din urmă, la rândul său, a susținut că nu l-a luat înapoi după ce i l-a dat, potrivit presei de stat.

De asemenea, procurorii au susținut că mai mult de o mie de proprietăți au fost confiscate de la Truong.

Povestea lui Truong My Lan

Truong My Lan provine dintr-o familie sino-vietnameză din Ho Chi Minh City. Acest oraș a fost mult timp motorul comercial al economiei vietnameze, încă de pe vremea când era capitala anticomunistă a Vietnamului de Sud, cu o comunitate numeroasă de etnici chinezi, scrie BBC.

Ea și-a început cariera ca vânzătoare la tarabă, în piață, vânzând produse cosmetice împreună cu mama sa, și a început să cumpere terenuri și proprietăți după ce Partidul Comunist a permis o perioadă de reformă economică, în 1986.

În anii 1990, ea deținea deja un portofoliu mare de hoteluri și restaurante.

Toate terenurile din Vietnam sunt în mod oficial deținute de stat. Obținerea accesului la ele se bazează adesea pe relații personale cu funcționarii de stat. Corupția a escaladat odată cu creșterea economiei și a devenit endemică.

Până în 2011, Truong My Lan era o femeie de afaceri bine cunoscută în orașul Ho Chi Minh și i s-a permis să organizeze fuziunea a trei bănci mai mici, cu probleme de lichidități, într-o entitate mai mare: Saigon Commercial Bank.

Legislația vietnameză interzice oricărei persoane fizice să dețină mai mult de 5% din acțiunile unei bănci. Dar procurorii spun că, prin intermediul a sute de companii fantomă și a unor persoane care acționau ca împuterniciți ai săi, Truong My Lan deținea de fapt peste 90% din Saigon Commercial.

Oamenii legii o mai acuză că s-a folosit de această putere pentru a-și numi propriii oameni ca manageri și apoi le-a ordonat să aprobe sute de împrumuturi către rețeaua de societăți fantomă pe care o controla.

Împrumuturile acordate în acest sens au reprezentat 93% din totalul împrumuturilor acordate de bancă.

Potrivit procurorilor, pe o perioadă de trei ani, începând din februarie 2019, ea i-a ordonat șoferului său să retragă 4 miliarde de dolari în numerar din bancă, și să îi depoziteze în subsolul său.

Mulți își pun întrebări cu privire la modul în care Truong a reușit să continue atât de mult timp presupusa fraudă.

Furie și anticorupție

Amploarea scandalului a determinat sute de persoane să protesteze în capitala Hanoi și în orașul Ho Chi Minh, într-o expresie neobișnuită de furie colectivă tolerată în țara comunistă.

Miercuri, o prezență polițienească numeroasă a fost desfășurată în fața sediului băncii centrale din Hanoi, locul unde anterior au mai avut loc mitinguri.

În lipsa transparenței și a unei reglementări eficiente, sistemul bancar vietnamez permite participarea unor puternici actori privați care își pot impune interesele, în detrimentul depunătorilor.

În ultimii ani, regimul comunist și-a intensificat campania anticorupție. În numele acestei politici, peste 4.400 de persoane, inclusiv oameni de afaceri și miniștri destituiți, au fost urmărite penal în peste 1.700 de cazuri începând cu 2021.

Procesul este cel mai răsunător capitol de până acum al campaniei anticorupție „Cuptoare aprinse”, condusă de secretarul general al Partidului Comunist, Nguyen Phu Trong.

Un ideolog conservator credincios teoriei marxiste, Nguyen Phu Trong crede că furia populară față de corupție reprezintă o amenințare existențială la adresa monopolului Partidului Comunist asupra puterii, scrie BBC. El a început campania în mod serios în 2016, după ce l-a eliminat pe premierul pro-business de la acea vreme, pentru a-și păstra funcția de conducere în partid.

Utilizarea pedepsei cu moartea este obișnuită în Vietnam pentru infracțiunile legate de droguri, dar rămâne rară pentru infracțiunile economice.

Statisticile privind utilizarea acesteia sunt clasificate drept secret de stat, dar Amnesty International estimează că în fiecare an sunt efectuate „multe” execuții, de ordinul a câteva zeci pe an.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

BEC ia o decizie care poate enerva alianțele PSD-PNL și USR-PMP: Un singur reprezentant în secțiile de votare

Publicat

in

De

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, marţi, că alianţele electorale constituite la alegerile europarlamentare vor fi reprezentate în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate de câte un singur membru, indiferent de numărul partidelor politice pe care le au în alcătuire.

“În aplicarea dispoziţiilor art. 2, alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2024 şi ca urmare a solicitărilor de clarificare primite, Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a decis, în şedinţa din data de 30 aprilie 2024, că alianţele electorale constituite la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European în alcătuirea cărora intră cel puţin un partid care avea membri în Parlamentul European la începutul perioadei electorale şi participă la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 vor fi reprezentate în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate de către un singur membru, indiferent de numărul partidelor politice care aveau membri în Parlamentul European la începutul perioadei electorale şi care intră în alcătuirea respectivei alianţe electorale”, precizează un comunicat al BEC.

Tot marți, BEC a emis o circulară prin care cere biroului electorale de circumcripție să primească documentele completatoare din partea candidaților, fiind posibilă completarea dosarelor de candidatură până la expirarea termenului de depunere a candidaturilor.

Citeste mai mult

NATIONAL

Netanyahu nu mai acceptă sfaturi și anunță o invazie iminentă în Rafah: Vom distruge batalioanele Hamas

Publicat

in

De

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va lansa o invazie a orașului Rafah din sudul Gazei, indiferent de discuțiile cu Hamas.

Între timp, continuă eforturile de a ajunge la un acord pentru o încetare a focului și eliberarea ostaticilor. La o întâlnire cu rudele ostaticilor,  Netanyahu a spus că va invada „cu sau fără” un acord. “Vom intra în Rafah pentru că nu avem de ales. Vom distruge batalioanele Hamas de acolo, vom finaliza toate obiectivele războiului, inclusiv repatrierea tuturor răpiţilor”, a declarat premierul, conform BBC, relatează Rador Radio România.

Corespondentul BBC relatează că dl Netanyahu pare să fie aliniat cu miniştrii de extremă dreapta, care prioritizează ofensiva în Rafah. Hamas încă nu a răspuns ultimei propuneri de încetare a focului discutată în timpul întrunirii de la Cairo.

Preşedintele SUA a avut convorbiri separate cu liderii din Qatar şi Egipt cu privire la negocierile pentru încetarea focului în Gaza

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a primit luni o convorbire telefonică din partea preşedintelui american Joe Biden pentru a discuta despre cele mai recente evoluţii ale negocierilor privind încetarea focului în Gaza şi despre pericolele unei escaladări militare în Rafah, a anunţat preşedinţia egipteană, anunţă Reuters, arată News.ro. Convorbirea a abordat, de asemenea, tema schimbului de ostatici israelieni cu prizonieri palestinieni, principalul punct de blocaj în orice acord global de încetare a focului între Hamas şi Israel, a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei egiptene.

Biden i-a îndemnat pe Sisi şi pe emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, cu care a vorbit separat, să depună toate eforturile pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas, “deoarece acesta este acum singurul obstacol în calea unei încetări imediate a focului şi a uşurării situaţiei pentru populaţia din Gaza”, a declarat Casa Albă.

O delegaţie a Hamas se află la Cairo pentru a delibera cu privire la răspunsul Israelului la un acord de încetare a focului. De asemenea, a fost subliniat pericolul unei escaladări militare la Rafah, în modul în care aceasta ar adăuga o catastrofă la o criză umanitară deja înrăutăţită, care ar avea un impact asupra stabilităţii şi securităţii în regiune, se arată în declaraţia preşedinţiei egiptene.

“Preşedintele Al-Sisi a subliniat necesitatea unui acces deplin şi adecvat la ajutorul umanitar, trecând în revistă eforturile intense ale Egiptului în acest sens”, a adăugat acesta. “Cei doi preşedinţi au subliniat, de asemenea, necesitatea de a lucra pentru a preveni extinderea conflictului şi au reafirmat importanţa soluţiei celor două state ca mijloc de a obţine securitatea, pacea şi stabilitatea în regiune.”

Biden şi emirul Qatarului au discutat despre evoluţia situaţiei din Gaza şi despre eforturile celor două ţări de a ajunge la un acord de încetare a focului imediat şi permanent în Gaza, a precizat Emiri Diwan din Qatar.

Planurile Hamas

Hamas ia în considerare un nou cadru propus de Egipt, care cere ca gruparea să elibereze până la 33 de ostatici răpiţi în Israel în schimbul unei pauze a ostilităţilor din Gaza, au declarat pentru CNN o sursă israeliană familiarizată cu negocierile şi o sursă diplomatică străină.

Cea mai recentă propunere, pe care Israelul a ajutat la elaborarea ei, dar nu a fost pe deplin de acord cu ea, este prezentată în două etape, prima dintre ele solicitând ca între 20 şi 33 de ostatici să fie eliberaţi pe parcursul mai multor săptămâni în schimbul pauzei şi a eliberării prizonierilor palestinieni. A doua fază este ceea ce sursele au descris ca fiind “restaurarea unui calm durabil”, în timpul căreia ostaticii rămaşi, soldaţii israelieni captivi şi corpurile ostaticilor vor fi schimbate cu mai mulţi prizonieri palestinieni.

Sursa diplomatică familiarizată cu discuţiile a declarat că referirea la calmul durabil a fost “o modalitate de a fi de acord cu o încetare permanentă a focului fără a o numi astfel”.

După luni de blocaj, un acord din partea ambelor părţi ar fi un pas important pentru a pune capăt războiului. Dar un eşec în a ajunge la un acord ar putea adânci prezenţa Israelului în Gaza – dacă nu se ajunge la un acord, Israelul ar putea lansa o invazie terestră pe scară largă în oraşul Rafah din sudul Gaza, unde se adăpostesc peste 1 milion de palestinieni. Aliaţii Israelului, inclusiv Statele Unite, au avertizat împotriva operaţiunii din cauza potenţialului de a provoca victime civile pe scară largă. Israelul aşteaptă un răspuns din partea Hamas, care este aşteptat să se întâlnească la Cairo cu mediatorii egipteni şi qatarezi, au declarat sursele.

O delegaţie israeliană la nivel de lucru formată din oficiali ai Mossad, Shin Bet şi ai armatei israeliene este aşteptată să se deplaseze marţi la Cairo, au declarat sursa israeliană şi un alt oficial israelian. Un răspuns din partea lui Yahya Sinwar, liderul Hamas din Gaza, este aşteptat în câteva zile – posibil în următoarele 24 de ore.

Durata primei faze a pauzei ostilităţilor va fi legată de numărul de ostatici eliberaţi, ultimul cadru prevăzând o pauză de o zi pentru fiecare ostatic, a declarat sursa israeliană, deşi se aşteaptă ca acest număr să se modifice în timpul unor negocieri mai aprofundate. Eliberarea a 40 de ostatici pentru o încetare a focului de şase săptămâni a stat la baza negocierilor timp de luni de zile, dar Israelul a fost de acord să accepte mai puţini ostatici în prima fază, după ce Hamas a renunţat la oferta sa pentru mai puţin de 20 de persoane la începutul acestei luni.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend