Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Căpitanul selecţionatei de fotbal a Rusiei a răbufnit, acuzând dublul standard în privinţa sancţiunilor sportive

Publicat

in

Căpitanul selecţionatei de fotbal a Rusiei, Artem Dziuba, a denunţat, miercuri, “dublul standard” care caracterizează, în opinia acestuia, sancţiunile sportive decise împotriva ţării sale ca urmare a invaziei din Ucraina, relatează AFP, scrie AGERPRES.

“Eu sunt contra standardului dublu. De ce unii au toate drepturile, în timp ce noi suntem acuzaţi de tot ce este mai rău. De ce toată lumea strigă mereu că sportul şi politica nu trebuie să fie amestecate, dar, cu prima ocazie, când este vorba de Rusia, se uită complet acest principiu?”, s-a întrebat jucătorul echipei Zenit Sankt Petersburg într-un mesaj pe Instagram.

După atacarea Ucrainei de către armata rusă, numeroase federaţii internaţionale au decis să excludă sportivii ruşi de la competiţii, un exemplu fiind cazul FIFA care a exclus echipa de fotbal a Rusiei de la barajele de calificare pentru Cupa Mondială din 2022.

“Eu sunt împotriva discriminării în funcţie de naţionalitate. Nu-mi este ruşine că sunt rus. Sunt mândru că sunt rus. Eu nu înţeleg de ce sportivii trebuie să sufere”, a scris el, adăugând totodată că “războiul este oribil”.

Declaraţiile căpitanului rus au venit în contextul acuzaţiilor lansate de jucătorul ucrainean al echipei West Ham United, Andrei Iarmolenko, care a criticat pe reţelele de socializare tăcerea jucătorilor ruşi faţă de agresiunea Rusiei.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

FOTO Pilot de Formula 1, tăiat pe față după ce a participat la o petrecere la Amsterdam

Publicat

in

De

Lando Norris (24 de ani) a oferit imaginea zilei din Formula 1, pilotul celor de la McLaren fiind surprins cu un bandaj pe față după ce s-a tăiat într-o sticlă la o petrecere la care a participat în Amsterdam.

Lando NorrisFoto: David Davies / PA Images / Profimedia

Lando Norris s-a tăiat la față la o petrecere din Amsterdam la care a participat și cunoscutul DJ Martin Garrix

Englezul se afla în weekendul său liber și a participat la o petrecere de Ziua Regelui la Amsterdam, alături de DJ Martin Garrix, unul dintre prietenii săi.

Presa britanică a postat mai multe fotografii cu Lando bandajat pe față și cu pete de sânge pe haina sa. El s-ar fi rănit cu cioburi de sticlă.

Conform dailymail.co.uk, Lando nu ar trebui în mod normal să aibă probleme în legătură cu participarea la Marele Premiu de la Miami, din acest weekend.

„Cred că pot deveni campion mondial alături de McLaren, tocmai de aceea mi-am prelungit și contractul.

Cred că pot să mă duelez cu Max Verstappen și pot să-l provoc. Nu îmi e frică de Max, sunt chiar încântat să mă lupt cu el. Lumea spune că e cel mai bun și vreau să arăt că pot fi la același nivel” – Lando Norris.

Marele Premiu de Formula 1 de la Miami va avea loc duminică, 5 mai, de la ora 23:00 (ora României). Cursa va putea fi urmărită în direct pe Antena 3 CNN.

Formula 1, clasamentul piloților

1. Max Verstappen (Red Bull) 110 puncte

2. Sergio Perez (Red Bull) 85

3. Charles Leclerc (Ferrari) 76

4. Carlos Sainz (Ferrari) 69

5. Lando Norris (McLaren) 58 etc.

Cum arată sezonul 2024 din Formula 1

1) MP din Bahrain / 2 martie / Câștigător Max Verstappen

2) MP din Arabia Saudită / 9 martie / Câștigător Max Verstappen

3) MP din Australia / 24 martie /Câștigător Carlos Sainz

4) MP din Japonia / 7 aprilie / Câștigător Max Verstappen

5) MP din China / 21 aprilie / Câștigător Max Verstappen

6) MP din Miami / 5 mai / Miami International Autodrome

7) MP din Emilia Romagna / 19 mai / Imola

8) MP din Monaco / 26 mai / Monaco

9) MP din Canada / 9 iunie / Gilles Villeneuve, Monteal

10) MP din Spania / 23 iunie / Barcelona, Montmelo

11) MP din Austria / 30 iunie / Spielberg

12) MP din Marea Britanie / 7 iulie / Silverstone

13) MP din Ungaria / 21 iulie / Hungaroring

14) MP din Belgia / 28 iulie / Spa-Francorchamps

15) MP din Olanda / 25 august / Zandvoort

16) MP din Italia / 1 septembrie / Monza

17) MP din Azerbaidjan / 15 septembrie / Baku

18) MP din Singapore / 22 septembrie / Marina Bay

19) MP din SUA / 20 octombrie / Texas, Austin

20) MP din Mexic / 27 octombrie / Autodromo Hermanos Rodriguez

21) MP din Sao Paulo / 3 noiembrie / Interlagos

22) MP din Las Vegas / 23 noiembrie / Las Vegas Strip Circuit

23) MP din Qatar / 1 decembrie / Lusail

24) MP din Abu Dhabi / 8 decembrie / Yas Marina.

Citeste mai mult

NATIONAL

Familia unei femei din Sibiu care s-a înecat cu mâncare i-a donat organele. Prima prelevare din județ în 2024

Publicat

in

De

Familia unei femei în vârstă de 50 de ani care a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a înecat cu mancare pe o terasă din Sibiu a decis ca organele acesteia să fie recoltate pentru a ajuta la salvarea mai multor vieți omenești, informează publicația Turnul Sfatului.

TransplantFoto: Alexander Tsiaras / Sciencephoto / Profimedia Images

Mulțumiri din partea medicilor sibieni

Pacienta a fost declarată de medici în moarte cerebrală, iar la procesul de prelevare a organelor au participat echipe de medici din București, Cluj și Iași, anunță luni Cristina Bălău, putător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Intervenția de recoltare a organelor – ficat, rinichi, cornee și os – a fost realizată în cursul zilei de duminică, 28 aprilie 2024. Echipa de la București a prelevat țesut osos, medicii de la Iași au recoltat ficatul și corneea, iar echipa de la Cluj a prelevat rinichii. După prelevare, echipele de medici au plecat de urgență către centrele de transplant de care aparțin.

Pacienta în vârstă de 50 de ani a fost adusă în data de 21 aprilie 2024 în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu intubată și ventilată mecanic, după asfixie mecanică. Din UPU, conform evaluării inițiale, pacienta a fost preluată de Serviciul Neurologie și, în timpul investigațiilor, starea deja precară a acesteia s-a agravat, fiind preluată de urgență de Secția Neurochirurgie în stare gravă, unde a fost operată în cursul aceleiași zile, din cauza unui hematom intracranian.

„Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu dorește să transmită condoleanțe și mulțumiri familiei îndurerate pentru frumosul gest de a accepta ca pacienta să devină donator de organe, un act medical care cu siguranță va oferi o nouă șansă la viață unor pacienți aflați în suferință,” transmite Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Potrivit datelor oficiale, femeia de 50 de ani s-a înecat cu mâncare, în timp ce lua masa pe terasa unui restaurant de pe strada Școala de Înot, în după-amiaza zilei de duminică, 21 aprilie. Trei bărbați, printre care și un voluntar Crucea Roșie Sibiu, au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor femeii până la sosirea echipajelor.

Numărul de donatori este în creștere

Prelevarea realizată la SCJU Sibiu a fost prima realizată în județ de la începutului anului în curs. 14 donatori aflați în moarte cerebrală a avut România la nivel național în ianuarie-martie 2024.

„În primele trei luni ale acestui an, sunt de două ori mai mulți donatori față de anul trecut, în aceeași perioadă. Sper că se datorează și faptului că facem ceva bine. Cea mai importantă misiune pe care o avem este promovarea actului de donare salvator de viață și implicit creșterea numărului de donatori. Deoarece fără donare nu există transplant”, a declarat într-un interviu pentru Panorama medicul Genady Vatachki, directorul executiv Agenției Naționale de Transplant (ANT) și chirurg la Institutul Clinic Fundeni din Capitală.

Speranțele sunt ca la finalul anului să fie atinsă borna de 100 de donatori, prag pe care România nu l-a mai atins de dinainte de pandemie. Dacă în 2021 ne-am confruntat cu o penurie de organe la nivel național, ceea ce a dus la creșterea alarmantă a listelor de așteptare, în special pentru rinichi și ficat, din 2022 s-a constatat o revenire.

Oscilăm între 85 și 86 de donatori pe an, cifră care ne plasează la coada Uniunii Europene, înaintea Bulgariei, care stă chiar mai prost decât noi din perspectiva organelor prelevate.

Două tipuri de consimțământ pentru prelevare

Spre deosebire de alte state europene, România se confruntă cu mai multe probleme care au ca rezultat un număr mic de donatori de organe. În primul rând, legislația de la noi apelează la consimțământul informat.

Astfel, dacă o persoană dorește să devină donator, poate merge la un notar pentru a completa un act prin care declară că e de acord cu asta, în eventualitatea unui diagnostic de moarte cerebrală. În ciuda documentului semnat și a apartenenței într-un registru național aflat în administrarea Agenției Naționale de Transplant (ANT), tot familia este cea care are ultimul cuvânt.

Pe lângă statele care au acord informat (opt-in), așa cum este România, există țări europene care au un alt sistem de consimțământ, cunoscut ca opt-out, respectiv principiul consimțământului prezumat, în situația în care nu există un refuz exprimat înaintea decesului.

În general, în toate țările europene există un registru național în care fiecare cetățean se poate înregistra, exprimându-și acordul sau refuzul de a-și dona organele. Dar, chiar și în statele unde acordul este prezumat, se poate ține cont de dorința familiei (soft opt-out).

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend