Stai conectat...

ACTUAL

Calendar ortodox 19 iulie 2026. Sărbătoare mare înainte Sfântul Ilie, ce e bine să facă toţi creştinii duminică

Publicat

la

Calendar ortodox 19 iulie 2026

Ortodoxe
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Greco-catolice
Sf. cuv. Macrina; Sf. cuv. Die.

Romano-catolice
Ss. Epafra, ep. m.; Macrina, călug.

Sfânta Cuvioasă Macrina este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 19 iulie.

A fost sora cea mare a Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie, episcop al Nyssei. Patru fraţi şi şase surori erau cu toţii, copiii Emiliei şi ai lui Vasile, părinţi cu o situaţie materială deosebită, dar şi cu o viaţă îmbunătăţită.

Sfânta a fost logodită de tatăl său cu un tânăr de neam foarte bun, care înainte de căsătorie a murit. Considerând această logodnă ca o cununie adevărată, Sfânta Macrina nu s-a mai căsătorit.

Cutremur cu magnitudine aproape 6 într-o zonă turistică. A fost emisă şi alertă de tsunami

A rămas în casa părintească şi a avut grijă de fraţii săi, de părinţi şi de administrarea averii, destul de mare, a părinţilor săi.

Pe Sfântul Vasile cel Mare, sora sa, Sfânta Macrina, l-a adus pe calea cea adevărată a vieţii. „Minunata Macrina l-a luat pe Vasile cu dânsa şi, în scurt timp, l-a adus la scopul adevăratei filosofii şi pustnicii. El, cu toate că era înălţat din cugetul filosofiei celei dinafară şi strălucit cu mărimea mai mult decât mulţi stăpânitori, măcar că defăimase vredniciile şi dregătoriile, cu toate acestea cuvioasa l-a făcut pe el să se despartă de strălucirea lumească, să defaime laudele înţelepciunii şi ale învăţăturii din afară şi să vină în viaţa aceasta cea desăvârşită şi să-şi pregătească lui, drumul petrecerii celei îmbunătăţite şi neîmpiedicate, adică cele prin viaţa Marelui Vasile”. (Vieţile Sfinţilor)

După moartea mamei sale, Emilia, Sfânta Macrina, care oricum ducea o viaţă aproape monahală în casa părinţilor, a întemeiat o obşte de călugăriţe pe o proprietate a familiei aflată în Pont. Aici a murit, pe un pat de scânduri, într-o mare sărăcie, în care vieţuiau călugăriţele, acoperită cu mantia de episcop a fratelui său Sfântul Grigorie.

* Astăzi se pomeneşte aflarea moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă.

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtute monahală.

A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”). După moartea duhovnicului său, a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii. Aici şi-a făcut o colibă din lemn, înconjurată de o mică grădină.

Cum războiul gândurilor se înteţea tot mai mult, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară şi a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameşului: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

Furtuni puternice în Europa, vijeliile au făcut prăpăd în Franţa şi Italia. Fenomenele extreme vin şi în România

„După ce s-a făcut părtaş de bunăvoie Patimilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecând pe rând prin starea de vieţuitor în obşte, sihastru, stâlpnic şi zăvorit, acest bătrân mic de statură, înveşmântat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi plin de har şi lumina Sfântului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreţiei spirituale, şi a devenit pentru tot poporul rus un adevărat ‘apostol’, martor şi propovăduitor al Învierii”. (https://doxologia.ro)

„Uşa chiliei sale era deschisă oricui, până târziu în noapte. Îşi saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: ‘Bucuria mea, Hristos a înviat!’; dovedea o bucurie cu totul specială faţă de păcătoşii care veneau la el pocăindu-se, ca Fiul risipitor care se întoarce la Tatăl (Luca 11). Blândeţea sa neobişnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilinţa să îi smerea pe cei mândri, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca şi pentru oamenii din popor, chilia ‘sărmanului Serafim’ era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare deveneau adevărate întâlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieţii lor”. (https://doxologia.ro)

În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veşnicie, şi la 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.

Canonizarea sa a avut loc în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei.

Loading

ACTUAL

VIDEO Gândacul care a devastat pădurile de frasin din America de Nord a ajuns în Europa. Primele cazuri, semnalate aproape de România

Publicat

la

Autor

Un gândac originar din Asia şi care a devastat pădurile de frasin din America de Nord a fost observat pentru prima dată în Uniunea Europeană în ultimele săptămâni, în Ungaria şi Slovacia, relatează AFP.

Cum acționează dăunătorul

Prezenţa gândacului smarald, sau sfredelitorul frasinului (Agrilus planipennis), o coleopteră de dimensiuni mici, de culoare verde metalic, a fost detectată în regiunea ungară Beregsurany, lângă graniţa cu Ucraina, potrivit unui comunicat al Oficiului ungar pentru siguranţa lanţului alimentar (NEBIH) de la începutul lunii iulie, citat joi de AFP.

O capcană amplasată în pădurea locală a capturat două exemplare adulte, iar analizele de laborator au confirmat la sfârşitul lunii iunie că este într-adevăr vorba de această insectă, a explicat Oficiul, subliniind că este o specie invazivă, „unul dintre cei mai gravi dăunători ai frasinilor”, care „a provocat o mortalitate semnificativă a frasinilor în America de Nord şi Europa de Est”.

Primele cazuri confirmate

În Slovacia, Institutul central pentru control şi cercetări în agricultură din Bratislava (UKSUP) a anunţat că a detectat pentru prima dată prezenţa insectei la mijlocul lunii iulie, în municipalitatea Streda nad Bodrogom, în estul ţării.

„Optsprezece exemplare adulte au fost capturate într-o capcană cu feromoni”, a declarat UKSUP într-un comunicat, adăugând că a lansat un studiu în cooperare cu Centrul naţional silvic pentru „a stabili cu precizie amploarea răspândirii sale în zona afectată”.

Măsuri la nivelul UE

Ungaria a inclus oficial apariţia acestei insecte pe teritoriul său pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE de luni de la Bruxelles.

„Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi facem tot posibilul pentru a preveni ca acest dăunător să se stabilească în Ungaria sau să devină o problemă fitosanitară care afectează întreaga Uniune Europeană”, a declarat ministrul ungar al agriculturii, Szabolcs Bona.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ilie Bolojan a semnat și demarează un proiect care va reduce simțitor facturile românilor la energie

Publicat

la

Autor

Premierul interimar și ministru interimar al Energiei, Ilie Bolojan, a semnat pentru demararea unor proiecte care vor reduce simțitor costul facturilor la energie. La nivelul Guvernului s-a elaborat un ghid pentru instalarea de contoare inteligente și se vor aloca 100 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. De asemenea, România va crește capacitățile de stocare, tocmai pentru a nu mai fi nevoiți să importăm energie la prețuri foarte mari.

Ilie Bolojan: Vom reduce simțitor facturile la energie

”Ieri am semnat ordinele, în calitate de interimar la Energie, pentru un ghid în vederea instalării de contoare inteligente și pentru o schemă care are în vedere creșterea capacităților de stocare. Ambele forme de sprijin urmăresc să reducă facturile la energie.

1. Apel de proiecte pentru contorizare inteligentă – alocare de 100 milioane euro din Fondul pentru Modernizare

Ghidul va fi transmis luni spre publicare în Monitorul Oficial.

🔹 Apel necompetitiv, dedicat celor patru operatori de distribuție concesionari: Distribuție Energie Electrică România, Delgaz Grid, Rețele Electrice România, Distribuție Oltenia;

🔹 Alocare egală: maximum 25 milioane euro pentru fiecare operator (4 × 25 = întregul buget);

🔹 Efect: facturare pe baza consumului real, reducerea pierderilor și a fraudelor din rețea, instalarea a peste 800.000 de contoare.

Calendar:

– 03.08.2026, ora 12:00 – data deschiderii apelului;

– 02.12.2026, ora 17:00 – data închiderii apelului.

Termen de finalizare estimat: 31.12.2029.

Cresc capacitățile de stocare ale României

2. Apel dedicat stocării stand-alone – alocare de 150 milioane euro din Fondul pentru Modernizare

Schema de ajutor de stat va fi transmisă luni spre publicare în Monitorul Oficial.

🔹 Parcuri noi de baterii: minimum 2.174 MWh;

🔹 Licitație competitivă: cel mai mic cost per MWh; plafon de 69.000 euro/MWh și maximum 15 milioane euro per companie;

🔹 Efect: o rețea mai stabilă și prețuri temperate în orele de seară.

Calendar estimativ:

– 01.09.2026 – data deschiderii apelului;

– 30.10.2026 – data închiderii apelului.

Termen de finalizare estimat: 31.12.2030.

Noua alocare de 250 de milioane euro, sub formă de granturi europene din Fondul pentru Modernizare, va susține optimizarea consumului de energie, astfel încât costul facturii la energie să se reducă în perioada următoare”, scrie Ilie Bolojan.

Loading

Citește tot

ACTUAL

”Trucurile” simple care te ajută să cheltui mai puțin la cumpărături. Nici nu știi cât de mult vei economisi!

Publicat

la

Autor

Aproape sigur, ți s-a întâmplat măcar o dată să constați acasă, după ce ai fost la cumpărături, că ai luat și produse de care nu aveai nevoie la acel moment. Sau că ai ales un articol destul de scump, deși acesta avea, în același magazin, alternativă mai ieftină și de calitate similară. Cauzele situațiilor de acest gen sunt greșeli pe care le poți evita fără probleme dacă respecți o serie de reguli simple enunțate de experți, foarte utile pentru a cheltui mai puțin.

Potrivit specialiștilor, una dintre greșelile frecvente este mersul la cumpărături fără un plan sau o listă întocmită cu atenție, în funcție de priorități. În cazul alimentelor, se recomandă stabilirea meniului pentru câteva zile și verificarea produselor deja existente în frigider și cămară. Astfel, pot fi evitate achizițiile inutile, produsele cumpărate în dublu exemplar și risipa alimentară.

Tot când mergi la supermaket să cumperi mâncare, este ideal să nu faci asta la prima oră, pe stomacul gol. În acest mod, se spune că vei evita achizițiile impulsive, în special ale produselor mai scumpe și cu un conținut caloric ridicat.

Alte greșeli ce trebuie evitate la cumpărături

Pe de altă parte, experții avertizează că amplasarea produselor pe rafturile din magazin este gândită pentru a influența deciziile cumpărătorilor. De pildă, produsele cu marjă de profit mare se află, de regulă, la nivelul ochilor, în timp ce variantele mai ieftine se află pe rafturile inferioare. Așadar, nu te grăbi să alegi într-o secundă! Un produs care atrage atenția instantaneu poate avea alternativă mai ieftină și de aceeași calitate în altă zonă a rafturilor.

Nici produsele expuse la capătul raioanelor nu sunt întotdeauna la reducere, astfel că verificarea prețului pe unitatea de măsură rămâne cea mai sigură metodă de comparație. În plus, alimentele de bază, precum pâinea sau laptele, sunt amplasate în partea din spate a magazinelor, pentru a determina clienții să parcurgă cât mai multe raioane.

Citește și România are cea mai mare taxare a muncii din Uniunea Europeană. Cât ia statul din venitul salarial

Un alt sfat important se referă la evitarea fructelor și legumelor deja tăiate, precum și a preparatelor gata de consum. Toate acestea sunt mai scumpe, deoarece includ costurile de procesare și ambalare.

Apa îmbuteliată poate reprezenta, de asemenea, o cheltuială inutilă în zonele unde apa de la robinet este sigură pentru consum.

Experții mai subliniază că multe produse comercializate sub mărcile proprii ale supermarketurilor sunt fabricate de aceiași producători care realizează și brandurile consacrate. Alegerea acestor produse poate reduce costurile cu 10-25 la sută, fără diferențe importante de calitate!

Țin cont și de faptul că magazinele de tip discount oferă tot mai multe produse comparabile calitativ cu cele din supermarketurile clasice, însă la prețuri mai mici.

O altă greșeală semnalată de specialiști este cumpărarea unor cantități prea mari de alimente perisabile. Se recomandă să achiziționezi doar cantitățile care pot fi consumate înainte de expirare.

Experții te sfătuiesc, înainte să pleci la cumpărături, și verificarea ofertelor săptămânale. Acestea pot fi o altă sursă de economii, la fel ca aplicațiile supermarketurilor și, implicit, înscrierea în programele de fidelitate. Aceasta este gratuită în majoritatea cazurilor și poate aduce reduceri exclusive, scrie MSN, potrivit mediafax.

Citește și Viața la bloc 2026: Sunt copiii scutiți de pe lista de întreținere? Iată ce prevede legea

Loading

Citește tot

ACTUAL

Călin Georgescu, model pe prosopul de plajă al românilor. Produsul inedit, cu președintele ”ales” în slip, a stârnit deja interes printre susținători

Publicat

la

Autor

Călin Georgescu se bucură de notorietate după alegerile prezidențiale 2024, iar unii încearcă să profite. Unii români cu spirit de afacerist în sânge a fost inspirați de fostul candidat la prezidenţiale. S-au apucat să imprime și să comercializaze produse personalizate cu chipul ”președintelui ales”.

Citește și: VIDEO Călin Georgescu, vizită regizată la așa-zisul târg de la Izbiceni! Producătorii locali au fost aduși din alte județe. Primar: ” Ca pe vremuri, când era ‘marele conducător’ 

Pe internet se vând tricouri, căni și chiar prosoape cu chipul lui Călin Georgescu. Un anunţ publicat pe OLX îl prezintă pe fostul prezidenţiabil imprimat pe toată suprafaţa unui prosop de plajă, îmbrăcat într-un slip de baie. Prețul cerut este de 80 de lei. Iar autorul postării spune că a și vândut câteva produse.

Citește și: Călin Georgescu s-a trezit în conștiință după scandalul de la Realitatea Plus și revine cu un mesaj nou: „Dreptul țăranului român și al antreprenorului român este călcat în picioare de dictatul corporatist”. Unde va fi prezent duminica aceasta

O simplă căutare online scoate la iveală tot felul de obiecte personalizate cu imaginea sa, semn că unii văd în ele suveniruri pentru susţinători, iar alţii doar o afacere din care se poate scoate un profit cât timp numele lui Călin Georgescu continuă să stârnească interes, potrivit Adevarul.

”Un tricou costă 100 de lei, o cană 60 de lei, iar o șapcă între 60 și 90 de lei. Lucrăm cu materiale de calitate și am avut mii de comenzi”, spune un comerciant.

 

Tatuaje cu chipul lui Călin Georgescu

De curând, Marius, un tatuator din Pitești, a postat pe pagina sa de Facebook o poză cu un desen făcut pe mâna unei clientei, pe care a prezentat-o ca „adevărată patriotă”, înscriindu-se, astfel, în promovarea imaginii lui Georgescu. Contactat de FANATIK pentru a afla cât costă un tatuaj cu fața lui Georgescu, Marius a spus că e gratuit și îl face doar pentru fanii adevărați, pentru cei pe care îi știe personal.

„Tatuajul l-am făcut de plăcere, nu a costat nimic. Sunt patriot și îmi iubesc președintele ales. Cunoscuților le fac de plăcere, nu fac tatuaje pentru necunoscuți”, a declarat tatuatorul din Pitești, pentru FANATIK.

 

Cum a răspuns Călin Georgescu la întrebarea din ce bani trăiește: „Dumnezeu ne ține pe toți”

Loading

Citește tot

ACTUAL

A murit ‘Doamna cu porumbei’ din filmul ‘Singur Acasă’. Rolurile memorabile care au făcut-o faimoasă pe actriţa irlandeză recompensată cu un premiu Oscar

Publicat

la

Autor

Brenda Fricker, prima actriţă irlandeză recompensată cu un premiu Oscar, pentru rolul din filmul „My Left Foot” (1989), în care a jucat alături de Daniel Day-Lewis, şi cunoscută publicului larg şi pentru interpretarea Doamnei cu porumbei din „Home Alone 2: Lost in New York” (1992), a murit joi, la Dublin. Avea 81 de ani.

Decesul a fost confirmat oficial de agentul său

Decesul a fost confirmat vineri pentru BBC de agentul său, Phil Belfield.

„Nu vom mai vedea niciodată pe cineva ca ea, iar lumea este mai săracă fără prezenţa ei. A fost o onoare să o cunosc, să o iubesc şi să lucrez cu ea. Va avea întotdeauna un loc în inima mea şi în inimile a atât de mulţi fani ai filmului şi televiziunii din întreaga lume”, a declarat Belfield.

Actriţă apreciată atât pe scenă, cât şi pe marele ecran, Fricker a primit numeroase distincţii de-a lungul carierei. În 2008, a fost prima laureată a Premiului Maureen O’Hara, acordat de Festivalul de Film Kerry femeilor care au avut realizări remarcabile în cinematografie. În 2020, publicaţia The Irish Times a clasat-o pe locul 26 în topul celor mai mari actori irlandezi din toate timpurile.

Începuturile carierei: de la visul în jurnalism la primele roluri

Brenda Fricker s-a născut la 17 februarie 1945, la Dublin, fiind fiica profesoarei de limbi străine Bina Murphy şi a jurnalistului Desmond Frederick Fricker, care a lucrat la The Irish Times.

Înainte de a deveni actriţă, şi-a dorit o carieră în jurnalism şi a lucrat la The Irish Times ca asistentă a editorului de artă. A debutat în cinematografie la vârsta de 19 ani, cu un rol minor, fără menţionare pe generic, în drama „Of Human Bondage” (1964). În acelaşi an a avut o scurtă apariţie în serialul irlandez „Tolka Row”.

În anii ’70 şi ’80 a interpretat numeroase roluri secundare în seriale britanice şi filme, printre care „Coronation Street”, „The Quatermass Conclusion”, „The Music Machine”, „Bloody Kids” şi „Cockles”.

Succesul în televiziune și consacrarea istorică la Premiile Oscar

Fricker a devenit cunoscută publicului odată cu distribuirea în serialul medical al BBC „Casualty”, lansat în 1986. Ea a interpretat rolul asistentei Megan Roach, unul dintre personajele principale ale primelor cinci sezoane, revenind ulterior în mai multe episoade speciale.

Consacrarea internaţională a venit odată cu filmul biografic „My Left Foot”, regizat de Jim Sheridan şi inspirat din autobiografia scriitorului şi pictorului irlandez Christy Brown, născut cu paralizie cerebrală.

Brenda Fricker a interpretat-o pe Bridget Fagan Brown, mama devotată a lui Christy, rol pentru care a câştigat în 1990 Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, devenind prima actriţă irlandeză laureată a Academiei Americane de Film.

În discursul său, ea i-a dedicat premiul femeii pe care a interpretat-o, spunând: „Oricine naşte de 22 de ori merită aşa ceva”.

Rolul legendar din „Singur Acasă 2” și ultimele apariții

După succesul filmului „My Left Foot”, Brenda Fricker a apărut în mai multe producţii importante.

În 1990 a jucat în „The Field”, iar doi ani mai târziu a devenit cunoscută unei noi generaţii de spectatori prin rolul Doamna cu Porumbei din „Home Alone 2: Lost in New York”, personaj aparent înfricoşător, dar de o mare bunătate, care îl ajută pe Kevin McCallister, interpretat de Macaulay Culkin.

Au urmat roluri în filme precum „So I Married an Axe Murderer” (1993), „Angels in the Outfield” (1994) şi „A Time to Kill” (1996).

După anii ’90, actriţa a lucrat în principal în producţii irlandeze şi britanice. A primit trei nominalizări la Irish Film & Television Academy Awards pentru rolurile din „Veronica Guerin” (2003), „Inside I’m Dancing” (2004) şi „Albert Nobbs” (2011). Alte filme importante din cariera sa includ „Closing the Ring” (2007) şi „Cloudburst” (2011).

Deşi s-a retras în mare parte din actoria de film în 2015, Brenda Fricker a revenit ulterior în câteva producţii de televiziune şi şi-a împrumutat vocea filmului „The Miracle Club”.

Pe lângă activitatea cinematografică, Fricker a avut o îndelungată carieră teatrală, evoluând pe scene precum Royal National Theatre, Royal Court Theatre şi Geffen Playhouse.

Brenda Fricker a fost căsătorită cu regizorul de film şi televiziune Barry Davis între 1979 şi 1988. Cei doi au rămas apropiaţi şi după divorţ. Davis a murit în 1990.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Incendiu puternic în Giurgiu, pe 5.000 mp, la un depozit de mase plastice. A fost emis un mesaj RO-ALERT din cauza fumului toxic

Publicat

la

Autor

Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă noaptea în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă din localitatea Zorile, comuna Grădinari, judeţul Giurgiu, focul manifestându-se pe o suprafaţă de 5000 de metri pătraţi. A fost transmis mesaj RO-ALERT şi a fost sesizată Garda de Mediu, informează news.ro.

Mesaj RO-ALERT emis de urgență din cauza norului uriaș de fum

”Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această noapte, pentru stingerea unui incendiu în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă din localitatea Zorile, comuna Grădinari.

Incendiul se maniestă pe o suprafaţă de aproximativ 5000 mp. Având în vedere cantitatea mare de fum degajată, a fost transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Grădinari şi Buturugeni, fiind sesizată Garda de Mediu”, informează sâmbătă dimineaţă ISU Giurgiu.

Giurgiu - Incendiu în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă. A fost transmis mesaj RO-ALERT şi a fost sesizată Garda de Mediu - FOTO

Mobilizare uriașă de forțe: Roboți de stingere și echipaje din București-Ilfov

La faţa locului au fost direcţionate şapte autospeciale de stingere, două cisterne, o autospecială prevăzută cu instalaţie de hidroperforare, o descarcerare din cadrul ISU Giurgiu şi ISU Bucureşti-Ilfov, autospeciala cu roboţi, o ambulanţă SMURD, un echipaj SAJ şi poliţia.

A fost folosit şi un buldoexcavator, pentru a elibera căile de acces în zonele afectate.

Incendiul a fost localizat, dar pericolul persistă din cauza maselor plastice

Acţiunea de atingere se desfăşoară pe mai multe sectoare de intervenţie, protejându-se inclusiv zonele din apropierea locuinţelor.

În prezent, incendiul este localizat.

Operaţiunile vor continua până la stingerea completă a incendiului şi eliminarea riscurilor, fiind vorba despre o cantitate mare de deşeuri din plastic.

Cetăţenilor li se recomandă să evite zona, să închidă ferestrele şi să nu se expună la fum.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 21 de ore

Apă curată pe hârtie la Curtea de Argeș, dar lipsesc răspunsurile clare. Câțiva consilieri cer DSP și Aquaterm să spună explicit dacă apa este sau nu potabilă

Grupul Consilierilor Locali liberali din legilsativul Consiliului Local a analizat în detaliu cele două informări recente emise de Direcția de...

ACTUALacum 2 zile

VIDEO | DEZASTRU LA CURTEA DE ARGEȘ! Un „Dorel” a spart magistrala și a lăsat tot orașul fără apă! A apărut „Arteziana lui Panțurescu” în mijlocul străzii!

O nouă ispravă demnă de topul celor mai mari gafe de pe șantierele românești a lăsat mii de oameni cu...

ACTUALacum 3 zile

VIDEO | Reacție dură a primarului din Domnești după vizita lui Călin Georgescu: „Un aranjament penibil, domnișanii au fost folosiți pe post de decor pentru circul lor”

Recentul popas electoral al lui Călin Georgescu în tradiționalul Târg de la Domnești a lăsat un gust amar comunității locale...

ACTUALacum 5 zile

VIDEO – ADMINISTRAȚIE LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Dan Petrescu s-a dus peste primarul Panțurescu / REACȚIA EDILULUI: A chemat paza și i-a închis ușa în nas!

Tensiune la cote maxime, în această dimineață, la ușa biroului primarului din Curtea de Argeș! Consilierul local Dan Petrescu a...

ACTUALacum 5 zile

Droguri și arme confiscate de jandarmi la Târgul din Bradu | Zeci de branșamente ilegale la rețeaua electrică în Hârtiești

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș au desfășurat o serie de acțiuni intense în ultimele zile, finalizate...

Advertisement

Câmpulung

În Trend