Stai conectat...

DIVERSE

Barometrul INSCOP Research: Românii vor revenirea la uniforme şcolare obligatorii

Publicat

la

77% dintre români consideră că introducerea unei uniforme școlare ar reduce din gradul de discriminare în școli, potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediţia a XIV-a, realizat în perioada 1-7 septembrie 2026. În schimb, 20.6% îşi exprimă dezacordul faţă de această măsură (8.1% sunt de acord în destul de mică măsură şi 12.5% în foarte mică măsură/deloc). Non-răspunsurile însumează 2.4%.

Apreciază că uniforma obligatorie ar diminua discriminarea într-un procent mai ridicat decât restul populaţiei: votanţii PSD şi AUR, femeile, persoanele cu vârsta de 60 de ani şi peste, cei cu educaţie primară şi angajaţii la stat.

Persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, cei cu nivel de educaţie primară sau medie, locuitorii din urbanul mare şi angajaţii la stat sunt de părere într-o proporţie mai mare decât media că uniforma şcolară nu ar reduce discriminarea.

45.3% dintre participanţii la sondaj consideră că şcolile din România sunt foarte bine şi destul de bine pregătite pentru începerea noului an şcolar (8% foarte bine pregătite şi 37.3% destul de bine pregătite), în timp ce 45.5% apreciază că unităţile de învăţământ sunt destul de slab sau foarte slab pregătite (25.4% destul de slab pregătite şi 20.1% foarte slab pregătite). 8.5% nu ştiu / nu pot aprecia şi 0.7% nu răspund.

Cred că şcolile din România sunt bine pregătite pentru începerea noului an şcolar într-o proporţie mai ridicată decât restul populaţiei, votanţii PSD şi AUR, persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, locuitorii din urbanul mare şi angajaţii la stat.

De asemenea, sunt de părere că şcolile sunt slab pregătite pentru începerea noului an şcolar într-un procent peste media eşantionului, votanţii USR, tinerii între 18 şi 29 de ani, locuitorii din Bucureşti şi din urbanul mic, angajaţii la privat.

Citește și: România, codașa Europei la credite acordate economiei. Viceguvernator BNR: ”Când statul cheltuie și se împrumută mai mult, dobânzile cresc, iar sectorul privat investește mai puțin”

 

Teste antidrog în școli

83.4% dintre respondenţi sunt de acord în foarte mare şi destul de mare măsură cu introducerea testării antidrog în rândul elevilor cu vârsta de peste 14 ani (60.8% în foarte mare măsură şi 22.6% în destul de mare măsură). La polul opus, 15.2% îşi exprimă dezacordul faţă de o astfel de măsură (5% sunt de acord în destul de mică măsură şi 10.2% în foarte mică măsură/deloc). Ponderea celor care nu ştiu sau nu răspund este de 1.4%.

Sunt de acord cu introducerea testării antidrog în şcoli într-un procent mai ridicat decât restul populaţiei: votanţii AUR, persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, cei cu educaţie medie, utilizatorii de TikTok şi angajaţii la stat.

Votanţii USR, tinerii între 18 şi 29 de ani, persoanele cu studii superioare şi locuitorii din Bucureşti îşi exprimă dezacordul faţă de testarea antidrog a elevilor peste 14 ani într-o proporţie mai mare decât media.

 

74.5% dintre cei intervievaţi sunt de acord în foarte mare şi destul de mare măsură ca sălile de clasă să fie monitorizate audio-video în permanenţă (51% în foarte mare măsură şi 23.5% în destul de mare măsură). În schimb, 22.8% sunt de acord în destul de mică sau foarte mică măsură/deloc cu această măsură (7.5% în destul de mică măsură şi 15.3% în foarte mică măsură/deloc). Non-răspunsurile reprezintă 2.7%.

Loading

DIVERSE

Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor, discuție tensionată privind votul pentru guvernul Luca Niculescu. UDMR nu ar dori să voteze alături de AUR și SOS (surse)

Publicat

la

Sorin Grindeanu, președintele PSD, și Kelemen Hunor, președintele UDMR, au avut marți seară o discuție tensionată privind votul pentru un eventual guvern condus de fostul ambasador al României la Paris, Luca Niculescu, potrivit surselor politice citate de G4Media.

Conversația contradictorie ar fi pornit de la majoritatea necesară pentru ca guvernul PSD condus de Luca Niculescu, având în vedere că este imposibil ca social-democrații să strângă o majoritate parlamentară fără cele 32 de voturi ale UDMR.

Sorin Grindeanu ar fi nemulțumit de faptul că UDMR condiționează votul pentru guvernul Luca Niculescu de ruperea PSD de voturile partidelor extremiste AUR și SOS, dar și că formațiunea maghiară rămâne în coaliția informală cu PNL și USR.

Citește și : USR vrea alegeri anticipate. Fritz: ”E dreptul cetățenilor să aleagă direcția pentru această țară”

În plus, președintele PSD s-ar fi plâns de faptul că UDMR transmite semnale contradictorii în discuțiile cu PSD, cu PNL, și în declarațiile publice.

Pe de altă parte, Kelemen Hunor i-ar fi spus lui Sorin Grindeanu că UDMR nu poate să voteze un guvern alături de partidele extremiste, având în vedere că acestea au constant poziții împotriva comunității maghiare.

Președintele UDMR ar fi transmis că au existat numeroase reproșuri din interiorul comunității după ce a votat alături de PSD, AUR și SOS pentru funcțiile de conducere din Camera Deputaților. El ar fi chestionat apropierea tot mai evidentă dintre PSD și AUR.

Cele două formațiuni și-au susținut reciproc marți candidații pentru șefiile Televiziunii Române și a Radio România. Astfel, Sorina Matei a fost numită din partea AUR la conducerea TVR, în timp ce Răzvan Dincă a fost numit din partea PSD la Radio România.

Sorin Grindeanu i-ar fi spus lui Kelemen Hunor că, dacă un guvern nu poate fi instalat din lipsa voturilor UDMR, PSD ar putea susține proiectul reducerii numărului de parlamentari la 300, ridicarea pragului electoral sau reforma teritorial-administrativă, proiecte respinse de UDMR.

Citește și : Luca Niculescu, noul nume de pe lista lui Nicușor Dan cu potențiali premieri. Ce avere are fostul ambasador al României la Paris

Un alt lucru luat în discuție de cei doi este organizarea de alegeri anticipate, însă doar în cazul în care președintele Nicușor Dan ar fi și el de acord.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Trend periculos pe TikTok. Poliția avertizează că tot mai mulți tineri se urcă pe clădiri abandonate pentru like-uri

Publicat

la

Trend periculos pe TikTok. Poliția Română avertizează că unii copii și adolescenți, din dorința de a impresiona pe rețelele sociale, își pun în pericol viața. Aceștia acceptă provocări sau își stabilesc singuri obiective riscante, iar apoi se filmează ori se fotografiază la înălțime pentru a publica imaginile pe internet.

„Copiii fac asta acum pentru validare socială. Este absolut îngrozitor. Copilul primește o provocare sau și-o impune singur, inspirat de ceea ce vede pe rețelele sociale, și trebuie să facă filmări și fotografii spectaculoase”, a explicat Cristian Birta, specialist în social media Cristian Birta, al Digi 24. 

„Eu nu cred că se poate face mai mult decât să-i informăm”, a spus specialistul. De ce sancțiunile nu sunt suficiente Cristian Birta atrage atenția că simpla sancționare a copiilor nu rezolvă neapărat problema și poate provoca reacții dure din partea părinților, fără ca tânărul să înțeleagă pericolul la care s-a expus. „Problema cu amendarea copiilor este că, de fapt, ajungi la părinți și le spui: «Uitați ce a făcut». Mulți părinți îi iau la căpăceală pe copii din cauza asta. Și ce am rezolvat?”, a explicat el.

Specialistul consideră că părinții trebuie să încerce să înțeleagă ce urmăresc copiii lor pe rețelele sociale și să discute cu ei despre conținutul respectiv, chiar dacă nu îl aprobă. „Îi spui copilului, de față cu alții: «Iar te uiți la prostia aia de TikTok? Pune mâna și învață!». În acel moment s-a terminat orice comunicare. Încearcă să vezi la ce se uită copilul pe TikTok și să vorbești cu el despre subiectul respectiv, chiar dacă nu-ți place.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Sebastian Ghiță o demolează pe impostoarea Sorina Matei: „Pe mine m-a rugat Coldea să o angajez acum mulți ani! Nu a condus nimic în viața ei în afară de invitați spre lift. Este doar o altă față hidoasă a acoperiților lătrăi care au distrus România în ultimii ani!”

Publicat

la

Fondatorul România TV, Sebastian Ghiță, a desființat-o pe jurnalista Sorina Matei, numită de alianța PSD-AUR-SOS la conducerea Televiziunii Române, afirmând că aceasta a ajuns în funcție datorită mafiei imobiliare și a fostului prim-adjunct SRI, Florian Coldea.

Sebastian Ghiță afirmă că Florian Coldea l-a rugat să o angajeze pe Sorina Matei la România TV, după ce a fost dată afară la B1 TV, ceea ce s-a și întâmplat.

„Colderista Sorina Matei s-a cățărat cu ajutorul Mafiei Imobiliare la vârful TVR !

Pe mine m-a rugat Coldea să o angajez acum mulți ani.. după ce fusese dată afară de la B1.”, afirmă milionarul.

Citește și : Sorina Matei preia interimar conducerea TVR. Primele declarații: „Am idee în ce m-am băgat, e o provocare profesională”

Acesta mai sugerează că Sorina Matei ar putea fi legată de serviciile secrete și, fiind propusă de AUR, Sebastian Ghiță spune că și AUR ar putea fi „un proiect Secret”.

„Credeți că mai este conectată cu Serviciile Secrete ?
Că acum ceva timp făcea emisiuni la ordinul lui Coldea !

Fiind propunerea AUR… o fi și Simion un proiect Secret ?
AUR o fi tot vreun proiect Secret ?”, mai spune Sebastian Ghiță.

Omul de afaceri este de părere că Sorina Matei va falimenta TVR, iar terenul Televiziunii Române va ajunge la mafia imobiliară, arătând că jurnalista nu are niciun fel de experiență managerială.

„Sorina Matei are zero experiență managerială.

Nu a condus în viața ei nimic în afară de invitati spre lift.

Terenul de sub studiourile TVR va ajunge la Mafiile Imobiliare !

Sorina Matei este doar păcălicea care să semneze falimentul TVR !”, a mai punctat Sebastian Ghiță.

Fostul deputat o acuză direct pe Sorina Matei că este o „politrucă toxică” și „o altă față hidoasă a acoperiților lătrăi care au distrus România”.

„Oricum… cu peste 100 de milioane de euro din bani publici… costurile TVR sunt enorme !

Sorina Matei este doar o altă față hidoasă a acoperiților lătrăi care au distrus România in ultimii ani !

Măcar nu mai face pe jurnalista și nu mai vorbește în numele binelui public !

Citește și : Agendă de foc la parlament. Nicușor Dan cere aprobare pentru ca România să trimită până la 20 de militari pentru Forţa Multinaţională în sprijinul Ucrainei. Jurnalista Sorina Matei, interimară la șefia TVR. Răzvan Dincă, favorit să revină la conducerea radioului public

Este o politrucă toxică asociată lui Simion de la AUR !”, a mai afirmat Sebastian Ghiță.

În finalul postării sale, afaceristul sugerează că numirea ar fi fost făcută „la ordin”.

„Ce să zic…

Dacă e ordin… cu plăcere !”, își încheie Sebastian Ghiță postarea.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost eliminat. Legea a trecut de Senat

Publicat

la

Plenul Senatului a votat, marți, aproape în unanimitate, în calitate de for decizional, eliminarea examenului de admitere la liceu, suplimentar faţă de Evaluarea Naţională, care s-ar fi aplicat elevilor care au început în acest an clasa a VIII-a.

S-au înregistrat 104 voturi ‘pentru’ şi trei abţineri.

Citește și: Barometrul INSCOP Research: Românii vor revenirea la uniforme şcolare obligatorii

Proiectul modifică în acest sens Legea învăţământului preuniversitar 198/2023.

În prezent, Legea 198/2023 prevede la articolul 101 că liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri, după susţinerea de către elevi a Evaluării Naţionale. Această prevedere a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2026, când a început noul an şcolar.

Plenul Senatului a decis abrogarea acestui articol, începând cu acest an şcolar, 2026-2027. Ministerul Educaţiei urmează să emită un nou ordin cu metodologia de examen.

Citește și: Cine poate beneficia în anul școlar 2026-2027 de rechizite școlare gratuite

Prin derogare, prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Senatul este for decizional şi actul normativ va merge la promulgare.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Prognoza meteo 10 septembrie 2026: Vreme de plajă la amiază, pe seară vin ploile

Publicat

la

Prognoza meteo 10 septembrie 2026 JOI
În Țară
Vremea va fi călduroasă, pe arii extinse în Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania și local în Moldova. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în regiunile vestice, nordice și parțial în centru. Vor fi perioade cu averse (cantități de apă de 1…5 l/mp și izolat de 6…10 l/mp) și descărcări electrice, local în Maramureș, la munte și izolat în Banat, Crișana, vestul și nordul Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe parcursul zilei (viteze la rafală în general de 40…50 km/h) în cea mai mare parte a Moldovei, local în zona montană și pe suprafețe mici în Transilvania, Banat și Crișana. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade pe litoral și 35 de grade în sudul Banatului, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 grade în estul Transilvaniei și 22 de grade în dealurile Banatului. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață.

București
Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă, cu o maximă termică de 31…32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16…17 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 14 grade.

Cod galben de caniculă, deși diminețile devin mai reci. În numai câteva ore diferențele termice ajung chiar și la 20 de grade

Prognoza meteo VINERI
În Țară
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, dar va deveni instabilă în jumătatea de nord-est și în zona montană. În special seara și noaptea vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului (viteze la rafală, pe alocuri de 45…60 km/h) în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, în cea mai mare parte a zonei montane și pe arii restrânse în vestul și în nordul Olteniei. Se vor acumula cantități de apă local de 10…20 l/mp și izolat de peste 20…30 l/mp. Vor fi condiții pentru grindină și vijelii. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar vântul slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în sudul litoralului și 36 de grade în Banat și în sudul Olteniei, zone în care va fi caniculă și disconfort termic ridicat (indice temperatură-umezeală, ITU, de peste 80 de unități), iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20 de grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață.

București
Vremea se va menține frumoasă și călduroasă. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului (viteze la rafală în general de 30…35 km/h), apoi slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 14…17 grade.

Prognoza meteo SAMBATA
În Țară
Vremea va fi în general instabilă și se va răci, astfel că doar în Muntenia se menține călduroasă. Vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 35…45 km/h), la munte, în Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei și izolat în celelalte regiuni. Se vor acumula cantități de apă local de 10…20 l/mp și pe suprafețe mici de peste 20…30 l/mp.  În rest cerul va fi variabil. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 și 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 19 grade. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață.

București
Valorile termice vor scădea ușor. Temperatura maximă va fi de 29…31 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade. Cerul va fi variabil, mai mult noros seara și noaptea, când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general slab ziua, apoi moderat (viteze la rafală de 30…35 km/h).

Prognoza meteo DUMINICA
În Țară
Procesul de răcire a vremii va continua și pe alocuri va deveni răcoroasă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări, averse și posibil descărcări electrice în zona de munte, precum și în regiunile sudice, estice, precum și în centru. Pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă de peste 15…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 28 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 19 grade.

Prognoza meteo lunară. Vara se prelungeşte până în octombrie. Cum se anunţă iarna 2026–2027 în România

București
Vremea va fi în general închisă și se va răci. Vor fi perioade cu averse, mai importante cantitativ ziua. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului, apoi slab. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.

Prognoza meteo LUNI
În Țară
Valorile termice vor fi în majoritatea zonelor apropiate de cele specifice pentru mijlocul lunii septembrie. Cerul va avea înnorări, va ploua cu probabilitate mai mare la munte și în regiunile sudice și sud-estice unde pe alocuri vor fi posibile cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, pe arii restrânse cu ușoare intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 și 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în mare parte între 10 și 15 grade, anunţă ANM.

București
Valorile termice diurne, ușor mai mici față de cele din ziua precedentă se vor situa sub normele perioadei, cu o maximă în jurul a 23 de grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă, comparabilă cu cea specifică pentru această dată, va fi de 13…14 grade.

Prognoza meteo MARTI
În Țară
Regimul termic se va menține apropiat de cel normal în această perioadă îndeosebi în vest, centru și sud-vest. Cerul va avea înnorări și, cu probabilitate mai mare ziua, în regiunile din jumătatea estică a țării local va ploua în general slab cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare mai ales în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 21 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 16 grade, mai mici în depresiuni.

București
Valorile termice diurne se vor menține ușor sub normele perioadei, astfel că maxima va fi de 22…24 de grade. Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă de 11…13 grade.

Prognoza meteo MIERCURI
În Țară
Valorile termice diurne vor crește ușor în majoritatea zonelor țării, dar vor fi în continuare apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. Vor mai fi înnorări, dar probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai mare în centrul țării și în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare mai ales în est și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 și 26 de grade, iar cele minime în mare parte între 9 și 16 grade.

București
Regimul termic va fi apropiat de cel specific pentru mijlocul lunii septembrie. Cerul va mai avea unele înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi în scădere. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.

Prognoza meteo JOI, VINERI, SAMBATA
În Țară
Valorile termice vor avea variații de la o zi la alta, dar în general vor fi apropiate de mediile multianuale. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare la începutul intervalului, cu precădere la munte și  în jumătatea de nord a țării.

București
Valorile termice se vor menține în jurul normelor perioadei și vor mai fi posibile ploi de scurtă durată.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Adi Sînă, amendat după ce a făcut accident în Capitală. Scuterul condus de cântăreț nu avea asigurare RCA și nici ITP

Publicat

la

Un accident ușor i-a adus probleme cu poliția lui Adi Sână. Artistul a fost amendat după ce oamenii legii au descoperit că scuterul pe care îl conducea nu avea ITP și nici asigurare RCA.

Totul s-a întâmplat luni, 7 septembrie, în jurul orei 15:20. Cântărețul se deplasa cu o Vespa, iar la intersecția Bulevardului Aviatorilor cu Bulevardul Mircea Eliade a fost implicat într-o coliziune cu un autoturism, potrivit Cancan.

Brigada Rutieră a fost sesizată printr-un apel la 112, iar polițiștii s-au deplasat la locul incidentului. Cei doi șoferi implicați au fost testați pentru consumul de alcool, dar în ambele cazuri aparatul a indicat valoarea zero. După primele verificări, Adrian Sînă și celălalt șofer au fost îndrumați către Biroul Accidente Ușoare pentru întocmirea actelor de constatare.

Citește și: Dragoș Bucur, noi dezvăluiri despre viața de familie. Cum s-a schimbat de când a devenit părinte

Adi Sînă, prins fără ITP și RCA

Deși testarea pentru alcool nu a ridicat probleme, controlul documentelor scuterului a avut un rezultat prost pentru artist. Polițiștii au constatat că Vespa nu avea ITP valabili și nici poliță obligatorie RCA în termen.

Cântărețul a fost sancționat contravențional și a primit trei puncte de penalizare. Oamenii legii au decis, de asemenea, să rețină certificatul de înmatriculare și plăcuța cu numărul de înamtriculare a vehiculului.

Citește și: Ilie Năstase reacționează după ce soția sa, Ioana, a cerut ordin de protecție: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”

Brigada Rutieră a oferit detalii despre accident și măsurile dispuse în urma verificărilor:

„La data de 07.09.2026, in jurul orei 15:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la un accident rutier la intersecția Bd. Aviatorilor cu Bd. Mircea Eliade.

Conducătorii implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind „zero” și au fost îndrumați către Biroul Accidente Ușoare pentru întocmirea documentelor de constatare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că scuterul nu avea Inspecția Tehnică Periodică (ITP) valabilă și nici poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

Astfel, conducătorul scuterului a fost sancționat contravențional, fiind totodată dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuței cu numărul de înmatriculare, dar și aplicarea a 3 puncte de penalizare”.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend