Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ARGEȘ | VIDEO – Pericol de explozie în oraș după ce o mașină a avariat o conductă de gaze

Publicat

in

O conductă conducta de gaz a fost avariată, in urmă cu puțin timp de către un autoturism, in Pitești, strada George Coșbuc.
La fața locului, s-a oprit traficul pe stradă, a fost balizată zona și au fost evacuate patru persoane dintr-un autoturism și clădirile din imediata apropiere.
Nu au fost victime. La intervenție au ajuns și echipaje ale distribuitorului de gaze. In acest moment, scurgerile de gaz au fost oprite.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Vestea momentului pentru acești angajați! A apărut o nouă pensie

Publicat

in

Vești importante pentru sute de români! Vor beneficia de o nouă pensie din partea statului român. Acesta va fi acordată la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Grefierii şi celelalte categorii de personal cu funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Cuantumul pensiei va fi de 80% din media indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 luni consecutive de activitate. Acestea sunt prevăzute într-un amendament la proiectul iniţiat de Guvern, care vizează statutul categoriilor profesionale menţionate, adoptat luni de Senat, în calitate de for decizional, cu 76 de voturi „pentru”, 26 „contra” şi trei abţineri.

Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

”Nu va fi creată nicio nouă categorie de pensie specială”

Potrivit senatorului PNL Cristian Ţâgârlaş şi senatoarei PSD Laura Mihaela Moagher, prin acest amendament nu va fi creată o nouă categorie de pensie specială.

„Proiectul de act normativ nu creează categorii noi de pensii speciale sau noi beneficiari ai acestui drept, respectând astfel obligaţiile asumate de România prin PNRR. Astfel, în ceea ce îi priveşte pe grefieri şi celelalte categorii de personal cu funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, beneficiari ai pensiei de serviciu, textele de lege referitoare la acordarea acestui drept sunt în acord cu cele reţinute de Curtea Constituţională, dar şi cu obligaţiile asumate de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (Jalonul 215 din PNRR prevede că nu va fi creată nicio nouă categorie de pensie specială)”, motivează iniţiatorii amendamentului.

Conform unui alt amendament admis, de pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare, şi personalul cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală.

Cât de mult contează vechimea în muncă

O altă modificare la proiectul de act normativ prevede că „poate fi numită în funcţia de grefier judiciar persoana care îndeplineşte, pe lângă condiţiile prevăzute de lege, şi următoarele condiţii: are o vechime de cel puţin trei ani în funcţia de grefier de şedinţă, de grefier principal sau de grefier cu studii superioare juridice, indiferent de instanţă sau parchet„.

Proiectul privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, potrivit agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, mesaj clar pentru toți pensionarii: ‘Toate pensiile românilor vor crește. Este majorarea prevăzută în legea pe care o avem în aplicare acum’

Publicat

in

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a vorbit despre majorarea pensiilor românilor.

Simona Bucura-Oprescu a precizat că ” toate pensiile românilor vor crește”.

„Începând cu 1 ianuarie, vom avea primul element important pentru români și anume majorarea cu 13,8% a pensiilor, ceea ce înseamnă că toate pensiile românilor vor crește.(…) Este majorarea prevăzută în legea pe care o avem în aplicare acum. În legea 263/2010, aveam prevăzut același mecanism de majorare cu rata inflației din anul precedent plus jumătate, 50% din câștigul real salarial mediu brut. Aceasta se numește formula elvețiană, așa îi spun specialiștii acestei formule”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Element de noutate

Și în actuala lege a pensiilor am menținut formula de majorare, dar elementul de noutate, în noua lege a pensiilor, este acela că românii vor găsi, la articolul 84 din lege, faptul că, în fiecare an, în luna ianuarie, se vor produce aceste majorări. Acesta este un element de noutate important pentru români, fiindcă au fost ani în care legea a fost aplicată și pensiile au fost majorate și au fost ani, de exemplu perioada între 2009 și 2013, când pensiile au fost înghețate sau au fost ani în care pensiile au fost majorate în septembrie, de exemplu.

Acum este important atât pentru claritatea legii, dar mai ales pentru efectele asupra vieții românilor, că nu mai este o decizie care se ia doar la nivel politic sau la nivel guvernamental. Este o decizie pe care o avem deja statuată în lege – că în luna ianuarie trebuie să aplicăm această majorare”, a mai spus Simona Bucura-Oprescu.

Toate pensiile vor crește

Primul moment al aplicării legii este ianuarie 2024, de când vom avea această majorare a punctului de pensie cu 13,8%. Asta înseamnă că, dacă astăzi punctul de pensie este 1.785 lei, din ianuarie 2024 punctul de pensie va fi 2.031 lei. Asta înseamnă că pensiile tuturor românilor vor crește”, a conchis ministrul Muncii, conform dcnews.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend