DIVERSE
ANAF pune lupa pe companiile care au cumpărat bunuri de lux. Ce riscă firmele care nu pot justifica necesitatea acestor achiziții
Publicat
acum 26 de minutela
Autor
Ziarul PROFIT

„Verificările vizează situațiile în care aceste achiziții sau dezvoltări nu au o legătură justificată cu activitatea economică a firmei, dar costurile lor au fost suportate din bugetul societății comerciale. Bunurile de lux înregistrate în patrimoniul firmelor vor fi analizate din perspectiva utilizării lor efective. Inspectorii vor verifica dacă acestea sunt folosite pentru obținerea de venituri impozabile ori dacă sunt utilizate, în fapt, în scop personal de asociați, administratori sau persoane apropiate acestora”, se precizează în comunicatul transmis de Agenția Națională de Administrare Fiscală.
ANAF va verifica amenajările de agrement
Construcțiile sau amenajările de agrement realizate de societății vor fi verificate în același mod, cu atenție deosebită asupra celor amplasate la reședințele asociaților sau administratorilor. În astfel de cazuri, cheltuielile nu pot fi deduse, iar TVA aferenetă nu poate fi recuperată, dacă bunurile nu servesc activității economice a firmei, precizează ANAF.
Acțiunile au la bază analize de risc realizate prin corelarea informațiilor din declarațiile fiscale, fișierele standard de control fiscal D406 – SAF-T și facturile transmise prin sistemul RO e-Factura.
Verificările vor urmări dacă achiziția este justificată de obiectul de activitate, corectitudinea exercitării dreptului de deducere a TVA și a deducerii cheltuielilor la calculul impozitului pe profit (amortizare, întreținere, combustibil, reparații), precum și tratamentul fiscal al avantajelor acordate asociaților, administratorilor sau angajaților prin folosirea personală a acestor bunuri.
„A.N.A.F. precizează că nu toate achizițiile de acest tip impun risc fiscal. Societățile care desfășoară efectiv activități în scopul investițiilor derulate (precum cele de turism, agrement, închiriere, servicii hoteliere sau sportive și altele asemenea) pot deduce, în condițiile legii, cheltuielile aferente bunurilor utilizate în activitatea economică. Contribuabilii care constată că au dedus nejustificat TVA sau cheltuieli aferente acestor bunuri pot depune declarații rectificative înainte de demararea verificărilor. Conformarea voluntară permite corectarea erorilor cu costuri mai reduse decât în cazul obligațiilor stabilite în urma unui control”, subliniază comunicatul.
![]()
Poate îți place și...

Ministrul Finanţelor: ”Exclud pericolul să nu fie plătite pensiile și salariile” / „Am încredere în argumentele României față de Standard & Poor’s”

Bianca Rus s-a confruntat cu probleme de sănătate în lupta pierderii celor 70 de kilograme. Prin ce a trecut artista

Eugen Tomac respinge alegerile anticipate: Nu avem nevoie de alegeri anticipate. Nu avem cum să-i facem un cadou lui Putin
DIVERSE
Ministrul Finanţelor: ”Exclud pericolul să nu fie plătite pensiile și salariile” / „Am încredere în argumentele României față de Standard & Poor’s”
Publicat
acum 4 minutela
1 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat joi la TVR 1 că ”exclude” scenariul în care guvernul nu ar putea plăti pensiile și salariile din cauza crizei politice care a dus demiterea executivului Bolojan și limitarea capacității acestuia de a face rectificarea bugetară.
”Exclud pericolul să nu fie plătite pensiile și salariile. Dar nu e o situație deloc comodă, ne-ar fi ajutat să putem face rectificarea”, a spus Nazare. El a adăugat că e necesară încheierea crizei politice și instalarea unui nou guvern care să poată face rectificarea.
Ministrul Finanțelor a mai spus că există și posibilitatea teoretică a unei rectificări realizate de Parlament, în absența unui guvern cu puteri depline.
Nazare a vorbit și despre raportul agenției de rating Standard & Poor’s, așteptat vineri seară.
El a spus că ”are încredere” în argumentele României pentru ca agenția să nu retrogradeze ratingul de țară la junk, adică nerecomandat investițiilor.
S&P Global, aşteptată să revizuiască vineri ratingul de credit al României.
S&P Global urmează să revizuiască vineri ratingul de credit al României, care se situează pe treapta cea mai joasă a categoriei „investment grade”, cu perspectivă negativă. Eşecul României de a forma un nou guvern miercuri a intensificat presiunea asupra ratingului său de credit de nivel investiţional, pe fondul unui impas politic de cinci luni care se suprapune cu o creştere rapidă a datoriei publice, ce pune la încercare limitele sustenabilităţii fiscale, arată Reuters într-o analiză.
![]()
DIVERSE
Bianca Rus s-a confruntat cu probleme de sănătate în lupta pierderii celor 70 de kilograme. Prin ce a trecut artista
Publicat
acum 19 minutela
1 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Bianca Rus a trecut printr-o transformare majoră în ultimii ani, arătând complet diferit după ce a recurs la o intervenție de micșorare a stomacului. Artista de muzică populară a scăpat de 70 de kilograme, ajungând să aibă o greutate de aproximativ 50 de kilograme. Cu toate că schimbarea a fost radicală, artista a mărturisit că, la un moment da, pierderea în greutate s-a transformat într-o problemă.
Intervenția a avut efectul dorit, însă vedeta s-a confruntat cu lipsa poftei de mâncare. Artista a mărturisit că abia mai reușea să consume aceva și că organismul său avea nevoie de suplimentarea nutrienților.
Citește și: Cum a slăbit Leonard Doroftei 15 kilograme cu un singur aliment. „Atât. Și un pahar de apă pe zi”
Situația a devenit atât de dificilă încât Bianca a apelat inclusiv la perfuzii. Aceasta a dezvăluit că o asistentă medicală venea la ea acasă de două ori pe săptămână pentru a-i administra tratamentul, rezultatele analizelor fiind negative.
„Mă hrănesc prin perfuzii! Vine asistenta acasă de două ori pe săptămână și mi le face! Analizele mele sunt praf, sunt foarte proaste! Nu pot să mănânc mai nimic de când am făcut operația de gastric sleeve. Nu-mi place nimic. S-a micșorat foarte tare stomacul. Nu mi-e poftă de absolut nimic. Acum mă chinui să mă îngraș, să mănânc pâine multă. O pâine pe zi ar fi indicat în cazul meu”, a declarat Bianca Rus în 2021.
După ce a scăpat de zeci de kilograme, artista a recunoscut că își mai dorește să ia în greutate. Bianca ajunsese să considere că este prea slabă, căutând soluții pentru a se mai îngrășa puțin.

Bianca Rus, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Sunt la o vârstă critică, la care nu știu dacă o să mă mai îndrăgostesc vreodată”
Pe lângă problemele legate de greutate și alimentație, vedeta a vorbit și despre viața sentimentală. Într-o perioadă în care se declara singură, artista recunoștea că și-ar dori să își găsească jumătatea, dar nu era dispusă să facă rabat de la standardele pe care și le-a impus.
Cântăreața a povestit că fusese aproape să înceapă o relație cu un bărbat misterios, dar lucrurile nu au mers așa cum și-a imaginat. Vedeta a mărturisit că, odată cu trecerea anilor, a devenit și tot mai pretențioasă în privința bărbaților.
„Fac de la foarte bine în sus. Ultima dată când am vorbit cu voi, eram pe punctul de a pleca să mă îndrăgostesc de cineva și sunt singură. Nu am reușit. Sunt la o vârstă critică, la care nu știu dacă o să mă mai îndrăgostesc vreodată de cineva. Pretențiile cresc, odată cu trecerea timpului, pentru că așa am fost obișnuită. Dacă acasă avem candelabre mari, am nevoie de candelabre mari. Dacă îmi dai marea, vreau oceanul”, a mai spus vedeta.
![]()
DIVERSE
Eugen Tomac respinge alegerile anticipate: Nu avem nevoie de alegeri anticipate. Nu avem cum să-i facem un cadou lui Putin
Publicat
acum 35 de minutela
1 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Eurodeputatul Eugen Tomac revine pe lista de posibili premieri-desemnaţi a lui Nicuşor Dan. Acesta a declarat joi seară, la Digi24, referitor la organizarea alegerilor anticipate, că „nu avem cum să-i facem un asemenea cadoul lui Putin”.
„România se află la răscruce, iar cheia se află în mâinile politicienilor responsabili în această țară. Sper că de data aceasta partidele și conducerea partidelor să pună pe primul loc interesul național. Sublinez interesul național a României și apoi interesul de partid, pentru că România are nevoie astăzi de oameni de stat care să-și asume decizii importante”, a declarat Tomac
Eurodeputatul spune că au fost deja încercate mai multe soluții „care nu au funcționat”.
„Am încercat soluții care nu au funcționat. Și cred că în momentul de față, și aici vreau să fiu cât se poate de clar, trebuie făcută distincția între ce cer cetățenii și ce spun unii lideri politici. Pentru că cetățenii sunt supărați și sunt supărați pe bună dreptate, au tot dreptul să folosească pârghiile democrației să ceară, de exemplu, o alegere anticipată.
Dar cred că politicienii trebuie să gândească foarte bine în ceea ce este proiectul alegerilor anticipate, pentru că ele nu sunt cheie rezolvării acestei crize. Din contra, ecuația de astăzi mă arată foarte clar că anticipatele doar prelungesc și adâncesc criza și, din punctul meu de vedere, acest scenariu trebuie editat. Și ca să fiu mult mai clar și cât se poate de limpede, nu avem nevoie de alegeri anticipate și nu avem cum să-i facem un asemenea cadoul lui Putin”, a spus Eugen Tomac.
Întrebat de ce consideră că alegerile anticipate ar putea fi un „cadou” pentru Vladimir Putin și dacă se teme că acestea ar putea duce la o schimbare a configurației Parlamentului, Tomac a spus că scrutinul nu ar rezolva actuala criză politică.
Bolojan, chemat la DNA Iași în dosarul lui Fănel Bogos
„Din punctul meu de vedere, alegerile anticipate în momentul de față nu rezolvă criza politică, ci o adâncesc, pentru că cu toții analizăm sondajele și vedem exact care este situația în societate și, pentru a depăși acest moment, avem nevoie de decizii raționale care vizează și urmăresc, în primul rând, interesul României. O adâncirea crizei n-ar servi decât celor care își doresc ca România să fie instabilă, vulnerabilă și cu aceste provocări pe care le simțim deja aproape regulat la frontierele noastre. Cred că acest lucru în momentul de față trebuie evitat. Alegerile anticipate sunt un cadoul pentru Putin. Asta este opinia mea și mă mențin cât se poate de seri”, a afirmat Tomac.
El a fost întrebat apoi dacă, în cazul unor alegeri anticipate, se teme că AUR ar putea deveni cel mai mare partid din Parlament sau dacă se referă la un alt tip de risc.
Tomac a spus că nu exclude ca partidele pe care le acuză că promovează „narativele lui Putin” să obțină un rezultat bun la eventualele alegeri.
„Nu este exclus ca torțele politice care promovează agresiv, insistent și iresponsabil narativele lui Putin să aibă un asemenea rezultat. Și acest lucru este de evitat în momentul de față”, a declarat Eugen Tomac.
![]()
DIVERSE
Imaginile anului vin din România. Doi luptători s-au bătut în cușcă având ghiozdane de livratori în spate VIDEO
Publicat
acum 35 de minutela
1 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

RXF (Real Xtreme Fighting) este o organizație românească ce combină meciurile de tip MMA cu elemente de entertainment. În galele sale participă atât sportivi, cât și personaje cunoscute în special pentru activitatea lor din mediul online.
Una dintre confruntările serii a avut parte de un element inedit. Alex Fast și Mihai „Mexicanu’” au intrat în cușcă pentru un meci intitulat „Food Delivery Fight”. Cei doi au fost nevoiți să lupte având în spate ghiozdane folosite de livratori. Accesoriile au făcut parte din conceptul confruntării și i-au obligat pe luptători să se adapteze unei situații neobișnuite pe parcursul celor trei runde. Victoria i-a revenit lui Mihai Vasile, cunoscut în mediul online sub numele de „Mihai Mexicanu’”.
RXF este cunoscut pentru formatul său diferit de cel al marilor promoții internaționale de MMA. Multe dintre confruntări îi au în prim-plan pe oameni care și-au construit notorietatea în mediul online, iar componenta de spectacol este o parte importantă a evenimentelor.
Galele au devenit populare în special pe platforme precum TikTok, unde secvențele spectaculoase sau neobișnuite ajung rapid să fie distribuite de mii de utilizatori. Așa s-a întâmplat și în cazul confruntării de la Brașov. Imaginile cu cei doi luptători purtând ghiozdane de livratori în timp ce se înfruntau în cușcă au circulat rapid pe rețelele sociale și au ajuns inclusiv pe X, unde au atras atenția pasionaților de sporturi de contact.
Citeşte şi: Campionul mondial își vinde medalia după faliment și divorț. Cât speră să obțină pe ea
They just put two food delivery drivers against each other in an MMA fight 😭😭 https://t.co/TwS3KaACYD
— Happy Punch (@HappyPunch) September 30, 2026
![]()
DIVERSE
Un MiG-29 ucrainean din „Fantoma Kievului” a fost lovit de o rachetă rusească. Pilotul a murit în timpul misiunii
Publicat
acum 2 orela
1 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Un avion ucrainean MiG-29 a fost lovit de o rachetă rusească în timp ce executa o misiune de luptă, joi, pe 1 octombrie. Pilotul aeronavei s-a catapultat, dar nu a supraviețuit, potrivit informațiilor.
Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat incidentul pe Telegram, potrivit Ukrinform.
„Astăzi, 1 octombrie 2026, un alt apărător ucrainean a căzut la datorie. Aflat la manșa unui avion de vânătoare MiG-29, acesta executa lovituri cu rachete și bombe asupra forțelor de ocupație ruse pe un sector al frontului. În timpul misiunii de luptă, aeronava a fost lovită de o rachetă inamică. Pilotul s-a catapultat, dar, din păcate, nu a supraviețuit”, se arată în comunicat.

Forțele Aeriene au precizat și că pilotul era căpitanul Marat Mambetov, comandant de escadrilă în cadrul Brigăzii 40 de Aviație Tactică, unitate cunoscută sub numele de „Fantoma Kievului”.
„Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați lui Marat. El a apărat Ucraina până la ultima suflare”, au transmis Forțele Aeriene ale Ucrainei.
Acesta nu este primul avion MiG-29 ucrainean pierdut în timpul unei misiuni de luptă în ultimele luni. Pe data de 10 august, un alt MiG-29 a fost pierdut în regiunea Odesa. Pilotul s-a catapultat în urma incidentului.
![]()
DIVERSE
Imagini dureroase de la înmormântarea lui Gheorghe Moldovan. Sute de persoane s-au adunat pentru a-și lua rămas-bun de la arbitru. VIDEO
Publicat
acum 2 orela
1 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Astăzi, 1 octombrie, arbitrul Gheorghe Moldovan a fost condus pe ultimul drum la Țânțăreni, în raionul Telenești din Republica Moldova.
@igorandreevici7 #moldovangheorghe ♬ Silent Horizon – Corky Bellweather
Bărbatul și-a pus capăt zilelor în casa soției sale din Orhei, împușcându-se în cap cu o armă pe care o deținea legal. Femeia a alertat autoritățile, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el.
Citește și:
Cei care l-au cunoscut pe Gheorghe Molovan s-au adunat astăzi la căpătâiul lui pentru a-și lua rămas bun. Motociclete au fost aliniate de o parte și de alta a drumului spre locul de veci, formând un culoar.
@vitalie.fedula♬ sunet original – VITALIE FEDULA
„Astăzi pornești pe ultimul tău drum…”, a scris cineva în dreptul unui videoclip postat pe rețelele de socializare. Soția și fetițele arbitrului nu ar fi fost prezente la înmormântare.
@vitalie.fedula GHEORGHE MOLDOVAN – SLUJBA DE ÎNMORMÂNTARE În aceste clipe are loc slujba de înmormântare a lui Gheorghe Moldovan, în satul Tantareni, Telenești. Ne rugăm ca Dumnezeu să mângâie și să întărească familia îndurerată, să le dea putere în aceste momente grele și să le fie aproape prin harul Său. În fața durerii și a despărțirii, rămânem ancorați în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Isus spunea: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” — Ioan 14:6 Fie ca Dumnezeu să aducă pace, mângâiere și nădejde în inimile celor care plâng. Doamne, fii aproape de familia îndurerată! 🙏🙏🙏 #vitaliefedula #moldova #mângâiere #nădejde #IsusHristos ♬ sunet original – VITALIE FEDULA
Bărbatul a lăsat în urmă un videoclip tulburător în care a explicat de ce a decis să-și pună capăt zilelor. Se pare că arbitrul nu pute accepta separarea de soția lui și era profund afectat de vorbele pe care aceasta i le spunea. Arbitrul susținea că mama fetițelor sale își dorea să scape de el.
„Cu tristețe vin și cu un ultim videoclip și cu cireașa de pe tort. Asta este. Sper ca acest videoclip să ajungă la cât mai mulți. Iată, a venit și momentul unde spun că din cauza soției mele, Irina Vasilcan, fost Moldova, am ajuns la etapa unde să îmi pun capăt zilelor. Vreau să vă spun că în tot acest timp, deja de un an de zile, lucrurile care mi s-au spus: «vreau să mori, vreau să scap de tine, vreau să dispari din viața mea, dacă aș putea te-aș băga la pușcărie, dacă ai muri m-aș simți mai bine». Lucrurile acestea au fost menționate foarte des.
Și eu le-am spus și părinților mei și socrilor. Iată lucrurile acestea au ajuns la limită. Eu iau decizia, am închis și m-am dus, eu mi-am făcut viața. Dar pentru că ea a spus că «fericirea mea ține de lipsa ta. Dacă tu ai dispărea, dacă ai muri, eu aș fi foarte fericită». De asta, pentru că eu am iubit-o totuși, eu am ținut la fata asta, eu vreau să o fac fericită. Pentru că nu am fost în stare, cum a spus ea, ca să o fac fericită cu prezența, cu ceea ce am încercat mereu, o să o fac fericită cu lipsa mea. De asta, eu nu o să mai fiu cred că în viață. Asta este ultimul meu mesaj”, spusese Gheorghe Moldovan pe Facebook.
Citește și:
![]()

Ministrul Finanţelor: ”Exclud pericolul să nu fie plătite pensiile și salariile” / „Am încredere în argumentele României față de Standard & Poor’s”

Bianca Rus s-a confruntat cu probleme de sănătate în lupta pierderii celor 70 de kilograme. Prin ce a trecut artista

ANAF pune lupa pe companiile care au cumpărat bunuri de lux. Ce riscă firmele care nu pot justifica necesitatea acestor achiziții

Eugen Tomac respinge alegerile anticipate: Nu avem nevoie de alegeri anticipate. Nu avem cum să-i facem un cadou lui Putin

Imaginile anului vin din România. Doi luptători s-au bătut în cușcă având ghiozdane de livratori în spate VIDEO

Taxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului

De ce dormim mai prost odată cu venirea toamnei. Ce se întâmplă în organism după echinocțiu

Bacterie suspectată în moartea a sute de pui de balenă în Patagonia argentiniană

Incendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital

Teodora Stoica se confruntă cu probleme de sănătate după moartea câinelui său. Tânăra spune că a ajuns să își neglizeze complet organismul: „Sistemul meu nervos cedează”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...

FUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș
Medicul Valentin Viorel Enache și-a încheiat mandatul de consilier județean din partea Partidului Social Democrat. În cadrul ședinței de astăzi...

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

Arhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului confirmă că preotul Ion Negoescu, al cărui nume a apărut în spațiul public în legătură cu...
Curtea de Argeș

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
Începând de astăzi, 1 octombrie, locuitorii de la case din Curtea de Argeș primesc o nouă „misiune de civilizație”: începe...

MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
Semnal de alarmă uriaș pentru toți părinții din Curtea de Argeș! O mamă din oraș, care a trecut prin clipe...

Incendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
Pe parcursul nopții, patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat...

Taxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeș este chemat miercuri, 30 septembrie, să voteze o nouă majorare a tarifelor pentru...

Bărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Mioveni

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...

Cutremur la Spitalul Leordeni: Val de dezvăluiri și probe explozive trimise pe portalul Regatul Argeșului după descinderile DNA
Ultimele zile au transformat Spitalul din Leordeni în epicentrul unui scandal de proporții în județul Argeș. În urma descinderilor recente...

BOMBA ANULUI LA MIOVENI! Fostul primar Ion Georgescu A SCAPĂT DE CONDAMNARE PRIN PRESCRIPȚIE
Decizie de ultimă oră pe holurile Justiției argeșene! Luni, 7 septembrie 2026, Judecătoria Pitești a pus punct definitiv procesului penal...
Câmpulung

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...

ALARMĂ ELECTORALĂ ÎN ARGEȘ! Tot mai puțini alegători la urne în caz de alegeri: Vezi cifrele oficiale pe fiecare localitate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că totalul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăPETRECERE LIBERALĂ DE POMINĂ PE VALEA ARGEȘULUI: Alina Gorghiu, nașă mare la nunta liberalului Georgian Bârsan
DIVERSEacum 2 săptămâniHoroscop Urania 19 – 25 septembrie 2026. Soarele în Balanță mută focusul pe relațiile parteneriale. Relațiile dezechilibrate pot deveni mai vizibile, iar cele sănătoase pot căpăta mai multă importanță
ACTUALacum o săptămânăBătaie în plină stradă la Curtea de Argeș! Un bărbat de 56 de ani, atacat de doi puștani de 17 și 18 ani
ACTUALacum o săptămânăBărbat din Curtea de Argeș prins beat și fără permis la volan – A FOST REȚINUT
ACTUALacum o săptămânăAVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
ACTUALacum o săptămânăArhiepiscopia se spală pe mâini și se dezice de preotul din Argeș implicat în dosarul Călin Georgescu!
ACTUALacum o săptămânăȘOC ÎN PARTIDUL LUI MOȘTEANU ȘI FRITZ! Președintele USR Topoloveni a demisionat în direct la TV
ACTUALacum o săptămânăCât costă participarea Argeșului la Târgul de Turism al României: Bughiu nu știe la ce târg merge










Ultimele Comentarii