Stai conectat...

ACTUAL

Aliatul lui Starmer se retrage din cursa pentru scaunul de premier al Marii Britanii. Candidatul pe care îl susține

Publicat

la

Darren Jones, unul dintre cei mai apropiați aliați ai premierului britanic Keir Starmer, a anunțat miercuri că nu va candida pentru conducerea Partidului Laburist și și-a declarat sprijinul pentru Andy Burnham.

Decizia sa elimină practic singura potențială rivalitate internă serioasă, consolidând poziția lui Burnham ca favorit de necontestat la succesiunea lui Starmer. „Andy Burnham va fi următorul prim-ministru. Și dacă ar avea loc o competiție între membrii Partidului Laburist, el ar câștiga”, a declarat Jones pentru Sky News.

Jones, susținere pentru Burnham

Retragerea sa din cursă face acum foarte probabilă preluarea funcției de prim-ministru de către Burnham chiar de la mijlocul lunii iulie, evitând o campanie internă prelungită care s-ar fi putut extinde până în septembrie, conform Reuters.

Jones a precizat că a purtat discuții aprofundate cu Burnham pe teme economice și că a primit asigurări privind direcția pe care acesta intenționează să o urmeze. Politica economică a lui Burnham stârnise anterior îngrijorări în rândul investitorilor, după ce fostul primar al Greater Manchester declarase în 2025 că Marea Britanie trebuie să înceteze să mai fie „la mâna piețelor de obligațiuni”, afirmații pe care le-a nuanțat ulterior.

Schimbările de la vârful laburiștilor au fost declanșate după ce Keir Starmer a anunțat luni că demisionează din funcția de lider al partidului, în urma lunilor de presiuni generate de scăderea în sondaje și de rezultatele slabe la recentele alegeri locale. Dacă Andy Burnham va prelua conducerea guvernului britanic, el va deveni al șaptelea premier al Marii Britanii din ultimii zece ani.

Loading

ACTUAL

Care este cea mai ieftină stațiune de pe litoralul românesc. O porție de mici costă 8 lei, iar o ciorbă 22 de lei

Publicat

la

Autor

Cea mai ieftină stațiune de pe litoralul românesc pare a fi în prezent Eforie Nord. Turiștii care mănâncă la autoservirile de pe litoral fac economii serioase.

Eforie Nord, cea mai ieftină stațiune de pe litoral. Cât costă o saramură de pește

La autoservirile din Eforie Nord, tava se umple cu de toate. O porție de mici costă doar 8 lei, în timp ce pulpa de pui, ceafa de porc sau cârnăciorii la grătar costă între 12 și 13 lei.

Citește și Cum arată prețurile pe litoralul din Bulgaria după trecerea la moneda euro. Pentru o salată trebuie să scoți din buzunar 10 euro

De asemenea, ciorbele pornesc de la prețuri cuprinse între 22 și 25 de lei, iahnia de fasole costă 15 lei, în timp ce saramura de pește costă doar 12 lei.

„Părerea mea e că mai bună e autoservirea. Sunt mai multe produse, ai posibilitatea să alegi, le vezi şi şi preţurile sunt diferite faţă de restaurante”, „Mâncarea este de bună calitate, este în cadrul complexului hotelier, chiar bună: midii, calamar”. „Ciorbiţele, tocăniţele, grătarele. Toate sunt produse foarte bune”, spun clienţii, potrivit Observatornews.ro.

Cei care preferă totuși să ia masă la unul dintre restaurantele din stațiune vor scoate din buzunare 40 de lei pentru o porție de hamsie, iar pentru o saramură turiștii dau între 60 și 260 de lei.

Citește și Rică Răducanu a deschis terasa de pe litoral. Cât costă mâncărurile din meniu: „E jale, e aproape pustiu. Unde or fi turiștii?”

Loading

Citește tot

ACTUAL

Dincolo de parfum: cum poate fi folosită lavanda în casă, pentru îngrijire personală și grădină

Publicat

la

Autor

Lavanda este cunoscută mai ales pentru parfumul său relaxant și utilizările decorative, însă planta aromatică are mult mai multe întrebuințări în viața de zi cu zi, de la îngrijire și organizare până la mici proiecte handmade. Totuși, specialiștii atrag atenția că utilizarea ei trebuie făcută cu prudență, în special în cazul uleiurilor esențiale foarte concentrate.

Lavanda în aspirator, pentru un miros discret în toată casa

O utilizare simplă și mai puțin cunoscută este parfumarea casei în timpul aspirării. Poți pune câteva flori uscate de lavandă într-un săculeț mic sau poți presăra o cantitate foarte mică de lavandă uscată pe o bucată de vată, apoi să o aspiri înainte să începi curățenia. Pe măsură ce aspiratorul funcționează, aerul eliminat poate răspândi un parfum delicat.

Este important să nu exagerezi și să nu pui ulei esențial direct în aspirator dacă producătorul nu permite acest lucru. Uleiurile pot afecta filtrele sau componentele aparatului. Florile uscate, folosite în cantitate mică, sunt o variantă mai blândă.

Săculeți cu lavandă pentru mașină

În locul odorizantelor foarte puternice pentru mașină, poți folosi un săculeț mic cu lavandă uscată. Îl poți pune în torpedou, sub scaun sau într-un loc ferit de soare direct. Mirosul va fi mai discret și mai natural decât parfumurile sintetice.

Această idee este potrivită mai ales pentru persoanele care se simt deranjate de odorizantele comerciale. Totuși, dacă mirosul de lavandă îți provoacă dureri de cap sau greață, nu îl folosi. Cleveland Clinic atrage atenția că aromaterapia cu lavandă nu este potrivită pentru toată lumea, iar unele persoane pot reacționa neplăcut la anumite mirosuri.

Lavanda în plicurile cu haine depozitate sezonier

Când depozitezi hainele groase, eșarfele, lenjeriile sau păturile pentru mai multe luni, poți pune printre ele pliculețe cu lavandă uscată. Pe lângă mirosul plăcut, acestea oferă senzația de prospețime când redeschizi cutiile sau sacii de depozitare.

Pentru rezultate mai bune, pune lavanda în săculeți din bumbac, in sau tifon, nu direct pe haine.

Florile uscate se pot sfărâma și pot lăsa urme. Dacă parfumul slăbește, freacă ușor săculețul între palme pentru a elibera din nou aroma.

Lavanda în pantofar

Pantofarul este unul dintre locurile din casă unde mirosurile neplăcute apar cel mai repede. Un săculeț cu lavandă uscată pus într-un colț al pantofarului poate împrospăta discret spațiul. Poți pune câte un plic mic și în pantofii purtați rar, mai ales dacă sunt depozitați mult timp.

Pentru pantofi, lavanda poate fi combinată cu bicarbonat de sodiu într-un săculeț bine închis, dar ai grijă ca pulberea să nu ajungă direct în încălțăminte dacă materialul este delicat. Săculețul trebuie să fie bine legat și ușor de scos.

Citește continuarea pe Eva.ro

Loading

Citește tot

ACTUAL

Kaufland dublează valoarea garanției SGR

Publicat

la

Autor

Kaufland România desfășoară, în perioada 24-30 iunie, o nouă ediție a campaniei care încurajează reciclarea, oferind recompense clienților fideli care adoptă un comportament responsabil.

Clienții care aduc ambalaje cu simbolul SGR la aparatele de colectare din orice magazin Kaufland și folosesc, în perioada campaniei, tichetul valoric eliberat de automat la cumpărături, împreună cu scanarea Kaufland Card XTRA la casa de marcat, primesc încă o dată valoarea tichetului sub formă de cupon de reducere în aplicația Kaufland Card XTRA. Cuponul de reducere este valabil în perioada 15-28 iulie 2026 și are valoarea maximă de 50 de lei.

Campania beneficiază de o comunicare vizibilă pe TV, radio și prin materiale de promovare disponibile în toate magazinele Kaufland din țară. 

Această inițiativă reflectă angajamentul constant al Kaufland de a promova practici sustenabile și de a încuraja colectarea separată a ambalajelor în rândul clienților săi. Cu o rețea de automate de colectare, disponibilă la nivel național în toate magazinele sale încă din 2021, compania a ajuns în prezent la peste 600 de guri de colectare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Calendar ortodox 25 iunie 2026. Sfânta Muceniță a lui Hristos care ocrotește sufletele aflate în suferință. Cum să i te rogi pentru sprijin la necaz

Publicat

la

Autor

Sărbători religioase 25 iunie 2026

Ortodoxe: Sfânta Fevronia

Greco-catolice: Sf. cuv. m. Febronia. Harți

Romano-catolice: Sf. Wilhelm, abate

Calendar ortodox 25 iunie 2026. Cine a fost Sfânta Fevronia

Sfânta Fevronia a fost fiica unui senator roman. Încă de tânără, aceasta a decis să se retragă la mănăstire și a ales o mănăstire din cetatea Nisibi. Fiind în plină perioadă a persecuțiilor împotriva creștinilor, Fevronia a fost silită de persecutorul Silenius să renunțe la credința în Hristos și să se căsătorească cu el. Tânăra a refuzat categoric, însă, spunându-i că e decisă să-I rămână fidelă lui Hristos.

Refuzul ei l-a înfuriat pe Silenius, care, pentru a se răzbuna, a supus-o unor torturi greu de imaginat: a fost biciuită, mutilată, cu dinții zdrobiți, sânii, mâinile și picioarele tăiate. Pentru că rezista cu îndârjire, persecutorii au decis să o decapiteze.

După moartea sa, Sfânta Fevronia s-a arătat în chip minunat surorilor din mănăstire, chiar în ziua prăznuirii sale. Mărturiile consemnează că a rămas vizibilă timp de trei ceasuri, dar nu a putut fi atinsă de nimeni.

După moartea muceniței, persecutorul ei, Silenius, a fost cuprins de un duh necurat. Înnebunit de prezența demonică, s-a izbit cu capul de un stâlp de marmură și a murit pe loc, potrivit crestinortodox.ro

Calendar ortodox 25 iunie 2026. Rugăciune către Sfânta Fevronia

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii, care alergăm cu credinţă şi cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni; nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum. Sfântă Mare Muceniţă, pleacă genunchii tăi cei duhovniceşti către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a Cărui cămară acum te veseleşti şi roagă-L, cu dragostea aceea cu care Îl rugai în sfintele tale nevoinţe, să ne trimită şi nouă, celor săraci şi neputincioşi, mila şi harul Său, spre ajutor în necazurile şi ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi.

Fii mijlocitoare către Preasfânta Fecioară Maria pentru viaţa cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci şi tu ai plăcut Lui şi ai păzit cu mare sfinţenie poruncile Lui. Şi pentru dragostea Lui ţi-ai pus sufletul tău şi te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită şi cuvântătoare.

Deci, ca o slugă bună şi preaînţeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul şi Dumnezeul nostru, roagă-L ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele şi în tot ceasul Îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar şi cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veşnicele munci şi a intra întru fericirea şi veselia cea nemărginită. Amin

Loading

Citește tot

ACTUAL

Colegiul din România unde candidează 10 elevi de clasa a 5-a pe loc. Concurență uriașă pentru copiii care abia au terminat clasele primare

Publicat

la

Autor

Admiterea în clasa a cincea la unele dintre cele mai căutate colegii din București a adus în acest an o concurență comparabilă cu cea de la unele facultăți, potrivit unui material realizat de Observator.

În cazul Colegiului Național „Cantemir Vodă”, peste zece candidați s-au luptat pentru un singur loc, în timp ce la alte colegii de top emoțiile au fost la fel de mari pentru copiii de numai zece sau unsprezece ani.

Potrivit sursei citate, la Colegiul „Gheorghe Lazăr”, 167 de candidați s-au înscris pentru douăzeci și opt de locuri. Unul dintre elevii prezenți la examen a descris presiunea momentului și nivelul ridicat al subiectelor.

Citește și : Când vor fi anunțate notele la Evaluarea Națională 2026. 148.000 de absolvenți de clasa a VIII-a s-au înscris la examen

„Sunt destule emoții. Eu cred că intru aici, dar dacă nu intru, o să merg la Moisil, unde am luat. La Vianu nu am luat, oricum nu am făcut pregătire pentru Vianu, am făcut pentru aici, pentru Lazăr. Este un nivel de dificultate mai ridicat, nu sunt cele mai accesibile probleme și exerciții, dar cred că va fi bine”, a spus un elev, potrivit Observator.

Același copil a explicat și de ce și-a dorit să ajungă la acest colegiu. „Totul a început cu o dorință. L-am văzut pe fratele meu că intră la toate școlile, iar dorința mea a fost să nu dau la Vianu, ci la Lazăr”, a spus el.

Întrebat cât de mult s-a pregătit, elevul a răspuns: „Destul de mult. Jumătate de an numai asta am visat. Respir adânc. Mă calmează, nu mereu, dar mă calmează.”

Presiunea examenului i-a împins pe copii să își găsească propriile metode de a-și controla emoțiile. O elevă a povestit că a apelat la un obiect care îi poartă noroc. „Mă joc și eu cu kendama”, a spus ea. Întrebată dacă o ajută, copila a răspuns: „Da, mult. Kendama îmi aduce norocul și tricoul cu echipa națională.”

Pentru elevii care au vizat clasele bilingve, admiterea a inclus, pe lângă probele scrise la limba română și matematică, și testări la limba engleză. După examen, o elevă a rezumat simplu experiența: „A fost foarte fain și cred că am făcut totul bine”.

Cea mai mare concurență a fost înregistrată la Colegiul Național „Cantemir Vodă”, unde 285 de elevi au concurat pentru 28 de locuri. În top s-a aflat și Colegiul Național „Grigore Moisil”, unde 391 de elevi s-au înscris pentru două clase, adică 56 de locuri. La Colegiul Național „Spiru Haret”, concurența a fost de peste șase candidați pe un loc.

Directorul Colegiului Național „Cantemir Vodă”, Gheorghe Dogaru, a explicat, potrivit Observator, de ce unitatea de învățământ atrage atât de mulți candidați.

„Școala dispune de un corp profesoral foarte bine pregătit. Oferim șaisprezece cluburi cu activități extracurriculare și curriculare, două echipe de baschet profesioniste, am reușit să obținem fonduri europene, iar gimnaziul va pleca în continuare în proiecte Erasmus”, a declarat acesta.

Dincolo de rezultatele academice, specialiștii atrag atenția că miza emoțională a acestor examene poate deveni prea mare pentru copii atât de mici.

Directorul Colegiului Național „Spiru Haret”, Mariana Comăniță, a declarat, potrivit Observator, că în multe cazuri dorința vine mai ales din partea părinților.

„La zece-unsprezece ani cred că mai mult vor părinții. Cred că s-a dus vestea că facem lucruri bune aici și faptul că învățăm dimineața este un avantaj. Să știți că îi ajută cei mai mari, îi integrează foarte bine”, a afirmat aceasta.

Și părinții au vorbit despre presiunea din jurul acestor examene. O mamă a explicat că a încercat să își susțină copilul mai ales emoțional:

„Da, da. Ea știe că, orice ar fi, noi suntem mândri de ea, pentru că orice va face în viață și va munci pentru asta, rezultatul contează, dar nu atât de mult.” Un alt părinte a rezumat, tot pentru Observator, felul în care familia a trăit această perioadă: „Am încercat să nu îl supunem presiunii. Cred că noi am suportat mai mult emoțiile.”

Citește și : Noi reguli în învățământ din septembrie. Ce schimbări îi așteaptă pe elevi în anul școlar 2026-2027

Miza acestor admiteri este cu atât mai mare cu cât nouă din zece elevi care termină clasele a cincea-a opta la colegiu ajung, de cele mai multe ori, să prindă un loc la același liceu și din clasa a noua. Tocmai de aceea, tot mai multe familii aleg să încerce încă din gimnaziu intrarea în colegiile de elită, chiar dacă examenul vine cu o presiune uriașă pentru copii aflați abia la începutul adolescenței.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Așteptarea a luat final? Neymar ar putea juca în meciul cu Scoția. Ancelotti: Este pregătit

Publicat

la

Autor

Carlo Ancelotti, a confirmat că Neymar este apt de joc și ar putea reveni pe teren la meciul cu Scoția, programat joi, în ultima etapă a grupelor de la Cupa Mondială 2026.

„S-a antrenat foarte bine, este în formă și este pregătit să joace. Este un fotbalist de mare calitate”, a declarat selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei.

Întrebat cât timp ar putea evolua Neymar, Ancelotti a precizat că atacantul este capabil să joace „o repriză sau întregul meci”, subliniind că brazilianul a muncit foarte mult pentru a reveni la parametri optimi.

Atitudinea lui Neymar

Fostul antrenor al lui Real Madrid a evidențiat și atitudinea lui Neymar.

„Are o atitudine foarte bună, un spirit excelent. Este un jucător de echipă. Vrem să-l folosim cât mai curând posibil. Aduce experiență și calitate”, a mai spus Ancelotti.

Brazilia va aborda partida cu Scoția în același sistem tactic utilizat la debutul turneului, în ciuda absenței lui Raphinha.

„Vom folosi aceeași tactică, cu obiectivul de a controla mingea și de a avea posesia”, a explicat selecționerul, potrivit Mediafax.

Ancelotti a avertizat că Scoția va fi un adversar dificil, descriind selecționata britanică drept o echipă „bine organizată”, care se bazează pe jocul direct și centrările în careu.

Vinicius Junior poate decide soarta unui meci

Tehnicianul italian a apreciat, de asemenea, potențialul ofensiv al lui Vinicius Junior.

„Poate decide soarta unui meci, la fel ca Messi, Haaland și Mbappe. Trebuie să profităm de calitățile sale, însă avem și alți jucători foarte valoroși în lot”, a afirmat Ancelotti.

Referitor la atacantul Endrick, selecționerul Braziliei a declarat că acesta „are calitățile necesare pentru a juca în orice moment”, fără a preciza dacă va fi titular împotriva Scoției.

Ancelotti a mai spus că nu ia în calcul menajarea jucătorilor avertizați, precum Casemiro și Douglas Santos.

„Suntem concentrați exclusiv asupra meciului nostru. Vrem să continuăm să ne îmbunătățim după debutul la turneu”, a concluzionat selecționerul Braziliei.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend