Stai conectat...

DIVERSE

Alertă meteo, ANM a emis cod galben pentru aceste județe din România. Vremea se schimbă radical

Publicat

la

ANM a emis cod galben de vânt. Alerta este valabilă în cursul zilei de luni, 28 septembrie 2026. Meteorologii anunță rafale de până la 70 km/h în mai multe județe din sud-estul țării.

De asemenea, ANM a emis o informare meteorologică privind intensificările vântului, valabilă pe o perioadă mai extinsă, din 27 septembrie până pe 30 septembrie.

Cod galben de vânt în șapte județe

Potrivit ANM, codul galben este valabil în intervalul 28 septembrie, ora 10:00 – 28 septembrie, ora 20:00. Fenomenele vizate sunt intensificările vântului, iar județele afectate sunt Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Tulcea și Constanța. În aceste zone, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-70 km/h pe parcursul zilei de luni.

Vezi și EXCLUSIV Se întoarce vara în România. Elena Mateescu (ANM) anunță temperaturi în creștere: „Se va încălzi, contăm pe cupola de căldură”

Pe lângă avertizarea cod galben, meteorologii ANM au emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 27 septembrie, ora 10:00 – 30 septembrie, ora 20:00.

În această perioadă, temporar, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei. În aceste regiuni sunt prognozate viteze ale vântului de 45-55 km/h.

Prognoza meteo LUNI

În regiunile vestice și nord-vestice cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte zilei și noaptea, iar valorile termice diurne vor fi ușor mai ridicate decât mediile climatologice ale datei. În centrul, sudul și estul țării regimul termic va fi apropiat de cel normal, cerul va avea înnorări temporare și va ploua slab (cantități de apă de 1…5 l/mp) local în Dobrogea, pe alocuri la munte și izolat în Moldova și Muntenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei (viteze de 45…55 km/h), precum și în Carpații de Curbură (rafale de 60…70 km/h).

Temperaturile maxime se vor situa între 17 grade în estul Transilvaniei și 26 de grade în Banat și Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 grade în Maramureș și vestul Transilvaniei și 15 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață.

MARȚI

Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe (cantități de apă în general de 2…5 l/mp) pe alocuri în sudul și estul țării și posibil izolat în centru. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări temporare în Dobrogea, în jumătatea sudică a Moldovei și în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze de 40…55 km/h, precum și în Carpații Orientali unde rafalele vor atinge 60…70 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 3 și 15 grade. Izolat se va forma ceață.

MIERCURI

Valorile termice diurne vor fi în scădere față de ziua precedentă în toată țara, mai semnificativ în est și sud-est unde se vor situa ușor sub cele normale. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe (cantități de apă de 2…5 l/mp) în jumătatea sud-estică a teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări îndeosebi ziua în regiunile extracarpatice, precum și la munte (rafale în general 45…55 km/h).

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 5 și 13 grade.

Citește și Vortexul polar revine „pe steroizi”. Se formează deasupra Polului Nord și e mai puternic decât de obicei. ANM spune ce iarnă ne aşteaptă

Loading

DIVERSE

Anchetatorii au o nouă pistă în cazul morții Valentinei. Cum ar fi fugit Vlad în Italia, deși este dat în urmărire internațională pentru omor

Publicat

la

Anchetatorii continuă cercetările în cazul morții Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită fără viață într-o valiză pe râul Olt. Principalul suspect este Vlad Băltățeanu, iubitul femeii, care a fugit din România după fapta oribilă comisă. Acesta s-ar afla acum în Italia.

Mai multe rude ale lui Vlad Băltățeanu au fost chemate la audieri. Anchetatorii încearcă să afle informații cheie despre traseul parcurs după părăsirea României.

Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Gheorghe Vlăduț Băltățeanu, iar acesta a fost dat în urmărire, fiind cercetat pentru omor.

Oamenii legii au reconstituit traseul pe care Vlad l-ar fi parcurs de la locuința din Vâlcea până în zona râului Olt. În cadrul cercetărilor au fost analizate și imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe traseu.

Potrivit declarațiilor făcute de Gabriel Gârniță, președintele SIDEPOL, imaginile verificate de anchetatori îl surprind pe suspect singur în mașină în timpul deplasării către zona râului Olt.

De asemenea, au ieșit la iveală noi detalii despre relația dintre Valentina și Vlad. Părinții susțin că tânăra le-a mărturisit prin telefon că vrea să se despartă de bărbat, moment în care a fost auzită de iubitul ei.

Tânăra ar fi fost agresată în repetate rânduri de-a lungul relației, iar familia ar fi știut de relația toxică.Mama Valentinei a dezvăluit că fiica sa i-a arătat, în timpul unui apel video, că fusese bătută și i-a cerut să se întoarcă acasă.

„Fata m-a sunat pe cameră și mi-a arătat că era bătută. Avea mâna umflată (…), ochiul umflat, buza umflată și coastele negre”, a relatat mama tinerei.

Valentina Ioana Tănăsie a fost găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești. Necropsia a indicat o moarte violentă, iar anchetatorii au identificat mai multe leziuni traumatice pe corpul victimei.

În timpul perchezițiilor efectuate la casa în care tânăra locuia împreună cu suspectul, anchetatorii au descoperit pe o saltea mai multe pete de substanță brun-roșcată, probele fiind ridicate pentru stabilirea naturii și provenienței acestora.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Călin Georgescu contestă sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia. Avocații săi atacă măsura DIICOT

Publicat

la

Procurorii DIICOT au instituit sechestru asupra vilei din Mogoșoaia a lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este cercetat pentru înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat. Măsura are ca scop recuperarea prejudiciului estimat la peste 1,1 milioane de euro. Acum însă, cei doi avocați  ai lui Georgescu fac documentele necesare pentru ca luni să fie depusă contestația privind sechestrul pus pe vila din Mogoșoaia, anunță România TV.

„La data de 24 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil situat în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, ce aparține inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Citește și STENOGRAME ȘOCANTE în cazul asasinării milionarului din Sibiu, Adrian Kreiner: Vezi, nu băga prea multă lume în horă, se împarte la multe guri și nu e bine

Vila lui Calin Georgescu

Vila lui Calin Georgescu

Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, a transmis joi instituția.

Călin Georgescu și afaceristul Ionel Rusen sunt vizați într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care procurorii susțin că un om de afaceri ar fi fost indus în eroare și determinat să transfere peste 1,1 milioane de euro sub pretextul obținerii unei finanțări.

Măsura sechestrului a fost luată după ce Tribunalul București a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă și a decis ca Georgescu și Rusen să fie cercetați sub control judiciar. DIICOT a anunțat ulterior că va contesta decizia.

În cadrul anchetei, procurorii au făcut recent percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia și la alte imobile din București, Ciolpani și Buftea. Anchetatorii au ridicat documente, bani și mai multe dispozitive și înscrisuri ce urmează să fie analizate.

Călin Georgescu și Ionel Rusen sunt cercetați de DIICOT într-un dosar în care procurorii îi acuză de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat.

Vezi și Andrea Chiș, propusă pentru funcția de ministru al Justiției în Guvernul Siegfried Mureșan: „Sunt tehnocratul asupra căruia au căzut de acord toți cei trei membri ai coaliției”

Loading

Citește tot

DIVERSE

UE ne cere să ne încălzim mai puţin la iarnă. „Ne confruntăm cu o criză a prețurilor corelată cu o criză a aprovizionării”

Publicat

la

Comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, le-a transmis miniștrilor energiei din statele membre să ia în calcul măsuri pentru diminuarea cererii de gaze și electricitate, inclusiv reducerea încălzirii în clădirile publice.

„Ne confruntăm cu o criză a prețurilor corelată cu o criză a aprovizionării”, a afirmat Dan Jørgensen într-o scrisoare adresată miniștrilor energiei din Uniunea Europeană, conform Reuters.

Europa se confruntă cu presiuni tot mai mari asupra prețurilor la energie

Statele Uniunii Europene depind într-o proporție importantă de importurile de petrol și gaze, furnizorii externi asigurând aproximativ 80% din necesarul de gaze al blocului comunitar. În aceste condiții, evoluția prețurilor de pe piețele internaționale are un impact direct asupra consumatorilor și economiilor europene.

Citeşte şi: Când trebuie făcută aerisirea caloriferelor: înainte sau după pornirea căldurii? Cum afli dacă a rămas aer în instalație

Potrivit informațiilor citate de Reuters, situația de pe piața energetică este afectată și de blocarea efectivă a Strâmtorii Ormuz în contextul războiului dintre SUA și Iran. Ruta reprezintă un punct esențial pentru transportul mondial de energie, prin aceasta tranzitând aproximativ 20% din petrolul și gazul natural lichefiat la nivel global.

Deocamdată, Europa nu s-a confruntat cu probleme majore privind cantitățile disponibile pentru aprovizionare, însă prețurile au crescut rapid. În același timp, mai multe state întâmpină dificultăți în procesul de umplere a depozitelor de gaze înaintea iernii, când consumul pentru încălzirea locuințelor crește semnificativ.

Depozitele de gaze din Uniunea Europeană sunt umplute în proporție de aproximativ 70%, cu 12 puncte procentuale sub nivelul consemnat în aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Gas Infrastructure Europe.

UE este mai bine pregătită decât în 2021

Dan Jørgensen consideră că Uniunea Europeană este într-o poziție mai bună în perspectiva iernii decât era în 2021, când Rusia a redus livrările de gaze către Europa.

Potrivit comisarului european, situația actuală este susținută de o capacitate mai mare de import al gazului natural lichefiat, de utilizarea într-o proporție mai ridicată a surselor regenerabile și de reducerea consumului de gaze în ultimii ani.

Chiar și în aceste condiții, Dan Jørgensen le-a cerut guvernelor să își intensifice pregătirile pentru sezonul rece și să analizeze inclusiv măsuri de limitare a consumului.

Citeşte şi: De ce apare condensul pe geamuri toamna. Ce poți face pentru a-l reduce

Ce măsuri ar putea fi aplicate

În scrisoarea transmisă miniștrilor energiei, comisarul european îi îndeamnă să analizeze posibilitatea adoptării sau menținerii unor măsuri care să contribuie la creșterea nivelului de gaze din depozite și la reducerea consumului de gaze și electricitate, atât timp cât situația o impune.

Printre măsurile menționate se numără reducerea temperaturii în clădirile publice, renunțarea la utilizarea sistemelor de încălzire pentru spațiile exterioare și oprirea iluminatului public considerat neesențial.

„Vă invit să luați în considerare adoptarea sau continuarea aplicării unor măsuri care să susțină injectarea de gaze (în depozite) sau să reducă cererea de gaze și electricitate atât timp cât este necesar”, a transmis Dan Jørgensen.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Președintele Serbiei demisionează. Decizia lui Aleksandar Vučić înaintea alegerilor anticipate din octombrie

Publicat

la

Aleksandar Vučić a spus că își depune duminică, 27 septembrie, demisia din funcția de președinte al Serbiei. El a făcut anunțul joi seară, la New York, unde a participat la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, și a precizat că își va explica decizia în momentul în care va renunța oficial la funcție.

„Duminică seară îmi voi depune demisia, așa că vă voi anunța, cred că va fi în jurul orei opt seara. Vă voi informa, vă voi invita pe toți, veți auzi și explicația mea și toate celelalte”, a precizat Aleksandar Vučić, citat de Srpske Novine.

Decizia preşedintelui Serbiei vine după dizolvarea Parlamentului. Pe 7 septembrie, Guvernul condus de Duro Macut i-a cerut lui Aleksandar Vučić să dizolve Adunarea Națională și să convoace alegeri anticipate.

Vezi și SONDAJ Ascensiunea PSD și declinul USR, reconfirmate. Câte voturi ar lua principalele partide, dacă duminică ar fi alegeri anticipate. ”Efemeridele” suveraniste nu mai prind parlamentul

Executivul a invocat tensiunile politice și sociale și solicitările pentru organizarea unui nou scrutin. Două zile mai târziu, președintele a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului și a stabilit data alegerilor pentru 25 octombrie.

Conform Constituției Serbiei, mandatul președintelui încetează în ziua în care acesta își depune demisia. Până la alegerea unui nou lider, atribuțiile prezidențiale sunt exercitate temporar de președintele Adunării Naționale, iar alegerile prezidențiale trebuie organizate în termen de 60 de zile de la încetarea mandatului prezidențial.

Funcția de președinte al Adunării Naționale este deținută acum de Ana Brnabić, care va asigura interimatul după plecarea lui Aleksandar Vučić.

La data de 25 octombrie vor avea loc alegerile parlamentare anticipate, în timp ce alegerile prezidențiale vor fi convocate ulterior, după vacantarea funcției ocupate acum de Vučić. Între timp, Executivul își exercită atribuțiile în regim interimar, după dizolvarea Parlamentului.

Decizia de a dizolva Parlamentul a venit după o perioadă lungă de proteste și confruntări politice în Serbia. Guvernul susține că alegerile anticipate sunt o soluție pentru reducerea tensiunilor și reluarea procesului politic printr-un nou mandat electoral. Executivul a invocat și recomandările OSCE/ODIHR privind îmbunătățirea condițiilor electorale.

Așadar, scrutinul din 25 octombrie va avea loc într-o situație neobișnuită: Parlamentul actual nu mai funcționează în condiții normale, Guvernul are un mandat interimar, iar președintele țării își anunță plecarea înaintea alegerilor legislative.

Citește și PSD cere alegeri anticipate sau desemnarea lui Sorin Grindeanu premier după ce Siegfried Mureșan a prezentat lista posibililor miniștri: „Pentru funcții s-au găsit repede soluții. Dar pentru România, domnule Mureșan?”

Loading

Citește tot

DIVERSE

PSD: „Ne chemați în Parlament să jucăm într-o farsă grotescă, fără să vă pese că orice zi petrecută în gluma asta sinistră cu Bolojan, Fritz, Mureșan et Co. îi duce pe români și mai adânc în sărăcie și disperare”

Publicat

la

PSD a reacționat după ce Sorin Grindeanu, George Simion și Bogdan Ivan au fost acuzați de trădare, pe fondul declarațiilor făcute de ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, o apropiată a lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite ar fi fost implicată în demiterea guvernului Ilie Bolojan, potrivit Wall Street Journal.

Deputatul USR Alexandru Dimitriu susține că a formulat plângeri penale împotriva lui Sorin Grindeanu, George Simion și a lui Bogdan Ivan, pe care îi acuză de „trădare” și de acțiuni care ar fi vizat, în opinia sa, „subminarea economică a României”.

Reacția PSD

„Oare chiar nu v-ați săturat să faceți mizeriile astea? Nu v-ați săturat să vă bateți joc de români în timp ce prăduiți țara asta de luni de zile? Nu v-ați saturat de aiureli ca astea?

Sigur, Guvernul Bolojan a căzut că „americanii”. Pentru că așa trântește o vorbă ambasadoarea SUA la Atena. Serios? Atât puteți? Chiar ne credeți idioți?

Vezi și Sorin Grindeanu, reacție la declarațiile ambasadoarei SUA în Grecia despre căderea Guvernului Bolojan. „Sunt pure fabulații”

Oare nu cumva Bolojan a fost trimis acasă cu votul covârșitor al Parlamentului? Chiar toți cei care am votat suntem cuprinși de o transă colectivă indusă de SUA? Chiar toți cei peste 85% dintre români care susțin apăsat că România merge într-o direcție greșită sunt trădători de țară, că așa zice un bizar USR-ist? Chiar ne-am pierdut mințile de tot?

Nu cumva Guvernul Bolojan a căzut pentru că a nenorocit țara asta? Că economia e praf, că inflația e până la cer și dincolo de el? Că sănătatea e blocată și mor oameni în spitale pentru că nu mai sunt bani pentru susținerea sistemului? Că românii nu își mai pot duce traiul de pe o zi pe alta și suntem în prag de iarnă? Că urmează scumpirea prețurilor la energie după dezastrul gestionării crizei din energie de nea Ilie și de ai lui? Că motorina e 11 lei? Că de aproape un an consumul se prăbușește? Că taxele au fost aruncate în aer? Că, că, că…?

Cât de convenabil.

SUA și poate marțienii sunt de vină pentru existența celui mai toxic premier ever…nea Ilie Sărăcie. Iar noi toți suntem cuprinși de amnezie și suntem în transă colectivă. Americanii, ce să spun…Dar pe români îi vedeți? Îi auziți? Sau în bula voastră ei nu există. Decât cel mult ca să vă deranjeze ca zgomot de fond…

Om fi noi toți în ceva colectiv, dar sigur nu în transă. Poate în sărăcie tot mai accentuată, poate în disperare tot mai profundă pentru că țineți țara captivă de luni de zile și nu vă pasă.

Iar acum, bomboana de pe coliva stării națiunii: vă jucați de-a prim-miniștrii și de-a așa-zisa guvernare, sfidând în continuare orice urmă de bun-simț.

Ne chemați de mâine în Parlament să jucăm într-o farsă grotescă, fără să vă pese că orice zi petrecută în gluma asta sinistră cu Bolojan, Fritz, Mureșan et Co. îi duce pe români și mai adânc în sărăcie și disperare.

Cât despre SUA! Nu ei au dat de pământ cu voi, ci țara asta adusă în pragul disperării.

Și, sincer să fiu, așa aș merge la alegeri anticipate… Să vă spună țara asta verde-n față ce refuzați să pricepeți.

Enough is enough!”, a scris Mihai Fifor pe internet.

Citește și PSD șterge pe jos cu programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: „O rușine! Mai e cineva serios la PNL? Regăsesc prea mult din aceeași filosofie promovată de Ilie Bolojan”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Scandal cu bâte și săbii în trafic. Conflictul a degenerat, au dat cu sete într-un BMW, doar poliția a calmat spiritele VIDEO

Publicat

la

Răfuială în plină stradă, sâmbătă seară, la intrare în Nanov, în județul Teleorman. Un conflict între două familii de rromi a degenerat după mai multe șicanări în trafic, iar confruntarea s-a lăsat cu bâte și săbii.

În filmarea distribuită pe rețelele sociale se vede cum mai multe persoane atacă un autoturism, lovindu-l cu bâtele și distrugându-i cauciucurile, dar și parbrizul. În mâinile unora dintre scandalagii se văd și săbii.

Presa locală scrie că între cele două familii ar exista un conflict mai vechi, pornit de la o casă. Răfuiala a avut loc chiar pe carosabil, în mijlocul traficului, iar violențele au pus în pericol și șoferii care circulau prin zonă.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend