Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Alegeri regionale în Germania: Social-democraţii cancelarului Scholz au suferit o înfrângere grea

Publicat

in

Social-democraţii cancelarului german Olaf Scholz au suferit duminică o înfrângere grea în alegerile regionale din nordul Germaniei, ajungând doar pe locul trei după conservatori, în mare măsură câştigători, şi Verzi, relatează AFP și Agerpres.

Cancelarul german Olaf ScholzFoto: Christophe Gateau / AFP / Profimedia

Partidul Social Democrat (SPD), care din decembrie conduce coaliţia de trei partide de la Berlin cu Verzii şi Liberalii, a obţinut între 15,5% şi 16% din voturi în micul land Schleswig-Holstein, potrivit unor sondaje la ieşirea de la urne difuzate de canalele publice de televiziune ARD şi ZDF.

SPD a scăzut cu aproximativ 12 procente faţă de acum cinci ani, ceea ce l-a determinat pe secretarul său general, Kevin Kühnert, să spună că nu este vorba „de o seară electorală bună”.

Creştin-democraţii fostului cancelar Angela Merkel (2005-2021), la putere în această regiune, au câştigat între 41% şi 43% din voturi, un avans de 9 până la 11 procente faţă de scrutinul din 2017.

Verzii au obţinut locul doi, deţinând între 17% şi 19,5% din voturi în această regiune de unde provine vicecancelarul şi ministrul Economiei şi Climei, ecologistul Robert Habeck.

Reacţionând la acest rezultat, el a cerut formarea unei alianţe regionale cu CDU pentru a guverna acest land.

Liberalii FDP, parteneri ai coaliţiei de guvernământ de la Berlin, au obţinut 7% din voturi, potrivit sursei citate.

Aceste alegeri care au avut loc într-un land învecinat cu Danemarca şi populat cu doar 2,9 milioane de locuitori constituie al doilea test electoral al anului pentru guvernul cancelarului Olaf Scholz.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Mircea Andrei intră în cursa pentru Primăria Sector 1

Publicat

in

De

Mircea Andrei anunță că o va contracandida pe Clotilde Armand la funcția de Primar al Sectorului 1. Acesta candidează din partea Alternativa Dreaptă.

„Este pentru noi toti cetatenii acestui loc, pentru civilizatie, pentru calitatea vietii noastre, pentru educatia copiilor! Noi ramanem aici si dupa ce se termina alegerile. Toti ceilalti candidati se intorc la locurile lor de bastina!”, transmite Mircea Andrei.

Citeste mai mult

NATIONAL

Un gigant din industria armamentului a cumpărat o fabrică din România: Mișcarea care ne pune pe harta industirie armelor

Publicat

in

De

Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL.

”Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL”, informează autoritatea de concurenţă, conform News.ro.

Rheinmetall Landsysteme GmbH, Germania, face parte din grupul Rheinmetall, grup tehnologic integrat, care dezvoltă şi comercializează componente, sisteme şi servicii pentru industria de securitate şi cea civilă.

Automecanica Mediaş SRL este un producător de componente din oţel pentru semiremorci de transport greu, containere speciale, oţelării şi confecţii metalice, scări metalice interioare şi exterioare, asamblare structuri metalice finale, suprastructuri auto, precum şi proiectare personalizată şi producţie de piese şi componente din oţel, oţel inoxidabil şi aluminiu.

”În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această tranzacţie nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, mai arată autoritatea de concurenţă.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend