Acum ceva vreme mi-am întrebat prietenii virtuali de pe Facebook dacă ar fi dispuși să facă doi ani de pușcărie pentru un milion de euro. Intuiam că, ipotetic vorbind, cele mai multe dintre răspunsuri vor fi afirmative, dar tot m-a surprins în cele din urmă că mai bine de trei sferturi dintre sutele de răspunsuri primite erau de genul ”Categoric, da!”. Nu am pretenția că aș fi realizat vreo cercetare sociologică, nici măcar n-am avut intenția de a realiza una, dar cred că am reușit să surprind câteva cadre ale unor clișee de gândire din ce în ce mai des developate public în plină luptă anti-corupție. Rezultatul m-a suprins pentru că ”respondenții” erau, în foarte multe cazuri, oameni care de ani de zile, în dialogul nostru virtual de pe rețeaua de socializare, aplaudau frenetic acțiunile DNA prin care erau trimiși la beciul domnesc băieții deștepți care s-au îmbogățit peste măsură din șpagă, trafic de influență și contracte cu statul. Și atunci? Cum se împacă satisfacția de a vedea că se mișcă în sfârșit ceva în Justiție, cu scenariul, fie el și ipotetic, în care dacă ar fi puși să aleagă între bani și libertate, mulți dintre ei ar alege să stea ceva vreme în spatele gratiilor dacă ar avea garanția că la ispășirea perioadei de detenție îi așteaptă un cont îndestulător până la sfârșitul zilelor?

Discuția despre avere și omul liber e de când lumea. Iar în cele din urmă, concluzia e aceeași, oricâte nuanțe ar fi descoperite: nu le poți avea pe amândouă. Mai lesne va trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24). Azi, lumea românească în care ne e dat să trăim mai are de înfruntat un demon, acela al asumării aproape relaxate a condamnărilor cu executare, dacă și numai dacă averea câștigată rămâne neatinsă. Altfel spus, băieților deștepți nu le e frică de pușcărie, dar se tem îngrozitor de sărăcie!
I-am văzut în ultimii ani pe unii dintre cei care fie s-au eliberat condiționat din detenție, fie au reușit să iasă din arestul preventiv după câteva zile, săptâmâni sau luni petrecute acolo. Conduc aceleași mașini scumpe, fumează aceleași trabucuri, frecventează aceleași restaurante de lux și, în general, cu foarte mici excepții, își văd liniștiți de afaceri, având chiar sentimentul reconfortant că odată trecuți prin fața procurorilor și a judecătorilor au bifat un necesar oprobriu public fără de care n-ar fi putut merge mai departe. Pentru mulți dintre ei, vizitele la DNA, arestul preventiv și câțiva ani de pușcărie par să devină etape ale unui business-plan care, ca în orice afacere, comportă și riscuri sau pagube colaterale. În lumea lor, a ”greilor”, statutul social nu le e cu nimic știrbit de o condamnare cu executare, își povestesc unii altora amintirile din arest, fac schimb de ponturi pentru o viață ușoară în spatele gratiilor și, în general, adoptă o atitudine de medaliați la olimpiada șmecherilor care au reușit să-și păstreze neatinsă averea chiar dacă pentru asta a fost nevoie să stea un pic în pușcărie.

Mă gândesc acum cu ce zâmbet zeflemitor se vor fi uitat șmecherii ăștia la discursurile rostite de Kovesi, Iohannis și Cioloș în ziua bilanțului DNA. Unii dintre ei, ca Borcea spre exemplu, probabil că au privit transmisiunile în direct, pe televizioare montate în celulele lor de lux, în care au și computere, și telefoane mobile, și aparate pentru gimnastică de întreținere. Alții, gen Cătălin Voicu, s-au uitat de pe canapeaua de acasă, înconjurați de prieteni care îi văd în postura de foști deținuți politici și de eroi ai unui război nedrept în care au fost obligați să plătească tributul privării de libertate.
Văzută dintr-o astfel de perspectivă, cred că lupta anti-corupție a ajuns la un moment de cotitură. Arestările și condamnările urmate de eliberările condiționate, arest la domiciliu și/sau răsturnări spectaculoase de verdict de la o instanță la alta ori amânările dubioase de pronunțare a unor sentințe în cazul unor potentați ai zilei, ridică mari semne de întrebare în rândul celor care privesc de pe margine înfăptuirea actului de justiție. Perioada în care oamenii simpli aplaudau secvențele cu șmecheri în cătușe și-a epuizat potențialul de lecție publică din categoria ”voi să nu faceți ca ei”. Câtă vreme ”ei” fac doi ani de pușcărie, dar rămân cu milioanele de euro în conturi, din ce în ce mai mulți români se gândesc aproape cu jind că ar vrea să fie în locul bogaților-încătușați.

Așa că anchetele-anticorupție trebuie să mergă mai departe, dar acum e momentul să ne mutăm atenția de la DNA, spre ANAF. Pe scurt spus, ANAF trebuie să devină noul DNA. Geaba avem anchete și condamnări dacă șmecherii rămân cu banii sau e imposibilă recuperarea prejudiciilor! Până n-ajungem să constatăm că și în România de moarte și de Fisc nu scapă nimeni, n-are rost să mai batem din palme.
Acestea fiind zise, mărturisesc că anunțul facut de Prună cum că o va propune pe Kovesi pentru un nou mandat la conducerea DNA, nu m-a emoționat câtuși de puțin. Dar aș fi aplaudat din toată inima dacă Cioloș ar fi îndrăznit să-i propună lui Kovesi să preia conducerea ANAF. Și știu niște șmecheri- băieți deștepți care la auzul unei asemenea știri ar fi izbucnit în plâns!