Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Li se închid ușile peste tot! Rusia și Belarus nu au fost primite la Adunarea Generală a Comitetelor Olimpice Europene

Publicat

in

La Skopje, a început, vineri, a 51-a Adunare Generală a Comitetelor Olimpice Europene (EOC) în prezenţa preşedintelui CIO Thomas Bach. Din partea COSR participă la eveniment Mihai Covaliu – preşedinte COSR, George Boroi – secretar general, Florin Mişcă – secretar general adjunct şi Mihaela Mitu –Relaţii Internaţionale, anunță news.ro.

Preşedintele EOC Spyros Capralos a confirmat că reprezentanţii Comitetelor naţionale Olimpice din Rusia şi Belarus nu vor lua parte la Adunarea Generală a EOC în contextul excepţional actual şi necesitatea de a proteja funcţionarea Adunării Generale, decizia fiind luată de Comitetetul Executiv al EOC.

Preşedintele Comitetului Olimpic Rus Stanislav Pozdnyakov, a denunţat „încercările sincer absurde ale EOC de a interzice participarea noastră la Adunarea Generală a organizaţiei”.

„Deseori mă refer la EOC ca la o familie cu 50 de copii”, a spus Spyros Capralos, care este şi membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

„Ca orice familie mare, rareori suntem complet uniţi, dar, în calitate de şef al familiei, încerc să ne ţin pe toţi împreună. Aşadar, dragi prieteni, mă întristează să spun că astăzi la întâlnirea noastră lipsesc doi membri cheie ai familiei. Sunt sigur că aţi citit cu toţii rezoluţia luată cu inima grea de către Comitetul Executiv al EOC cu privire la prezenţa Rusiei şi Belarusului la această Adunare Generală. Contextul de excepţie actual, şi necesitatea de a proteja buna funcţionare a acestei Adunări Generale, a rezultat în această decizie. Mai simplu spus, până pe 26 mai, intenţia fusese ca Rusia şi Belarus să participe de la distanţă. Este clar că, în ciuda acestei decizii a Comitetului Executiv al EOC, a existat, în unele părţi, o opoziţie puternică faţă de prezenţa lor şi i-am ascultat pe aceşti membri.

Trebuie să subliniez că nu este de competenţa EOC să suspende membrii. Numai CIO poate lua această măsură. Pentru a proteja integritatea Adunării Generale şi pentru a ne asigura că suntem în cvorum astăzi, s-a convenit ca CNO-urile din Rusia şi Belarus să nu participe la această întâlnire.

Trebuie să folosim sportul ca vehicul pentru pace şi nediscriminare.Pace prin sport, aşa cum au fost preconizate de părinţii noştri fondatori. Ne-am confruntat cu o dilemă care ameninţa dacă această întâlnire ar putea avea loc. Dar permiteţi-mi să subliniez în cei mai tari termeni posibili că trebuie menţinem acum şi în viitor principiile olimpice şi să folosim sportul ca vehicul pentru pace şi nediscriminare.

Prin urmare, aceasta este o măsură de protecţie excepţională, unică, în timp ce căutăm o cale sustenabilă de a ne conduce afacerile şi de a deschide un dialog care va duce la reconciliere şi unitate în cadrul familiei sportive europene”.

Preşedintele EOC a insistat, de asemenea, că sportul ar trebui protejat de „interferenţa guvernelor” şi că „există multă muncă, diplomaţie în construirea de poduri în lunile şi anii următori”.

Conform presei din Rusia, Stanislav Pozdnyakov a ameninţat că forul olimpic pe care îl conduce va lua „măsuri legale” şi a pus sub semnul întrebării „legitimitatea” Adunării Generale.

EOC a urmat recomandările CIO privind excluderea sportivilor din Rusia şi Belarus de la ediţiile de iarnă şi de vară din acest an ale Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Tot azi, Gunilla Lindberg, membră în Comiteteul Executiv EOC, din care face parte şi Mihai Covaliu, şi secretar general al Asociaţiei Comitetelor Olimpice Naţionale (ANOC), a primit Ordinul de Merit al EOC în deschiderea celei de-a 51-a Adunări Generale a EOC de la Skopje, Macedonia de Nord.

Ordinul de Merit EOC, care a fost creat în 1995, este cea mai înaltă recunoaştere a forului olimpic european. Este acordat persoanelor care au adus contribuţii remarcabile în Mişcarea Olimpică prin răspândirea valorilor olimpice şi prin promovarea cooperării între Comitetele Naţionale Olimpice.

Cel care i-a înmânat premiul , preşedintele EOC Spyros Capralos, a spus: „Administraţia sportivă a fost întotdeauna lumea ta, mai întâi în Suedia şi apoi de peste 30 de ani pe scena internaţională. De-a lungul anilor, ai construit o reţea remarcabilă de contacte şi ai devenit unul dintre cei mai experimentaţi şi valoroşi lideri olimpici. Pentru a recunoaşte contribuţia remarcabilă la sportul european, sunt încântat să îţi ofer Ordinul de Merit al EOC.”

”Este o onoare să primesc cea mai înaltă recunoaştere a Comitetelor Olimpice Europene. EOC a fost o parte cheie a carierei mele şi a vieţii mele timp de trei decenii şi mă simt privilegiată pentru că am avut ocazia să contribui la dezvoltarea sportului european. Vreau să le mulţumesc colegilor şi prietenilor mei din toată familia olimpică, care au contribuit la călătoria mea în această lume atât de specială. Va multumesc tuturor!”, a spus Gunilla Lindberg.

În această seară va fi anunţat şi câştigătorul Premiului Nurowski pentru sporturile de iarnă. Adunarea Generală se va încheia mâine la Skopje.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Incredibil unde s-a ajuns! Federaţia Română de Gimnastică a primit donaţii de sute de mii de euro, după un articol în ‘Europa Liberă’

Publicat

in

De

Federaţia Română de Gimnastică a strâns 300.000 de euro, din donaţii, în urma apelului lansat, în decembrie 2023, printr-un articol de la Europa Liberă. Din această sumă, Federaţia a cumpărat aparate noi pentru loturile naţionale şi olimpice de gimnastică artistică, scrie news.ro.

La începutul lunii decembrie 2023, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, trăgea un semnal de alarmă: în prag de an olimpic, cu revenirea echipei feminine la Jocurile Olimpice, după 12 ani de pauză, fondurile instituţiei erau epuizate. Federaţia Română de Gimnastică nu avea bani în conturi nici măcar pentru cantonamentele sportivelor în străinătate, în săli de gimnastică dotate cu aparate similare celor pe care vor concura fetele la Paris, în august.

S-au strâns 300.000 de euro

Apelul a avut rezultate neaşteptate. Inclusiv companii care niciodată nu au făcut vreo donaţie au bătut la uşa Federaţiei pentru a întreba cum şi cu ce pot ajuta.

Astfel s-au strâns 300.000 de euro, povesteşte preşedinta Federaţiei de Gimnastică, la Europa Liberă.

Carmencita Constantin spune că a decis ca, din donaţiile strânse, să cumpere aparate noi de gimnastică pentru principala sală de antrenament a gimnastelor din lotul olimpic, de la Complexul „Sydney 2000” din Izvorani.

Astfel, până la olimpiada din vară, Federaţia nu va mai fi obligată să trimită echipa în străinătate şi nu va mai fi nevoie de deplasări costisitoare.

Federaţia de Gimnastică şi-a propus calificarea echipei feminine în finală

La Olimpiada de la Paris, care începe pe 26 iulie şi durează până pe 11 august, echipa feminină de gimnastică va concura la toate aparatele.

Federaţia de Gimnastică şi-a propus calificarea echipei feminine în finală, adică în top opt, dar şi calificarea măcar a unei gimnaste în finala la individual compus şi calificarea în finale la cel puţin două aparate a cât mai multor sportive.

Lotul olimpic extins de gimnastică feminină este compus din 15 atlete: Ana Bărbosu, Maria Ceplinschi, Lilia Cosman, Ioana Danciu, Amalia Ghigoarţă, Ella Oprea Creţu, Andreea Preda, Laura Jurca (antrenori Patrick Kienes, Corina Moroşan, Florin Cotuţiu, Daymon Jones), Sabrina Maneca Voinea, Amalia Puflea (antrenori Camelia Voinea, Cristian Moldovan şi Lăcrămioara Moldovan), Alexia Vânoagă, Miruna Botez, Alexandra Florea, Teodora Stoian şi Bianca Vişovan (antrenori Carmen Traicu, Ciprian Creţu).

Doar o parte dintre ele vor merge la Olimpiada de Vară – echipa finală va fi selecţionată în iunie.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ce greșeli să nu faci în perioada Paștelui?

Publicat

in

De

Masa tradițională de Paște este o încântare culinară. Ouăle roșii, cozonacul, pasca, friptura de miel și drobul sunt doar câteva dintre produsele care nu lipsesc de pe mesele românilor de sărbătoarea Învierii Domnului. Deși este destul de greu de făcut față tentației culinare, orice medic nutriționist recomandă moderație înainte de toate. Nici mișcarea nu trebuie neglijată în această perioadă, fiind indicate cel puțin 30 de minute de plimbare în fiecare zi.

Este foarte important de știut că nu este interzis, în lipsa unor contraindicații stricte, să gustăm din fiecare preparat, însă nu trebuie să facem exces. Combinațiile de alimente, care ar putea îngreuna digestia, și consumul excesiv de alcool trebuie evitate, pentru că pot duce la probleme digestive severe, inclusiv la apariția unor afecțiuni care reprezintă urgență medicală, precum colecistita acută sau pancreatita. În astfel de situații, pacientul trebuie să ceară ajută medical de urgență, astfel încât să poată fi prevenite complicațiile, unele dintre acestea punând chiar viața în pericol.

Pe fondul unui consum de preparate tradiționale și alcool în exces, pot să apară numeroase probleme digestive – balonare, dureri de stomac, indigestie, arsuri gastrice, diaree sau constipație, chiar și toxiinfecții alimentare. O atenție deosebită trebuie să aibă în această perioadă persoanele cu boli cronice, precum diabet zaharat, hipertensiune arterială, boală de reflux gastroesofagian sau sindrom de intestin iritabil. În cazul acestora, simptomele se pot agrava și pot avea nevoie de tratament imediat.

Persoanele care au ținut post sunt, de asemenea, mai expuse riscului de apariție a unor probleme digestive. Pe fondul înlocuirii alimentației ușoare din timpul postului cu alimente grase, pot apărea neplăceri care să știrbească din bucuria Sărbătorii Pascale. De aceea, trecerea la produsele bogate în grăsimi animale trebuie să se facă treptat, prin consumul unor cantități mici. Pentru a grăbi senzația de sațietate, medicii recomandă consumul salatelor de crudități și înlocuirea felului de masă principal cu supe sau cu ciorbe, iar în loc de desert, este indicat un fruct.

Totuși, în cazul în care apare o urgență medicală în această perioadă, pacienții se pot adresa Compartimentului de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat din țară. Pacienții au acces nonstop la consultații de specialitate, datorită celor 25 de linii de gardă, la analize de laborator performante și la investigații imagistice realizate cu echipamente de ultimă generație, precum RMN 3 Tesla și CT 128 slice. Pentru pacienții care au nevoie de asistență medicală de urgență prespitalicească, Spitalul Clinic SANADOR dispune de un Serviciu de Ambulanță, cu dispecerat propriu disponibil nonstop (021.9699) și cu flotă proprie de autospeciale, echipate conform regulamentelor în vigoare la nivel național.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend