Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rareș Bogdan (PNL): ‘Nu știu cine a scris drafturile legilor siguranței naționale!’

Publicat

in

Prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, susține că nu știe cine a scris drafturile legilor siguranței naționale.

„Nu știu cine le-a scris. Există specialiști suficienți în Guvern. Sunt convins că au colaborat atât cu reprezentanți ai mediului academic, cât și ai serviciilor secrete”, a precizat Bogdan, la postul Digi24.

El crede că șefii serviciilor secrete, pe care a dat asigurări că îi cunoaște, nu vor derapa de la normele democratice.

„Îi cunosc pe toți șefii serviciilor de informații din România. (…) Comportamentele lor de până acum mă fac să cred, cel puțin pe partea civilă, dar și militară pe care îi cred că-și fac treaba cu credință și patriotism, că nu vor derapa”, a explicat Bogdan la Digi24.

Context

Persoanele fizice şi juridice, precum şi autorităţile şi instituţiile publice vor fi obligate să acorde sprijin SRI la cerere pentru derularea operaţiunilor sale, arată un proiect de lege pentru funcţionarea SRI, aflat în dezbaterea coaliţiei de guvernare relatează G4Media. Aceste obligaţii nu există în legea actuală de funcţionare a SRI, în vigoare încă din 1992.

Vezi și; Alina Mungiu Pippidi nimicește proiectul SRI: E o propunere demnă de Zimbabwe

Conform proiectelor referitoare la securitatea naţională discutate în coaliţie, şeful SRI poate fi demis mai uşor de preşedintele României, dar Parlamentul nu mai poate iniţia demiterea directorului SRI, SRI devine autoritatea naţională în domeniul interceptării comunicaţiilor, procurorii pot intra în sediile SRI pentru a efectua anchetă doar cu aprobarea preşedintelui CSAT, care este şeful statului, iar ofiţerii SRI pot fi audiaţi, percheziţionaţi sau reţinuţi doar de procurori anume desemnaţi.

Mai multe ONG-uri au transmis protestul lor faţă de aceste prevederi, despre care afirmă că fac parte din planurile puterii politice de a oferi impunitate şi puteri sporite agenţilor din serviciile de securitate.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Moscova anunță o ripostă ‘devastatoare’ dacă Ucraina va lovi podul din Crimeea

Publicat

in

De

Oricărui atac ucrainean susținut de Occident împotriva podului din Crimeea sau a Crimeei însăşi i se va răspunde puternic de către Rusia, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de Reuters, conform Rador Radio România.

“Aș dori să avertizez Washingtonul și Bruxellesul că orice acțiune agresivă împotriva Crimeei nu este doar sortită eșecului, ci i se va răspunde și cu o lovitură de răzbunare devastatoare”, a spus Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a mai declarat vineri că recentele remarci ale ministrului britanic de externe David Cameron echivalează cu o recunoaștere a faptului că Occidentul poartă un război împotriva Rusiei folosind “mâinile ucrainene”.

“Cuvintele dlui Cameron sunt o dovadă suplimentară a războiului hibrid pe care Occidentul îl poartă împotriva țării noastre”, a spus Zaharova.

“Rusia răspunde la asta și va continua să răspundă”, a precizat ea, după ce Cameron a declarat joi că Ucraina are dreptul de a folosi armele furnizate de Marea Britanie pentru a lovi ținte în interiorul Rusiei și că depinde de autorităţile de la Kiev dacă vor face acest lucru.

“Cât de iresponsabil şi de insensibil trebuie să fii pentru a nu-ţi da seama la ce duc astfel de declaraţii, mai ales în ceea ce priveşte ţările cu arme nucleare?”, a mai spus Zaharova în cadrul unui briefing de presă. “Noi răspundem întotdeauna, dar cum poţi să nu te gândeşti la sentimentele supuşilor britanici şi ale cetăţenilor UE?”, s-a întrebat ea indignată.

Citeste mai mult

NATIONAL

Poliţist local din Cluj-Napoca, apreciat pentru că a ajutat o raţă şi câţiva boboci să ajungă înapoi în lac- Imaginile publicate de primarul Emil Boc, virale

Publicat

in

De

Imagini cu un poliţist local care ajută o răţă şi câţiva boboci să ajungă înapoi în lac au fost publicate de către primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, agentul fiind apreciat de către cei pe lângă care trece, potrivit news.ro

”Răţuştele au ajuns din nou în apă. Mulţumim Poliţiei Locale”, a scris primarul Emil Boc pe TikTok, publicând un clip video cu un agent care grijuliu direcţionează o raţă şi mai mulţi boboci către apă.

Agentul este apreciat de către cei pe lână care trece.

”La lac, da, da”, spune o femeie.

”Au găsit oameni de treabă”, adaugă alta, în timp ce un bărbat apreciază: ”Vai, ce bine faceţi, extraordinar!”.

Imaginile s-au viralizat, iar oamenii s-au arătat extrem de încântaţi de plimbarea răţuştelor prin zonă.

Agentul este surprins în imagini cum ajută fiecare boboc să ajungă în apă în siguranţă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend