Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primele avioane cu ajutoare umanitare au ajuns în Tonga / Autoritățile vorbesc de un dezastru “fără precedent” – VIDEO

Publicat

in

Primele avioane încărcate cu ajutoare de urgenţă şi echipamente de comunicaţii au aterizat joi în Insulele Tonga, rupte de lume la cinci zile după o erupţie vulcanică şi un tsunami de proporţii, relatează BBC și Agerpres.

Mica naţiune din Pacific a fost izolată după erupţia de pe 15 ianuarie a vulcanului Hunga Tonga-Hunga Ha’apai, una dintre cele mai puternice din lume din ultimele decenii, soldată cu daune însemnate şi cu ruperea cablului de comunicaţii care leagă ţara la reţelele globale de internet şi telefonie

Avioane militare din Australia şi Noua Zeelandă au aterizat joi pe principalul aeroport al arhipelagului din insula Tongatapu, au anunţat autorităţile. În ziua anterioară pista a fost în cele din urmă curăţată de stratul de cinci până la zece centimetri de cenuşă vulcanică care o făcea inutilizabilă.

Australia a trimis joi un prim avion C17 Globemaster încărcat cu ajutoare, iar în cursul zilei este programată decolarea celei de-a doua aeronave.

Avionul din Noua Zeelandă a fost încărcat cu „ajutoare umanitare şi materiale de intervenţie în caz de dezastre, inclusiv containere cu apă, truse de igienă, adăposturi temporare, generatoare şi echipamente de comunicaţii”, a declarat ministrul Afacerilor Externe din Noua Zeelandă, Nanaia Mahuta.

Primele imagini din Nuku’alofa, capitala Tonga, arată clădiri acoperite cu cenuşă, pereţi prăbuşiţi şi străzi pline de pietre, trunchiuri de copaci şi alte resturi.

Ajutoare umanitare pentru Tonga

Aproximativ 84.000 de persoane, peste 80% din populaţia din Tonga, au fost afectate de erupţia vulcanului şi de tsunami, a indicat ONU. Arhipelagul se confruntă mai ales cu o nevoie urgentă de apă potabilă.

„Rezervele de apă din Tonga au fost grav afectate de căderile de cenuşă şi de apa sărată provenită de la tsunami”, a declarat Katie Greenwood de la Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.

Potrivit acesteia, există „un risc tot mai mare de boli precum holera şi diareea”.

O altă îngrijorare este legată de rezervele alimentare ale insulei. „Toată agricultura este distrusă”, a declarat preşedintele Adunării Naţionale a Ţării, Fatafehi Fakafanua.

Deoarece avioanele pot ateriza din nou în arhipelag, numeroase naţiuni şi-au oferit ajutorul. Japonia a anunţat expedierea a două aeronave C-130. Alte ţări, inclusiv China şi Franţa, au anunţat la rândul lor că oferă asistenţă umanitară.

Ajutoarele vor sosi, de asemenea, pe cale maritimă. Două nave din Noua Zeelandă, HMNZS Wellington şi HMNZS Aotearoa, care transportă apă potabilă şi o unitate de desalinizare capabilă să furnizeze 70.000 de litri pe zi, sunt aşteptate să sosească vineri în Tonga.

Australia intenţionează să trimită nava militară HMAS Adelaide în aceeaşi zi, încărcată cu echipamente de purificare şi două elicoptere Chinook.

Dezastru „fără precedent”

Guvernul din Tonga a catalogat erupţia un dezastru „fără precedent”, precizând că valuri de până la 15 metri înălţime au distrus toate casele de pe unele insule. Trei persoane au fost declarate decedate.

Erupţia vulcanică a fost auzită până în Alaska, la peste 9.000 de kilometri distanţă.

O ciupercă de fum de 30 de kilometri înălţime a dispersat cenuşă, gaz şi ploi acide pe cele 170 de insule ale arhipelagului Tonga. Evenimentul a provocat o enormă undă de şoc radiată de erupţie care a traversat planeta, deplasându-se cu o viteză de 1.231 km/h, potrivit Institutului Naţional de Cercetare a Apei şi Atmosferei din Noua Zeelandă.

Va fi nevoie de cel puţin patru săptămâni pentru restabilirea conexiunii la internet în Tonga de către distribuitorul american SubCom.



Citește și:

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Procurorii lui Kovesi dau chix în Bulgaria: un proces EPPO s-a ‘împiedicat’ din start

Publicat

in

Parchetul European (EPPO) nu se poate lăuda cu multe procese în instanță în Bulgaria, însă şi cele demarate au un start fals, scrie agenția de presă de stat bulgară, Sega, conform Rador Radio România.

Sursa citată oferă drept exemplu un proces pentru abuz cu fonduri europene, intentat la Tribunalul Sofia, la începutul acestui an. La data de 19 aprilie, judecătoarea Hristinka Koleva a sistat procesul judiciar și l-a returnat la Parchetul European pentru eliminarea încălcărilor de procedură.

Instanța precizează în hotărâre sa că nu există probe pe coperta procesului în numele cui a fost emisă semnătura electronică calificată la care se face referire în rechizitoriu și dacă numai inculpatul G.P a avut dreptul de a lucra cu aceasta. În afară de asta, în rechizitoriul pentru fondurile dobândite ilegal de la inculpat, procurorul a scris cu cifre suma de 390.027,00 de leva, dar şi – trei sute nouăzeci de leva și douăzeci și șapte de stotinki – în litere. Acest lucru duce la ambiguitate, explică judecătoarea Koleva.

Potrivit instanței, nu s-a clarificat nici pentru cine s-a primit creditul de finanțare – dacă pentru persoana juridică „T.D”. Ltd sau pentru filiala sa din satul Goleț, așa cum se arată în rechizitoriu.

Avocatul a susținut anterior că omisiunile procuraturii nu lasă să se înțeleagă de ce anume este acuzat GP și acest lucru îi încalcă dreptul la apărare. Din procesul-verbal al procesului mai rezultă că s-a discutat şi o eventuală înțelegere, însă apărarea a ținut ca G.P să fie exonerat de răspundere penală și pedepsit doar administrativ cu amendă. Potrivit apărării, acțiunile semnalate de procuratură nu au produs pagube materiale.

Raport subțire

Conform raportului pe anul 2023 al Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi, EPPO nu a obținut nicio sentinţă de condamnare în Bulgaria.

De asemenea, nu au fost impuse măsuri de protecție asupra unor bunuri – executări silite și sechestre, la solicitarea Parchetului European din Bulgaria.

Până la sfârșitul lunii februarie, patru procese ale Parchetului European din Bulgaria sunt în faza judiciară.

Citeste mai mult

NATIONAL

Formula 1: Ferrari nu se oprește la Hamilton – Încă două transferuri de la Mercedes

Publicat

in

​La trei luni după ce și-a asigurat spectaculosul transfer al lui Lewis Hamilton, Ferrari anunță că alți doi angajaţi de la Mercedes se vor alătura echipei italiene de la 1 octombrie.

Monopostul FerrariFoto: HIRANO Jay / Shutterstock Editorial / Profimedia

Loïc Serra și Jérôme d’Ambrosio, de la Mercedes la Ferrari

Astfel, Ferrari a anunţat recrutarea inginerului francez Loïc Serra și a fostului pilot belgian Jérôme d’Ambrosio.

Serra va fi responsabil de ingineria performanţelor şasiului, raportându-i lui Enrico Cardile. D’Ambrosio va deveni director adjunct al echipei şi, în acelaşi timp, va conduce Scuderia Ferrari Driver Academy, programul companiei pentru tinerii piloţi.

Născut în Belgia în 1985, D’Ambrosio a fost un pilot de curse de succes până în 2020. Acesta se poate lăuda cu o victorie în GP2 Series, trei în Formula E, dar și 20 de participări în Mari Premii de Formula 1 între 2011 și 2012 (pentru Virgin Racing și Lotus).

Înainte de a se alătura echipei Mercedes în 2023 în calitate de director al programului de dezvoltare a piloților, D’Ambrosio a fost director de echipă pentru Venturi Racing în Formula E.

Inginerul Adrian Newey, următoarea țintă pentru Ferrari

Ferrari, a doua în campionatul din 2024 după Red Bull, speră acum să îl atragă pe Adrian Newey, cel mai de succes inginer din istoria F1.

De numele lui Newey se leagă cele mai importante rezultate reușite de Red Bull în Formula 1, inginerul englez stând la baza monoposturilor care i-au ajutat pe Sebastian Vettel (de patru ori campion mondial) și Max Verstappen (este mare favorit să-și treacă în CV titlul cu numărul patru în acest sezon) să triumfe în Marele Circ.

Britanicul în vârstă de 65 de ani a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că va părăsi Red Bull la începutul anului 2025, după aproape 20 de ani petrecuţi la echipa austriacă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend