
Forțele și mijloacele aflate în serviciul de Poliție Aeriană, sistemele de supraveghere radar și structurile specializate ale Ministerului Apărării Naționale sunt permanent pregătite să reacționeze în...

Google a anunțat miercuri că aplicația sa de inteligență artificială Gemini a ajuns la 950 de milioane de utilizatori activi lunar, apropiindu-se de pragul de un...

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, opozant al lui Ilie Bolojan, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că este greșită actuala direcție a partidului spre o zonă...

Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA au fost înregistrate ȋn 2026, iar aproximativ 10% dintre acestea au fost identificate drept malițioase sau suspecte, potrivit unei...

Cuprins: Președintele Nicușor Dan a transmis luni, la Palatul Cotroceni, în cadrul vizitei oficiale a președintelui Statului Israel, Isaac Herzog, un mesaj privind dezvoltarea relațiilor economice...

Cuprins: Compania românească Romscent, unul dintre cei mai importanți distribuitori europeni de parfumuri, anunță că brandul Gulf Orchid a devenit unul dintre principalii vectori de creștere,...

Acordul dintre Teheran şi Washington privind pacea în Iran sprijină şansele confirmării scenariului mai blând pentru economia elenă, cu o creştere de 2% în 2026 şi...

În cadrul proiectului, 5.000 de clienți PPC Energie au consumat în total 71 MWh de energie electrică la un preț al energiei active de zero lei,...

Programul de guvernare al premierului desemnat Eugen Tomac propune eliminarea CASS pentru mame și majorarea indemnizației de creștere a copilului. „Eliminarea CASS pentru mame. Se acordă...

Demersurile pentru adoptarea noii legi a salarizării sunt în linie dreaptă. Asta datorită președintelui Nicușor Dan, care a mediat pe axa PSD-PNL-USR-UDMR astfel încât partidele din...