Catalanii merg duminică la urne într-un scrutin regional care le oferă posibilitatea de a alege între un politician separatist în exil care a condus o campanie de separare în 2017 și un guvern antiindependență condus de Partidul Socialist, informează Rador Radio România.

Sondajele de opinie prevăd un avans confortabil pentru candidatul socialist Salvador Illa în fața liniei dure a separatiștilor de la Junts și a rivalului său mai moderat Esquerra Republicana de Catalunya (ERC), care guvernează în prezent bogata regiune nord-estică.

Candidatul Junts este Carles Puigdemont, care a fost președinte al Cataloniei în timpul unei încercări nereușite de a smulge regiunea din Spania în 2017, înainte de a fugi în Belgia, și a promis că va reînvia o candidatură la independență. “Astăzi suntem mai puternici, mai rezistenți și mai hotărâţi. A venit timpul să ne întoarcem”, a declarat Carles Puigdemont vineri la un miting electoral la final de campanie, organizat în sudul Franței, în apropiere de granița cu Catalonia.

Un candidat controversat

Carles Puigdemont este urmărit penal în Spania pentru tentativa eșuată de obţinere a independenței regiunii, care a declanșat cea mai gravă criză politică din ultimele decenii. El urmează să se întoarcă în țară în urma unei amnistii propuse de guvernul național socialist, care ar anula mandatul de arestare pe care îl are pe numele său. “Suntem cea mai mare națiune din Europa care nu este un stat și (Spania) nu a putut să ne împiedice să lucrăm fără odihnă pentru a obține independența”, a declarat Carles Puigdemont.

Socialiștii ar urma să obțină 40 de locuri în adunarea catalană, Junts ar urma să obțină 34, iar ERC 26, potrivit unui sondaj de opinie realizat de cotidianul “El Pais”. Un guvern condus de socialiștii premierului spaniol Pedro Sanchez în Catalonia ar pune capăt unui deceniu de guverne separatiste care au agitat politica spaniolă și ar fi o justificare a abordării conciliante a lui Pedro Sanchez cu Catalonia. “Avem nevoie de o schimbare pe 12 mai și doar Salvador Illa o poate conduce”, a declarat Pedro Sanchez la mitingul de încheiere a campaniei din Barcelona, argumentând că doar Salvador Illa poate da stabilitate și poate îmbunătăți climatul social din regiune.

Nu se știe care va fi impactul pauzei surprinzătoare de cinci zile pe care Pedro Sanchez a luat-o luna trecută pentru a evalua posibila sa demisie din cauza a ceea ce el a spus că a fost o campanie de defăimare îndreptată împotriva familiei sale de către adversarii de dreapta. Pauza sa “a mobilizat foarte mult votul socialist” în Catalonia, a declarat o sursă socialistă. Unele sondaje arată că aproximativ 40% dintre alegători sunt indeciși, astfel că orice rezultat este posibil.

Între reîntronarea imperială a preşedintelui pe viaţă şi celebrarea zilei victoriei , Rusia a trăit 2024, în acest mai, sub semnul tiraniei şi al războiului. Scenele de acum au avut, fiecare în parte, semnificaţia lor. Reconfirmarea autocraţiei înseamnă şi reconfirmarea imperialismului ca politică externă a Rusiei. Între despotism şi agresivitate, simbioza este una cât se poate de firească.

Ioan StanomirFoto: Arhiva personala

Acest început de mai 2024 este fotografia unui stat şi a unei naţiuni. Este un instantaneu în care se regăseşte fascinaţia statului rus pentru ferocitatea grandioasă a dominaţiei politice şi este un cadru în care desluşim imaginea unei naţiuni captive, seduse de propagandă şi incapabilă să reealizeze impasul etic cu care se confruntă. Între imperiu şi libertate, între măreţie şi demnitate umană, ruşii de rând au ales, iar înregimentarea colectivă de acum este semnul acestei sclavii acceptate : crima de stat şi laşitatea se întâlnesc în Rusia lui Putin, ca temelii ale ordinii prezentate ca eterne şi inexpugnabile.

Defilări şi încoronări

Ceremonia de depunere a jurământului de către Putin nu a avut nimic în comun cu viziunea republicană. Prin ton şi punerea în scenă, ea a întruchipat ambiţia acestui regim de a uni cele două tradiţii de la care se revendică , cea imperială şi cea stalinistă. Asemeni imnului de stat, Rusia lui Putin este un amestec baroc de evuri, un imperiu ce adună laolată uniforme, defilări şi încarzarmare totalitară. Sentimentul de continuitate cu un trecut al despotismului şi al agresiunii este menit să mobilizeze naţiunea.

Iar numitorul comun ce animă proiectul politic stalinisto-ţarist este credinţa în necesitatea autocraţiei. Preşedintele pe viaţa al Rusiei moşteneşte de la ţari un mandat de drept divin, patrimonial, iar de la Stalin aparatul de teroare şi de propagandă. 9 mai a înlocuit 7 noiembrie, dar defilarea de rachete nucleare a rămas. Marchizul de Custine ar recunoaşte în mania coregrafiei militare de acum obsesia Ţarului Nicolae I pentru cazarmă ca emblemă a propriei sale naţiuni.

Asemeni Imperiului şi Uniunii Sovietice a lui Stalin, Rusia lui Putin rămâne fidelă unităţii puterii. La trei decenii de la căderea comunismului şi la un secol de la moartea lui Lenin, Rusia se întoarce la originile sale : umbrele lui Ivan cel Groaznic şi Petru cel Mare bântuie o Rusie ce mizează pe supunerea fără crâcnire în faţă stăpânului absolut.

Căci inamicii autocraţiei sunt, în Rusia de astăzi, asasinaţi sau exilaţi. Tăcerea societăţii ruse este fundalul pe care se disting represiunea şi trompetele de propagandă. 9 mai reînvie, pentru uzul acestei naţiuni în sclavie, istoria grandorii sovietice. Sinteza de ţarism şi de stalinism este posibilă în aceste momente: 1812 se întâlneşte cu 1945.

Celebrarea zilei de 9 mai traduce importanţa unică pe care războiul o deţine în imaginarul politic rus. Spiritul marţial este înscris în identitatea colectivă a ruşilor. Dilemele identitare au fost compensate prin investirea în agresivitate externă. Pe urmele aceluiaşi de Custine, barbaria internă este inseparabilă de căutarea gloriei imperiale.

Războiul victorios hrăneşte în Rusia, inevitabil, un instinct al expansiunii autocraţiei. La 1814/ 1815, ca şi la 1945 speranţele de liberalizare lasă loc unui nou despotism. Paranoia urmează triumfului militar. Autocraţia se întăreşte prin succesele de pe câmpul de luptă. Iată de ce agresiunea din Ucraina este pariul ultim al Rusiei lui Putin. Invazia Ucrainei poate fi un alt 1945, după cum poate fi un alt 1856. Sorţii bătăliei sunt sorţii regimului însuşi.

Iar frenezia ofensivei ruse este explicabilă prin presiunea istoriei şi a economiei înseşi. Rusia din 2024 exploatează resursele de armament ale URSS: uriaşe, ele nu sunt inepuizabile, în vreme ce pierderile de pe front nu încetează să crească. Regimul de la Moscova înţelege, în pofida propagandei, că nu poate face faţă unei mobilizări industriale a Vestului. Speranţa Rusiei este legată de prăbuşirea Ucrainei în viitorul apropiat, spre a evita un război care să dezvăluie propriile sale slăbiciuni.

Anul 2024 este, militar şi politic, unui crucial. În măsura în care Ucraina rezistă, iar mobilizarea militară a Occidentului creşte în intensitate, o victorie a Rusiei apare ca imposibilă. Dincolo de sofisme, definiţia victoriei Rusiei ne este cunoscută tuturor : reducerea Ucrainei la un statut de vasalitate şi extinderea graniţelor Rusiei înseşi. O asemenea victorie ar fi primul act al unui alt război. –Citeste intregul articol si comnenteaza pe Contributors.ro