Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ecaterina Andronescu este noul ministru al Educației

Publicat

in

NATIONAL

Rareș Bogdan anunță marea miză a PNL: Să rămânem la guvernare și să îl înlocuim pe Iohannis cu alt președinte liberal

Publicat

in

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat sâmbătă că PNL vrea să rămână la guvernare, asta este ţinta alegerilor şi să înlocuiască un preşedinte liberal cu un alt preşedinte liberal. Astăzi, suntem partidul care atacă câştigarea alegerilor, a mai spus el.

”Astăzi, suntem partidul care atacă câştigarea alegerilor”, a spus Rareş Bogdan, în evenimentul de lansare a candidaţilor din Vrancea, el precizând că în urmă cu doi ani, ”PNL a trecut printr-un moment extrem de dificil, când au fost create adevărate războaie fratricide”.

”A fost cel mai nenorocit moment din istoria PNL, din ultimii 34 de ani, acel festival al democraţiei pe care sper să îl uităm cu toţii şi să nu mai avem parte de aşa ceva în viitorul acestui partid extraordinar, fiindcă ne-a adus foarte mult rău în interior. Ne-au trebuit ani şi un om care să vindece, preşedintele Nicolae Ciucă, pentru a depăşi rănile acelui moment care a pus frate cu frate şi camarad cu camarad unul împotriva celuilalt. Dar ne-am vindecat, am trecut peste acel moment”, a completat el.

Rareş Bogdan a mai susţinut că momentul alegerilor din 9 iunie este ”piedestalul, trambulina pentru marea bătălie de pe 15 şi 29 septembrie şi apoi alegerile generale din decembrie”.

”Vom rămâne la guvernare, asta este ţinta noastră, să rămânem la guvernare şi să înlocuim un preşedinte liberal cu un alt preşedinte liberal”, a mai spus Rareş Bogdan în evenimentul de lansare a candidaţilor din Vrancea.

Citeste mai mult

NATIONAL

Florin Roman (PNL) atacă dur PSD: ‘Acolo unde e stânga, e fie stagnare, e fie sărăcie. Ei sunt prin Italia prin arest la domiciliu’

Publicat

in

Florin Roman (PNL) atacă dur PSD: ‘Acolo unde e stânga, e fie stagnare, e fie sărăcie. Ei sunt prin Italia prin arest la domiciliu’

Coordonatorul campaniei electorale a PNL pentru alegerile locale, Florin Roman, se arată încrezător că PNL poate câştiga alegerile în judeţele din Moldova, informează NEWS.RO. Roman atacă dur PSD, spunând că reprezentanţii acestei formaţiuni în judeţele din zona Moldovei „sunt prin Italia prin arest la domiciliu, prin alte locuri”, în timp ce candidaţii PNL sunt „pe stradă, muncesc, vin cu proiecte şi fac diferenţa între dezvoltare şi socialism”.

Florin Roman se arată încrezător că PNL va câştiga alegerile locale, el spunând că judeţele din Moldova sunt foarte importante în scrutinul din 9 iunie.

„Am să vă spun de ce sunteţi dvs. cei mai importanţi de această dată: PSD-ul i-a făcut strategia, după ce a dat cu grebla după primari, să câştige Oltenia şi Moldova. Noi vom câştiga Ardealul, ca de fiecare dată, însă marea surpriză, cea mai frumoasă surpriză, este că dumneavoastră veţi câştiga alegerile locale în Moldova. Aveţi încredere, sunteţi mulţi, sunteţi puternici, aveţi candidaţi buni! Ai lor sunt prin Italia prin arest la domiciliu, prin alte locuri, candidaţii noştri sunt pe stradă, muncesc, vin cu proiecte şi fac diferenţa între dezvoltare şi socialism”, a afirmat Florin Roman în discursul ţinut sâmbătă, la lansarea candidaţilor PNL Bacău.

El a precizat că liberalii „i-au unit pe români” şi nu i-au jignit niciodată.

”Acolo unde sunt liberalii, e un simplu adevăr, e dezvoltare. Acolo unde e stânga, e fie stagnare, e fie sărăcie. (…) Am văzut că dintre antevorbitorii mei se făcea referire la o persoană, dar niciunul nu avea curaj să-i spună numele. Şi întreb: Domnul Marcel Ciolacu este cumva aici? Nu este! Noi, ardelenii, avem o vorbă: ”Nu-i bai, mergem mai departe”. Şi putem merge mai departe şi fără domnia sa, dar foarte important, dragi oameni, fără PSD. Îl vedeam pe domnul preşedinte Ciolacu vorbind la Brăila despre strategia PSD şi am văzut care este strategia PSD: Dăm cu grebla după primarii PNL şi dacă dăm cu grebla, iacătă că intrăm cu un avantaj în joc. A doua strategie, tot la Brăila am văzut spunând: ”Să nu răspundem cu rău”. Doamne ajută, bine că v-a venit mintea la cap! Trebuia să faceţi asta de la bun început”, a mai afirmat Florin Roman.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend