NATIONAL
Ce cărţi s-au vândut cel mai bine la Târgul Gaudeamus 2018
Publicat
acum 5 aniin
De
adminCea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus- Carte de învăţătură s-a încheiat duminică, majoritatea editurilor participante anunţând cifre de vânzări care au depăşit evenimentele anterioare de gen, iar listele de vânzări arată ce s-a căutat la standurile amenajate la Romexpo.
Ce cărţi s-au vândut cel mai bine la Târgul Gaudeamus 2018
NATIONAL
Primești 1.330 de lei de la stat dacă vei crește acest animal
Publicat
acum 7 minutein
12 mai 2024De
adminStatul român oferă subvenții pentru creșterea animalelor. Aceste subvenții depind însă și de felul animalului. În unele cazuri putem să vorbim de sume destul de generoase, în funcție de categoria aleasă. Animalul pentru care primești 1330 de lei de la stat dacă îl crești este chiar bivolul. Toate subvențiile oferite pentru creșterea acestui animal sunt regăsite în Planul Național Strategic 2023-2027.
Trebuie spus faptul că în prim plan sunt bivolițele și laptele pe care acestea îl oferă. Astfel, contează mai mulți factori când vine vorba de suma primită. Iar fermierii pot fi recompensați pe măsură, conform Agro Info.
Așa cum prezintă documentul, se oferă 70,24 euro/UVM pentru evitarea mulsului traumatic și bunăstarea ugerului. De asemenea, se mai oferă alți 38,46 euro/UVM pentru sănătatea ongloanelor, dar și alți 22,13 euro/UVM pentru îmbunătățirea zonei de odihnă.
Fermierii pot ajunge să primească între 130 și chiar și peste 240 de euro, adică în jur de 1.330 de lei. Ei trebuie însă să îndeplinească și alte condiții care au ca scop bunăstarea animalului.
Spre exemplu, primești 1330 de lei de la stat dacă animalul are suficient spațiu și stă în condiții bune. Astfel, se oferă 174,04 EURO/UVM pentru creșterea cu cel puțin 15% a spațiului disponibil alocat fiecărui animal.
De asemenea, se mai dau alți 18,22 euro/UVM pentru asigurarea condițiilor de confort sporite în zona de odihnă a animalelor, dar și alți 55,53 de euro/UMV pentru asigurarea unor rații furajere optimizate pentru creșterea bunăstării și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Carnea de bivol oferă o mulțime de beneficii pentru sănătate
În concluzie, o persoană primește în total 247,79 euro/UVM, echivalentul a aproape 1.330 de lei. Deși multă lume este interesată de creșterea bivolilor și a bivolițelor, iată că nu același lucru îl putem spune și despre consumatori.
Carnea de bivol nu se vinde atât de bine în România. Deși carnea este sănătoasă, iar laptele e unul deosebit, românii nu se înghesuie când vine vorba de așa ceva.
Nutriționiștii explică ce beneficii are laptele de bivoliță. Acesta este bogat în calciu și de asemenea, poate să ofere o protecție puternică împotriva bolilor cardiovasculare. În același timp, carnea de bivol este mai slabă chiar și decât cea de pasăre și are colesterol mic. Chiar și așa, se pare că aceste beneficii nu sunt suficiente pentru ca mai mulți consumatori să fie interesați.
„Laptele este de două ori mai gras ca laptele de vacă dar conţine grăsimi bune. Conţine cu 58 la sută mai mult calciu, sunt foarte bune pentru sistem osos, pentru dinţi, previn anemia şi bolile cardiovasculare.
Carnea de bivol este de trei ori mai slabă decât carnea de pasăre, are colesterol mai mic, are omega 3 şi omega 6 foarte buni pentru imunitate şi ne ajuta chiar şi la slăbit”, a explicat nutriționistul Diana Chivu, conform stirileprotv.ro.
NATIONAL
Decizie drastică: preşedintele Tunisiei a ordonat dizolvarea federaţiei naţionale de nataţie
Publicat
acum 17 minutein
12 mai 2024De
adminPreşedintele Tunisiei a ordonat dizolvarea federaţiei naţionale de nataţie, informează Rador Radio România.
Preşedintele Tunisiei, Kais Saied, a ordonat dizolvarea Federaţiei Naţionale de Nataţie, exprimându-şi astfel nemulţumirea faţă de penalizarea impusă de Agenţia Mondială Antidoping (WADA)
WADA a interzis etalarea drapelului tunisian în timpul competiţiilor.
Preşedintele Kais Saied a vizitat bazinul olimpic Rades din Tunis, care găzduieşte compinatul naţional Open Masters, şi a înălţat drapelul naţional şi a intonat imnul naţional al Tunisiei.
Primești 1.330 de lei de la stat dacă vei crește acest animal
Decizie drastică: preşedintele Tunisiei a ordonat dizolvarea federaţiei naţionale de nataţie
A făcut țăndări trofeul: Nemo, câştigătorul Eurovision, a spart premiul fragil la scurt timp după ce i-a fost înmânat – VIDEO
Tel Avivul cere eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas: mii de oameni au umplut străzile orașului pentru a-i cere lui Netanyahu să facă mai mult
ONU, îngrijorări maxime privind luptele din regiunea sudaneză Darfur
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ARGEȘ | BRACONIER DIN CORBI PRINS DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE A ÎMPUȘCAT UN CERB
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, care acționau...
ACCIDENT GRAV IN ARGEȘ! MOTOCICLIST rănit!
În urmă cu puțin timp, pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de...
VIDEO | Percheziții de amploare în Argeș, la afaceriștii cu lemne – Un Ocol Silvic, firme și persoane au fost luate la puricat
În dimineața zilei de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub...
Colonel Berevoescu Nicolae-Alin a fost numit în funcția de inspector șef al ISU Argeș
În urma promovării concursului organizat pentru ocuparea funcției de inspector șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Puică Nicolae”...
Curtea de Argeș
Îngâmfatul Cosmin Petrescu evita să vă spună adevărul: Poluarea în Curtea de Argeș s-a dublat în ultimii ani – NU ARE SOLUȚII
Campania electorală la Curtea de Argeș arată incapacitatea partidelor și a candidaților acestora de a identifica adevaratele probleme ale urbei....
Reabilitarea cetății Poenari, gata în această vară – ACCESUL TOT PE TREPTE, FĂRĂ TELEGONDOLĂ sau FUNICULAR
Demarate în vara lui 2022, lucrările de reabilitarea a cetății lui Vlad Țepeș de la Poenari-Argeș vor fi finalizate de...
Mâine începe Raliul Argeșului 2024 – VEZI PROGRAMUL COMPLET AL CURSELOR
Raliul Argeşului, un spectacol pe patru roți plin de adrenalină începe mâine, joi, 9 mai. Ediţia din acest an a...
Cauți un job? Bursa generală a locurilor de muncă în Pitești, Câmpulung și Curtea de Argeș
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș, vă invita să participați vineri, 17 mai 2024, la BURSA GENERALĂ A...
VIDEO – Incendiu la Mălureni. O casă s-a făcut scrum
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineață la o casă din comuna Mălureni, satul Păuleasca. La ajungerea forțelor de...
Mioveni
ARGEȘ | S-a semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare – VEZI COMUNELE UNDE AJUNG
Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a...
MAPN recrutează tineri pentru a deveni militari de carieră – VEZI DETALII
Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară? Acum este momentul! Alege o carieră plină de...
O fetiţă de patru ani din Argeș a căzut de la etaj a doua oară în doi ani / Ea se afla în recuperare după primul incident
O fetiţă în vârstă de patru ani din Mioveni este în stare gravă după ce a căzut joi de la...
VIDEO | Accident grav în Argeș – Ambulanța cu doi pacienți răsturnată
Un grav accident rutier produs în comuna Suseni, in aceasta dimineată. În accident a fost implicată o ambulanță ce transporta...
Câmpulung
ALERTĂ! AU REAPĂRUT VIPERELE! Vremea caldă a trezit tîrîtoarele
Vremea neobișnuit de caldă din această perioadă a scos mulți iubitori de munte pe traseele montane. Totuși, temperaturile ridicate au...
ATENȚIE! PNL Argeș vinde iluzii electorale periculoase: revitalizarea fostelor fabrici comuniste
Am rămas mască după ce am vazut neghiobia găștii de specialiști liberali conduși de habarnistul Coteț și înfumuratul Cosmin Petrescu,...
ARGEȘ | Accident grav – Femeie de 75 ani dusă la spital
Un grav accident rutier în care a fost implicat un autoturism, a avut loc în această dimineață în municipiul Câmpulung,...
În Trend
- NATIONALacum 3 săptămâni
FOTO | Apare un adevărat gigant în România: Fabrica de peste 600 de milioane de euro este aproape gata
- ACTUALacum o săptămână
Tragedie în joia mare în Argeș: Doi tineri de 19 si 15 ani morti intr-un cumplit accident
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | La un pas de o tragedie, la Curtea de Argeș – O șoferiță și-a făcut praf mașina într-un ciot metalic nesemnalizat de autorități
- NATIONALacum 3 săptămâni
FOTO – Accident horror pe A1. Un parapet metalic a intrat prin șofer și a ieșit prin spatele autoturismului
- NATIONALacum 3 săptămâni
Un colos din Italia va deschide în România cea mai mare fabrică a sa: Peste 800 de locuri de muncă sunt disponibile
- NATIONALacum 4 săptămâni
Recompensă de 3.000 de euro pentru cel care îl recunoaște pe omul din fotografie: ‘Cash’
- ACTUALacum 3 săptămâni
CURTEA DE ARGEȘ | Dan Petrescu strânge semnături pentru eliminarea bumperelor în exces – SUNT ILEGALE, sustine acesta – UNDE PUTEȚI SEMNA
- Barfeacum 4 săptămâni
Martalogul primarului PIC vă calmează – Visați blocaje-n trafic și injurați ca proștii, în loc să vă bucurați că circulați ca-n București