Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Autoritățile au amânat acest drept! Copiii nu vor primi nici în 2019 acești bani

Publicat

in

NATIONAL

Căpitanul FCSB, Darius Olaru: A fost visul meu să câştig titlul şi mi l-am îndeplinit. Vom petrece cât ne ţin picioarele

Publicat

in

Fotbalistul echipei de fotbal FCSB, Darius Olaru, a declarat, sâmbătă seara, după ridicarea trofeului de campioană a Superligii, că el şi colegii săi vor petrece cât îi vor ţine picioarele, conform Agerpres.

“A fost visul meu să câştig titlul şi mi l-am îndeplinit. Cumva cam toate zilele care au urmat meciului cu Farul, când am ştiut sigur că suntem campioni, au fost cele mai frumoase din viaţa mea. Şi le merităm toţi pentru că am muncit. Sigur vor mai fi câteva petreceri. Vom petrece cât ne ţin picioarele”, a spus el.

Olaru a menţionat că nu vrea să se gândească la ultima partidă a sezonului, cea cu Rapid.

“Nici nu vreau să mă gândesc la derby-ul cu Rapid, vreau să mă bucur de această seară alături de suporteri pentru că merităm”, a mai afirmat Darius Olaru.

Meciul a fost urmat de ceremonia de înmânare a tricourilor de campioni, a medaliilor şi a trofeului de campioană. Roş-albaştrii vor sărbători titlul în centrul oraşului, la Ateneu, drumul de la stadion fiind străbătut într-un autocar descoperit.

FCSB a câştigat titlul de campioană a României la fotbal în etapa a 7-a a play-off-ului, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 2-1 (1-0), pe Arena Naţională din Capitală. ”Roş-albaştrii” aveau nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura matematic titlul, cu trei etape înainte de finalul sezonului, dar au obţinut victoria.

Gruparea bucureşteană nu mai câştigase titlul din 2015, de atunci având şapte clasări pe locul secund şi una pe locul cinci.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ştefan Târnovanu, după ce FCSB a primit trofeul de campioană: A fost cel mai frumos moment trăit în viaţa de fotbalist

Publicat

in

Portarul echipei FCSB, Ştefan Târnovanu, a declarat, sâmbătă seara, că atmosfera de la ceremonia de înmânare a a tricourilor de campioni, a medaliilor şi a trofeului Superligii, a fost cel mai frumos moment pe care l-a trăit în viaţa de fotbalist, conform Agerpres.

“A fost superb de la început până la sfârşit. Când am ajuns la stadion cu două ore înainte fanii erau deja aici, a fost ceva superb. Ne dorim să îi bucurăm şi la anul. A fost cel mai frumos moment trăit în viaţa de fotbalist”, a afirmat portarul la postul Digisport.

“Am tot petrecut în ultimul timp, dar nu am putut să o facem aşa cum trebuie pentru că au mai fost meciuri. Acum o vom face aşa cum trebuia să o facem acum două săptămâni. Asta a fost, am fost campioni mai devreme şi a fost foarte bine”, a mai spus Ştefan Târnovanu.

FCSB a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 9-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.

Meciul a fost urmat de ceremonia de înmânare a tricourilor de campioni, a medaliilor şi a trofeului de campioană. Roş-albaştrii vor sărbători titlul în centrul oraşului, la Ateneu, drumul de la stadion fiind străbătut într-un autocar descoperit.

FCSB a câştigat titlul de campioană a României la fotbal în etapa a 7-a a play-off-ului, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 2-1 (1-0), pe Arena Naţională din Capitală. ”Roş-albaştrii” aveau nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura matematic titlul, cu trei etape înainte de finalul sezonului, dar au obţinut victoria.

Gruparea bucureşteană nu mai câştigase titlul din 2015, de atunci având şapte clasări pe locul secund şi una pe locul cinci.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend