Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

15.000 de fermieri argeşeni vor primi bani în avans de la APIA 

Publicat

in

– Pentru a fi în termen, angajaţii APIA Argeş vor lucra şi noaptea

Fermierii vor primi 70% din plăţile directe pe suprafaţă, începînd din data de 16 octombrie. Este vorba de plăţile în avans, potrivit directorului APIA Argeş, în primul eşantion fiind cuprinşi 14.910 fermieri argeşeni din totalul de 22.040 care au depus cererea unică pentru subvenţia pe anul acesta. Pentru autorizarea la plata în avans a fermierilor, angajaţii APIA Argeş cu program normal si în zilele de sâmbătă şi duminică. De asemenea, în noaptea de luni spre marţi, cînd vor începe plăţile, aceaştia se vor afla la serviciu. Plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă este de 102,5 euro/ha, plata redistributivă pentru cei cu suprafeţe între 1 ha şi 5 ha, inclusiv, este 5 euro/ha şi în cazul celor cu terenuri între 5 ha şi pînă la 30 ha, inclusiv, se vor plăti 50,36 euro/ha. Plata pentru înverzire este de 58,2 euro/ha, iar plata pentru tinerii fermieri este de 25,8 euro/ha. Ieri, din cei 14.900 de fermieri din eşantionul cuprins la primele plăţi în avans, 13.600 erau deja autorizaţi la plată. În cazul plăţilor pe agromediu, în special la fermierii din zona montană, plata în avans va fi de 85%. Avansul se va acorda pînă la data de 30 noiembrie, iar din 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plafonul alocat României pentru plăţile directe, prevăzut în regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018. Plăţile se fac în lei, utilizînd cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4.6638 lei/euro.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

VIDEO | Sorin Sorescu, directorul DSVSA anunță că va da în judecată o ziaristă din Argeș

Publicat

in

De

Prezent, marți seara, la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROF 24 TV, Sorin Sorescu, directorul DSV Arges, a vorbit despre acuzele aduse în spațiul public de către un ziar online în cadrul unui serial de presă cu titlul “Management – liberal – defectuos la DSVSA Argeș … cu iz penal”

Directorul liberal al DSV Argeș a susținut în emisiunea TV că nu el este ținta acestei campanii de presă, ci partidul în care activează de peste 20 ani și a anunțat că o va acționa în judecată pe jurnalista care a scris aceste articole denigratoare și calomnioase, în opinia lui Sorin Sorescu.

Citeste mai mult

ACTUAL

Se va infiinta un post UE pentru Aparare; e postul vizat de Iohannis?

Publicat

in

Sunt tot mai multe speculatii ca presedintele Klaus Iohannis ar viza, in realitate un post la Uniunea Europeana, tinand cont de faptul ca sansele lui de a ajunge secretar-general NATO sunt zero. Probabil ca Iohannis a stiut din start ca nu are sanse, dar a fortat mana mai marilor lumii pentru a primi altceva la schimb. Iar acum se vorbeste tot mai mult despre un post la Uniunea Europeana. In viitorul mandat al Comisiei Europene, care aproape sigur ramane sub conducerea Ursulei von der Leyen, va fi infiintat un post de comisar sau Inalt Reprezentant pentru Aparare, in contextul razboiuli din Ucraina. Toate detaliile despre cariera lui Iohannis dupa ce pleaca de la presedintia Romaniei citeste aici https://www.ucoz.ro/oare-acesta-e-postul-vizat-de-iohannis/

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend