Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

VIDEO Un jandarm a fost ARESTAT în cazul inginerului UCIS de polițiști, în Pitești

Publicat

in

Tribunalul Bucureşti a emis, joi, un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele jandarmului implicat în cazul bărbatului, inginer de profesie, care a decedat în timp ce era evacuat în forţă de pe o terasă din Piteşti.

Procurorii militari au preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş dosarul în care doi poliţişti sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Cei doi poliţişti se află în prezent în arest la domiciliu.

Citește și: Polițiștii de la Pitești care au omorât un om au fost eliberați

Motivul preluării l-a constituit implicarea a doi jandarmi în evacuarea în forţă a bărbatului care a decedat.

“La data de 20 aprilie 2021, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrată cauza penală urmare a declinării de competenţă dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, presupuse a fi săvârşite de către doi subofiţeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ‘Basarab I’ Argeş, în coautorat cu doi agenţi de poliţie din cadrul IPJ Argeş – Poliţia Municipiului Piteşti”, se arată într-un comunicat al Parchetului Militar.

Miercuri, procurorii militari au decis reţinerea unuia dintre jandarmi, pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Ulterior, acesta a fost dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

“La data de 21 aprilie 2021, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi reţinerea pentru 24 de ore a unuia dintre militarii jandarmi. În fapt s-a reţinut că, la data de 16 aprilie 2021, cei doi militari jandarmi aflaţi în misiune de patrulare mixtă împreună cu două echipaje de poliţie din cadrul IPJ Argeş – Poliţia Municipiului Piteşti au intervenit la o terasă situată în incinta Autogării Sud Piteşti. La faţa locului, militarii jandarmi împreună cu cei doi agenţi de poliţie au acţionat asupra unei persoane de sex bărbătesc, au proiectat-o pe carosabil, printre acţiune violentă, soldată cu decesul victimei. La acest moment, agenţii de poliţie care au acţionat în contextul mai sus menţionat se află în stare de arest preventiv”, precizează Parchetul Militar.

Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.

Moartea bărbatului a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, doctorul Dan Manu, care a prezentat rezultatele preliminare ale autopsiei.

“Am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui”, a precizat Dan Manu.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

LIVE Război în Ucraina – ziua 818: Alertă de raid aerian în Ucraina / Zelenski cere NATO să doboare rachetele rusești

Publicat

in

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că trupele Kievului mențin controlul în regiunile Donețk și Harkov, dar forțele sale au nevoie de mai multă apărare antiaeriană pentru că rușii folosesc bombe aeriene ghidate în mai multe sectoare. Liderul ucrainean a insistat că armata sa are nevoie de mai multe avioane, rușii fiind în superioritate aeriană. De asemenea, el a spus forțele armate ale țărilor vecine din NATO ar putea intercepta rachetele rusești care se apropie deasupra teritoriului ucrainean, iar Kievul negociază cu partenerii internaționali pentru a folosi armele lor pentru a lovi echipamentele militare rusești la graniță și în interiorul teritoriului rusesc.

sistem PatriotFoto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 818 – LIVE pe HotNews.ro:

07:41 Alertă de raid aerian în nordul, estul și centrul Ucrainei. Primarul din Harkov, Igor Terejov, a anunțat că a auzit o explozie în oraș, relatează Ukrainska Pravda.

Primarul a adăugat că rușii au atacat infrastructura de transport a orașului.

Din primele informații, o persoană a fost rănită.

Forțele Aeriene Ucrainene au precizat că există o „amenințare de utilizare a armelor balistice din direcția est”.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

  • Rafinăria din Slaviansk, situată în regiunea rusă Krasnodar, a fost avariată după un atac cu drone.
  • Ucraina controlează în continuare circa 60% din orașul Vovchansk din regiunea Harkov, în ciuda ofensivei rusești.
  • Armata rusă a preluat controlul satului Bilohorivka din regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, a anunțat luni ministerul apărării de la Moscova.
  • Președintele Bulgariei pune tentativa de asasinare a lui Robert Fico pe seama războiului din Ucraina și cere oprirea livrărilor de arme către Kiev.
  • Oleksandr Lîtvînenko, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a declarat că Ucraina realizează că războiul se va încheia cu negocieri.
  • Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus că președintele Volodimir Zelenski este o „țintă militară legitimă”.
  • Președintele Vladimir Putin l-a numit luni pe fostul viceministru al economiei, Oleg Saveliev, ca adjunct al ministrului apărării.
  • Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat frustrarea într-un interviu acordat Reuters despre întârzierea deciziilor aliaților occidentali.
  • Spania pregătește un nou pachet de ajutor pentru Ucraina, a anunțat ministrul spaniol al Apărării.
  • Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian.
  • Ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a anunțat transferul unui lot de blindate YPR-765 Kievului.

—————

Citeste mai mult

NATIONAL

Salman Rushdie a devoalat marea minciună a ‘Palestinei Libere’

Publicat

in

Probabil că aceasta e semnificația expresiei „cu capul pe umeri”. După șapte luni în care niște capete înfierbântate de la stânga au învinovățit Israelul de toate relele din Orientul Mijlociu – dacă nu din lume – avem în sfârșit un cap limpede, o voce calmă propunând o altă variantă. Poate că, spune vocea aceea, problema o constituie Hamas. Și poate că aceia care se consideră progresiști ar trebui să se gândească de două ori înainte de a-i căuta circumstanțe atenuante unei mișcări într-atât de „fasciste” încât i-ar alinia la zid pentru execuție mai înainte de a apuca să spună „Palestina liberă”. În sfârșit, prin vacarm răzbate și înțelepciune.

E Salman Rushdie. Firește că el e. Întotdeauna e Salman Rushdie. El a devenit un far al limpezimii morale în aceste vremuri de încețoșare etică. Acum, din fericire, își aplică luciditatea și rațiunea calamității din Gaza. Într-un interviu acordat ziarului german Bild el i-a luat în colimator, în stilul lui atât de îngăduitor, pe „progresiștii tineri” a căror ură față de Israel întrece într-atât măsura încât devine simpatie pentru Hamas. „Nu prea are loc acolo multă gândire aprofundată”, a spus el. Ba bine că nu, Salman.

În voce i se simte o frustrare dureroasă. Da, spune el, e „absolut îndreptățit” că oamenii sunt „supărați de ce se petrece în Gaza”, dată fiind „cantitatea de moarte nevinovată”. Și totuși, „aș vrea doar ca unii dintre protestatari să pomenească de Hamas”, a continuat el, „fiindcă de acolo a pornit acest lucru”.

O observație simplă, dar esențială. Faptul că oamenii furioși pe războiul din Gaza critică atât de rar armata de antisemiți care l-a pornit – și care acum refuză să-i pună capăt prin eliberarea ostaticilor israelieni – este într-adevăr uluitor. E ca și cum ai vorbi despre al doilea război mondial fără să pomenești vreodată de invadarea Poloniei de către Germania. Modul în care Hamas e scoasă basma curată din situația infernală în care ea însăși s-a băgat prin pogromul ei criminal din 7 octombrie e enorm de grăitor în privința infantilismului moral al prea multora dintre cei care ies în stradă să spumege contra Israelului.

În intervenția lui Rushdie îi mustră pe activiștii radicali care nu s-au delimitat de Hamas. Aceasta este o „organizație teroristă”, le reamintește el, și e „foarte straniu ca niște studenți progresiști tineri [și activiști – n.a.] să sprijine oarecum o grupare teroristă fascistă”. Chiar așa. Este stupefiant să-i vezi pe auto-proclamații anti-fasciști ai burgheziei de stânga fie tăcând mâlc, fie chiar încercând să justifice atacul de tip fascist al Hamasului asupra evreilor din sudul Israelului. Acesta e exact genul de oameni care consideră că acum totul e „ca în anii ’30” – Brexit, Trump, feminismul anti-genuri -, dar atunci când se petrece un pogrom în stilul autentic al anilor ’30 ei spun, în esență: „Păi, la ce vă așteptați…?”

Rushdie continuă apoi prin a comite o blasfemie seculară – contestând scandarea tipică zilelor noastre, „Palestina Liberă!” El e în principiu în favoarea constituirii unui stat palestinian, dar se întreabă totuși: cum ar arăta o „Palestină Liberă” în 2024? „Chiar acum, dacă ar exista un stat palestinian, el ar fi condus de Hamas, iar acest lucru ar face din el un stat de tip taliban […] Ar fi un stat client al Iranului. Și așa ceva vor să creeze mișcările progresiste ale stângii occidentale?”

Și eu mă trezesc întrebând același lucru tot timpul. Și care a fost semnificația faptului că așa-ziși progresiști au început să fluture steagul palestinian imediat după 7 octombrie? A fost aceea solidaritate cu populația din Gaza sau triumfalism israelofob determinat de josnica și sângeroasa invazie a kibbutzurilor de către Hamas? Și atunci când activiștii strigă „Globalizăm intifada!”, ce vor ei să spună? Singura „intifadă” pe care am văzut-o în ultimii ani a fost pogromul rasist din 7 octombrie. Asta să globalizăm? Rushdie are dreptate să îndemne la mai multă gândire, să atenueze furia juvenilă contra Israelului care a luat cu asalt întreaga lume vestică.

E ceva indubitabil tulburător legat de faptul că Rushdie își susține pledoaria cu fața lui lovită și rănită. Lentila dreaptă a ochelarilor e neagră, ascunzându-i ochiul pierdut în atacul sălbatic cu cuțit suferit în august 2022. Pe față i se vede țesut cicatrizat. Buza de jos îi atârnă într-o parte. Atunci când vine vorba de islamul radical [sinonim cu „islamism” și „islam politic” – n.trad.], omul acesta știe despre ce vorbește. Barbaria acelei ideologii îi este, literalmente, întipărită pe chip. Acestea sunt pedepsele pentru „blasfemie” în secolul 21: un ochi scos, o gură deformată. Și, cu toate acestea, el încă vede, el încă vorbește.

Există o forță morală mistuitoare în spectacolul acestui om cu chipul pecetluit de extremism pledând pe lângă cei tineri și privilegiați să nu se împrietenească cu extremismul. Și dacă nu-l vor asculta pe el – mă tem că nu -, atunci pe cine vor asculta? Dacă un scriitor liberal, un om cu cu gândire liberă, care a fost înjunghiat pentru „crima” de a scrie un roman care i-a deranjat pe fundamentaliștii religioși, nu se poate face auzit de către acești tineri înverșunați care par periculos de acomodați cu fundamentalismul religios, atunci nimeni nu va răzbi până la ei. Ceea ce ar trebui să ne preocupe – posibilitatea ca unii din noua generație să fi ajuns atât de departe pe drumul gândirii anti-Israel, anti-occidentale, anti-civilizație, încât nimic, nici măcar Sir Salman, să nu-i mai poată trage înapoi.

Noi, restul, ar trebui să fim recunoscători pentru strălucita claritate morală a lui Rushdie. Ne-am mai aflat în situația aceasta. Atunci când unii liberali occidentali dădeau din colț în colț în urma masacrului de la Charlie Hebdo din 2015, Rushdie deja condamna furios „totalitarismul religios” al ucigașilor și insista că trebuie să „apărăm arta satirei, care a fost dintotdeauna o forță pentru libertate și contra tiraniei, minciunii și stupidității”. În timp ce establishment-ul politic se aliniază în spatele „corectitudinii politice”, Rushdie se plânge că „libertatea e atacată pretutindeni” din cauza conceptului extrem de iliberal cum că „protejarea drepturilor și sensibilităților unor categorii percepute drept vulnerabile e mai presus de libera exprimare”.

Și iată că el afirmă acum că Hamas e un flagel, că o Palestina condusă de Hamas ar fi o catastrofă și că Israelul nu ar trebui să fie obligat să trăiască alături de o asemenea monstruozitate. Ar trebui să-l ascultăm.

Articol de Brendan O’Neill, publicat în The Spectator (traducerea: Rador Radio România)

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend