Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VIDEO | Acțiune amplă a polițiștilor la Curtea de Argeș – CE S-A ÎNTÂMPLAT

Publicat

in

În ziua de 29 decembrie a.c., polițiștii rutieri argeșeni au continuat activitățile prevemntive în cadrul campaniei naționale ce abordează problematica neatenției la volan, cum ar fi utilizarea telefonului sau alte preocupări de natură a distrage atenția de la condus, fiind prezenți pe raza municipiului Curtea de Argeș.

În cadrul acestei acțiuni, polițiști din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au oprit conducători auto, nu pentru aplicarea de sancțiuni, ci pentru a atrage atenția cu privire la una dintre condițiile cu rol major în producerea unor accidente rutiere din care a rezultat rănirea participanților la trafic.

Conducătorilor auto le-a fost adus în atenție faptul că situația pierderii atenției în timpul conducerii autovehiculului are ca rezultat pierderea controlului asupra direcției de deplasare.

Conducătorii care nu au în dotarea autovehiculului sisteme de tip ,,mâini libere”, au primit de la polițiști, cu titlu gratuit, și căști bluetooth pentru telefoanele mobile.

Totodată, toți conducătorii auto opriți în cadrul acțiunii au primit pliante referitoare la campanie, pentru a putea aprofunda rezultatele studiilor privind concluziile ce au stat la baza acțiunii.

Aspecte preventive:

Cauzele accidentelor rutiere sunt diverse, iar neatenția la volan se numără printre acestea.

Studiile desfășurate în acest domeniu au stabilit că timpul de reacție are o medie de 2,3 secunde, însă poate varia foarte mult în funcție de situație sau de persoană.

Acest interval cuprinde recunoașterea unui pericol, decizia de a continua sau a frâna, precum și acționarea fizică a frânei, iar abia după această acțiune începe influențarea dinamică a deplasării autovehiculului.

Din punct de vedere statistic, utilizarea telefonului fără funcția de ,,mâini libere” crește de două ori (x2!) riscul de a fi implicat într-un accident. De asemenea, sarcini relativ uzuale, precum introducerea unui număr și apelarea lui cresc riscul de douăsprezece ori (x12!!).

Recomandări:

  • Utilizați telefonul mobil doar prin intermediul unui dispozitiv de tip ,,mâini libere”, sau conectat la mașină prin Bluetooth. Utilizarea telefonului mobil în timpul condusului rămâne una dintre principalele cauze pentru care șoferii își pierd atenția în timp ce conduc.
  • Opriți, din când în când, pentru a răspunde la mesaje. Locul unde opriți trebuie să fie unul sigur, și unul unde puteți face asta legal. Oprirea pe banda de urgență a autostrăzii este interzisă, cu excepția cazurilor de urgență.
  • Planificați călătoria. Înainte de a pleca la drum, setați destinația pe GPS, reglați temperature în mașină selectați lista de melodii sau postul preferat.
  • Limitați discuțiile și interacțiunea cu pasagerii din mașină. Rolul conducătorului auto este de a duce, pe toți, în siguranță, la destinație.
  • Multitasking-ul este un mit. Cât timp vă aflați la volan, concentrați-vă pe ceea ce contează. Orice altă preocupare vă poate face să pierdeți atenția, iar de cele mai multe ori nu este nevoie decât de o clipă pentru a pierde și controlul.

Citeste mai mult

ACTUAL

ORAȘ BLOCAT PENTRU VOTURI | Asfaltarea forțată la Curtea de Argeș: Semn al disperării sau al incompetenței?

Publicat

in

De

Marți, 30 aprilie 2024. O nouă zi cu blocaje majore în trafic la Curtea de Argeș și asfaltări pe repede înainte in goana după voturile credulilor…. În ultima vreme, locuitorii din Curtea de Argeș se confruntă cu o campanie intensă de asfaltare a străzilor. Lucrările, grăbite de devansarea alegerilor cu 4 luni, ridică suspiciuni cu privire la calitatea lor și la motivațiile din spatele lor.

Mulți cetățeni observă o tendință îngrijorătoare: asfaltarea se face pe repede înainte, fără a se respecta procedurile corecte. Argeșenii inteligenți și atenți la banii lor dați ca taxe și impozite se tem că acest lucru va duce la un strat de asfalt fragil, care nu va rezista mult timp uzurii și condițiilor meteo extreme.

Pe lângă calitatea discutabilă a lucrărilor, locuitorii sunt afectați și de disconfortul creat de șantiere. Ambuteiajele, praful și zgomotul devin o parte a vieții de zi cu zi, perturbând semnificativ rutina zilnică.

De asemenea, se ridică suspiciuni cu privire la motivațiile din spatele acestei campanii grăbite de asfaltare. Unii consideră că este o strategie electorală disperată din partea primăriei, care dorește să câștige voturi prin finalizarea unor proiecte amânate intenționat.

Alții susțin că este pur și simplu o chestiune de incompetență, o lipsă de planificare și de respect pentru banii publici. Indiferent de motive, costurile sunt suportate de cetățeni, atât prin calitatea scăzută a lucrărilor, cât și prin disconfortul creat de șantiere.

Situația de la Curtea de Argeș ridică o serie de întrebări importante:

  • Cât de durabil va fi noul strat de asfalt?
  • Merită grăbirea lucrărilor pentru a câștiga voturi, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea calității?
  • Cine va plăti pentru reparațiile ulterioare ale străzilor asfaltate prost?

Este important ca autoritățile locale să ofere o explicație clară și transparentă cu privire la această campanie de asfaltare grăbită. Cetățenii merită să știe cum sunt cheltuiți banii lor și ce se va întâmpla cu infrastructura orașului pe termen lung.

Acest articol are scopul de a informa publicul cu privire la situația din Curtea de Argeș și de a stimula o dezbatere publică constructivă

Citeste mai mult

ACTUAL

Guvernul a dat undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti

Publicat

in

De

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti. Stadionul va avea 15.200 de locuri, iar valoarea totală pentru acest proiect este de 372,8 milioane de lei de lei cu TVA. „Avem două proiecte majore în domeniul sportului prin care onorăm doi mari sportivi ai țării și aș dori pe această cale să-i mulțumesc lui Gică Popescu, cu care m-am sfătuit în această privință. Primul este stadionul ce poartă numele marelui nostru fotbalist Gheorghe Hagi, la Constanța. Este un proiect de aproape 100 de milioane de euro, 18 000 de locuri. Al doilea stadion este numit Nicolae Dobrin, în cinstea acestui fotbalist român de excepție. Stadionul din Pitești va costa circa 75 de milioane de euro și va avea 15 200 de locuri”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.

„Undă verde pentru cel mai modern stadion din ţară, la Piteşti! Guvernul Marcel Ciolacu a aprobat astăzi un Memorandum care dă undă verde începerii construcţiei noului stadion «Nicolae Dobrin» din Trivale! Sunt mândră să fac parte din Guvernul care va realiza această investiţie majoră pentru municipiul Piteşti! Sunt mândră să fac parte dintr-o echipă performantă care construieşte la Argeş! Oraşul care l-a dat ţării şi lumii pe inegalabilul Dobrin merită să aibă o arenă de nivel internaţional! Felicitări primarului Cristian Gentea care, împreună cu echipa sa, a reuşit să transforme în realitate un vis al sutelor de mii de suporteri ai echipei FC Argeş din judeţ şi din ţară”, a scris și ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, pe Facebook. Ea a adăugat că noul stadion va avea peste 15.000 de locuri şi „nu va însemna numai cea mai modernă arenă din ţară, ci şi o investiţie de regenerare urbană de amploare în zona Trivale”.

„Cu o certificare UEFA 4, stadionul va fi eligibil pentru a găzdui competiţii fotbalistice internaţionale la cel mai înalt nivel. Toate tribunele vor fi acoperite. Municipiul Piteşti are un număr de aproximativ 37.000 de copii şi elevi şi, în mod tradiţional, reprezintă o reală bază de selecţie pentru viitori campioni. Este de salutat, aşadar, faptul că în cadrul viitorului complex sportiv va fi amenajat şi Centrul de copii şi juniori al FC Argeş. Valoarea investiţiei este de 372.856.532 de lei cu TVA, cea mai mare parte a finanţării fiind suportată de la bugetul de stat”, a completat Bucura-Oprescu.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend