Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

VEȘTI BUNE! Naveta elevilor va putea fi decontată

Publicat

in

Elevii care nu merg la școală în localitatea unde locuiesc vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu și cea în care urmează cursurile școlare, potrivit unui proiect de ordonanță pus miercuri în dezbatere la Ministerul Educației. Astfel, această măsură va permite ca toți elevii din țara noastră să beneficieze de transport gratuit la școală, indiferent că fac școala în localitatea de domiciliu sau nu.

În primă fază, proiectul de OUG aflat în dezbatere prevede că “[e]levii din învățământul preuniversitar acreditat/ autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, beneficiază gratuit de servicii publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum și transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”.

Apoi, documentul stabilește și cum va fi asigurat transportul elevilor care trebuie să facă naveta“Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, în limita a 50 km”, scrie, mai exact în proiect.

Decontarea transportului va putea fi făcută și de către elevii care locuiesc la internat sau în gazdă. Totuși, spre deosebire de cei care trebuie să facă naveta zilnic, elevii din internat vor beneficia de decontarea a doar opt călătorii dus-întors pe semestru.

În plus, elevii vor putea solicita acordarea sumei necesare acoperirii cheltuielilor de transport în avans, cu decontare în luna următoare.

Decontarea cheltuielilor de transport se va face pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier și în limita a 30 de lei/ lună pentru distanța de trei kilometri. Pentru distanțele cuprinse între trei și 50 de kilometri, suma de 30 de lei/ lună se va suplimenta cu trei lei pentru fiecare kilometru/ lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.

Dacă, totuși, vor exista elevi ce vor trebui să facă naveta pe distanțe mai mari de 50 de kilometri, acestora li se va deconta suma aferentă distanței de 50 de kilometri, la care, pentru distanțele ce depășesc această valoare, se va adăuga un leu/ kilometru/ lună.

De asemenea, proiectul de ordonanță mai stabilește și că atât elevii din învățământul preuniversitar acreditat ori autorizat, cât și elevii etnici români din afara granițelor țării care sunt bursieri ai statului român beneficiază de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice.

Nu în ultimul rând, de gratuitate la transportul local vor beneficia și elevii și studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, care suferă de afecțiuni cronice (plus un însoțitor al acestora), atunci când merg la doctor pentru evaluare, monitorizare sau obținerea tratamentului.

Atenție! Proiectul nu se aplică acum. Acesta are nevoie de aprobarea Guvernului și de publicarea în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Sorin Sorescu, directorul DSVSA anunță că va da în judecată o ziaristă din Argeș

Publicat

in

De

Prezent, marți seara, la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROF 24 TV, Sorin Sorescu, directorul DSV Arges, a vorbit despre acuzele aduse în spațiul public de către un ziar online în cadrul unui serial de presă cu titlul “Management – liberal – defectuos la DSVSA Argeș … cu iz penal”

Directorul liberal al DSV Argeș a susținut în emisiunea TV că nu el este ținta acestei campanii de presă, ci partidul în care activează de peste 20 ani și a anunțat că o va acționa în judecată pe jurnalista care a scris aceste articole denigratoare și calomnioase, în opinia lui Sorin Sorescu.

Citeste mai mult

ACTUAL

Se va infiinta un post UE pentru Aparare; e postul vizat de Iohannis?

Publicat

in

Sunt tot mai multe speculatii ca presedintele Klaus Iohannis ar viza, in realitate un post la Uniunea Europeana, tinand cont de faptul ca sansele lui de a ajunge secretar-general NATO sunt zero. Probabil ca Iohannis a stiut din start ca nu are sanse, dar a fortat mana mai marilor lumii pentru a primi altceva la schimb. Iar acum se vorbeste tot mai mult despre un post la Uniunea Europeana. In viitorul mandat al Comisiei Europene, care aproape sigur ramane sub conducerea Ursulei von der Leyen, va fi infiintat un post de comisar sau Inalt Reprezentant pentru Aparare, in contextul razboiuli din Ucraina. Toate detaliile despre cariera lui Iohannis dupa ce pleaca de la presedintia Romaniei citeste aici https://www.ucoz.ro/oare-acesta-e-postul-vizat-de-iohannis/

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend