Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

USR solicită comisie în Parlament pentru modificarea legii offshore. Cristina Prună: ‘Avem resurse de gaze în Marea Neagră care ar putea evita noi crize’

Publicat

in

USR, prin vocea vicepreşedintelui Camerei, Cristina Prună, cere parlamentarilor de la toate formaţiunile să fie de acord cu înfiinţarea în Parlament a unei comisii pentru modificarea legii offshore. Deputatul USR spune că, dacă exploatarea gazelor din Marea Neagră nu era blocată în 2018 de legea care a ieşit din parlament, acum am fi putut avea primele gaze extrase şi să ne creştem securitatea energetică.

”Avem resurse de gaze în Marea Neagră care ar putea evita noi crize ale facturilor la energie şi reducerea dependenţei de importuri. Valoarea rezervelor se ridică la aproximativ 150 de miliarde de euro la preţurile actuale în condiţiile în care anul trecut valoarea era de numai 20 de miliarde de euro”, a transmis Cristina Prună.

Ea arată că o soluţie pentru depăşirea blocajului atât la nivel guvernamental cât şi parlamentar privind legea offshore o reprezintă înfiinţarea unei comisii parlamentare speciale pentru a modifica această lege.

”Cred că este varianta optimă prin care parlamentul, guvernul, instituţiile statului şi alţi actori relevanţi pot să dezbată rapid şi cât mai transparent un nou cadru legislativ care să permită demararea acestor exploatări de gaze.  România are nevoie urgentă de investiţii în sectorul energetic. Vedem asta lună de lună în facturile la gaze şi energie electrică. Dacă exploatarea gazelor din Marea Neagră nu era blocată în 2018 de legea care a ieşit din parlament, acum am fi putut avea primele gaze extrase şi să ne creştem securitatea energetică”, afirmă într-o postare deputatul USR.

Prună mai afirmă că, pentru a putea vorbi despre demararea proiectelor de extracţie a gazelor din Marea Neagră, parlamentul trebuie mai întâi să modifice legea offshore în vigoare.

”Proiectele de ţară nu mai pot rămâne blocate ani în şir doar pentru că ne lipseşte un cadru legislativ coerent. Îi invit pe colegii parlamentari, indiferent de culoare politică, să adere la această iniţiativă de înfiinţare a unei comisii pentru legea offshore. Asta dacă vrem să nu ratăm şansa de dezvoltare a unei generaţii şi o oportunitate extraordinară de dezvoltare a economiei româneşti”, transmite Cristina Prună.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Oamenii de știință au descoperit o metodă prin care persoanele paralizate își pot mișca mâinile

Publicat

in

Ceea ce era până acum doar un experiment limitat ar putea deveni în curând o soluţie benefică pentru mai multe persoane paralizate în viaţa de zi cu zi. Aproximativ 40 de tetraplegici şi-au recăpătat controlul asupra braţelor sau al mâinilor datorită unor electrozi plasaţi în jurul măduvei spinării, informează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste rezultate, detaliate într-un articol publicat în revista Nature Medicine, demonstrează, potrivit concluziilor formulate într-un nou studiu, “siguranţa şi eficacitatea” unui dispozitiv ce constă în plasarea unor electrozi pe pielea persoanelor paralizate în jurul zonei în care măduva spinării a fost afectată în urma unui accident.

În total, 40 de tetraplegici şi-au recâştigat atât forţa, cât şi capacitatea de a-şi mişca braţele sau mâinile, după două luni de terapie cu acest dispozitiv.

Acesta din urmă, proiectat de start-upul Onward, “ar putea schimba datele problemei pentru majoritatea pacienţilor afectaţi de o leziune a măduvei spinării”, a declarat cercetătorul Chet Moritz, coordonatorul acestui studiu, într-o conferinţă de presă organizată de revista Nature.

Cercetările avansează

Noile cercetări se înscriu într-un domeniu care a cunoscut progrese majore în ultimii ani. Este vorba despre faptul de a le permite persoanelor paralizate să se mişte din nou, cu ajutorul unei stimulări electrice a măduvei spinării.

Mai mulţi pacienţi au reuşit astfel chiar să meargă din nou, permanent, datorită unui implant plasat direct în măduva spinării.

Deşi mai puţin spectaculoase la prima vedere, rezultatele anunţate luni ar putea schimba vieţile unor pacienţi la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, pe termen scurt.

“Toată lumea crede (…) că noi vrem doar să putem merge din nou”, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă jurnalista britanică Melanie Reid, rămasă paralizată după o căzătură de pe cal în urmă cu 15 ani.

“Dar, pentru un tetraplegic, cel mai important lucru este să poată să se folosească de mâinile sale”, a adăugat ea, după ce a beneficiat de acel dispozitiv şi care reuşeşte în prezent să facă să defileze o pagină de internet pe ecranul unui telefon mobil.

Uşor de utilizat

Noul sistem este interesant şi dintr-un punct de vedere practic. El necesită plasarea unei cutii pe piele, nu implantarea unor electrozi printr-o operaţie chirurgicală.

Un implant, o pistă explorată şi de Onward, ar fi probabil mai eficient, dar şi mai complex de utilizat.

Iar cutia nu trebuie să fie purtată tot timpul pentru a fi benefică: ea a fost testată în sesiuni care au durat o oră fiecare. În timp, efectele sale par să dureze, deoarece ajută la dezvoltarea unor noi conexiuni între creier şi membrele afectate.

“Beneficiile cresc cu timpul, chiar şi atunci când stimulatorul nu funcţionează”, a adăugat Melanie Moritz.

Mai presus de toate, amploarea acestui studiu este cea care marchează un pas înainte considerat crucial. Până în prezent, cercetările în acest domeniu au implicat doar câţiva pacienţi izolaţi, cu rezultate impresionante, dar insuficiente pentru a concluziona dacă astfel de instrumente sunt viabile în viaţa de zi cu zi.

Când ar putea ajunge pe piață

Noul studiu a fost realizat la nivel global pe 60 de pacienţi, un eşantion fără precedent. Deşi nu toţi au înregistrat progrese notabile, aproape trei sferturi dintre ei au avut de beneficiat de pe urma dispozitivului.

În acest stadiu, rezultatele obţinute le permit reprezentanţilor de la Onward să înceapă negocieri imediate cu autorităţile sanitare de reglementare din mai multe ţări, inclusiv cu cele din Statele Unite.

“Niciodată nu putem să prezicem când vom obţine o autorizare”, a explicat cercetătorul Gregoire Courtine, care a supervizat studiul şi care face parte din echipa start-upului Onward. “Dar, după părerea mea, vom putea să îl comercializăm până la sfârşitul anului în Statele Unite, apoi imediat după aceea şi în Europa”, a adăugat el.

În schimb, în raport cu stadiul în care se află cercetarea medicală în prezent, vor trebui să treacă mai mulţi ani înainte ca pacienţii tetraplegici să aibă acces în mod frecvent la implanturi care să le permită să meargă din nou.

Rămâne o mare necunoscută: preţul noului dispozitiv. “Nu a fost încă stabilit”, a recunoscut Gregoire Courtine, care promite că obiectivul specialiştilor de la Onward este acela ca preţul să rămână “accesibil”.

Citeste mai mult

NATIONAL

SUA spun că s-au aflat „în imposibilitatea” de a oferi ajutor Iranului după prăbușirea elicopterului lui Ebrahim Raisi, „în mare parte din motive logistice”

Publicat

in

Statele Unite au anunțat luni că nu au fost în măsură, în mare parte din motive logistice, să accepte o cerere de asistență din partea Iranului venită în urma accidentului de elicopter din weekend în care a murit președintele Ebrahim Raisi, Washingtonul prezentându-și condoleanțele pentru decesul acestuia, scrie Reuters.

Varzaghan, nord-vestul Iranului, locul prăbușirii elicopterului în care se afla președintele iranian Ebrahim Raisi, 20 mai 2024. Foto: Azin HAGHIGHI / AFP / Profimedia

Această rară solicitare a Iranului, care consideră SUA și Israelul drept principalii săi adversari, a fost dezvăluită de Departamentul de Stat, în cadrul unei conferințe de presă.

„Ne-a fost solicitată asistență de către guvernul iranian. Le-am spus clar că le vom oferi ajutor, așa cum am face ca răspuns la orice solicitare din partea unui guvern străin în acest tip de situație”, a declarat în fața presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

„În cele din urmă, în mare parte din motive logistice, nu am fost în măsură să oferim această asistență”, a spus Miller, fără a oferi alte detalii.

Epava carbonizată a elicopterului care s-a prăbușit duminică, în care se aflau Raisi, ministrul de externe Hossein Amirabdollahian și alți șase pasageri și membri ai echipajului, a fost găsită luni dimineață, după o căutare care s-a întins pe parcursul nopții, în condiții meteorologice extrem de dificile.

Iranul nu a oferit încă nicio explicație oficială cu privire la cauza prăbușirii elicopterului Bell 212 de fabricație americană în munții din apropierea graniței cu Azerbaidjanul.

Întrebat dacă este îngrijorat de faptul că Teheranul ar putea da vina pe Washington, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a răspuns: „Statele Unite nu au avut niciun rol în acest accident”.

„Continuăm să monitorizăm situația, dar nu avem nicio perspectivă asupra cauzei accidentului”, a adăugat Austin, citat de Reuters și AFP.

Prăbușirea avionului s-a produs într-un moment în care disensiunile interne din Iran, cauzate de o serie de crize politice, sociale și economice, s-au înmulțit. Conducătorii clerici ai Iranului se confruntă cu presiuni internaționale în legătură cu programul nuclear al Teheranului și cu aprofundarea legăturilor militare cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina.

Cu toate acestea, Austin a negat orice îngrijorare a SUA cu privire la faptul că accidentul ar putea avea implicații imediate de securitate în Orientul Mijlociu.

„Nu văd neapărat un impact mai larg, regional, asupra securității în acest moment”, a precizat el.

Conform constituției Republicii Islamice, noi alegeri prezidențiale trebuie organizate în termen de 50 de zile. De altfel, presa de stat a anunțat, conform AFP, că autoritățile au decis să țină alegeri prezidențiale pe data de 28 iunie

Suzanne Maloney, cercetătoare din cadrul think tank-ului Brookings Institution, specializată în chestiuni care au legătură cu Iranul, a explicat că ayatollahul Ali Khamenei și serviciile de securitate iraniene vor încerca să evite orice percepție de vulnerabilitate în timpul perioadei de tranziție.

„Prin urmare, m-aș aștepta la un Iran timid și reactiv, care ar putea fi mai reticent la riscuri pe termen scurt, dar, în mod paradoxal, mai periculos dacă se percepe în defensivă”, a spus Maloney.

Zi de doliu naţional în Turcia, decretată de Erdogan

Tot luni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea lui Ebrahim Raisi.

„În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu naţional în ţara noastră pentru a împărtăşi durerea profundă trăită de poporul iranian”, a declarat liderul de la Ankara, într-un discurs televizat.

„Transmitem din nou condoleanţe fraţilor noştri iranieni”, a mai spus Erdogan, care a afirmat anterior în cursul zilei de luni că „ne rugăm pentru mila lui Dumnezeu pentru dragul meu coleg şi frate” Ebrahim Raisi.

Ministrul turc al transporturilor Abdulkadir Uraloglu a precizat că elicopterul la bordul căruia se afla preşedintele iranian nu avea „sistem de semnalizare” sau acesta nu funcţiona în momentul prăbuşirii duminică a aparatului de zbor.

„Am stabilit că sistemul de semnalizare al elicopterului era probabil stricat sau că (aparatul de zbor) nu avea un sistem de semnalizare”, a declarat presei ministrul turc, potrivit Agerpres.

Ankara, care a trimis duminică seara o dronă Akinci în zona accidentului, a afirmat luni că dispozitivul său a făcut posibilă localizarea epavei elicopterului la bordul căruia se afla preşedintele Raisi, descoperită în zorii zilei de luni în nord-vestul Iranului.

Preşedintele Erdogan, care se mândreşte deseori cu dezvoltarea industriei de apărare a Turciei, a salutat luni seara „rolul activ” pe care l-a avut drona turcească în localizarea epavei elicopterului.

Autorităţile iraniene au mai anunţat luni că procesiunea funerară pentru preşedintele Raisi va avea loc miercuri la Teheran.

Citiți și:

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend