DIVERSE
Undă de șoc în Guvern, pleacă după 35 de ani de activitate. Bolojan și-a dat acordul
Publicat
acum 5 orela
Autor
Ziarul PROFIT
Daniela Pescaru, unul dintre cei mai importanți experți din Ministerul Finanțelor și cea care a coordonat ani la rând construcția bugetului de stat, părăsește instituția după o carieră impresionantă de 35 de ani. Decizia vine după ce aceasta a solicitat eliberarea din funcția de secretar de stat, cerere aprobată de premierul Ilie Bolojan. Peste doar o săptămână, Daniela Pescaru va ieși definitiv din sistem și se va pensiona.
Daniela Pescaru și-a început activitatea în anul 1991, pe un post de debutant, și a urcat treptat toate treptele profesionale, devenind unul dintre cei mai importanți experți în domeniul bugetar din România.
În ultimii 10 ani, Daniela Pescaru a ocupat funcția de secretar de stat responsabil de buget, fiind considerată un pilon în elaborarea și gestionarea finanțelor publice.
Vezi și Bolojan avertizează: „Situaţia din Constanţa ar putea să se repete în perioada următoare”

Deși a beneficiat de susținere politică din partea PSD pentru ocuparea funcției, profesionalismul său a făcut-o indispensabilă pentru miniștri din toate guvernările. Inclusiv ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a continuat să se bazeze pe expertiza sa într-o perioadă complicată pentru economia României.
Nazare i-a transmis public mulțumiri pentru contribuția adusă în ultimii ani, în special în contextul eforturilor de consolidare fiscală și de reechilibrare a bugetului de stat.
„Doamna Pescaru este unul dintre oamenii de bază ai Ministerului Finanțelor, un specialist pe care instituția s-a putut baza de foarte mult timp, indiferent de orientarea politică a guvernelor. Păstrător al memoriei instituționale și parte a echipei domnului Gherghina, a avut o contribuție importanta într-o perioadă dificilă pentru finanțele publice.
Îi sunt recunoscător că a rămas alături de noi în ultimul an și că, împreună cu toți ceilalți specialiști care au înțeles gravitatea momentului din vara anului 2025, a ales să sprijine efortul de consolidare fiscală și reașezarea bugetului pe o traiectorie de normalizare. Acest proces ar fi fost mult mai dificil fără experiența, profesionalismul și dedicarea doamnei Pescaru.”, a declarat Alexandru Nazare.
La rândul său, Daniela Pescaru spune că decizia de a se retrage vine după patru decenii de activitate și că are încredere în noua generație de specialiști pe care a contribuit să o formeze.
„Am 40 de ani de muncă, o muncă grea, și este timpul să las locul tinerilor. Am încredere în cei care rămân, am format în această perioadă tineri profesioniști, de care sunt mândră. Cine vrea să promoveze specialiști are de unde să aleagă la Finanțe”, a precizat Daniela Pescaru pentru Profit.ro.

Detalii despre Daniela Pescaru
Daniela Pescaru a absolvit ASE – Planificarea și Cibernetică Economică în 1986. Ulterior, aceasta a făcut studii postuniversitare la ASE și Colegiul Național de Apărare. În 1986 s-a angajat ca analist-programator la Intreprinderea de Prelucrare a Aluminiului – Slatina, între 1989 și 1991 a fost analist-programator la Ministerul Industriei Metalurgice, iar din 1991 se află la Ministerul Finanțelor.
La Finanțe, Daniela Pescaru a fost timp de 12 ani referent, expert sau consilier superior, după care 4 ani șef serviciu la Programarea bugetară a cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, 2 ani director general adjunct la Diecția generală de programare bugetară, 5 ani director general la Diecția generală de programare bugetară. Din 2014, cu o pauză de doi ani (2019-2021), interval în care a revenit la postul de bază, cel de director general, aceasta este secretar de stat responsabil de buget, indiferent de culoarea politică a miniștrilor.
![]()
Poate îți place și...

Franța caută români și oferă salarii de până la 20.000 de euro pe lună. Ce meserie este plătită cu sume uriașe și ce condiții trebuie îndeplinite

Nicușor Dan, mesaj pentru românii care merg pe litoral după ce o dronă a explodat în Portul Constanța: „Vor suplimenta echipajele care fac misiuni de recunoaștere a eventualelor pericole”

Nicușor Dan anunță o discuție cu Zelenski după ce o dronă maritimă ucraineană s-a autodetonat în Portul Constanța
DIVERSE
Franța caută români și oferă salarii de până la 20.000 de euro pe lună. Ce meserie este plătită cu sume uriașe și ce condiții trebuie îndeplinite
Publicat
acum o orăla
6 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Tot mai mulți români aleg să lucreze în străinătate, iar anumite specializări sunt răsplătite cu venituri impresionante. Printre cele mai bine plătite meserii se numără cea de medic stomatolog, pentru care o companie din Franța oferă salarii cuprinse între 7.000 și 20.000 de euro pe lună.
Oferta de angajare a fost publicată pe o platformă de recrutare și vizează posturi disponibile într-un centru dentar de lux din Normandia și din Paris, în zona Place du Trocadéro, în apropierea Turnului Eiffel.
„Centrul dentar de lux cu o pacientelă de elită și cu o echipă călduroasă situat într-un oraș costier al Normandiei și Paris, Place du Trocadéro (lângă Turnul Eiffel), fiind în TOP-3 Franța oferă oportunitatea dezvoltării profesionale”, se arată în anunțul de angajare.
Candidații trebuie să fie absolvenți ai Facultății de Medicină Dentară, iar experiența de minimum unu-doi ani constituie un avantaj. Angajatorul mai solicită abilități foarte bune de comunicare și relaționare, empatie față de pacienți, capacitate de organizare și atenție la detalii, spirit de echipă, integritate și profesionalism.
Programul de lucru este full-time, de luni până vineri, opt ore pe zi, iar contractul este pe perioadă nedeterminată. Sunt oferite concedii conform legislației franceze, aparatură modernă, inclusiv scaner 3D și radiografie 2D, asistentă medicală și materiale asigurate, sală de relaxare și posibilități de perfecționare profesională.
Potrivit fișei postului, medicul trebuie să stabilească tratamentele adecvate și să respecte normele privind prescrierea medicamentelor, să realizeze manopere dentare la cele mai înalte standarde, să respecte regulile de etică și deontologie profesională și să comunice eficient atât cu pacienții, cât și cu celelalte departamente ale clinicii.
Citește și: Țara care oferă un salariu 3.500 €/ lunar, cazare și mâncare asigurate. Care sunt condițiile de angajare
De asemenea, acesta trebuie să preia urgențele medicale, să ofere consiliere pentru prevenirea afecțiunilor stomatologice și să respecte confidențialitatea tuturor informațiilor referitoare la pacienți.
În România activează peste 25.000 de medici stomatologi, iar peste 99% dintre aceștia lucrează în sistemul privat, în aproximativ 15.000 de clinici și cabinete. Mai puțin de 1% profesează în sistemul public, unde, de exemplu, în rețeaua de medicină școlară din București există doar 137 de cabinete stomatologice pentru elevi și 13 pentru studenți.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan, mesaj pentru românii care merg pe litoral după ce o dronă a explodat în Portul Constanța: „Vor suplimenta echipajele care fac misiuni de recunoaștere a eventualelor pericole”
Publicat
acum 2 orela
6 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Întrebat cât de sigur este pentru români să își petreacă vacanța pe litoraul Mării Negre în această vară, după incidentul provocat de drona maritimă ajunsă în Portul Constanța, președintele Nicușor Dan a afirmat că autoritățile române și aliații din NATO pregătesc măsuri suplimentare pentru monitorizarea zonei.
Acesta a precizat că pe 10 iunie va avea loc o discuție în cadrul NATO, în urma căreia România așteaptă o suplimentare a echipamentelor folosite pentru supravegherea și detectarea ecentualelor pericole.
„Aici răspunsurile sunt următoare. De pe deoparte, aşa cum spuneam, în 10 iunie o să avem o discuţie la NATO şi aşteptăm o suplimentare de echipamente. Pe de altă parte, atât Ministerul Apărării, cât şi Ministerul de Interne, Poliţia de Frontieră, vor suplimenta în cursul acestei verii echipajele care fac misiuni de cercetare, de recunoaştere a eventualelor pericole”, a spus şeful statului.
Președintele a explicat că există un dialog permanent între România și Ucraina și că era deja avută în vedere elaborarea unui protocol comun care să includă și gestionarea unor astfel de incidente.
Totodată, Nicușor Dan a subliniat că războiul din Ucraina durează de peste patru ani și că efectele sale secundare s-au resimțit și în România, însă autoritățile au reușit până acum să gestioneze eficient astfel de situații.
„Ca ultimul argument, avem un război care, din nefericire, a început de mai bine de patru ani, efectul secundar al acestui război, am avut şi mine şi drone maritime care au intrat în apele teritoriale şi au ajuns inclusiv pe ţărmul românesc şi nu au fost victime pentru că, cu echipamentele pe care le au, instituţiile statului au acţionat corect”, a subliniat președintele Nicușor Dan.
Citește și: Bolojan avertizează: „Situaţia din Constanţa ar putea să se repete în perioada următoare”
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan anunță o discuție cu Zelenski după ce o dronă maritimă ucraineană s-a autodetonat în Portul Constanța
Publicat
acum 2 orela
6 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Prezent sâmbătă la Constanța, președintele Nicușor Dan a declara că urmează să discute cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după incidentul provocat de drona maritimă care s-a autodetonat în Portul Constanța.
Întrebat dacă a vorbit deja cu liderul ucrainean, șeful statului a răspuns că o astfel de discuție va avea loc în perioda următoare și că unul dintre subiectele importante va fi stabilirea unui mecanism comun de reacție.
„Nu, dar o vom face și o parte din discuția pe care am avut-o înăuntru a fost despre elemente ale unui protocol care să funcționeze în situații ca aceasta”, a declarat președintele.
Președintele a oferit și detalii despre modul în care autoritățile române au fost informate în legătură cu autodetonarea dronei.
Întrebat de ce nu s-a știut mai devreme că dispozitivul avea un timer și urma sp explodeze, Nicușor Dan a precizat că avertizarea a venit din partea autorităților ucrainene în jurul orei 10:00.
„Cum v-am spus mai devreme, ora la care partea ucraineană ne-a informat este ora 10. Și la ora 10 ni s-a spus că la ora 10:26 va exploda, cum s-a și întâmplat”, a afirmat acesta.
Șeful statului a precizat că nu poate confirma informațiile potrivit cărora drona ar fi fost pierdută de partea ucraineană cu două zile înainte sau că aceasta s-ar fi aflat de mai mult timp în apele teritoriale ale României.
„Nu pot să confirm tipul acesta de informații. Exact poate n-a fost clar în răspunsul pe care l-am dat colegului dumneavoastră. Tocmai faptul că este mică și nu poți să o vezi cu radarul mare, este motivul pentru care nu poți să vezi la distanță mare traiectoria pe care ea a avut-o în timp și trebuie să corelezi alte seturi de date”, a explicat Nicușor Dan.
Citește și: Bolojan avertizează: „Situaţia din Constanţa ar putea să se repete în perioada următoare”
Referitor la evacuarea zonei din jurul dronei, președintele a susținut că măsurile au fost luate imediat după identificarea dispozitivului și după evaluarea riscurilor de către specialiști.
„Vorbim despre o dronă pe care au identificat-o la ora 6 și era prezumția că ar fi avut explozibil. Da, mai puțin oamenii care lucrau, așa cum am spus. La ora 6.47 au venit SRI și cei de la Ministerul Apărării specializați în explozibil, neutralizare materiale explozibile. Ei au anunțat la rândul lor ISU-ul, da? Și oamenii ISU-ului au eliberat, au îndepărtat din zonă toate persoanele care nu lucrau la evaluarea tehnică a acestei drone”, a precizat Nicușor Dan.
![]()
DIVERSE
Mirra Andreeva a câștigat Roland Garros 2026, scor 6-3, 6-2! Rusoaica de 19 ani a făcut spectacol și a câștigat primul său titlu de Grand Slam
Publicat
acum 3 orela
6 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mirra Andreeva și-a trecut în palmares primul trofeu de Grand Slam, după o prestație impresionantă în finala feminină de la Roland Garros 2026. Jucătoarea de 19 ani a învins-o categoric pe surpriza turneului, poloneza Maja Chwalinska, scor 6-3, 6-2, după un meci în care și-a demonstrat superioritatea atât din punct de vedere tehnic, cât și mental.
Favorită înaintea ultimului act, Andreeva a început partida cu multă încredere și a controlat schimburile încă din primele game-uri. Chiar dacă Maja Chwalinska a încercat să reziste în primul set și a oferit câteva momente spectaculoase, experiența și agresivitatea rusoaicei au făcut diferența, primul set fiind adjudecat cu 6-3.
Setul secund a fost însă fără istoric. Mirra Andreeva a ridicat nivelul jocului, a dominat la toate capitolele și nu i-a mai oferit nicio șansă adversarei, închizând meciul cu un sec 6-2 și ridicând pentru prima dată în carieră trofeul Suzanne Lenglen.
De partea cealaltă, Maja Chwalinska părăsește Roland Garros cu fruntea sus, după un turneu extraordinar. Venită din calificări, poloneza a eliminat mai multe favorite și a devenit una dintre marile surprize ale ediției din acest an, ajungând în premieră într-o finală de Grand Slam.
![]()
DIVERSE
CSM Bucureşti a ratat calificarea în finala Champions League după 27-32 cu Metz. „Tigroaicele” vor juca pentru locul 3
Publicat
acum 3 orela
6 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

CSM Bucureşti va juca, duminică, pentru medalia de bronz, la fel ca în 2018. Adversară va fi învinsa din a doua semifinală, între Gyor – Brest. Duminică, de la ora 16:00, va avea loc finala pentru medalia de bronz, iar de la ora 19.00, finala pentru trofeul sezonului 2026.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Maslova 7 goluri, Ostergaard 4, Omoregie 3, Pintea 3, pentru CSM Bucureşti, respectiv Boutktit 8, Valentini 7, pentru Metz, care va juca în premieră în finala Ligii Campionilor.
În tribunele MVM Dome au fost aproximativ 3000 de suporteri din România. În total, au fost în jur de 17.000 de spectatori în sală.
CSM Bucureşti s-a calificat la Turneul F4 după ce a eliminat în sferturile de finală echipa daneză Esbjerg (25-26, 37-27). Vicecampioana României s-a calificat direct în „sferturi”, în urma clasării pe locul 2 în Grupa B.
Câştigătoare a trofeului în 2016, CSM Bucureşti nu s-a mai calificat la Turneul F4 din 2018, când a obţinut medalia de bronz, la fel ca în anul precedent. Câştigătoarea din 2025 este Gyor, care are şapte trofee în total.
Junioarele, în finală
Junioarele lui CSM București au trecut dramatic de cele ale lui Gyor, scor 41-39, după prelungiri, și s-au calificat în finala EHF Youth Club Trophy (Liga Campionilor dedicată handbalistelor U17). Prima finalistă a EHF Youth Club Trophy este Debrecen, victorioasă 28-27 în fața lui Ferencvaros. Finala este programată duminică, de la ora 12:30, în MVM Dome din Budapesta!
![]()
DIVERSE
Horoscop 8 – 12 iunie 2026. Zodiile lovite de noroc în această săptămână. Se anunță bani, promovări și schimbări importante în dragoste
Publicat
acum 3 orela
6 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Horoscop pentru săptămâna 8 – 12 iunie 2026. Această perioadă aduce mișcări astrale importante, care pot schimba radical planurile multor nativi. Conjuncția dintre Venus și Jupiter în Rac favorizează câștigurile financiare, relațiile de familie și deciziile importante în dragoste, în timp ce influența lui Mercur și Saturn poate provoca întârzieri, blocaje și tensiuni în primele zile ale intervalului. Pentru unele zodii urmează promovări, bani în plus și noi începuturi, în timp ce altele vor fi nevoite să depășească obstacole înainte de a culege roadele eforturilor depuse.
Horoscop 8 – 12 iunie 2026
Berbec
Primele zile ale săptămânii sunt marcate de blocaje birocratice și probleme administrative, însă din a doua parte a intervalului apar soluții importante legate de casă și familie. Careul Mercur-Saturn aduce rigiditate în discuții și întârzieri, însă de joi conjuncția Venus-Jupiter în Rac favorizează sectorul locuinței și al sprijinului familial.
BANI: Luni și marți pot apărea întârzieri în acte, probleme tehnice la serviciu sau chiar o amendă legată de mașină. De joi apar vești excelente: se poate aproba o finanțare pentru un teren, o subvenție sau o sumă venită dintr-o asigurare mai veche ori din partea familiei.
DRAGOSTE: Relația este concentrată pe planurile pentru casă și viitor. Se discută despre mutare, mobilier sau investiții comune. Cei singuri pot cunoaște pe cineva prin intermediul rudelor sau al vecinilor, iar resentimentele din trecut dispar.
Taur
Săptămâna începe cu grijă pentru bani și negocieri dificile, însă finalul aduce succes în afaceri și contracte avantajoase. Venus și Jupiter favorizează comunicarea și deplasările scurte.
BANI: Primele zile pot aduce refuzuri sau negocieri blocate. De joi apare posibilitatea semnării unui contract important sau apar clienți noi prin recomandări, ceea ce poate aduce venituri consistente.
DRAGOSTE: Discuțiile cu partenerul devin mai clare spre finalul săptămânii și pot apărea planuri pentru o deplasare sau rezolvarea unor probleme familiale. Cei singuri pot întâlni o persoană într-un context administrativ sau profesional.
Gemeni
Săptămâna vine cu presiune la locul de muncă, dar și cu una dintre cele mai bune perioade financiare din ultimele luni. Conjuncția Venus-Jupiter favorizează câștigurile și stabilitatea materială.
BANI: Luni există tensiuni cu superiorii și multe rapoarte de finalizat, însă joi poate veni o majorare salarială importantă sau un contract foarte profitabil. De asemenea, pot fi decontate cheltuieli sau achitate datorii.
DRAGOSTE: Oboseala poate crea distanță în cuplu la începutul săptămânii, însă ulterior accentul cade pe stabilitate și siguranță. Cei singuri pot cunoaște o persoană stabilă financiar, interesată de o relație serioasă.
Rac
Este una dintre cele mai bune săptămâni ale anului pentru nativii Rac. Problemele birocratice din primele zile sunt înlocuite de oportunități importante de afirmare și dezvoltare personală.
BANI: Pot apărea corecturi administrative sau negocieri dificile, însă joi se poate primi o ofertă de coordonare a unui proiect important sau o colaborare extrem de avantajoasă. Se pot încasa și bani veniți din străinătate.
DRAGOSTE: Relațiile devin mai stabile și pot apărea planuri de căsătorie sau cumpărarea unei locuințe. Cei singuri au șansa unei întâlniri importante într-un cadru educațional sau profesional.
Leu
Săptămâna este dedicată rezolvării problemelor din umbră și reglării situației financiare. Sprijinul vine discret, din partea unor persoane influente.
BANI: După câteva blocaje financiare la începutul săptămânii, joi poate apărea sprijinul unui investitor sau aprobarea unui credit ori a unei despăgubiri importante.
DRAGOSTE: Relația se desfășoară departe de ochii lumii, iar cei singuri pot relua legătura cu cineva din trecut. Finalul săptămânii aduce liniște și clarificări.
Fecioară
După un început dificil la serviciu, apar oportunități importante prin intermediul prietenilor și al colaborărilor.
BANI: Un proiect colectiv poate primi finanțare, iar un partener de afaceri nou poate investi într-o idee profitabilă.
DRAGOSTE: Participarea la un eveniment social consolidează relația de cuplu. Cei singuri pot întâlni pe cineva cu interese profesionale comune.
Balanță
Cariera este în prim-plan, iar succesul profesional poate aduce promovări și câștiguri importante.
BANI: Joi poate veni o promovare, un contract important sau o funcție nouă, însoțită de bonusuri consistente.
DRAGOSTE: Reușitele profesionale aduc armonie în cuplu, iar cei singuri pot fi atrași de o persoană cu funcție importantă.
Scorpion
Problemele financiare și juridice încep să se rezolve, iar colaborările externe aduc câștiguri importante.
BANI: Se pot câștiga procese, contracte internaționale sau proiecte online foarte profitabile.
DRAGOSTE: Vacanțele și călătoriile apropie partenerii, iar cei singuri pot cunoaște o persoană în timpul unei deplasări sau la un curs.
Săgetător
Resursele comune și investițiile sunt favorizate în această săptămână. Problemele de la început se rezolvă rapid.
BANI: Se poate aproba un credit sau poate fi finalizat un partaj avantajos. Sprijinul familiei ajută la stingerea unor datorii.
DRAGOSTE: Relația devine mai profundă, iar discuțiile sincere aduc liniște și apropiere.
Citește și: Horoscop 7 iunie 2026. Blocajele se risipesc și oportunitățile apar din senin. Culegi în sfârșit roadele răbdării
Capricorn
Parteneriatele și contractele sunt avantajate, chiar dacă începutul săptămânii aduce multă muncă și disciplină.
BANI: O colaborare importantă poate aduce venituri consistente și stabilitate financiară.
DRAGOSTE: Relațiile serioase sunt favorizate, iar unii nativi pot face pași importanți spre logodnă sau mutarea împreună.
Vărsător
Munca și sănătatea sunt prioritare, iar eforturile depuse pot fi răsplătite financiar.
BANI: Poate apărea o ofertă de muncă mai bine plătită sau o funcție suplimentară care aduce venituri mai mari.
DRAGOSTE: O relație se poate consolida prin schimbarea stilului de viață, iar cei singuri pot întâlni pe cineva chiar la locul de muncă.
Pești
Este una dintre cele mai romantice săptămâni ale perioadei, cu multe oportunități în dragoste și în valorificarea talentelor personale.
BANI: Un hobby poate deveni sursă de venit, iar imaginea profesională atrage investitori sau colaborări profitabile.
DRAGOSTE: Relațiile existente se întăresc, iar cei singuri pot începe o poveste serioasă care pornește dintr-o simplă conversație.
![]()

VIDEO Scene revoltătoare într-un supermarket din România. O familie s-a filmat în timp ce mânca din produse și le punea la loc pe raft: „Vă arătăm cum se mănâncă pe gratis”

Franța caută români și oferă salarii de până la 20.000 de euro pe lună. Ce meserie este plătită cu sume uriașe și ce condiții trebuie îndeplinite

Nicușor Dan, mesaj pentru românii care merg pe litoral după ce o dronă a explodat în Portul Constanța: „Vor suplimenta echipajele care fac misiuni de recunoaștere a eventualelor pericole”

Nicușor Dan anunță o discuție cu Zelenski după ce o dronă maritimă ucraineană s-a autodetonat în Portul Constanța

VIDEO Radu Miruță îl contrazice indirect pe Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța ar fi trebuit observată de ANR și Poliția de Frontieră

ACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital

CRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei

O nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut

Accident grav pe autostrada Curtea de Argeș – Pitești, zona Noapteș

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

„Academia Infractorilor” PSD Argeș are un nou membru: Mihai Georgescu, alias „Primarul Armani” – Pesediștii au destupat șampania iar Mînzîna a felicitat justiția
O nouă undă de șoc și revoltă i-a cuprins pe argeșeni după ce justiția a dictat o nouă sentință cu...

Mihai Georgescu, fostul primar PSD de la Călinești condamnat la doi ani închisoare
Mihai Georgescu, fostul edil al comunei Călinești, a primit joi sentința finală din partea Curții de Apel Alba Iulia. Acesta...

Accident grav pe autostrada Curtea de Argeș – Pitești, zona Noapteș
Un grav accident rutier în care s-a produs în urmă cu puțin timp pe Autostrada A1, km 144, sensul Curtea...

Incident aviatic în Argeș: Un bărbat a ajuns la spital după ce s-a prăbușit cu motodeltaplanul în comuna Buzoiești
Un incident aviatic grav a avut loc astăzi în județul Argeș, unde un motodeltaplan a fost nevoit să efectueze o...
Curtea de Argeș

Lovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
Departamentul juridic al Primăriei Curtea de Argeș pare să traverseze o perioadă neagră, înregistrând eșec după eșec în sălile de...

CRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
Așa cum trustul nostru de presă anunța încă din iarnă, criza fără precedent a apei de la Curtea de Argeș...

CRIZA LOVEȘTE PUTERNIC ÎN ARGEȘ: Pe primele locuri la bugetari, dar cu șomaj mult peste media națională – 2500 mai puțini angajați față de anul trecut
Datele oficiale transmise recent de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă o realitate sumbră pentru economia județului Argeș. La data...

După 9 luni de ezitări și bani pierduti, OMD Regatul Argeșului a fost înființat oficial
Portalul web Regatul Argesului anunță că, după nouă luni de tergiversări, controverse și ezitări administrative, Organizația de Management al Destinației...

ACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
În cursul nopții de 01 spre 02 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați...
Mioveni

MINIVACANȚĂ DE POVESTE ÎN ARGEȘ: Maraton de evenimente, tradiții și distracție pentru toate vârstele de Rusalii și Ziua Copilului
udețul Arges se transformă în acest weekend prelungit într-un adevărat hub al distracției, culturii și tradițiilor. Suprapunerea sărbătorii creștine de...

S-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
Lovitură totală pentru transportatorii de persoane din județ care s-au obișnuit să sară peste curse, să ignore programul sau să...

Cresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
Strigător la cer! În timp ce argeșenii cară apă cu bidoanele de la supermarket din cauza bacteriilor fecale de la...

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...
Câmpulung

Polițist din Argeș, arestat de DNA pentru trafic de infuență – Pentru ce a cerut 12.000 de euro
Un cunoscut poliţist din Câmpulung, judeţul Argeş, preşedintele filialei judeţene a unui sindicat al poliţiştilor, a fost arestat preventiv într-un...

Argeșean din Lerești prins de Poliție că a depășit ilegal cota de transport lemne
Schema transporturilor de material lemnos „pe persoană fizică” a fost demascată de oamenii legii. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine...

Tupeul martalogilor PSD n-are limite: Tac in timp ce drumurile din Arges crapă – DJ 738 a ajuns o ruletă rusească pentru șoferi nici doi ani de la „modernizare”
Strigător la cer! Au trecut deja trei zile de când puțina presă obiectivă din județ, inclusiv noi, a tras un...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniPerformanță remarcabilă pentru două eleve din Curtea de Argeș: Au creat „Blue”, o aplicație cu inteligență artificială dedicată sănătății mintale a adolescenților
ACTUALacum o săptămânăS-A DECIS! Sfârșitul „curselor-fantomă” în Argeș: Toate microbuzele județene vor fi dotate cu GPS și monitorizate în timp real
ACTUALacum o săptămânăUn seminarist din Curtea de Argeș a cucerit Piteștiul! Locul I cu 7 victorii din 7 partide la Open-ului Internațional de Șah
ACTUALacum 2 săptămâniCresc salariile primarilor și șefilor de Consilii Județene! Vezi câți bani vor încasa din 2027 Ion Mînzînă și edilii din Argeș în timp ce județul crapă!
ACTUALacum 4 zileACCIDENT MORTAL LA MUȘĂTEȘTI – O femeie din Albești a murit pe loc iar o alta a ajuns la spital
ACTUALacum 3 zileCRIZA APEI CURTEA DE ARGEȘ! Directoarea Aquaterm îi vrea vrea la pușcărie pe consilierii Ion Șerban și Daniel Petrescu – Le-a făcut plângere penală pentru că au mers la stația de tratare a apei
ACTUALacum 5 zileO nouă atracție majoră în Argeș: La Domnești s-a deschis cel mai mare parc de agrement din județ, dotat cu Alpine Coaster
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO Mănăstirea Comana a găzduit Conferința Națională „Teologie, Istorie, Arhivistică, Biblioteconomie”









Ultimele Comentarii