Stai conectat...

ACTUAL

Un viceprimar din Dâmbovița este cercetat penal după ce ar fi castrat trei țapi fără anestezie. Ar fi profesat ilegal ca veterinar ani de zile

Publicat

la

Viceprimarul comunei Lucieni din Dâmbovița, Emil Cornel Băjenaru, în vârstă de 54 de ani, este cercetat penal după ce ar fi castrat fără anestezie trei țapi care aparțineau unei femei.

Ancheta polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor, coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a început după incidentul ce a avut loc pe 27 septembrie 2026.

Potrivit surselor judiciare citate de News.ro, viceprimarul ar fi recurs la această intervenție după ce animalele femeii ar fi intrat pe proprietatea sa.

Citește și : O femeie a fost împușcată mortal cu o armă de vânătoare. Un tânăr a confundat-o cu un animal sălbatic şi a împuşcat-o în gât

„Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, la data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 19:00, în timp ce se afla în comuna Lucieni, ar fi efectuat, fără drept, trei intervenţii chirurgicale de castrare a trei exemplare de caprine, masculi, aparţinând unei femei, fără consimţământul acesteia, şi provocând animalelor suferinţe fizice intense, întrucât intervenţiile au fost efectuate fără anestezie”, au transmis, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

În urma verificărilor, polițiștii ar fi constatat că bărbatul era cunoscut în comună drept medic veterinar, deși nu avea studii în domeniu. Acesta ar fi lucrat în urmă cu mai mulți ani ca ajutor al medicului veterinar din sat.

Anchetatorii susțin că, între 2023 și iulie 2026, viceprimarul ar fi desfășurat în mod repetat activități specifice profesiei, inclusiv vaccinarea câinilor, administrarea unui tratament injectabil unui bovin și completarea carnetelor de sănătate ale animalelor.

Citește și : Incendiu la Aeroportul Otopeni. O femeie a pus foc intenționat într-o toaletă

„În perioada 2023 – iulie 2026, bărbatul ar fi efectuat, în mod repetat, intervenţii specifice activităţilor medical-veterinare, constând în administrarea a 11 vaccinuri unui număr de 5 exemplare canine, efectuarea unui tratament injectabil unui exemplar bovin, precum şi completarea şi semnarea carnetelor de sănătate ale animalelor, fără a deţine studii de specialitate şi fără a avea dreptul legal de a exercita astfel de activităţi”, se arată în documentele anchetatorilor.

Emil Cornel Băjenaru a fost pus sub acuzare pentru schingiuirea animalelor și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Acesta a fost reținut miercuri pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 58 de zile.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia

Publicat

la

Autor

Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să acrediteze ideea unei „întâlniri cruciale” între președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și premierul României, Luca Niculescu, având ca principal subiect situația Uzinei Dacia. Realitatea din spatele știrilor presei pupincuriste și poetărior PSD de pe rețelele de socializare este însă cu totul alta: o operațiune de marketing politic ieftin și o manipulare penibilă bazată pe o fotografie făcută în grabă și pe specularea unui subiect extrem de sensibil pentru comunitatea locală argeșeană.

Realitatea de la Palatul Victoria: O ședință generală a UNCJR, nu o întâlnire ce s-a dorit a fi percepută drept privată

Potrivit datelor oficiale și clarificărilor oferite de reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), pe agenda premierului Luca Niculescu nu a figurat nicio întâlnire punctuală sau bilaterală cu Ion Mînzînă pe tema uzinei de la Mioveni.

„NU, nu au fost întâlniri punctuale cu fiecare președinte de Consiliu Județean. A fost vorba despre o întâlnire solicitată de UNCJR cu premierul Luca Niculescu. Acesta a acceptat și a primit delegația UNCJR, cu care a avut o întâlnire de aproximativ 70 de minute pentru identificarea unor soluții la problemele financiare cu care se confruntă consiliile județene”, au declarat pentru ziarul nostru reprezentanții al UNCJR.

La această reuniune au participat peste 20 de președinți de consilii județene, delegația fiind condusă de Alfred Simonis, președintele UNCJR și al Consiliului Județean Timiș. Discuțiile principale au vizat echilibrarea bugetelor locale, finanțarea serviciilor sociale, susținerea investițiilor, reducerea arieratelor și finalizarea proiectelor PNRR până la termenul-limită de 31 decembrie 2026. Niciun moment nu a existat pe ordinea de zi un punct dedicat exclusiv uzinei Dacia, iar instituția națională nu a pomenit nimic despre acest subiect în comunicările sale oficiale.

Comparația care îl demască pe Mînzînă: Transparența de la Vâlcea vs. Manipularea de Argeș

Că foamea de voturi și de imagine a PSD Argeș a atins cote înalte o dovedește comparația directă cu un alt lider social-democrat prezent la aceeași masă. Șeful CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a ales calea transparenței față de alegătorii săi, NU a manipulării asemeni lui Ion Mînzînă: a explicat clar că a fost vorba despre o întâlnire oficială a UNCJR, a publicat un video cu intervenția sa concretă privind alocarea de urgență a 40 de milioane de lei pentru CET Govora și nu a încercat să își atribuie merite exclusive printr-o poză scoasă din context.

În contrast, Ion Mînzînă a lansat în spațiul public un mesaj menit să inducă în eroare:

„M-am întâlnit astăzi cu premierul României, Luca Niculescu, iar principalul subiect al discuției a fost situația Uzinei Dacia…”, a scris șeful CJ Argeș, profitând electoral de pe urma unei perioade dificile prin care trece uzina de la Mioveni.

Argeșenii, tratați din nou ca o masă de manevră

Folosirea unui subiect vital pentru economia județului – precum viitorul Dacia Mioveni – doar pentru a construi o fațadă de lider providențial pe rețelele de socializare arată disperarea politică a conducerii CJ Argeș. În loc de transparență și asumare reală, cetățenii primesc iluzii ambalate în poze de palat și retorică de campanie. Din păcate. si cu sprijinul presei pupincuriste, argeșenii sunt manipulați de foamea politică a liderului Ion Minzînă, același care, pentru a da bine in fața argeșenilor, a luat din banii lor 2000 euro pentru a-și cumpăra o diplomă și in premiu de… cel mai perfect om din Argeș.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Încă un caz oribil de femicid în România. O femeie de 51 de ani, din Dolj, a fost ucisă în bătaie de concubin. Bărbatul a dormit lângă trupul neînsufleţit al victimei

Publicat

la

Autor

Cei doi aveau o relație de aproximativ zece ani, iar vecinii susțin că între ei existaseră anterior numeroase conflicte violente. Ultima agresiune s-ar fi produs în timp ce bărbatul se afla sub influența alcoolului. Descoperirea a fost făcută în dimineața următoare, când o vecină a venit să o caute pe femeie și a aflat de la concubinul acesteia că murise în cursul nopții.

Un localnic a relatat cum a fost descoperită tragedia, în dialog cu reporterul ProTV.

Localnic: „Nu răspundea și a ieșit el afară și a zis: «Băi, e moartă de aseară». Asta a spus.”

Reporter: Și a stat cu ea moartă acolo?

Localnic: Păi a stat cu ea moartă acolo, da.”

Primarul comunei Carpen, Ștefan Vasilcă, a prezentat împrejurările în care comunitatea a aflat despre deces.

„Dimineața s-a dat alarma. Inov a venit și a zis: «Gina, numai că e moartă, nu mai poate să vină să ducă pâine».”

Vecinii au solicitat intervenția autorităților, însă femeia nu mai putea fi salvată. Polițiștii au stabilit că victima prezenta leziuni provocate de lovituri repetate.

Citeşte şi: Cristian Boureanu, declarații după confiscarea sumei de 1,4 milioane de lire sterline: ”O ciorbă care s-a stricat încă din septembrie”

„Femeia ar fi fost lovită în mod repetat cu pumnii și picioarele în zona feței, toracelui și abdomenului de către concubinul său, un bărbat de 50 de ani, acțiune care a condus la decesul acesteia”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Vecinii susțin că femeia fusese agresată și anterior

Mai mulți locuitori ai comunei afirmă că victima ar fi fost supusă violențelor domestice în repetate rânduri, inclusiv unor agresiuni grave.

„A mai bătut-o în situații grele, a băgat și cuțitul în ea, dar a trăit, a avut zile”, a povestit un localnic.

„O bătea din orice, dacă o vedea că gustă și ea un pahar de bere, o pălea: «De ce bei și ce faci?»”, a declarat un alt vecin.

Potrivit informațiilor prezentate, femeia nu depusese anterior plângeri la poliție și nu solicitase emiterea unui ordin de protecție împotriva concubinului.

Bărbatul se află în arest preventiv, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs crima.

Victimele violenței domestice pot solicita gratuit sprijin și îndrumare la numărul național 0800 500 333. În situațiile de pericol imediat, trebuie apelat numărul de urgență 112.

Citeşte şi: Un viceprimar din Dâmbovița este cercetat penal după ce ar fi castrat trei țapi fără anestezie. Ar fi profesat ilegal ca veterinar ani de zile

Loading

Citește tot

ACTUAL

EXCLUSIV Acțiune de manual tipic sovietică la Carfil? Directorul Mircea Tanțău: ‘Exact!’

Publicat

la

Autor

Acțiune de manual tipic sovietică la Carfil? Directorul Mircea Tanțău: „Exact! Intimidare, crearea unei stări de panică”.

Reporterul STIRIPESURSE.RO, Eugen Dinu, a discutat cu Mircea Tanțău, directorul Carfil, despre incidentul de pe platforma industrială Carfil, din Brașov.

Serviciul Român de Informații a vorbit despre un sabotaj la adresa Carfil, orchestrat de serviciile secrete ale Federației Ruse.

În condițiile în care de incendiu au fost afectate câteva firme de pe platforma industrială Carfil, am vrut să înțelegem în ce măsură a vizat operațiunea a vizat fabrica propriu-zisă.

Întrebat de reporterul STIRIPESURSE.RO dacă vorbim despre o acțiune de manual tipic sovietică, directorul Mircea Tanțău ne-a confirmat.

Directorul Carfil: „Locul incidentului a fost departe de unde avem noi locate secțiile de producție”

Mircea Tanțău a explicat, pentru STIRIPESURSE.RO, că activitatea Carfil nu a fost afectată în niciun fel, focul fiind pus depare de fabrică.

„În niciun fel (n.r. – nu a fost afectată activitatea Carfil). Locul incidentului a fost departe de unde avem noi locate secțiile de producție.

Pe platforma Carfil, care are peste 10 hectare, sunt foarte multe societăți cu tot felul de activități – producție, depozite ș.a.m.d. Ca să vă imaginați, este ca și un cartier în care sunt patru rânduri de clădiri despărțite prin străzi.

Deci, noi suntem al patrulea rând de unde s-a întâmplat incidentul, două-trei sute de metri în linie dreaptă. Între noi și unde a fost incidentul mai sunt trei rânduri de clădiri”, a explicat, pentru STIRIPESURSE.RO, directorul Carfil.

L-am întrebat pe Mircea Tanțău dacă la Carfil Brașov sunt realizate, printre altele, și drone.

Directorul Carfil ne-a explicat că la Brașov sunt produse doar componentele metalice. Asamblarea, în schimb, nu se face acolo.

„Noi acolo producem doar componentele metalice, pentru produsele Carfil, care includ și drone. Tot ce înseamnă asamblare nu se face în orașul Brașov”, ne-a declarat Mircea Tanțău.

Conducerea Carfil, avertizată încă din primăvară că ar urma să fie ținta unui act de sabotaj

„Am luat măsuri imediat după ce ni s-a atras atenția să avem grijă ce facem, să întărim paza și vigilența, pentru că suntem pe lista posibilelor victime ale sabotorilor. Nu ni s-a spus și originea, dar toată lumea știe.

Bineînțeles că noi am luat măsuri imediat, după ce am fost informați în primăvară. Am crescut vigilența, le-am făcut oamenilor instructajul, am întărit securitatea cu controale și verificări permanente.

Orice persoană care este văzută în proximitatea pavilionului administrativ al Carfilului este imediat depistată, îndepărtată din zonă, pentru că e proprietate privată”, ne-a mai spus Mircea Tanțău.

Acțiune de manual tipic sovietică la Carfil? Directorul Mircea Tanțău: ‘Exact! Intimidare, crearea unei stări de panică’

Mircea Tanțău consideră că operațiunea de la Carfil a fost una de intimidare.

„Părerea mea personală și am mai spus-o și în alte ocazii este că au știut exact ce fac, că nu sunt facilități de producție militară, dar au vrut să intimideze, au vrut să inducă o stare de teamă, de panică.

A fost o acțiune de intimidare. Gândiți-vă că sunt sabotori profesioniști, nu sunt luați de pe stradă. Ei știau exact locația unde au pus incendiul, a cui e.

Altfel, înseamnă că au fost total neprofesioniști”, a precizat, pentru STIRIPESURSE.RO, Tanțău.

Întrebat dacă vorbim de o acțiune de manual tipic sovietică la Carfil, Mircea Tanțău ne-a confirmat: „Exact! Intimidare, crearea unei stări de panică, oamenii să se mai gândească dacă vor să mai lucreze în industria de apărare”.

După cum ne-a declarat directorul Carfil, pe platforma industrială cu același nume „sunt foarte multe societăți cu tot felul de activități – producție, depozite ș.a.m.d.”.

Suspecții au fost prinși

Doi bieloruși și un ucrainean sunt suspectați că au provocat incendiul de la parcul industrial Carfil, situat în Brașov.

Bielorușii au fost prinși în Germania, iar ucraineanul a fost „săltat” în Polonia.

SRI, „în cooperare cu parteneri interni și externi, a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului din 14 septembrie 2026, din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM”.

„În legătură cu activitatea acestora sunt în desfășurare proceduri judiciare, în România și în cooperare cu autorități din mai multe state europene.

Datele obținute până în prezent arată că misiunile rețelei nu se limitau la România.

Coordonatorii din Federația Rusă îi atribuiseră o serie extinsă de ținte din regiune: facilități de producție de armament, de stat și private, precum și alte obiective de interes militar și industrial”, a informat Serviciul Român de Informații.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Prăjitură de casă cu alune si cremă caramel 

Publicat

la

Autor

Prăjitură de casă cu alune si cremă caramel. Mod de preparare

Pentru blat, separi albusurile de galbenusuri si le bati spuma tare. Adaugi zaharul treptat si bati pana se topeste. Adaugi nuca macinata amestecata cu faina si cu praful de copt, amestecand usor cu o lingura de lemn.

Intinzi bezeaua in tava tapetata cu hartie de copt si o introduci in cuptor preincalzit la 180 de grade, pentru aproximativ 20-25 minute. Cand blatul e usor rumenit il scoti si il lasi sa se raceasca pe un gratar.
Pentru glazura 1 topesti pe baie de aburi 200 g ciocolata alba cu 2 linguri ulei, amestecand bine si torni compozitia peste blatul racit si o intinzi. Dai la rece pana se intareste ciocolata total.
Intre timp pregatesti crema: intr-o craticioara caramelizezi cele 10 linguri de zahar la foc mic. Cand zaharul e topit complet, adaugi untul si amesteci bine. Lasi sa fiarba la foc mic, pana cand untul se amesteca cu zaharul topit.

Citește și: Cum prepari adevărata Bougatsa chiar la tine în bucătărie. Rețeta pas cu pas a celei mai iubite plăcinte din Grecia

Amesteci galbenusurile cu cele 2 linguri de zahar si le adaugi la crema de caramel impreuna cu alunele prajite. Amesteci continuu si lasi sa fiarba pana cand crema incepe sa se ingroase. Dai la frigider pana cand crema e complet racita apoi o intinzi peste blat. (daca crema nu e rece, va topi glazura alba)
Dai la rece prajitura. Cand s-a intarit crema, faci glazura 2: topesti ciocolata neagra cu 2 linguri de ulei pe baie de aburi si o intinzi peste crema de caramel.

Pofta buna!

Ingredientele si cantitatile le gasesti aici

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cristian Boureanu, declarații după confiscarea sumei de 1,4 milioane de lire sterline: ”O ciorbă care s-a stricat încă din septembrie”

Publicat

la

Autor

Cristian Boureanu a venit cu o reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline, explicând că el avea 50.000 de euro, restul sumei provenind de la o societate britanică. Reacția acestuia vine în contextul recuperării a peste 1,4 milioane de lire sterline, potrivit anunțului făcut de Ministerul Justiției în august 2026. Procedura a fost derulată la solicitarea României, în legătură cu hotărârea din dosarul de corupție privind reabilitarea căii ferate București–Constanța.

Citește și: Răsturnare de situație în dosarul de agresiune sexuală al lui Cristian Boureanu! ”Să vedem ce rezultat va fi”

Boureanu a vorbit despre această situație, evitând însă să intre în detalii. Fostul parlamentar a punctat diferența între suma despre care se susține că a fost confiscată de la el și banii recuperați de la societatea britanică.

„Banii nu au fost confiscați de la mine decât în cuantum de aproximativ 50.000 de euro, restul au fost confiscați de la o societate britanică. Nu mai am nimic de comentat”, a declarat Cristian Boureanu.

„Este o ciorbă care s-a stricat încă din septembrie”, a mai spus el.

Citește și: Ce relație are Cristian Boureanu cu fratele său după scandalul monstru din trecut: „M-am rugat mai mult să îl pot ierta decât m-am rugat să fiu liber”

Pe data de 14 august 2026, Ministerul Justiției a anunțat că fusese informat de autoritățile britanice despre confiscarea a 1.415.794 de lire sterline de la Cristian Alexandru Boureanu. Comunicarea instituțională a prezentat măsura ca rezultat al unei cereri de executare transmise din România. Poziția exprimată ulterior de fostul deputat diferă în privința provenienței banilor: el susține că numai aproximativ 50.000 de euro au fost luați de la el, notează Bugetul. Declarația sa și anunțul autorităților trebuie, astfel, păstrate distinct, fără ca una să fie prezentată drept confirmarea celeilalte.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Când se aprind luminițele de Crăciun în București. Primăria Capitalei: „Vom avea plase, șiruri de lumini, țurțuri strălucitori și globuri gigant”

Publicat

la

Autor

Primăria Capitalei anunţă, într-o postare pe Facebook, că a început montarea luminiţelor de sărbători pe principalele artere ale oraşului. Nu mai puțin de 6 milioane de luminițe vor bucura ochii și sufletele bucureștenilor în această iarnă.

Când se aprind luminițele de Crăciun în București

Acestea vor fi aprinse pe 27 noiembrie, atunci când se vor deschide și porțile Târgului de Crăciun. Luminițile vor fi stinse abia după Sfântul Ion, în timp de Târgul de Crăciun se va închide mult mai devreme, pe 27 decembrie.

Municipalitatea anunță că primele luminițe au fost deja instalate în noaptea de 28 spre 29 octombrie pe Bd. Lascăr Catargiu și Șos. Kiseleff.

Citeste si Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa în 2026. Craiova, pe locul 1 în preferințele turiștilor din aproape 180 de țări din întreaga lume

„6 milioane de luminițe vor împodobi, în această #iarnă, principalele bulevarde ale Capitalei!

Compania Municipala Iluminat Public Bucuresti a început, de luni seara, să monteze instalațiile pe care le deține deja în depozite. Vom avea plase, șiruri de lumini, țurțuri strălucitori și globuri gigant, de 80 cm diametru.

Echipele de muncitori lucrează la montarea lor pe timpul nopții, ca să nu încurce traficul.

În primele două nopți au acționat pe Bd. Lascăr Catargiu și Șos. Kiseleff. Continuă, în noaptea aceasta, pe Șos Kiseleff.

Urmează, etapizat, următoarele bulevarde și piețe: Șos. Aviatorilor, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Magheru, Bd. I.C. Brătianu, Piața Romană și Piața Constituției.

Feeria va începe în seara de 27 noiembrie, când deschidem Târgul de #Crăciun din Piața Constituției. Și va dura până în ianuarie, după Sf. Ion„, anunță primăria Capitalei într-o postare.

Ce vom putea vedea la Târgul de Crăciun din Capitală

Anul acesta, la Târgul de Crăciun din București vor fi amenajate 133 de căsuțe din lemn pentru comercianți, cu produse artizanale, decorațiuni, cadouri și preparate specifice sărbătorilor de iarnă.

Citeste si Crăciun la munte, de la 1050 lei de persoană la un sejur premium de 6.000 lei. Cât costă vacanța în Brașov, Sinaia sau Azuga în 2026

Bradul va avea un sistem de iluminat digital, iar amenajarea va include tuneluri luminoase și elemente decorative pentru fotografii. Copiii vor putea descoperi un spațiu tematic dedicat lui Moș Crăciun, completat de un decor special cu sanie sau mașină decorativă.

Nici în acest an nu va lipsi roata panoramică.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 2 zile

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!

Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie,...

ACTUALacum 2 zile

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA

Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...

ACTUALacum 2 zile

Fără șefii județului alături, ministrul PSD al Transporturilor a venit în Argeș să anunțe deschiderea Lotului 4 Sibiu-Pitești

Noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii din Guvernul PSD, Ștefan Ovidiu Popa, a efectuat marți, 27 octombrie, o vizită de...

ACTUALacum 3 zile

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”

Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...

ACTUALacum 3 zile

REGATUL ARGEȘULUI : Sărbători ieftinite de disperare! Hotelierii au înghețat prețurile pe Transfăgărășan, striviți de scumpiri și de nepăsarea autorităților: TURISMUL DE IARNĂ A FOST UCIS

O analiză de specialitate realizată de portalul de știri Regatul Argeșului scoate la iveală o realitate ieșită din comun pentru...

Advertisement

Câmpulung

În Trend