DIVERSE
CTP, despre promisiunile PSD-ului revenit la guvernare: ”Umbră de rață pe miros de varză”. Ce spune despre Călin Georgescu păstrat în arest
Publicat
acum 23 de minutela
Autor
Ziarul PROFIT

CTP rămâne un critic al PSD, afirmând despre cel mai mare partid din România că ”promite umbră de rață pe miros de varză” odată cu revenirea la guvernare.
În opinia publicistului, PSD face acum ” exact ce a știut să facă mai bine dintotdeauna, și la putere și în opoziție”.
Convins de acest lucru, CTP mai are o singură nelămurire: ”până unde va merge Alexandru Nazare în a ține piept ticăloșiei sterpe a PSD”.
”Umbră de rață pe miros de varză
• PSD face exact ce a știut să facă mai bine dintotdeauna, și la putere și în opoziție, promite umbră de rață pe miros de varză. Că umbra nu e nicăieri, Grindeanu zice că este din pricina lipsei luminii, pe care vrea s-o facă, chiar și cu prețul actual al electricității. Iar mirosul de varză, bine tras pe nas, experții PSD au demonstrat că ține de foame. Interesant până unde va merge Alexandru Nazare în a ține piept ticăloșiei sterpe a PSD”, a scris Cristian Tudor Popescu, pe Facebook.
În aceeași postare, CTP salută faptul că idolul suveraniștilor, Călin Georgescu, rămâne în arest datorită deciziei luate miercuri de Curtea de Apel București.
Publicistul consideră că Justiția face acum, în cazul lui Georgescu, ”ce n-a făcut luni și luni de zile pentru infracțiuni cu mult mai grave”.
CTP face referire și în acest context la PSD, care, crede el, ar fi ”dat verde să fie căpăcit” fostul candidat la prezidențiale:
”Faptul că Dumnezeilă rămâne în pușcărie nu mă bucură. Justițilia face acum cu el ce n-a făcut luni și luni de zile pentru infracțiuni cu mult mai grave. Acum însă, că Simion și l-a pus la rever, PSD a dat verde să fie căpăcit”.
![]()
Poate îți place și...

Cristi Borcea a ajuns din nou în faţa instanţei. Ce se întâmplă cu dosarul fostei parcări de lângă Plaja Modern

Cât te costă să construiești o casă. O româncă a publicat lista cheltuielilor suportate pentru a ridica o locuință

Scandal la Asia Express. Antena 1, acuzată de telespectatori că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă: „”
DIVERSE
Cristi Borcea a ajuns din nou în faţa instanţei. Ce se întâmplă cu dosarul fostei parcări de lângă Plaja Modern
Publicat
acum 12 minutela
29 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Alături de Cristi Borcea, în acest dosar sunt implicate mai multe persoane, printre care se numără și fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. Litigiul vizează recuperarea cheltuielilor suportate de administrația locală pentru demolarea unei platforme din beton armat aferente fostei parcări.
În primă instanță, Judecătoria Constanța a admis acțiunea formulată de Primăria Constanța pentru recuperarea costurilor aferente desființării fostei parcări de lângă Plaja Modern. Cererea a vizat persoanele implicate în dosarul retrocedărilor din Portul Tomis. Prin hotărârea pronunțată la 25 februarie 2026, magistrații au respins excepția prescripției dreptului la acțiune și au decis ca pârâții să achite în solidar suma de 77.860,76 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de demolare.
„Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți, ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de reclamantul x, în contradictoriu cu pârâții x, x și x, prin lichidator judiciar. Obligă pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 77.860,76 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de desființare pe cale administrativă a platformei de beton armat. Obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1050 lei, reprezentând onorariu curator special și suma de 1800 lei, reprezentând onorariu avocațial. Respinge capătul de cerere formulat de pârâtul B. C. referitor la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în hotărârea din 25 februarie 2026.
De asemenea, instanța a stabilit plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 1.050 de lei pentru onorariul curatorului special și de 1.800 de lei pentru onorariul avocațial. Totodată, a fost respinsă solicitarea lui Cristi Borcea privind recuperarea propriilor cheltuieli de judecată. Hotărârea putea fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Nemulțumit de decizia primei instanțe, Cristi Borcea a contestat soluția, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Constanța. Deocamdată, verdictul definitiv nu a fost pronunțat. La termenul din 27 octombrie 2026, judecătorii au decis amânarea cauzei. Următoarea înfățișare a fost stabilită pentru 13 ianuarie 2027.
![]()
DIVERSE
Cât te costă să construiești o casă. O româncă a publicat lista cheltuielilor suportate pentru a ridica o locuință
Publicat
acum 16 minutela
29 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Alexandra Drăgan, o prezență cunoscută pe rețelele sociale, a împărtășit o listă detaliată a sumelor plătite pe parcursul construcției noii sale locuințe.
Potrivit postării sale, costurile pot ajunge la aproape 130.000 de euro, fără finisaje. Suma trebuie privită în contextul lucrărilor efectuate și al cheltuielilor enumerate de influenceriță, nu ca un preț standard pentru construirea unei case în România.
Lista cuprinde cheltuieli pentru documentația tehnică, avize, pregătirea terenului, fundație, materiale și manoperă. Printre primele cheltuieli s-au numărat delimitarea terenului, proiectarea și obținerea avizelor. Ulterior, bugetul a fost completat de costurile pentru excavarea fundației, beton, fier. polistiren, hidroizolație și alte materiale necesare lucrărilor.
Cheltuieli pentru proiectare și avize:
- Delimitarea terenului, realizată de topometrist: 200 de lei;
- Prima tranșă pentru proiectant: 19.589 de lei;
- Avize pentru proiect: 1.000 de lei;
- Aviz pentru construcție: 1.994 de lei;
- Aviz de începere a lucrărilor: 2.149 de lei;
- Prima tranșă pentru dirigintele de șantier: 1.300 de lei;
- Prima tranșă pentru inginerul RTE: 1.900 de lei;
- Taxă OCPI: 200 de lei;
- Emiterea ATR: 84 de lei.
La aceste sume s-au adăugat cheltuielile pentru trasarea axelor construcției, în valoare de 1.500 de lei, și pentru alimentarea cu energie electrică, estimată la 6.000 de lei.
Potrivit aceleiași liste, excavarea fundației a costat 3.000 de lei, iar betonul de egalizare, pentru o cantitate de 15 metri cubi, a ajuns la 8.137 de lei.
Alte cheltuieli:
- Fier, inclusiv manoperă, transport și factură: 26.743 de lei;
- Beton, pentru 27 de metri cubi: 6.030 de lei;
- Beton, pentru o cantitate de 120 de metri cubi, folosit inclusiv la placă: 58.000 de lei;
- Polistiren expandat pentru fundație: 16.371 de lei;
- Hidroizolație bituminoasă: 16.843 de lei;
- Membrană cu crampoane: 1.194 de lei;
- Plasă de Buzău: 5.943 de lei;
- Beton pentru placă: 13.715 lei.
Lista include și cheltuielu mai mici, dar necesare desfășurării lucrărilor, precum achiziția de cuie, sârmă, distanțieri, lemn pentru cofraje, folie de plastic și scânduri.
Influencerița a menționat o primă tranșă de 40.000 de lei pentru manoperă, urmată de alte plăți de 30.000 de lei și 40.000 de lei pentru constructor.
Pentru lucrările la stâlpi, grinzi, centuri și placă, costurile includ 31.292 de lei penru fier și 27.500 de lei pentru beton. De asemenea, lemnul folosit la cofrarea stâlpilor a costat 7.000 de lei, la care s-au adăugat alte materiale și consumabile.
La aceste cheltuieli suplimentare se adaugă transporturile și manipularea materialelor cu utilaje, închirierea unei macarale, folosirea unui vibrator pentru beton și achiziția de piertriș.
Bugetul include și servicii de design interior, pentru care au fost menționate două tranșe, de 6.921 și 10.381 de lei.
![]()
DIVERSE
Scandal la Asia Express. Antena 1, acuzată de telespectatori că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă: „”
Publicat
acum 21 de minutela
29 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

O nouă eliminare la Asia Epress. După o cursă infernală, presiune uriașă și probe dificile, echipa formată din Maurice Munteanu și Connie Preda a ajuns ultima la Irina Fodor. Din păcate, mătasea din criptex a fost de culoare roșie, iar cei doi au părăsit competiția.
Imediat după difuzarea cursei pentru Ultima Șansă, fanii au reacționat pe pagina oficială de Facebook Asia Express. O telespectatoare a adus acuzații grave producătorilor de la Antena 1, susținând că întreaga probă ar fi fost aranjată pentru a avantaja echipa formată din Mirela Vaida și Oana Tomoiagă.
Antena 1, în mijlocul unei controverse
„Vaida și Oana au fost avantajate de producție? În cursa pentru ultima șansă din seara aceasta am observat mai multe chestii ciudate.
1. La prima probă, echipa Vaida si Oana au numarat 21 de piese la statuie, celelalte 2 echipe 22. Cumva fetelor le-a dat la final rezultatul corect la ecuație, chiar și cu numărul greșit. (poate nu am înțeles eu bine asta cu numerale, deci până aici treacă-meargă, să zicem)
2. La făcutul genții, Vaida si Oana nu au pus fermoar la geantă și nu au fost penalizate (aici neclar dacă era sau nu obligatoriu adaugatul de fermoar, deci din nou, să zicem).
3. La cumpăratul jucăriilor nu au cumpărat un Lego cu panda, ci au luat un plus cu panda și un puzzle (?) și nu au fost penalizate (ei, aici chiar nu văd nicio scuză; așa puteau și Valerie cu Alex să ia un plus cu dinozaur și să nu se mai chinuie o ora milogindu-se în genunchi).
4. Nu ni s-a comunicat la ce diferențe de timp au ajuns echipele, deși de obicei se spunea.
Având în vedere că săptămâna trecuta Valerie si Alex au fost penalizați 30 minute pentru că nu au vorbit în chineza cu mașina, de ce același tratament nu a fost aplicat și echipei Vaida si Oana? Dacă ar fi ajuns la distanțe mari și penalizarea nu ar fi făcut diferența, de ce nu ni s-a spus asta? De ce nimeni nu a menționat nimic?
Sincer, mi s-a părut că producția le-a avantajat și a închis ochii pentru că ele ar fi ieșit pe ultimul loc dacă se aplicau penalizarile, având în vedere că pare că au ajuns destul de aproape unii de alții. Voi ce credeți?”, a fost mesajul transmis de către telespectatoare„, este mesajul publicat pe rețelele sociale.
![]()
DIVERSE
Ucraina, atac masiv pe teritoriul Rusiei, a lansat peste 600 de drone peste Moscova
Publicat
acum 29 de minutela
29 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT
Primarul Serghei Sobianin a declarat joi că peste 600 de drone au fost lansate către Moscova, în cea de-a doua zi a summitului Rusia-Africa, care se desfăşoară în capitala rusă.
„În intervalul 28 octombrie, ora 20:30 – 29 octombrie, ora 07:00, 613 drone au fost îndreptate spre regiunea Moscovei. Majoritatea au fost neutralizate de apărarea antiaeriană a Ministerului Apărării de la mare distanţă”, a precizat Sobianin pe contul său de Telegram, adăugând că alte 231 au fost distruse în timp ce se apropiau de Moscova, anunţă AFP.

Capitala găzduieşte de miercuri cel de-al treilea summit Rusia-Africa, la care au fost invitate delegaţii din 48 de ţări, dintre care 22 conduse de şefii lor de stat, potrivit Kremlinului.
Aceste atacuri au loc în contextul în care Moscova şi Kievul se pregătesc să relanseze în noiembrie, sub medierea Statelor Unite, negocierile de pace, la mai bine de patru ani şi jumătate de la începutul ofensivei ruseşti la scară largă în Ucraina.
În ultimele luni, cele două ţări au intensificat atacurile cu drone şi alte proiectile, provocând victime de ambele părţi. La jumătatea lunii septembrie, Ucraina a lansat aproximativ 1.600 de drone către regiunea Moscovei, cel mai mare atac de acest tip într-o singură zi de la începutul războiului, potrivit lui Sobianin.
![]()
ACTUAL
CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Publicat
acum 40 de minutela
29 octombrie 2026Autor
admin
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să acrediteze ideea unei „întâlniri cruciale” între președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și premierul României, Luca Niculescu, având ca principal subiect situația Uzinei Dacia. Realitatea din spatele știrilor presei pupincuriste și poetărior PSD de pe rețelele de socializare este însă cu totul alta: o operațiune de marketing politic ieftin și o manipulare penibilă bazată pe o fotografie făcută în grabă și pe specularea unui subiect extrem de sensibil pentru comunitatea locală argeșeană.
Realitatea de la Palatul Victoria: O ședință generală a UNCJR, nu o întâlnire ce s-a dorit a fi percepută drept privată
Potrivit datelor oficiale și clarificărilor oferite de reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), pe agenda premierului Luca Niculescu nu a figurat nicio întâlnire punctuală sau bilaterală cu Ion Mînzînă pe tema uzinei de la Mioveni.
„NU, nu au fost întâlniri punctuale cu fiecare președinte de Consiliu Județean. A fost vorba despre o întâlnire solicitată de UNCJR cu premierul Luca Niculescu. Acesta a acceptat și a primit delegația UNCJR, cu care a avut o întâlnire de aproximativ 70 de minute pentru identificarea unor soluții la problemele financiare cu care se confruntă consiliile județene”, au declarat pentru ziarul nostru reprezentanții al UNCJR.
La această reuniune au participat peste 20 de președinți de consilii județene, delegația fiind condusă de Alfred Simonis, președintele UNCJR și al Consiliului Județean Timiș. Discuțiile principale au vizat echilibrarea bugetelor locale, finanțarea serviciilor sociale, susținerea investițiilor, reducerea arieratelor și finalizarea proiectelor PNRR până la termenul-limită de 31 decembrie 2026. Niciun moment nu a existat pe ordinea de zi un punct dedicat exclusiv uzinei Dacia, iar instituția națională nu a pomenit nimic despre acest subiect în comunicările sale oficiale.
Comparația care îl demască pe Mînzînă: Transparența de la Vâlcea vs. Manipularea de Argeș
Că foamea de voturi și de imagine a PSD Argeș a atins cote înalte o dovedește comparația directă cu un alt lider social-democrat prezent la aceeași masă. Șeful CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a ales calea transparenței față de alegătorii săi, NU a manipulării asemeni lui Ion Mînzînă: a explicat clar că a fost vorba despre o întâlnire oficială a UNCJR, a publicat un video cu intervenția sa concretă privind alocarea de urgență a 40 de milioane de lei pentru CET Govora și nu a încercat să își atribuie merite exclusive printr-o poză scoasă din context.
În contrast, Ion Mînzînă a lansat în spațiul public un mesaj menit să inducă în eroare:
„M-am întâlnit astăzi cu premierul României, Luca Niculescu, iar principalul subiect al discuției a fost situația Uzinei Dacia…”, a scris șeful CJ Argeș, profitând electoral de pe urma unei perioade dificile prin care trece uzina de la Mioveni.
Argeșenii, tratați din nou ca o masă de manevră
Folosirea unui subiect vital pentru economia județului – precum viitorul Dacia Mioveni – doar pentru a construi o fațadă de lider providențial pe rețelele de socializare arată disperarea politică a conducerii CJ Argeș. În loc de transparență și asumare reală, cetățenii primesc iluzii ambalate în poze de palat și retorică de campanie. Din păcate. si cu sprijinul presei pupincuriste, argeșenii sunt manipulați de foamea politică a liderului Ion Minzînă, același care, pentru a da bine in fața argeșenilor, a luat din banii lor 2000 euro pentru a-și cumpăra o diplomă și in premiu de… cel mai perfect om din Argeș.
![]()
DIVERSE
Mihai Fifor, despre reforma administrativă: Nu putem decide viitorul unei localităţi exclusiv în funcţie de un prag de populaţie
Publicat
acum 2 orela
29 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mihai Fifor este de părere că reforma administrativă trebuie construită pe criterii obiective, şi anume viabilitate financiară, evoluţie demografică, acces la servicii, potenţial economic, particularităţi geografice şi coeziune comunitară.
„România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială profundă. Nu încape nicio îndoială. La aproape 37 de ani de la Revoluţie, continuăm să funcţionăm pe o organizare concepută în 1968, pentru o cu totul altă realitate istorică, demografică şi economică. Între timp, populaţia s-a redistribuit, oraşele s-au extins, numeroase comunităţi rurale s-au depopulat, iar societatea s-a transformat profund. Avem localităţi care abia îşi pot susţine aparatul administrativ şi altele care s-au dezvoltat mult dincolo de limitele lor teritoriale. Reforma este mai mult decât necesară şi, din păcate, de prea multă vreme amânată. Niciodată nu a fost momentul potrivit, niciodată nu am avut curajul politic de a rezolva această problemă structurală a statului român post-’89”, a scris Mihai Fifor, joi, pe Facebook.
În opinia acestuia, curajul politic nu înseamnă să iei decizii în grabă, ci să construieşti schimbări durabile, bine fundamentate şi înţelese de cei cărora li se adresează.
„Reforma administrativ-teritorială nu trebuie confundată cu simpla reducere a numărului de primării. Putem comasa zece comune şi să păstrăm aceleaşi probleme, doar la o scară mai mare. Reorganizarea poate aduce administraţii mai puternice, personal specializat şi resurse consolidate pentru investiţii. Dar drumurile rămân de întreţinut, şcolile şi dispensarele trebuie să funcţioneze, iar oamenii au în continuare nevoie de servicii publice accesibile. Mai mult, pentru cetăţean, reforma ridică întrebări foarte concrete: ce se întâmplă cu actele, cu documentele de proprietate, cu evidenţele fiscale? Unde îşi va rezolva problemele şi cât va avea de mers până la noua primărie? Sunt lucruri pe care statul trebuie să le anticipeze şi să le rezolve. Povara administrativă a reformei trebuie suportată de stat, nu transferată oamenilor. O comună poate dispărea din evidenţele administrative printr-o decizie politică. Problemele celor care trăiesc acolo nu dispar însă odată cu ea”, a subliniat Fifor.
![]()

Personal asiatic pentru fabrici și depozite: soluții de recrutare pentru companiile din România

Cristi Borcea a ajuns din nou în faţa instanţei. Ce se întâmplă cu dosarul fostei parcări de lângă Plaja Modern

Cât te costă să construiești o casă. O româncă a publicat lista cheltuielilor suportate pentru a ridica o locuință

Scandal la Asia Express. Antena 1, acuzată de telespectatori că a aranjat cursa pentru Ultima Șansă: „”

CTP, despre promisiunile PSD-ului revenit la guvernare: ”Umbră de rață pe miros de varză”. Ce spune despre Călin Georgescu păstrat în arest

BOMBĂ ÎN DOSARUL CORUPȚIE LA DGASPC Argeș| Fostul șef al DNA, Călin Nistor, și alți avocați de top, loviți de refuzurile magistraților! Amendă și avocat din oficiu pentru Tatiana Eftime

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”

Accident grav lângă Curtea de Argeş. Un container s-a desprins de pe platformă şi a lovit o maşină în mers

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

CE FACE FOAMEA POLITICĂ DIN ȘEFUL CJ ARGEȘ: Argeșenii, prostiți din nou cu o poză și o iluzie despre Uzina Dacia
Online-ul argeșean a fost inundat de ieri cu postări triumfaliste venite din partea PSD și a presei obediente, menite să...

GROAZĂ LA UN BAZIN DIN ARGEȘ: Un minor de 10 ani a rămas fără un deget după un incident șocant – POLIȚIA CERCETEAZĂ CAZUL
Un incident deosebit de grav a avut loc marți seară, 27 octombrie 2026, la un complex sportiv cunoscut din orașul...

Decizie șoc la Poienarii de Muscel: Păcănelele revin în comună – Ei sunt consilierii care au votat pentru jocurile de noroc
În pofida opoziției ferme manifestate de o parte a comunității și a consilierilor locali, legislativul din Poienarii de Muscel a...

ULTIMĂ ORĂ: Transfăgărășanul se închide din cauza vremii nefavorabile
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, începând cu ora 18:00, pe sectorul cuprins între...
Curtea de Argeș

Performanță de excepție la Școala „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș: Echipa de robotică s-a calificat la Faza Națională NextLab.tech!
Micii inventatori argeșeni cuceresc scena tehnologiei! Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș are motive întemeiate de mândrie,...

PSD vrea desființarea a 8 comune din Argeș – VEZI LISTA ACESTORA
Sute de primării din România s-ar putea închide definitiv în urma reformei administrativ-teritoriale pe care Partidul Social Democrat (PSD) intenționează...

Fără șefii județului alături, ministrul PSD al Transporturilor a venit în Argeș să anunțe deschiderea Lotului 4 Sibiu-Pitești
Noul ministru al Transporturilor și Infrastructurii din Guvernul PSD, Ștefan Ovidiu Popa, a efectuat marți, 27 octombrie, o vizită de...

AU MÂNCAT ȘI BĂUT POMANA PRIMARULUI ȘI N-AU MAI AJUNS LA LITURGHIE. Un preot din Argeș dă alarma după Focul lui Sumedru: „Ce folos are un foc care devine cenușă, dacă lipsiți de la Biserică?”
Sărbătoarea milenară a Focului lui Sumedru, păstrată cu sfințenie în satele din județul Argeș, a ajuns să fie deturnată de...

REGATUL ARGEȘULUI : Sărbători ieftinite de disperare! Hotelierii au înghețat prețurile pe Transfăgărășan, striviți de scumpiri și de nepăsarea autorităților: TURISMUL DE IARNĂ A FOST UCIS
O analiză de specialitate realizată de portalul de știri Regatul Argeșului scoate la iveală o realitate ieșită din comun pentru...
Mioveni

ARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT
Argeșenii semnalează o ruptură profundă față de partidele tradiționale. Cel mai recent sondaj de opinie realizat săptămâna trecută de casa...

Argeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!
Sătui de premii cumpărate din banii lor, sătui de halul in care a ajuns judetul, argeșenii au preluat inițiativa și...

CUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului
Prefectura Județului Argeș se pregătește pentru schimbări majore la nivelul conducerii. Atât prefectul susținut de USR, Sebastian Nedelcu, cât și...

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini...
Câmpulung

REGELE „SAMSARILOR” E DIN ARGEȘ! A vândut 75 de mașini de LUX fără un leu impozit! ANAF i-a tras linie: 1,1 MILIOANE de lei prejudiciu
rgeșul lovește din nou la capitolul „inventivitate fiscală”! Un „băiat deștept” din județ a reușit performanța incredibilă de a rula...

OFICIAL! Câți urși au fost împușcați în Argeș în ultimul an – VEZI DETALII
Numărul urșilor eliminați prin împușcare în județul Argeș atinge cifre record pentru ultimul an. Potrivit datelor oficiale centralizate și puse...

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăTRAGEDIE ÎN ACEASTĂ SEARĂ LA CURTEA DE ARGEȘ! Femeie lovită mortal de o mașină pe Str. Albești, lângă Kaufland!
ACTUALacum o săptămânăIncendiu la restaurantul By The Lake din Curtea de Argeș – Au fost prinși cei care au dat foc
ACTUALacum o săptămânăPrimăria Curtea de Argeș angajează polițist local: Nu se cer studii sau vechime!
ACTUALacum o săptămânăCUTREMUR POLITIC LA ARGEȘ! Prefectul și subprefectul părăsesc funcțiile: Demisii în lanț la vârful județului
ACTUALacum o săptămânăArgeșenii își aleg „Martalogul Anului 2026” – Luptă strânsă și schimbări în clasament! VOTEAZĂ AICI!
ACTUALacum o săptămânăARGEȘUL S-A SĂTURAT, arată ultimul sondaj! Prăbușire istorică pentru PSD și USR – Ion Mînzînă, DEMOLAT
ACTUALacum 2 săptămâniPitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
ACTUALacum o săptămânăBunica bătăușă din Argeș: A agresat doi elevi în curtea școlii pentru a-și răzbuna nepotul









Ultimele Comentarii