DIVERSE
Trapperul Ian își pune cenușă în cap după ce a urinat pe scenă: „Știu că-s idiot, am dat-o de gard, îmi pare rău de toată situația asta pe care am creat-o și față de copiii aia minori care erau acolo, față de mamele alea”
Publicat
acum 2 orela
Autor
Ziarul PROFIT

Ian susține că nu a intenționat să își bată joc nici de public, nici de cei implicați în organizarea concertului. Mai mult, a subliniat că în momentul respectiv nu s-a gândit deloc că în public erau și minori.
„Bun, a venit momentul să adresez și eu tot haosul ăsta, toată hărmălaia asta. Până acum n-am putut, am fost la poliție, cu control, predă pașaportul, avocați, un haos total. Vreau să fie clar o singură chestie. Nu am avut niciodată nicio intenție negativă față de oamenii de acolo, față de fanii mei, față de muncă altcuiva. Nu a fost niciodată în capul meu gândul ăsta hai să mă piș pe munca cuiva.
@doryppy♬ original sound – Andrei Doran
O secundă n-a fost treaba de așa ceva, Doamne ferește. Pur și simplu am acționat din impuls, nu m-am gândit că sunt minori acolo, pur și simplu nu mi-a venit în cap, publicul nostru nu prea mai e alcătuit din minori, am numărat acordurile parentale, au fost în jur de 300 de minori și pur și simplu nu mi-a venit în cap toată treaba asta. Nu m-am gândit, efectiv, știu că-s idiot, dar nu m-am gândit.
@doryppy♬ original sound – Andrei Doran
Adică e normal că îmi pare rău de toată situația asta pe care am creat-o și față de copiii aia minori care erau acolo, față de mamele alea, puii mei, față de echipa care a strâns după mine, față de colegii, artiștii care mai erau acolo, față de Edi, care nu vreau să sufere din cauza acțiunilor mele și să aibă cariera lui de suferit din cauza că am fost eu idiot.
Și încă o dată pe cale publică îmi cer scuze față de oamenii ăștia. Față de echipă mi-am cerut scuze și personal. Nu vreau să sufere cariera lui Edi sau cariera nimănui. Doamne ferește, sunt bărbat, îmi asum, și pe cale legală sufăr consecințe, și pe cale publică sufăr consecințe. Puii mei, am dat-o de gard, asta e, nu m-am gândit, data viitoare o să mă gândesc. Vă asigur că nu o să se mai întâmple niciodată chestia asta, adică asta să fie clar, mi-am învățat lecția!”, a anunțat Ian.
@doryppy♬ original sound – Andrei Doran
„Vreau să vorbesc și despre faptul că da, sunt oameni serioși în online, ale căror opinii sunt valide și n-am decât să le respect opiniile și au tot dreptul să fie supărați pe mine. Înțeleg total, dar în același timp au apărut super mulți lupi moraliști peste noapte cu care nu pot fi de acord și ale căror opinii pur și simplu nu pot să le respect pentru că e ipocrizie la mijloc. Nu pot.
Și ca încheiere, pentru comunitatea noastră și pentru fanii noștri, să știți că chiar vă mulțumim pentru ce ne-ați oferit și pentru faptul că sunteți aici mereu. Fără voi chiar nu eram aici cu siguranță. Ne-ați oferit super multe, vrem să continuăm ceea ce facem, de data asta și mai bine. Și ne gândim cum putem să vă dăm și noi înapoi. Vă pup!”, a mai spus trapperul.
![]()
Poate îți place și...

Trump, atac furibund la adresa „presei false” după controversa privind bombardarea Los Angeles și San Diego: „Acești oameni sunt niște degenerați”

Studiu: Aproape 300.000 de nepalezi, expuşi riscului unor viituri catastrofale

Înalta Curte, schimb de experiență cu judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru aplicarea unitară a jurisprudenței civile și penale
DIVERSE
Înalta Curte, schimb de experiență cu judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru aplicarea unitară a jurisprudenței civile și penale
Publicat
acum o orăla
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Vizita s-a înscris în preocuparea comună a celor două instituții pentru consolidarea dialogului jurisdicțional și dezvoltarea cooperării judiciare europene.
Programul vizitei a cuprins sesiuni de lucru cu domnul Koen LENAERTS, Președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și cu judecători și avocați generali ai Curții de Justiție și membri ai Tribunalului Uniunii Europene.
La activităţile desfăşurate au participat, de asemenea, doamna judecător Octavia SPINEANU-MATEI, Președintele Camerei a VIII-a a Curții de Justiție, domnul Ion GÂLEA, Președinte de Cameră al Tribunalului Uniunii Europene, și doamna Mirela STANCU, judecător al Tribunalului.
Sesiunile de lucru au oferit cadrul pentru un schimb de opinii asupra unor teme de actualitate pentru activitatea instanțelor naționale și europene, fiind abordate aspecte privind evoluții jurisprudențiale și aspecte de interes în materie civilă și penală, precum și rolul dialogului judiciar în interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene.
Discuțiile au vizat, între altele, importanța dialogului dintre judecători în contextul statului de drept și al valorilor Uniunii Europene, relația dintre curțile supreme naționale și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, precum și problematica protecției jurisdicționale efective și a dreptului la un proces echitabil.
Un moment distinct al vizitei l-a constituit participarea delegației Înaltei Curți la ședința Tribunalului Uniunii Europene în cauza T-848/25 – Glock/EUIPO, urmată de o întâlnire cu membrii Tribunalului. Această componentă a vizitei a oferit judecătorilor Înaltei Curţi posibilitatea de a observa în mod direct desfășurarea procedurilor în fața Tribunalului și de a aprofunda, prin dialogul ulterior, aspecte privind funcționarea și jurisprudența Tribunalului.
Schimbul de opinii desfășurat pe parcursul celor două zile a evidențiat importanța cooperării judiciare și a dialogului direct dintre instanţele naționale și jurisdicţiile Uniunii Europene, atât pentru schimbul de experiență și bune practici, cât și pentru aprofundarea înțelegerii reciproce a particularităților celor două niveluri jurisdicționale.
Cooperarea dintre instanțele naționale și jurisdicțiile Uniunii Europene constituie un element esențial al funcționării spațiului judiciar european. În acest context, dialogul constant, deschiderea și schimbul de experiență contribuie la consolidarea încrederii reciproce și la asigurarea unei aplicări coerente și efective a dreptului Uniunii.
Vizita a reprezentat, totodată, expresia atașamentului Înaltei Curţi față de valorile și principiile care fundamentează ordinea juridică europeană, între care statul de drept, independența justiției, respectarea drepturilor fundamentale și garantarea unei protecții jurisdicționale efective.
Înalta Curte de Casație și Justiție își reafirmă astfel angajamentul faţă de consolidarea cooperării judiciare europene și dezvoltarea dialogului instituțional susținut cu jurisdicțiile Uniunii Europene, în acord cu valorile și principiile comune ale ordinii juridice europene şi în beneficiul unei aplicări unitare a dreptului Uniunii.
Delegația Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost alcătuită din:
Adina Oana SURDU, Președintele Secției a II-a civile;
Cristina TRUȚESCU, judecător, Secția I civilă;
Adina Georgeta PONEA, judecător, Secția I civilă;
Ileana Ruxandra TIRICĂ, judecător, Secția I civilă;
Carmen Mihaela VOINESCU, judecător, Secția de contencios administrativ și fiscal;
Luminița CRIȘTIU-NINU, judecător, Secția penală;
Diana FLOREA BURGAZLI, judecător, Secția I civilă;
Ionel FLOREA, judecător, Secția de contencios administrativ și fiscal;
Ștefan Ioan LUCACIUC, judecător, Secția a II-a civilă;
Dorina ZECA, judecător, Secția I civilă;
Iulia CRAIU, judecător, Secția a II-a civilă;
Isabelle TOCAN, judecător, Secția penală;
Adriana NICOLAE, judecător, Secția a II-a civilă;
Sonia DEACONESCU, judecător, Secția penală.
![]()
DIVERSE
Noi negocieri pentru pace în Ucraina. Delegația lui Zelenski merge în SUA pentru discuții cu emisarii lui Trump
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ucraina trimite o nouă delegație la Washington, unde oficialii de la Kiev vor avea vineri și sâmbătă discuții cu Jared Kushner și Steve Witkoff, reprezentanții președintelui american Donald Trump implicați în eforturile de a pune capăt războiului cu Rusia, potrivit Reuters.
Președintele Volodimir Zelenski a confirmat că întâlnirile vor avea loc pe parcursul a două zile și a transmis că își dorește și participarea reprezentanților europeni la negocieri.
„Delegaţia ucraineană urmează să se întâlnească mâine în Statele Unite cu Jared Kushner şi Steve Witkoff. (…) Discuţiile ar trebui să dureze două zile”, a declarat Zelenski la o conferinţă de presă comună cu ministrul britanic de externe Ed Miliband, adăugând că „mizează de asemenea pe participarea unei echipe europene” la aceste discuţii, scrie AFP, conform Agerpres.
Din echipa trimisă de Kiev fac parte șeful de cabinet al lui Zelenski, Kirilo Budanov, fostul ministru al apărării Rustem Umerov, precum și David Arahamia și Serhii Kisliția.
Noua rundă de consultări vine după vizitele efectuate în septembrie de Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev. Cei doi s-au întâlnit atunci cu Vladimir Putin și ulterior cu Volodimir Zelenski, însă discuțiile nu au dus la reluarea negocierilor directe dintre Rusia și Ucraina și nici la un progres decisiv în privința unui acord de pace.
Una dintre principalele probleme rămâne chestiunea teritorială. Kievul respinge solicitările Moscovei privind cedarea unor teritorii, iar Volodimir Zelenski a susținut în repetate rânduri că problemele esențiale pot fi rezolvate doar printr-o întâlnire directă cu Vladimir Putin.
În paralel, președintele ucrainean încearcă să obțină un sprijin mai ferm din partea Washingtonului și solicită intensificarea presiunilor asupra Moscovei.
Anunțul privind deplasarea delegației ucrainene vine în aceeași zi în care secretarul de stat american Marco Rubio a descris situația negocierilor drept un „impas periculos”.
Rubio a spus că administrația Trump va continua să încerce să obțină un acord, dar că Statele Unite nu vor investi în procese diplomatice care nu produc progrese, potrivit Reuters.
Zelenski a respins însăevaluarea oficialului american și a susținut că diplomația nu se află într-un blocaj.
„Nu suntem într-un impas diplomatic”, a replicat Zelenski, care a cerut noi sancţiuni împotriva Rusiei, el considerând că în acest mod Rusia ar putea reveni la masa negocierilor.
Secretarul de stat american a avertizat, în schimb, că prelungirea conflictului și intensificarea atacurilor ar putea produce o escaladare mult mai gravă, inclusiv prin extinderea confruntării către state membre NATO.
![]()
DIVERSE
SUA îl acuză pe Nicolás Maduro de tortură. Fostul președinte venezuelean și soția sa, acuzați că au coordonat un sistem de represiune
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Justiția americană a extins dosarul penal deschis împotriva fostului președinte venezuelean Nicolás Maduro și a soției sale, Cilia Flores. Cei doi sunt acuzați acum și de conspirație pentru comiterea unor acte de tortură asupra unor persoane deținute în Venezuela, inclusiv cetățeni americani, potrivit AP.
Noul act de acuzare, făcut public joi, adaugă acuzațiile privind tortura la dosarul în care Maduro și Flores sunt deja judecați pentru acuzații legate de traficul de droguri. Procurorii americani susțin că fostul lider venezuelean ar fi coordonat un sistem de represiune folosit pentru menținerea puterii și înlăturarea opoziției politice.
„El (N.R. Nicolas Maduro) a autorizat utilizarea torturii împotriva anumitor persoane și a supravegheat un sistem conceput să utilizeze tortura, detenția arbitrară și violența ca mijloace de represiune împotriva opoziției politice”, se arată în actul de acuzare, citat de Associated Press.
Potrivit procurorilor, presupusul sistem de represiune ar fi inclus metode precum șocuri electrice, bătăi, asfixiere, viol, dezbrăcare forțată, înfometare, izolarea prelungită și tortură psihologică. Ancheta americană susține, de asemenea, că amenințările la adresa deținuților ar fi vizat inclusiv membrii familiilor acestora.
Noile acuzații se referă și la presupusa torturare a unor cetățeni americani aflați în detenție în Venezuela în perioada în care Maduro conducea țara.
Potrivit rechizitoriului, una dintre victime ar fi fost ținută în detenție timp de aproximativ opt luni și ar fi fost bătută și electrocutată. Procurorii susțin că un alt cetățean american ar fi fost agresat atât de grav încât a necesitat spitalizare și ar fi fost amenințat cu o armă.
Un al treilea american ar fi fost încătușat, legat la ochi și bătut în mod repetat, suferind ulterior o leziune permanentă la nivelul unui ochi.
Anchetatorii americani o acuză și pe Cilia Flores că ar fi avut un rol important în funcționarea sistemului represiv. Potrivit actului de acuzare, aceasta ar fi ordonat acte de tortură și ar fi primit informații despre tratamentul aplicat unor deținuți.
Nicolás Maduro și Cilia Flores se află în custodia autorităților americane din luna ianuarie, după ce au fost capturați în cadrul unei operațiuni desfășurate la Caracas. Cei doi au pledat nevinovat în dosarul penal și contestă acuzațiile care le-au fost aduse.
Apărarea lui Maduro susține că acesta beneficiază de imunitate în calitate de fost șef de stat și a calificat capturarea sa drept o „răpire”. Fostul președinte venezuelean s-a descris drept „prizonier de război”.
În cazul Ciliei Flores, avocații încearcă să obțină înlocuirea detenției cu arestul la domiciliu, invocând probleme serioase de sănătate. Aceștia susțin că femeia a pierdut aproximativ 11 kilograme de la încarcerare și că ar putea avea nevoie de o intervenție chirurgicală pe cord. Procurorii se opun eliberării și susțin că aceasta prezintă un risc ridicat de fugă.
Procesul lui Nicolás Maduro și al Ciliei Flores este programat să înceapă în iunie 2027.
![]()
DIVERSE
Sorin Grindeanu dezvăluie ce a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia: „Am vorbit despre ceva ce se vorbește în România de peste 10 ani, despre un proiect strategic. Nu l-am descoperit eu”
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Sorin Grindeanu neagă, însă, vehement, subiectul discuțiilor cu Kimberly Guilfoyle ar fi fost dărâmarea Guvernului. Șeful social-democraților afirmă că, în cardul întâlnirii care a avut loc la restaurantul Isoletta din București, s-a discutat doar despre coridorul vertical, „un proiect strategic care ar transforma România într-un adevărat hub energetic„.
„Eu știu că nu am făcut trădare de țară, eu am vorbit cu un oficial american despre ceva ce se vorbește în România de peste 10 ani, despre ceva ce era prins în programul de guvernare al lui Siegfried-Vasile Mureșan: coridorul vertical.
Am vorbit despre un proiect strategic, și nu l-am descoperit eu, e un deziderat pe care ni-l propune de mult, ar transforma România într-un adevărat hub energetic. Astea sunt lucruri care sunt importante, dincolo de jocuri de copii mici care pot să ne coste extrem de mult.
Eu sunt vaccinat în ceea ce îi privește pe domnii ăștia și cum acționează, îi văd de 10 ani, sunt obișnuit să știu că au tot felul de apucături de acest tip. Nu am trădat, din contră, dar problema este cum ne privesc alții când văd că un oficial al statului lor este făcut mafiot și se susține că oficialul statului american ne dă șpagă mie și lui Bogdan Ivan.
Este incredibil. Este vorba despre modul în care fac unii politică și pun în pericol un parteneriat strategic pentru care politicienii post-revoluție s-au luptat. E un bun de care nu avem voie să ne batem joc. Asta arată că nu îi interesează. Este greu să treci peste momente de acest tip.
S-a făcut o reclamă legată de ceasul meu, inclusiv săptămâna asta în Parlament. Că e zeci de mii de euro. Dacă era așa trebuia să-l trec în declarația de avere, am același ceas de 5-6 ani, nu am nimic de ascuns, dar asta e modalitatea de a face dintr-un fals să pară un adevăr iar adevărul și ceea ce contează să le pui sub semnul întrebării doar din anumite interese politice meschine.
Înțeleg jocurile politice, dar nu când pun în pericol parteneriate strategice. Aceste lucruri le voi sancționa de fiecare dată când voi putea„, a declarat Sorin Grindeanu la Antena 3.
![]()
DIVERSE
Sorin Grindeanu nu consideră benefică o posibilă suspendare a lui Nicușor Dan: „E mai important interesul românilor și al României”
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Sorin Grindeanu a declarat, într-un interviu recent, că suspendarea lui Nicușor Dan nu reprezintă o prioritate în acest moment, având în vedere situația critică din punct de vedere politic din țară, guvernul demis și posibilitatea organizării alegerilor anticipate reprezentând adevăratele probleme.
„Cred că sunt și alții interesați de asta, dar care sunt ascunși și vor să facă asta cu mâna lui Simion și a altora. Avem un guvern demis, am dizolva Parlamentul, dacă se intră în anticipate și mai trebuie să facem și suspendare președintelui și este perfect, în ghilimele, suntem o țară praf. Nu vrea toată lumea să ia o pauză, să tragă aer în piept, să-și bage picioarele în ligheanul cu apă rece și să gândească? Dincolo de interesul fiecărui partid e mai important interesul românilor și al României.
Poate par lucruri populiste ce am zis mai devreme dar suntem într-un moment în care fiecare dintre noi trebuie să lăsăm de la noi. Dacă nu înțelegem acest lucru, nu este un scenariu bun pentru România, spun cu toată sinceritatea.”, a spus președintele PSD pentru Antena 3.
Sorin Grindeanu, dispus să negocieze
Grindeanu a afirmat că, în numele PSD, este de acord să negocieze pentru formarea unui nou Guvern. Acesta a precizat că este important să se evite scenariul dezastruos pentru țară.
„Sunt dispus, ca președinte al PSD, în numele PSD, să coborâm nivelul, să găsim numitorul comun, pentru niciunul dintre partide nu va fi un scenariu perfect, nu există un scenariu perfect. Ceea ce trebuie să evităm este scenariul dezastruos pentru România, chiar dacă nu avem scenariul perfect pentru propriile partide, asta trebuie evitat”, a mai adăugat el.
![]()
DIVERSE
Sorin Grindeanu susține că PSD este pregătit să câștige alegerile anticipate, care ar putea avea loc în februarie: „Să nu aibă niciun fel de dubii cei ce pregătesc scenarii de acest tip”
Publicat
acum 2 orela
8 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Într-un interviu acordat pentru Antena 3 CNN, Sorin Grindeanu a declarat că exclude o colaborare parlamentară cu AUR, indicând linia roșie a președintelui Nicușor Dan. . Ce a spus despre alegerile anticipate?
„În momentul în care această poziție a lui Ilie Bolojan de a nu continua, de a dori să iasă rapid din actul direct de guvernare, dincolo că îmi ridică mari semne de întrebare de ce ar face asta, deschide două posibilități: o lărgire a posibilelor variante, pentru că este clar că în interiorul majorității fostei coaliții, care sunt în jur de 320 de parlamentari, este clar că nu se degajă o majoritate.
Atunci, ori ai varianta de a lărgi acest 320, de a te duce mai mult, lucru pe care președintele l-a respins până acum, dar e o realitate de care trebuie să ținem cont, ori mergi spre anticipate.
Consider scenariul de anticipate unul prost pentru România, dar vă asigur că PSD va fi pregătit pentru acest scenariu. Să nu aibe niciun fel de dubii cei ce pregătesc scenarii de acest tip. PSD nu-și dorește să intre într-un scenariu prost pentru România, de a intra în alegeri anticipate, pentru că le vom face cel mai rapid în februarie, o nebunie. Dar dacă asta vor toți ceilalți vom fi pregătiți, ca de fiecare dată, să câștigăm alegerile”, a afirmat Sorin Grindeanu la Antena 3 CNN.
AUR și USR vor anticipate
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după consultările cu Nicușor Dan pentru desemnarea premierului, că formațiunea consideră alegerile anticipate o soluție constituțională și, în opinia sa, cea mai sinceră față de români.
„Credem că soluția anticipatelor este o soluție nu doar constituțională, ci și soluția cea mai sinceră față de români”, a spus Dominic Fritz.
La rândul său, prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu a declarat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că formațiunea a reiterat în cadrul discuțiilor cu președintele Nicușor Dan că soluția pentru ieșirea din criza politică o reprezintă alegerile anticipate.
„Din păcate nu am reușit să avem un dialog despre cum putem să ieșim din această criză. Războiul acesta continuă, că e al președinției, sau al altcuiva, dar constatăm că acest război este menținut. Am reiterat ideea că soluția pentru noi sunt anticipatele pentru că România cu un guvern de strânsură nu va funcționa. Nu plecăm cu gândul că Cotroceniul poate să producă soluții. Președintele este un factor de blocaj”, a declarat Dan Dungaciu.
![]()

Trump, atac furibund la adresa „presei false” după controversa privind bombardarea Los Angeles și San Diego: „Acești oameni sunt niște degenerați”

Studiu: Aproape 300.000 de nepalezi, expuşi riscului unor viituri catastrofale

Înalta Curte, schimb de experiență cu judecătorii Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru aplicarea unitară a jurisprudenței civile și penale

Trapperul Ian își pune cenușă în cap după ce a urinat pe scenă: „Știu că-s idiot, am dat-o de gard, îmi pare rău de toată situația asta pe care am creat-o și față de copiii aia minori care erau acolo, față de mamele alea”

Noi negocieri pentru pace în Ucraina. Delegația lui Zelenski merge în SUA pentru discuții cu emisarii lui Trump

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare

Laptop pentru școală sau facultate: configurația minimă recomandată

De ce amânăm mersul la dentist și la ce riscuri ne expunem?

Îngrijirea gazonului toamna: tuns, aerare, nisipare

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

PERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA
La data de 8 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au continuat cercetările într-un dosar...

Accident groaznic la Bascov – Un bărbat a murit strivit deTIR
Un grav accident rutier s-a produs in aceasta seara în comuna Bascov, sensul giratoriu, ieșire către Vâlcea, unde, o persoană...

Smiley se întoarce acasă, la Pitești, cu filmul „Vacanță All Inclusive”
Caravana „Vacanță All Inclusive” ajunge la Pitești: proiecție specială pe 5 noiembrie Cu o zi înaintea lansării oficiale în cinematografe,...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...
Curtea de Argeș

L-AU ARESTAT! Cine e bărbatul din Mălureni care a lovit sălbatic 2 femei
La data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au continuat cercetările într-un dosar penal...

Simona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
Partidul Social Democrat a fost astăzi primul partid care a intrat la Palatul Cotroceni pentru consultările oficiale cu președintele Nicușor...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Fetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
În ziua de vineri, 2 octombrie, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la dispariția unei fetițe...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...
Mioveni

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

AVERTISMENT DUR PENTRU PRIMĂRII – Amenzi de până la 10.000 de lei dacă nu publică salariile angajaților până pe 30 septembrie!
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice din județ obligația legală de a asigura transparența...

FALSĂ ALARMĂ! Ambulanța și UPU Argeș NU au rămas fără bani. Managerii spulberă zvonurile din presa națională
Informațiile apărute recent în presa națională, care plasau județul Argeș pe o hartă a regiunilor unde Serviciul Județean de Ambulanță...

Vicele CJ Argeș confirmă: Argeșul va fi prezent la Târgul de Turism al României
Consiliul Județean Argeș va fi prezent la cea de-a 54-a ediție a Târgului de Turism al României (TTR II), eveniment...
Câmpulung

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

Se caută români în Europa: Peste 100 de joburi vacante pentru români în Norvegia, Germania sau Olanda – VEZI DETALII
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) informează că angajatorii din Spațiul Economic European (SEE) pun la dispoziția lucrătorilor...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie – VEZI PROGRAMUL COMPLET
În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăMĂRTURIE CUTREMURĂTOARE LA CURTEA DE ARGEȘ! O mamă rupe tăcerea sub anonimat: „Educație prin TEROARE, țipete și palme în grădinițe!”
ACTUALacum o săptămânăATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! De azi se împart gratuit pubelele maro la case: VEZI LISTA STRĂZILOR UNDE AJUNG PUBELELE
ACTUALacum o săptămânăBilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
ACTUALacum o săptămânăTaxă mai mare, transparență zero – Primăria Curtea de Argeș vrea scumpirea gunoiului
ACTUALacum o săptămânăIncendiu violent la Albeștii de Argeș – Persoana cu arsuri dusă la spital
ACTUALacum o săptămânăFUGA DE MÎNZÎNĂ!?! Medicul Valentin Viorel Enache și-a dat demisia din funcția de consilier județean PSD Argeș
LIFESTYLEacum 2 săptămâniFertilizarea in vitro: etape, șanse de reușită și recomandări
LIFESTYLEacum 2 săptămâniDimensiuni lenjerie pat matrimonial – Cum sa masori corect












Ultimele Comentarii