Stai conectat...

DIVERSE

TOTUL despre Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan. Fost jurnalist, devenit diplomat și însărcinat să coordoneze aderarea României la OCDE. A renunțat la televizor pentru a nu fi distras de la muncă!

Publicat

la

Pentru Luca Niculescu, dacă trece testul votului din parlament, funcția de premier va fi cea mai înaltă din carieră. O carieră dedicată peste 20 de ani jurnalismului, după care a venit trecerea în diplomație. ”Diplomația, ca și jurnalismul, este un sport de contact”, explica el, foarte plastic, switch-ul profesional.

Niculescu nu a avut niciodată, oficial cel puțin, un partid care să-l susțină, ceea ce-l exclude din categoria politicienilor. În schimb, poate fi numit diplomat de succes, iar de câțiva ani încoace și manager cu bune rezultate, dat fiind faptul că România este foarte aproape să devină membru al OCDE.

În 2016, fostul președinte Klaus Iohannis îl numea ambasador în Franța, iar la finalul mandatului era decorat de președintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare.

Însărcinat să coordoneze etapele aderării României la OCDE, Luca Niculescu mărturisea chiar că a renunțat la televizorul din casă, pentru a nu fi distras de la prioritatea numită OCDE. Tot în legătură cu acest obiect esențial, se declara ”condamnat” să fie optimist, iar rezultatele îl confirmă: România avea, la sfârșitul lui august, 24 dintre cele 25 de avize necesare, ceea ce înseamnă că este foarte aproape de aderare.

Citește și George Simion anunță că AUR nu susține Guvernul Luca Niculescu: „E tot o marionetă. Zero voturi de la AUR!”

A fost dorit, pentru șefia Externelor, în cabinetele conduse de Eugen Tomac și Adrian Veștea – propunerile anterioare de premier făcute de șefu statului.

Luca Niculescu are 55 de ani, este bucureștean și are ca pasiune principală lectura. Citește enorm de mult și îi place totodată să și recomande titlurile care l-au impresionat.

Iată, mai jos, reperele CV-ului său, așa cum apar pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Totul despre Luca Niculescu

Luca Niculescu a fost numit Secretar de Stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în septembrie 2022.

Între 2016 – 2022, Luca Niculescu a fost Ambasador extraordinar şi plenipotențiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra. Din această funcție, a reprezentat de asemenea România în relație cu organizațiile internaționale cu sediul la Paris, în special OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei. A fost, totodată, Președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța (GAFF) între 2019-2022.

Între 1992 și 2016, Luca Niculescu a fost jurnalist. Redactor-șef al postului de radio RFI România, precum și realizator de emisiuni la mai multe televiziuni: Money Channel, TVR 1, Digi24. Specializat mai ales în relații internațională, a avut timp de cinci ani, o rubrică săptămânală în Dilema Veche. A fost, în același timp, corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța (France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération).

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (1995), este titular al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg (1996). Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la București.

Premii și distincții:

2023: Legiunea de onoare în grad de Comandor, conferită de Președintele Republicii franceze

2022: Crucea Regală a României, conferită de Majestatea Sa Custodele Coroanei

2019: Ordinul Artelor și Literelor, în grad de Comandor, decernat de Ministerul Francez al Culturii

2015: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, decernat de Președintele României postului RFI România

2012: „Medalia pentru Loialitate”, decernată de Casa Regală a României

2010: „Jurnalistul European al Anului”, premiu decernat de Institutul European din România

2008 și 2011: Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun talk-show

Citește și Sorin Grindeanu: „Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. Dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, mergem la alegeri anticipate”

Loading

DIVERSE

Rezultatele testelor PISA, analizate de Comisia Europeană: UE se îndepărtează şi mai mult de obiectivul său de reducere a rezultatelor slabe

Publicat

la

Elevii europeni au au rezultate slabe în toate cele trei domenii principale – matematică, citire şi ştiinţe, conform rezultatelor PISA, iar o analiză a Comisiei Euopene arată că numărul elevilor cu performanţe excepţionale este în scădere.

„Comisia Europeană a publicat o analiză a UE privind rezultatele sondajului PISA al OCDE din 2025, care confirmă o scădere constantă a competenţelor de bază în rândul tinerilor de 15 ani din întreaga UE. Constatările UE arată că elevii au rezultate slabe în toate cele trei domenii principale: 33,9% la matematică, 31,3% la citire şi 25,9% la ştiinţe. Aceasta înseamnă că UE se îndepărtează şi mai mult de obiectivul său pentru 2030 de reducere a rezultatelor slabe sub 15% pentru fiecare materie”, a transmis, luni, Comisia Europeană, într-un comunicat de presă.

Citește și: Salarii de 3.000 de euro pentru profesorii debutanți. „Orice altă reformă este zadarnică”

Potrivit documentului citat, excelenţa este, de asemenea, în scădere.

„În 2025, ponderea elevilor cu cele mai bune performanţe din UE este de 4,8% la citire, 6,4% la ştiinţe şi 6,8% la matematică, cu mult sub obiectivul UE pentru 2030 de cel puţin 12% pentru fiecare materie”, a mai transmis Comisia.

Potrivit reprezentanţilor acesteia, nicio ţară din UE nu îşi atinge obiectivul în ceea ce priveşte citirea sau ştiinţele şi doar două ţări din UE îşi ating obiectivul la matematică.

„Analiza evidenţiază şi existenţa unor provocări majore în materie de echitate. Elevii defavorizaţi sunt de aproximativ patru ori mai predispuşi să aibă rezultate slabe în domeniul ştiinţelor decât elevii care se află într-o situaţie favorizantă, în timp ce elevii cu o situaţie favorizantă sunt de aproximativ opt ori mai predispuşi să fie cei mai performanţi”, se mai arată în comunicatul de presă citat.

Comisia urmează să publice pachetul privind educaţia, prin care Comisia intenţionează să propună măsuri de sprijinire a statelor membre pentru a inversa această tendinţă şi pentru a le susţine să adapteze educaţia la exigenţele viitorului în această eră a inteligenţei artificiale.

„Cu ocazia Zilei internaţionale a profesorilor, sărbătorim încrederea pe care o construiesc profesorii şi curiozitatea pe care o inspiră. Ei merită să dispună de timpul, de pregătirea şi de resursele necesare pentru a realiza această muncă vitală. Viitorul nostru pachet privind educaţia va ajuta ţările să sprijine profesorii, să consolideze competenţele de bază şi să pregătească educaţia pentru era IA. Fiecare tânăr ar trebui să iasă din şcoală cu abilităţile şi cu încrederea necesare pentru a-şi modela propriul viitor”, a declarat vicepreşedintele executiv pentru drepturi sociale şi competenţe, locuri de muncă de calitate şi pregătire, Roxana Mînzatu.

Citește și: Minivacanță pentru elevi la început de octombrie, luni nu se fac ore în toată ţara

Comisia a propus mai multe măsuri în cursul acestui mandat, inclusiv, printre altele, Planul de acţiune privind competenţele de bază, Planul strategic pentru educaţia în domeniul STIM, Coaliţia europeană pentru alfabetizare şi Cadrul UE-OCDE de alfabetizare în domeniul IA pentru învăţământul primar şi secundar.

Raportul PISA pentru 2025 arată că elevii din România au obţinut scoruri mai scăzute decât media OCDE la Matematică, Lectură şi Ştiinţe.

Ministerul Educaţiei a transmis că, la ştiinţe şi matematică, rezultatele sunt apropiate de cele din 2022, ceea ce indică o evoluţie relativ stabilă, iar la lectură se înregistrează o scădere de 16 puncte.

Potrivit datelor din ultimul raport, 48% dintre elevii români ating nivelul minim de competenţă (nivelul 2) la Matematică, 52% la Lectură şi 54% la Ştiinţe, sub mediile ţărilor membre OCDE de 65%, 69% şi, respectiv, 74%.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Victor Ponta nu îi prevede lui Luca Niculescu un viitor liniștit la cârma Executivului: „Va avea o viață grea. Dacă își va face Guvern de tehnocrați, toți se vor spăla pe mâini”

Publicat

la

Victor Ponta este de părere că un Guvern cu miniștri tehnocrați nu este tocmai ce are nevoie România la momentul actual. Asta întrucât „toți se vor spăla pe mâini„. Fostul premier a declarat, la B1TV, că una dintre marile provocări pentru premierul desemnat va fi obținerea sprijinului politic necesar pentru formarea și funcționarea viitorului Guvern.

„Eu cred că tot pentru acuratețe trebuie să precizăm că probabil 95% dintre români habar nu au ce este OCDE-ul. Adică discursul domnului președinte e, din nou, discursul din lumea domniei sale, care nu e lumea celorlalți. Eu o înțeleg, dumneavoastră înțelegeți.

Luca Niculescu, care chiar muncește de patru ani la chestia asta și e foarte importantă pentru noi, o înțelege. Dar oamenii care au văzut că s-a făcut euro 5,5, habar n-au ce e aia OCDE și ce ne aduce nouă OCDE. Clișeul cu pro-occidental. Ok, bun. Acum avem o nominalizare.

Nu e prima dată când vorbesc de bine de Luca Niculescu, pe care îl cunosc personal. Am lucrat cu el. E un om onest, profesionist. Îl ajută cineva sau îl aruncă … Luca, hai noroc. Du-te la Parlament și descurcă-te sau du-te la guvern și descurcă-te, că eu cred că nu merită să fie omorât.

Adică mi se pare că am trecut rapid la un sistem politic francez în care președintele, când pierde foarte mult din popularitate, aruncă un premier care vorbește frumos, care e elegant, care e educat, dar care la un moment dat i se taie capul ca să se salveze președintele.

Sper să fie sprijinit. Atâta am doresc, să facă un guvern, nu doar să treacă guvernul, să treacă bugetul, să treacă niște lucruri importante de făcut„, a declarat Victor Ponta.

Citeste si Ce șanse are premierul desemnat Luca Niculescu să treacă de Parlament. Politologul Cristian Pîrvulescu: „Un om care nu aparţine nimănui devine singurul nume pe care toţi îl pot accepta fără să piardă. Tocmai de aici vine însă slăbiciunea lui.”

Ponta crede, de asemenea, că Luca Niculescu ar putea avea dificultăți în relația cu partidele atunci când va trebui să negocieze componența viitorului Guvern. Și asta pentru că nu este un om care să cedze presiunilor de a numi cunoștințe în funcții.

“Eu sunt mulțumit de desemnarea făcută de președinte, pentru că nu mai sunt membru al niciunui partid, dar liderii de partiid vă dați seama că n-au cum să fie mulțumiți. Că, în primul rând, e eșecul PSD, PNL, UDMR, USR, mă, voi nu sunteți în stare să dați prim-ministrul. Trebuie să vă pună președintele.

În al doilea rând, așa cum îl cunosc pe Luca, nu cred că va fi vreodată cel la care te duce să spui, dom’le, trebuie să punem și pe mătușa cumnatului șefului de la PSD, PNL, de nu știu unde, de la useriști acum, că useriștii sunt în funcții. Dom’le, vrem și noi, useriștii, niște funcții. Nu e genul care să facă chestia asta. Și va avea o viață destul de grea cu partidele.

Citeste si CTP îl atacă pe Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare acum. Va face ce i se va spune. Practic, guvernul va fi la Cotroceni”

Ceea ce cred că e important de văzut, eu cred că nu PSD-ul va fi problema pentru Luca Niculescu. Eu cred că PNL-ul este problema pentru Luca Niculescu și, de fapt, nu e PNL-ul, că eu sunt convins, îl cunosc pe domnul Bolojan, sunt convins că vrea să plece de la Palatul Victoria. Își dă seama că poziția în care stă îi face rău și lui, ca persoană. Problema e cum scapă de useriști, că useriștii nu vor să plece de la guvernare.

Dacă se votează guvernul Luca Niculescu, înseamnă că pleacă useriștii. Dacă PNL-ul va face gestul normal și va vota guvernul Luca Niculescu, sunt șanse să trecem iarna”, a mai spus Ponta.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce șanse are premierul desemnat Luca Niculescu să treacă de Parlament. Politologul Cristian Pîrvulescu: „Un om care nu aparţine nimănui devine singurul nume pe care toţi îl pot accepta fără să piardă. Tocmai de aici vine însă slăbiciunea lui.”

Publicat

la

Luca Niculescu este a patra nominalizare de premier făcută de președintele Nicușor Dan. „Desemnarea lui Luca Niculescu spune mai mult despre blocajul partidelor decât despre persoana aleasă. Profilul ales arată că nimeni nu mai poate impune un premier al propriei tabere.”, consideră politologul Cristian Pîrvulescu.

În această interpretare, alegerea unui premier din afara partidelor nu este doar rezultatul căutării unui profil tehnocrat, ci şi consecinţa faptului că partidele nu reuşesc să impună una dintre propriile variante fără să provoace opoziţia celorlalte formaţiuni.  De aici vine şi una dintre caracteristicile esenţiale ale candidaturii lui Niculescu: un om care nu aparţine niciunei tabere poate deveni numele pe care tabere diferite îl pot accepta fără să considere că au cedat în faţa adversarilor politici. Această poziţie poate facilita negocierea, dar nu garantează şi stabilitatea viitorului Executiv.

Citește și: Luca Niculescu, prima declarație după ce a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan: Nu promit miracole, ci seriozitate în folosirea banului public

Pîrvulescu identifică aici şi paradoxul unui premier tehnocrat. Tocmai ceea ce îl face acceptabil pentru partide îi poate limita puterea asupra lor.

„Un om care nu aparţine nimănui devine singurul nume pe care toţi îl pot accepta fără să piardă. Tocmai de aici vine însă slăbiciunea lui.”, spune politologul Cristian Pîrvulescu, citat de news.ro. 

Lipsa unei formaţiuni politice în spate înseamnă că premierul nu dispune de mecanismele interne prin care un lider de partid îşi poate disciplina parlamentarii.

„Un premier fără partid nu are cu ce să disciplineze partidele politice şi rămâne la discreţia grupurilor parlamentare la fiecare vot important”, avertizează politologul.

Astfel, candidatura lui Niculescu vine cu un paradox: independenţa sa politică poate fi exact motivul pentru care partidele îl pot accepta, dar aceeaşi independenţă îi poate reduce capacitatea de a controla sau de a negocia ferm cu majoritatea parlamentară.

În analiza lui Pîrvulescu, formula care se conturează ar putea combina oameni cu experienţă politică şi miniştri cu profil tehnocrat. „O să fie un profil de miniştri politici cu o alură tehnocrată, care au experienţă diferită domeniului. Aşa mă aştept”, spune el.

Citește și: Sorin Grindeanu: „Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. Dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, mergem la alegeri anticipate”

Această formulă ar putea permite partidelor să păstreze un rol important în viitorul Executiv, în timp ce premierul ar avea un profil mai puţin legat de competiţia politică directă.

Pîrvulescu consideră că viitorul guvern ar putea beneficia de o susţinere mai largă decât formulele precedente, dar avertizează că votul din Parlament nu este garantat. „Mă aştept ca acest guvern să aibă o susţinere mai largă decât varianta precedentă. Nu ştiu dacă va trece de majoritat”, spune politologul.

În situaţia respingerii guvernului Luca Niculescu, Cristian Pîrvulescu respinge ideea alegerilor anticipate ca soluţie pentru blocajul politic. În opinia sa, acestea nu ar face decât să amâne deznodământul crizei.

Din această perspectivă, miza imediată este formarea unui Executiv care să poată funcţiona, nu prelungirea negocierilor printr-o nouă rundă electorală.

Pîrvulescu e de părere că Nicuşor Dan nu se va opri din a găsi varianta potrivită şi va trece la o nouă desemnare dacă nici guvernul Luca Niculescu nu va găsi susţinerea potrivită.

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

CTP îl atacă pe Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare acum. Va face ce i se va spune. Practic, guvernul va fi la Cotroceni”

Publicat

la

Potrivit lui CTP, Luca Niculescu are experiență diplomatică și este un intelectual, însă e „un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare acum”.

În opinia lui Cristian Tudor Popescu, Luca Niculescu ar putea avea o relație cu președintele Nicușor Dan diferită de cea pe care șeful statului a avut-o cu Ilie Bolojan.

Vezi și TOTUL despre Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan. Fost jurnalist, devenit diplomat și însărcinat să coordoneze aderarea României la OCDE. A renunțat la televizor pentru a nu fi distras de la muncă!

“Domnul Luca Niculescu este un om care știe carte, categoric, are o experiență diplomatică. Importantă, este un intelectual, însă este un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare acum și am dovada acestei atitudini a domniei sale în filmulețul sau poza aceea pe care a făcut-o cu Veștea. Deci, domnul Luca Niculescu a analizat problemele geostrategice mondiale împreună cu făptura Veștea și a dorit ca asta să fie făcută cunoscută înainte ca domnul Veștea să își ducă guvernul în Parlament.”, a spus CTP la B1TV.

„Va fi purtătorul de cuvânt al președintului Nicușor Dan în guvern. Adică nu va mai fi domnul Nicușor Dan în situația în care a fost cu Bolojan. Nu. Domnul Luca Niculescu va face ce i se va spune. Practic, guvernul va fi la Cotroceni. Să vedem cum o să-și compună un guvern. Nu știu, asta chiar nu știu, pentru că problema cea mai mare acum nu este neapărat numirea premierului.

Este și asta o mare problemă. Dar, miniștrii, astea sunt problema. Cine o să fie în guvernul ăsta? Vor fi independenți, tehnocrați, vor fi miniștri politici? Și cum să fie miniștri politici? Păi dacă sunt cei de la PSD, nu sunt ceilalți. Dacă sunt cei de la AUR, iarăși, nu sunt PNL, PNL, UDMR, USR, și așa mai departe. Și cu cine faci un guvern politic? Deci e o mare problemă cum își va alcătui cabinetul domnul Luca Niculescu. Sunt curios și eu, dar vă repet, domnul Niculescu nu va trezi maselor largi de cetățeni încrederea într-un viitor cât de cât mai bun”, a precizat Cristian Tudor Popescu.

Citește și Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Câți bani are în conturi

Loading

Citește tot

DIVERSE

Condiția UMDR pentru a vota Guvernul Luca Niculescu: Linia roşie este să nu purtăm negocieri cu AUR şi SOS

Publicat

la

UDRM este dispusă să voteze pentru Guvernului lui Luca Niculescu, dar cu condiția să nu existe negocieri cu AUR și SOS.

”Luca Niculescu este un diplomat de carieră, un om serios. Îl putem vota pe domnul Luca Niculescu. Să vedem cum se poate forma această majoritate şi să vedem cu ce program de guvernare ar dori să meargă domnul Luca Niculescu la învestire. Singura „linie roşie” pentru noi este să nu trebuiască să purtăm negocieri politice pentru alcătuirea majorităţii nici cu AUR, nici cu S.O.S.. Dacă putem să nu ajungem în această situaţie, sigur că am putea vota un guvern condus de Luca Niculescu”, a precizat Csoma Botond, pentru Agerpres.

Citește și: Sorin Grindeanu: „Noua nominalizare de premier a președintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. Dacă prim-ministrul desemnat va susține în continuare politicile de austeritate ale lui Bolojan, mergem la alegeri anticipate”

Potrivit liderului deputaţilor UDMR, „nu ar fi nicio problemă” păstrarea majorităţii din vechea coaliţie de guvernare.

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat luni seara pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni cu partidele şi formaţiunile parlamentare.Aceasta este a patra nominalizare de premier, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură pe data de 5 mai.

Citește și: Luca Niculescu, prima declarație după ce a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan: Nu promit miracole, ci seriozitate în folosirea banului public

 

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Câți bani are în conturi

Publicat

la

Luca Niculescu este secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonatorul național al procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Anterior, între 2016 și 2022, a ocupat funcția de ambasador al României în Franța. În această calitate, a fost acreditat și în Monaco și Andorra.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, completată în iunie 2024, Luca Niculescu are în conturi economii de zeci de mii de euro și nu declara mașini, investiții sau datorii. Documentul a fost completat la 5 iunie 2024, pe vremea când ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

Vezi și TOTUL despre Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan. Fost jurnalist, devenit diplomat și însărcinat să coordoneze aderarea României la OCDE. A renunțat la televizor pentru a nu fi distras de la muncă!

Luca Niculescu a declarat un apartament de 72 de metri pătrați în București, cumpărat în anul 2005. Imobilul se află integral în proprietatea sa, având o cotă de 100%.

Al doilea apartament este situat în Mangalia, județul Constanța. Locuința are o suprafață de 64 de metri pătrați și a fost cumpărată în anul 2008.

Premierul desemnat mai figurează în declarația de avere cu o casă de vacanță în localitatea Bezdead, județul Dâmbovița. Imobilul are o suprafață de 90 de metri pătrați și a fost cumpărat în 2021.

În cazul casei de vacanță, Niculescu deține o cotă de 50%, restul proprietății fiind împărțit cu membri ai familiei.

În declarația de avere apar și două terenuri forestiere aflate în Balotești, județul Ilfov. Cele două suprafețe au, în total, 16 hectare: primul teren are 10 hectare, iar cel de-al doilea are 6 hectare. Ambele au fost dobândite prin moștenire în anul 2002. Luca Niculescu deține o cotă de 3/16 din fiecare dintre cele două terenuri.

Câți bani are Luca Niculescu în conturi

La capitolul bani, declarația de avere arată mai multe conturi bancare.

În România, la ING, Niculescu declarase un cont în lei cu 49.470 de lei. La aceeași bancă avea și un cont în euro, în care se aflau 14.443 de euro.

Alte economii erau declarate la Société Générale din Paris. Este vorba despre trei conturi sau depozite în care figurau 2.881 de euro, 17.001 euro și 51 de euro.

În total, economiile declarate în moneda europeană ajungeau la 34.376 de euro, la care se adăugau aproape 50.000 de lei aflați în contul din România.

La cursul valutar din perioada respectivă, disponibilitățile bancare reprezentau echivalentul a 44.000-45.000 de euro.

La rubrica mașini nu apare menționat niciun astfel de bun. De asemenea, Luca Niculescu nu a declarat investiții sau plasamente care să depășească pragul de 5.000 de euro prevăzut în declarația de avere.

Salariu la MAE

Luca Niculescu a raportat venituri de 146.080 de lei obținute de la Ministerul Afacerilor Externe.

Citește și Luca Niculescu, prima declarație după ce a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan: Nu promit miracole, ci seriozitate în folosirea banului public

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend