Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Tanczos Barna îi liniștește pe români: ‘Nu se interzice în niciun caz folosirea lemnului de foc în gospodării, dar putem învăța cetățenii cum să folosească mai eficient această resursă’

Publicat

in

Tanczos Barna, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a precizat că nu se va interzice folosirea lemnului de foc în gospodării, așa cum se vehiculează în spațiul public. 

Anul trecut când, alături de alte state membre precum Germania, Franța, Austria, Finlanda, am semnat o adresă către Comisie prin care am criticat draftul de strategie forestieră, am plecat tocmai de la această idee: statele membre nu sunt la fel, nu suntem la fel ca Olanda, avem nevoie de alte resurse pentru a trece peste perioada de iarnă și avem alte realități în România în comparație cu Franța, Spania sau Olanda

Când strategia forestieră își propune reducerea cantităților de lemn folosite pentru încălzire, cineva trebuie să vină cu alternative, că noi avem milioane de gospodării care se încălzesc cu această resursă și nu poți să elimini de azi pe mâine această resursă” a declarat ministrul Tanczos Barna.

Acesta a precizat apoi că autoritățile române s-au angajat ca, până în 2023, să facă o analiză pe următorii 10 – 20 de ani privire la metodele prin care cantitatea de lemn de foc folosită în gospodării poate fi redusă: „Cu ce alternative poate veni statul român, ce alternative trebuie susținute prin fonduri publice – pompe de căldură, rețele de gaz, care trebuie dezvoltate – că omul nu poate fi lăsat în frig”.

„Fosilul, adică lemnul, cărbunele, gazul metan, trebuie, conform strategiilor europene, redus și chiar eliminat treptat din această balanță energetică. E o schimbate majoră care generează dispute foarte aprige la nivel european”, a mai precizat ministrul Mediului.

Tanczos Barna dă asigurări: Nu se interzice folosirea lemnului de foc în gospodării

Un lucru e cert: nu se elimină în niciun caz lemnul de foc din balanța energetică, nu se interzice în niciun caz folosirea lemnului de foc în gospodării, dar sunt și eu convins că se poate mai bine, putem avea centrale individuale pe lemn mai eficiente, putem învăța cetățenii cum să folosească mai eficient această resursă și, astfel, putem reduce, păstrând confortul, consumul de lemn”, a mai declarat ministrul Tanczos Barna, pentru B1 TV.

Vezi și:

Adio, centrale de apartament în aceste blocuri! Ministrul Mediului,Tanczos Barna: ‘Vom propune ca aceste centrale individuale să nu mai fie instalate’

Citeste mai mult

Eveniment

Klaus Schwab se retrage; cine-i va lua locul la Forumul Economic Mondial?

Publicat

in

Controversatul personaj ar urma sa se retraga de la conducerea Forumului. Cel putin asa sustin unele surse de presa, care citeaza un e-mail trimis angajatilor. Klaus Schwab are 85 de ani si, se pare, niste probleme de sanatate. Printre posibilii sucesori sunt un fost ministru de externe al Norvegiei – omul de incredere al lui Schwab, in acest moment – dar si presedinta Bancii Centrale Europene, Christine Lagarde. Insa, din culise, tot familia Schwab ar urma sa dirijeze lucrurile si sa aiba ultimul cuvant in luarea deciziilor importante. Forumul Economic Mondial si Schwab mai ales sunt acuzati ca vor sa instaureze un comunism de tip nou – asta mai ales dupa ce Schwab ar fi spus “nu veti mai avea nimic si veti fi fericiti”. De asemenea, se spune ca Forumul din Elvetia este un fel de guvern mondial, care decide orice, de la numiri de presedinti sau premieri, pana la… pandemii. Toate informatiile aici https://indexstiri.ro/globalistul-klaus-schwab-se-retrage-dar-ramane-familia-lui-la-conducerea-forumului-economic-mondial/

Citeste mai mult

ACTUAL

DATE SPC | La Curtea de Argeș doar 3 candidați vor lua peste 1000 voturi – Lupta pentru primărie se dă între candidații PSD și PNL

Publicat

in

Smart Political Consultancy, parte a UMN, a realizat o radiografie a votului din 9 iunie pentru alegerea autoritățior locale din județul Argeș. Potrivit rezultatelor studiului pentru Curtea de Argeș, SPC estimeaza că in data de 9 iunie se vor prezenta la vot un număr estimat de 10.500 argeșeni dintr-un total de 26.494 alegători cu drept de vot. Parctiv, prezenta la vot va fe sproape 40%, mai exact 39,7%.

Acelasi studiu releva faptul că la Curtea de Argeș lotul de 8 candidati este foarte slab pregătit din majoritatea punctelor de vedere. În aceste condiții, favoritul la castigarea primariei rămâne actualul edil Constantin Panțurescu care, se estimeaza, va strange undeva la aproape 5000 de voturi. Restul de 5500 voturi se vor impărți intre cei 7 candidati. Dintre acestia, conform preferintelor electoratului care și-a exprimat dorinta ca in fruntea primarie sa fie un politician cu studii superioare si familie, cel mai bine plasat este candidatul PNL, Cosmin Petrescu. Acesta a reusit sa creasca semnificativ in sondaje in ultimele 2 saptamani, gratie unei campanii electorale extrem de activă. Potrivit studiului Cosmin Petrescu ar putea strange 2200 de voturi. In afara de Cosmin Petrescu și Constantin Panțurescu, un singur candidat mai poate colecta peste 1000 de voturi la alegerile locale, in timp ce restul de 5 vor primi sub 1000 de voturi. Reprezentanții PMP si USR au scazut in sondaje sub mia de voturi, potrivit studiului, iar motivele indicate de argeseni pot fi lipsa studiilor superioare, starea civila necorespunzătoare, lipsa unui program electoral credibil, lipsa solutiilor concrete la problemele orasului.

date furnizate de

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend