Stai conectat...

ACTUAL

Situaţii inedite în Franţa din cauza caniculei: Probă orală la bac susţinută într-o parcare subterană. Goana după ventilatoare provoacă altercaţii în magazine. Supermarketurile, rugate să doneze gheaţă pompierilor

Publicat

la

Temperaturile extrem de ridicate cu care se confruntă Franţa de mai multe zile, în urma fenomenului de „blocaj omega”, a dus la situaţii neobişnuite şi disperate într-o ţară în care climatizarea lipseşte din şcoli şi chiar din spitale.

Situaţii inedite în Franţa din cauza caniculei

Astfel, din cauza caniculei excepţionale, elevii de liceu dintr-un oraş de la periferia Parisului au susţinut vineri examenul oral de limba franceză, în cadrul bacalaureatului, într-o parcare subterană din Rueil-Malmaison (Hauts-de-Seine), o soluţie care nu este „ideală”, după cum a recunoscut ministrul educaţiei, relatează news ro

„Nici măcar nu e vorba de soluţii ingenioase, ci de un mod de supravieţuire”, a reacţionat profesoara şi consiliera din Île-de-France, afiliată mişcării „Insoumis” (de extremă stânga), Julie Garnier, contactată de AFP.

Ea a publicat pe X o fotografie în care se văd birouri şi scaune amplasate într-o parcare subterană, fără lumină naturală, unde se distinge o băltoacă de apă şi afirmă că acest lucru s-a petrecut la Rueil-Malmaison în cadrul probei orale de limba franceză. Este vorba despre o fotografie făcută de unul dintre colegii ei care a ţinut examenul în parcarea liceului său, a declarat ea pentru AFP.

Inspectoratul şcolar din Versailles a confirmat pentru AFP că examenele orale de bacalaureat au avut loc într-adevăr în parcarea subterană a liceului Eiffel din Rueil-Malmaison, din cauza căldurii intense. „Această decizie a fost luată de către instituţie pentru a le garanta elevilor candidaţi şi membrilor comisiilor de examinare condiţii cât mai puţin nefavorabile posibil, având în vedere condiţiile meteorologice”, a explicat, printre altele, rectoratul, precizând că amenajarea a fost realizată „după o curăţare completă a spaţiului, precum şi o verificare riguroasă a condiţiilor de siguranţă”.

„Această soluţie a fost aleasă pentru a evita amânarea probelor”, ceea ce „ar fi generat numeroase dificultăţi de organizare, provocând totodată un stres semnificativ”, potrivit rectoratului.

„Nu spun că, din punct de vedere pedagogic şi arhitectural, este ideal. Este clar că nu este ceea ce ar trebui”, a răspuns ministrul educaţiei, Édouard Geffray, întrebat la BFMTV. „Suntem cu toţii de acord că nu sunt condiţii optime. În această săptămână, s-au susţinut 700.000 de probe orale şi avem 700.000 de tineri care au putut să-şi susţină probele orale la data şi ora stabilite, graţie personalului şi, uneori, graţie unor adaptări de acest gen”, a continuat el.

Regiunea Île-de-France a anunţat la începutul săptămânii că va aloca un ajutor de un milion de euro pentru cele 500 de licee care găzduiesc centre de examinare, în contextul prelungirii valului de căldură, pentru a le permite „să se doteze cu ventilatoare, cu pulverizatoare de apă şi orice alt echipament de răcorire necesar pentru a proteja elevii şi personalul în timpul caniculei”.

GOANA DUPĂ VENTILATOARE PROVOACĂ HAOS ÎN MAGAZINE

În faţa temperaturilor extreme, ventilatoarele devin o marfă rară. În mai multe oraşe, penuria a provocat altercaţii între clienţii magazinelor.

Valul de căldură care a lovit Franţa începând cu 17 iunie a atins niveluri excepţionale. În mai multe departamente, termometrele au urcat până la 42°C, făcând din acest episod unul dintre cele mai intense înregistrate vreodată în luna iunie, începând din 2003. Noaptea dintre 22 şi 23 iunie a fost chiar cea mai caldă înregistrată vreodată la nivel naţional.

În acest context, temperaturile ridicate, inclusiv cele nocturne, îngreunează viaţa de zi cu zi. Lipsa răcoarei pe timpul nopţii complică somnul, determinând mulţi francezi să apeleze la un echipament devenit indispensabil: ventilatorul. Însă cererea depăşeşte cu mult oferta. Încă de marţi, 25 iunie, mai multe lanţuri de magazine, printre care Action şi Carrefour, au rămas rapid fără stocuri.

La Strasbourg, Sevran sau chiar Paris, zeci de clienţi s-au adunat încă de la deschiderea magazinelor, năpustindu-se spre rafturi în speranţa de a găsi ultimele aparate disponibile.

La faţa locului, tensiunea a crescut. Unii clienţi au alergat pe culoare, s-au înghesuit pentru a ajunge la rafturi şi au avut schimburi de replici tensionate cu vânzătorii.

Aceste scene amintesc de cele observate în timpul carantinei din 2020, când anumite produse de primă necesitate erau luate cu asalt de consumatori, notează Le Figaro.

În faţa acestei situaţii, autorităţile sanitare reamintesc francezilor măsurile esenţiale pentru protecţie împotriva căldurii: să bea apă în mod regulat, să-şi răcorească corpul şi să evite eforturile fizice în orele cele mai toride.

PARISUL ARE NEVOIE DISPERATĂ DE GHEAŢĂ

Marţi, miercuri şi joi au fost cele mai călduroase zile înregistrate vreodată în istoria Franţei, iar canicula extremă este de aşteptat să continue până duminică. . În capitala franceză, dens populată, s-au înregistrat temperaturi de aproape 40 de grade Celsius.

Valul istoric de căldură a obligat oraşul Paris să apeleze la marile companii pentru a le asigura pompierilor resursele de care au nevoie.

Reprezentanţii cabinetului primarului de centru-stânga Emmanuel Grégoire au contactat marile lanţuri de magazine alimentare pentru a asigura stocurile, din teama că pompierii parizieni – care, în Franţa, sunt adesea primii care intervin în caz de urgenţă – ar putea rămâne fără cuburi de gheaţă necesare pentru răcorirea victimelor insolaţiei.

Alexandre Bompard, directorul general al Carrefour, unul dintre principalele lanţuri de supermarketuri din Franţa, a confirmat într-o postare pe LinkedIn că firma sa a donat patru tone de gheaţă pompierilor din oraş.

FĂRĂ BERE ŞI ALTE BĂUTURI ALCOOLICE

În încercarea de a reduce presiunea asupra spitalelor din capitală pe durata valului de căldură, autorităţile au restricţionat consumul de alcool în spaţiile publice din Paris, interdicţiile privind vânzarea de alcool la pachet intrând în vigoare de vineri, de la ora 18:00, până sâmbătă, la ora 07:00, şi din nou în acelaşi interval orar de sâmbătă până duminică, potrivit oficialilor locali.

Barurile şi restaurantele autorizate sunt scutite de aceste restricţii.

Autorităţile medicale recomandă evitarea consumului de alcool în timpul caniculei severe, deoarece acesta agravează deshidratarea şi afectează capacitatea organismului de a-şi regla temperatura, crescând riscul de insolaţie.

Joi, primarul Parisului a declarat că valul de căldură a dus la o creştere a ratei mortalităţii, dar nu a furnizat cifre. Ministrul francez al Sănătăţii, Stéphanie Rist, a declarat că în Paris au fost înregistrate 25 de stopuri cardiace în decurs de 24 de ore, faţă de o medie de mai puţin de 10 într-o zi obişnuită.

Numărul deceselor prin înec – pe măsură ce oamenii încearcă să se răcorească în râuri, lacuri şi mare – a crescut la 55, potrivit autorităţilor locale.

Loading

ACTUAL

VIDEO Cursă contracronometru în Venezuela: Peste 900 de oameni au murit și 50.000 sunt dați dispăruți în urma celor două cutremure

Publicat

la

Autor

Bilanțul cutremurelor devastatoare care au lovit Venezuela a crescut la cel puțin 920 de morți și 3.360 de răniți, în timp ce peste 50.000 de persoane sunt raportate dispărute, potrivit celor mai recente date anunțate de autorități. Echipele de intervenție continuă să caute supraviețuitori.

Cele mai puternice seisme din ultimul secol

Două cutremure cu magnitudinile de 7,2 și 7,5 s-au produs miercuri seară, la mai puțin de un minut distanță unul de celălalt, în apropierea coastei venezuelene. Seismul de 7,5 este considerat cel mai puternic produs în Venezuela în mai bine de un secol.

Jorge Rodríguez, președintele Adunării Naționale, a anunțat că 172 de persoane sunt în continuare blocate sub dărâmături. Bilanțul ar putea crește semnificativ în următoarele zile, pe măsură ce salvatorii ajung în zonele cele mai afectate.

Localnicii sapă cu mâinile goale

Cea mai gravă situație este în statul La Guaira, aflat lângă Caracas și care găzduiește principalul aeroport al capitalei. Acolo, mai multe clădiri de locuințe s-au prăbușit, iar localnicii au început căutările înainte ca echipele oficiale să ajungă în număr suficient. În unele zone, oamenii sapă cu mâinile goale sau folosesc unelte improvizate pentru a încerca să ajungă la rudele prinse sub mormanele de beton.

Autoritățile au avertizat populația să nu mai intre în zonele grav afectate, după ce drumurile s-au blocat din cauza voluntarilor, rudelor victimelor și convoaielor de ajutoare. Accesul în unele sectoare a fost restricționat pentru echipele oficiale de intervenție.

Un site creat pentru centralizarea persoanelor dispărute a ajuns să includă peste 50.000 de nume. Este vorba despre persoane pe care rudele și prietenii nu au reușit să le contacteze după cutremure, nu neapărat despre victime confirmate.

Familiile publică fotografii, nume și ultimele informații cunoscute despre cei dispăruți, în speranța că vor primi vești de la spitale, adăposturi sau echipele de salvare. În multe localități, comunicațiile au fost afectate, ceea ce face dificilă stabilirea unui bilanț real.

Principalul aeroport care deservește Caracasul a fost avariat și închis temporar, după ce bucăți din tavan s-au prăbușit în timpul seismelor. Imagini publicate online au arătat pasageri fugind panicați din terminal.

Cutremurele au fost resimțite în mai multe state din nordul Venezuelei, dar și în zone îndepărtate din regiune. Autoritățile și organismele internaționale au raportat sute de replici, inclusiv un seism de 4,9 resimțit vineri în Caracas și în orașe apropiate.

Specialiștii avertizează că replicile pot produce noi prăbușiri ale clădirilor deja afectate, ceea ce îngreunează misiunile de salvare.

Mobilizare internațională pentru gestionarea crizei

Mai multe țări au trimis sau au promis echipe de căutare și salvare, câini special antrenați, echipamente medicale, corturi, generatoare și alimente. Statele Unite au anunțat un pachet de ajutor de 150 de milioane de dolari și au trimis echipe specializate, inclusiv pompieri, medici, ingineri și câini de căutare.

Echipe din El Salvador, Mexic, Spania, Germania, Franța, Italia, India și alte state sunt implicate sau urmează să ajungă în Venezuela. ONU coordonează o parte a răspunsului umanitar, într-o țară deja afectată de ani de criză economică și infrastructură fragilă.

Mărturiile supraviețuitorilor descriu scene de haos și disperare. Oamenii spun că au dormit pe străzi, în parcuri sau lângă ruine, de teamă să nu intre în clădirile avariate. Mulți încearcă să își găsească rudele, în timp ce alții caută apă, medicamente și hrană.

Reuters a relatat și episoade de jafuri în unele zone afectate, pe fondul lipsei de ordine și al întârzierii ajutoarelor. Autoritățile susțin că au mobilizat forțe de securitate și echipe suplimentare, dar localnicii din zonele cele mai lovite spun că intervenția este încă insuficientă.

Cutremurele din Venezuela riscă să devină una dintre cele mai grave catastrofe naturale produse în America Latină în ultimii ani, iar autoritățile avertizează că bilanțul final ar putea fi mult mai mare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ecuația imposibilă pentru noul Guvern. Câte voturi pot strânge Grindeanu și Mureșan fără sprijinul AUR

Publicat

la

Autor

Indiferent pe cine va desemna președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, calculele din Parlament arată că niciuna dintre variantele aflate acum în discuție nu are, în acest moment, suficiente voturi pentru a trece de votul de învestitură fără sprijin din partea unor parlamentari AUR. Atât scenariul unui Guvern condus de Sorin Grindeanu, cât și cel în fruntea căruia s-ar afla Siegfried Mureșan rămân, deocamdată, sub pragul necesar de 233 de voturi.

Varianta Siegfried Mureșan pornește cu 168 de voturi

PSD a anunțat că îl propune pe Sorin Grindeanu pentru conducerea unui guvern minoritar, în timp ce PNL, USR și UDMR îl susțin pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier.

Dacă se iau în calcul declarațiile politice făcute în ultimele zile, rezultă că un Executiv condus de Siegfried Mureșan ar putea conta, în primă fază, pe cele 168 de voturi ale parlamentarilor PNL, USR, UDMR și ale grupului minorităților naționale.

În acest scenariu, Guvernului i-ar lipsi încă 65 de voturi pentru a obține învestirea în Parlament.

Potrivit calculelor politice, coaliția ar mai putea atrage aproximativ 20 de voturi din partea parlamentarilor neafiliați și alte 16 voturi din partea liberalilor din aripa Veștea. Astfel, totalul ar ajunge la 204 voturi.

Chiar și în această variantă, Executivul ar mai avea nevoie de încă 29 de voturi pentru a trece de Parlament.

Sorin Grindeanu ar porni cu 144 de voturi

În varianta în care Sorin Grindeanu ar fi desemnat premier și ar încerca să formeze un guvern monocolor PSD, baza de susținere ar fi formată din parlamentarii social-democrați și reprezentanții minorităților naționale.

Acest sprijin ar însuma 144 de voturi, ceea ce înseamnă că ar lipsi 89 de voturi până la pragul de 233 necesar învestirii Guvernului.

Spre deosebire de scenariul Siegfried Mureșan, PSD ar mai putea încerca să atragă voturi din partea UPR, PACE, a celor 16 parlamentari din tabăra Veștea și a parlamentarilor neafiliați.

În această formulă, totalul ar ajunge la 208 voturi.

Și în acest caz, Guvernului i-ar mai lipsi 25 de voturi pentru a obține învestirea în Parlament.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Calendar ortodox 28 iunie 2026. Mare sărbătoare pentru creștini, Sfinții făcători de minuni care vindecă boli și necazuri grele. Rugăciunea puternică pe care e bine să o rostești azi

Publicat

la

Autor

Calendar ortodox 28 iunie 2026. Credincioșii ortodocși îi prăznuiesc duminică pe Sfinții Mucenici Chir și Ioan, doctorii fără de arginți, ale căror sfinte moaște au devenit izvor de nenumărate vindecări, precum și pe Sfântul Mucenic Papias. Tot în această zi este sărbătorită Duminica a IV-a după Rusalii, când în biserici este citită Evanghelia despre vindecarea slugii sutașului din Capernaum, una dintre cele mai puternice lecții despre credință și smerenie.

Calendar ortodox 28 iunie 2026. Aflarea moaștelor Sfinților Chir și Ioan, doctorii fără de arginți

Sfinții Mucenici Chir și Ioan au trăit în vremea persecuțiilor împăratului Dioclețian și au rămas în istoria creștinismului drept vindecători ai trupurilor și sufletelor. Chir era medic în Alexandria, iar Ioan provenea din cetatea Edesei. Cei doi și-au dedicat viața alinării suferinței oamenilor, fără a cere vreodată bani pentru ajutorul oferit, motiv pentru care sunt cinstiți ca doctori fără de arginți.

Vezi și Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Emilian Crişanul, a încetat din viață la doar 54 de ani

Pe lângă vindecările pe care le făceau, îi îndemnau pe oameni să rămână statornici în credința creștină, chiar și în fața persecuțiilor. Activitatea lor a atras atenția autorităților romane, fiind arestați și supuși unor chinuri cumplite înainte de a fi condamnați la moarte prin decapitare.

Trupurile lor au fost ascunse de creștini pentru a fi ferite de profanare, iar după mai multe decenii, în timpul împăratului Arcadie și al patriarhului Teofil al Alexandriei, moaștele lor au fost descoperite și așezate spre închinare.

Tradiția amintește că în ziua aflării sfintelor moaște s-au petrecut numeroase minuni. Bolnavii și-au recăpătat sănătatea, orbii au început să vadă, cei paralizați au mers din nou, iar cei stăpâniți de duhuri necurate au fost izbăviți, potrivit calendar-ortodox.ro.

Calendar ortodox 28 iunie 2026. Troparul Sfinților Chir și Ioan, doctori fără de arginți

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 5-lea:

Sălăşluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate, Preafericiţilor Chir şi Ioan, v-aţi arătat înfricoşători izgonitori ai duhurilor celor necurate; şi aţi fost tămăduitori ai neputinţelor, nu numai ai celor descoperite, ci şi ai celor ascunse. Drept aceea, îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre, cele neîncetate, tămăduiţi patimile noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânire asupra înşelăciunii ai luat, Fericite Chir, având împreună pătimitor al ostenelilor pe măritul Mucenic Ioan. Pentru aceasta, împreună vă îndulciţi de cea mai aleasă desfătare în ceruri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ascultare duhovnicească încingându-te, Sfinte Chir Prea­cinstite şi părăsind oştirea pământească, vrednicule de laudă, Sfinte Ioan, aţi ridicat împotriva demonilor semne de biruinţă, de la Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeile îndumnezeite râvnind la fapta cea bună a Sfinte Tecla, cucernic s-au îmbrăcat în veşmântul fecioriei, cel asemenea cu îngerii; şi de dragostea muceniciei, în vederea luptelor, s-au pregătit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine, Preacurată, cea Plină de har, ne-a Răsărit nouă Soarele dreptăţii, Hristos; şi a luminat pe cei ce şedeau înainte întru cele mai întărite închisori ale întunericului.

Cântarea a 2-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cei prealăudaţi, cu trupul cel neputincios, împuterniciţi de Patimile lui Hristos, au biruit pe ucigaşul de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii lui Hristos primind chinurile trupeşti, se bucurau duhovniceşte, de Desfătarea Cea Nepieritoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Crucea, slăbiciunea firii femeieşti s-a întărit; drept aceea bărbăteşte a pus pe fugă pe vrăjmaşul balaur.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu, Maica lui Dumnezeu, te-ai făcut celor de pe pământ Mijlocitoare a bunătăţilor celor mai presus de fire. Pentru aceasta strigăm ţie: Bucură-te!

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Cântarea a 3-a. Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Neînserată a harului a pus capăt înşelăciunii celei iubitoare de întuneric a vrăjmaşului, arătând pe Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan, strălucind ca nişte luminători.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Atraşi au fost de dragostea Preasfintei Treimi, mucenicii; şi de Dânsa fiind întăriţi, Sfinţii Chir şi Ioan cu unirea cea mai bună, s-au arătat organe ale lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât de sfânt este locaşul vostru cel de tămăduiri, nebiruiţilor mucenici? Că alungă lepra duhurilor celor viclene şi tuturor celor ce bolesc le dă har tămăduitor de rele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără ispită de nuntă ai născut, o, Fecioară! Şi după naştere te-ai arătat iarăşi Fecioară. Pentru aceasta neîncetat şi cu credinţă neîndoielnică strigăm ţie: Bucură-te Stăpână!

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei doi mucenici Te-au dorit pe Tine, Mântuitorule; Tu Sfinte, după vrednicie te-ai odihnit întru Sfinţii Tăi Chir şi Ioan.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Al Tău lucru este, Bunule, surparea vrăjmaşului; Tu, cu Crucea Ta, i-ai făcut pe ei mărturisitori ai dreptei cinstiri de Dumnezeu şi cu mărire i-ai încununat pe ei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţii Mucenici Ioan şi Chir cu cuget neînfricat viteze au făcut pe fecioare, îmbărbătându-le să Te iubească numai pe Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Pavăză Nebiruită asupra vrăjmaşilor te punem înainte; pe tine Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te-am câştigat, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 5-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, Doamne…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii au ales mai bine a se jertfi pentru Hristos, decât a jertfi vrăjmaşului; au dat întâietate, faţă de vicleanul tiran, Celui Ce ca un Miel S-a jertfit pentru noi, din milostivire.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce sfâşiau fără de milă pe mucenici, simţeau durere; iar celor sfâşiaţi, rănile li se păreau ca nişte săgeţi de copii; căci erau întăriţi, în chip minunat, de Dumnezeiescul Duh.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea celor ce cugetau deopotrivă, mărturisindu-Te cu credinţă şi cu luptă bărbătească Domn şi Împărat a toată făptura a stat împotriva celor fărădelege, până la sânge.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Muceniţa Atanasia împreună cu Eudoxia, cu Teodota şi cu Dumnezeiasca Teoctista, odraslele ei, cu moartea lor şi-au agonisit laudă nemuritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin naşterea ta ne slobozim din blestemul strămoaşei Eva; că tu, Fecioară Maică, născând pe Hristos, în locul blestemului, ne-ai izvorât toată Binecuvântarea.

Tot în această zi este pomenit și Sfântul Mucenic Papias, unul dintre creștinii care au mărturisit fără teamă credința în Hristos în timpul împăraților Dioclețian și Maximian.

Refuzul său de a aduce jertfă idolilor i-a adus chinuri cumplite. A fost bătut cu cruzime, apoi aruncat într-o căldare cu untdelemn și seu încins, însă, potrivit tradiției, a rămas neclintit în credință. Curajul său i-a impresionat pe mulți dintre cei prezenți, care au început să creadă în Hristos. În cele din urmă, Sfântul Papias și-a încheiat viața prin sabie, devenind unul dintre marii mucenici ai Bisericii.

Calendar ortodox 28 iunie 2026. Duminica a IV-a după Rusalii

În această duminică, Biserica amintește și minunea vindecării slugii sutașului din Capernaum. Evanghelia vorbește despre un ofițer roman care, deși era păgân, a demonstrat o credință atât de puternică încât L-a impresionat pe Mântuitorul. Sluga sa era grav bolnavă, iar sutașul L-a rugat pe Hristos să o vindece.

Când Iisus S-a oferit să meargă în casa lui, sutașul a rostit cuvintele care au rămas până astăzi în rugăciunile Bisericii: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci spune numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea”. Văzându-i credința și smerenia, sluga sutașului s-a vindecat, fără ca Mântuitorul să fie prezent fizic în casa acestuia.

Citește și Cum să ai o vacanță reușită în 2026. Pașii pe care trebuie să-i urmezi ca să te bucuri cu adevărat de concediu

Loading

Citește tot

ACTUAL

Un nou val de concedieri la Oracle. Peste 500 de angajați urmează să rămână fără locuri de muncă

Publicat

la

Autor

Gigantul american Oracle a anunțat, recent, că va face o nouă restructurare, peste 500 de angajați urmând să fie dați afară, ca urmare a unei reorganizări și a schimbării modelului de business. Asta, pentru a face față trendului periculos care vine odată cu inteligența artificială. Angajații afectați de la Oracle vor avea o perioadă de preaviz de două luni, în care nu vor lucra, dar vor primi salariu întreg.

Citește și: Concedieri masive la Volkswagen. 19.000 de locuri de muncă vor fi desființate până la finalul anului

Vestea vine la doar câteva zile după ce s-a aflat că firma de software și cloud computing a renunțat la aproape 21.000 de posturi la nivel mondial în ultimul an și investește 50 de miliarde de dolari în inteligenţa artificială (AI).

Conform unor surse, angajații au fost anunțați joi, prin e-mail, că urmează să rămână fără locuri de muncă.

„Au fost între 3 și 13, câte un salariu pentru fiecare an de vechime”, a declarat un angajat de la cunoscuta companie de software și cloud computing.

Oracle aplică în România procedura denumită „garden leave” în cadrul actualei runde de concedieri, în cazul angajaților care nu acceptă pachetele de salarii compensatorii, au spus surse pentru Economedia. Aceasta presupune suspendarea accesului angajaților la locul de muncă, atât fizic, cât și digital, în timp ce aceștia continuă să beneficieze integral de salariu și de toate drepturile prevăzute în contract.

În ţara noastră, Oracle și-a diminuat echipa, conform datelor disponibile la Ministerul Finanțelor. Numărul angajaților Oracle România a continuat să scadă în 2025. Compania a raportat 1.902 salariați la finalul anului trecut, cu 189 mai puțini decât în 2024, când avea 2.091 de angajați.

Citește și: Concedierile lovesc una dintre cele mai cunoscute televiziuni. Cea mai amplă restructurare din ultimii ani, până la 2.000 de angajați concediați

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO Ucraina a lovit o fabrică de armament din Volgograd. Autoritățile au emis alertă de amenințare cu rachete

Publicat

la

Autor

Un atac cu rachete ucrainean ar fi vizat o instalație militară rusă din orașul Volgograd în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit publicației independente ruse Astra, citată de The Kyiv Independent, în oraș au fost auzite explozii, urmate de un incendiu. Autoritățile au emis o alertă de amenințare cu rachete pentru regiunea Volgograd.

Imaginile video care circulă pe rețelele sociale par să arate fum ridicându-se deasupra orașului. Conform imaginilor filmate de martori oculari, fumul se ridica de la o fabrică militară care produce lansatoare pentru sisteme de rachete strategice.

Guvernatorul regiunii Volgograd, Andrey Bocharov, a confirmat ulterior că „ținte aeriene de mare viteză” ucrainene au lovit orașul în timpul nopții, avariind „instalațiile de producție ale uneia dintre întreprinderile din Volgograd, situată în districtul Krasnooktyabrsky”.

Bocharov a declarat că 10 persoane au fost rănite în urma atacului și primesc îngrijiri medicale. El a adăugat că incendiile localizate au fost stinse rapid și că nicio clădire rezidențială nu a fost afectată.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Lucrul pe care ar trebui să îl verifici înainte să pleci cu mașina în străinătate. Te alegi cu o amendă de aproape 2.000 de euro dacă nu ești atent

Publicat

la

Autor

Autoritățile din Italia aplică până pe data de 15 octombrie reguli stricte privind utilizarea anvelopelor de iarnă și all-season, iar nerespectarea acestora poate atrage amenzi cuprinse între 430 și 1.731 de euro.

Regulile se aplică tuturor autovehiculelor care circulă pe teritoriul Italiei, inclusiv celor înmatriculate în străinătate. Excepție fac numai motocicletele. Astfel, în perioada 16 mai – 15 octombrie, anvelopele de iarnă și all-season pot fi folosite doar dacă indicele lor de viteză este cel puțin egal cu cel înscris în certificatul de înmatriculare al vehiculului. În caz contrar, șoferii riscă sancțiuni severe.

Citește și: Grădina Regelui Charles de la Viscri este plină de verdeață. Localnicii spun că monarhul „are cu ce drege ciorba”

Indicele de viteză este marcat pe flancul anvelopei sub forma unei litere, care indică viteza maximă admisă pentru acel tip de cauciuc. De exemplu, în inscripția „225/55 R17 H”, litera „H” arată că anvelopa este omologată pentru viteze de până la 210 km/h. În certificatul de înmatriculare, această informație se găsește de obicei la rubrica A13.

Principalii indici de viteză sunt: Q (până la 160 km/h), R (până la 170 km/h), S (până la 180 km/h), T (până la 190 km/h), H (până la 210 km/h), V (până la 240 km/h), W (până la 270 km/h), Y (până la 300 km/h). Dacă în certificatul de înmatriculare este trecut indicele „H”, șoferul nu poate folosi anvelope de iarnă cu indice inferior, cum ar fi „T”, în perioada menționată.

Șoferii care nu respectă legea riscă amenzi între 430 și 1,731 de euro. În plus, autoritățile italiene pot dispune imobilizarea temporară a vehiculului până la montarea unor anvelope confirme.

Citește și: CFR Călători anunță posibile întârzieri ale trenurilor din cauza caniculei. Vor fi impuse restricții de viteză pe rețeaua feroviară

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend