DIVERSE
Şefii Curţilor de Apel îi cer Siminei Tănăsescu, preşedinta CCR, explicaţii despre întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan: „Lipsa transparenței produce consecințe grave asupra percepției publice privind corectitudinea CCR”
Publicat
acum o orăla
Autor
Ziarul PROFIT

Întâlnirea, care nu a fost negată de CCR, ar fi avut loc în biroul președintelui Senatului, cu trei zile înainte ca CCR să decidă asupra Legii ANI.
„Președinții curților de apel din România, în considerarea exigențelor statului de drept și din perspectiva instanțelor judecătorești, chemate să dea efect în activitatea lor jurisdicțională deciziilor Curții Constituționale, consideră necesară clarificarea informațiilor apărute în spațiul public referitoare la întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale a României, doamna Elena-Simina Tănăsescu, și domnul Ilie Bolojan, prim-ministru demis, care ar fi avut loc în biroul președintelui Senatului, aceștia din urmă cu interese în dosare aflate pe rolul Curții Constituționale”, se arată în comunicatul transmis de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Magistrații au precizat că „independența și imparțialitatea justiției presupun nu numai absența oricărei influențe exterioare, ci și înlăturarea oricărei aparențe care ar putea genera îndoieli legitime”, iar „transparența reprezintă, din această perspectivă, o garanție esențială a încrederii publice în actul de justiție”.
Președinții curților de apel au invocat o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 martie 2024, în cauza „Sieć Obywatelska Watchdog Polska c. Poloniei”: „Din această perspectivă, lipsa de transparență care înconjoară asemenea întâlniri ale președintelui Curții Constituționale cu reprezentanți de cel mai înalt nivel ai unui singur partid politic este profund inadecvată standardelor pe care trebuie să le respecte o jurisdicție constituțională. Ea este de natură să genereze îndoieli legitime asupra aparenței de imparțialitate, element fundamental al justiției constituționale, și poate produce consecințe grave asupra percepției publice privind corectitudinea și neutralitatea deciziilor Curții”.
În acest context, a fost adusă în discuţie o situaţie similară petrecută chiar în România, în 2018, La acea vreme, Simina Tănăsescu, pe atunci consilier prezidențial în mandatul lui Klaus Iohannis, și-a dat demisia după controversele generate de întâlnirea cu Petre Lăzăroiu, la acel moment judecător CCR.
„Deși Administrația Prezidențială a negat existența oricăror presiuni, aceasta aprecia atunci că este „inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale”. Considerăm că standardul exprimat atunci rămâne pe deplin actual”, scriu magistrații.
„Pentru înlăturarea oricărei speculații și pentru protejarea încrederii publice în jurisdicția constituțională, considerăm necesară clarificarea informațiilor apărute public, cu privire la existența și cadrul în care întâlnirea a avut loc, la motivul desfășurării sale în biroul președintelui Senatului, precum și la scopul și temele discutate.
Standardele de independență, imparțialitate și transparență pretinse în mod legitim instanțelor și judecătorilor trebuie respectate cu aceeași rigoare la nivelul oricărei jurisdicții”, au conchis aceștia.
Comunicatul integral redactat de preşedinţii Curţilor de Apel poate fi consultat integral mai jos:
Întâlnirea de taină dintre premierul Ilie Bolojan şi şefa CCR, Simina Tănăsescu, a fost dată în vileag de senatorul PSD, Daniel Zamfir.
„Ce a căutat azi președinta CCR în biroul dlui Abrudean, să se întâlnească cu Bolojan???. „Întâmplător”, dna Simina Tănăsescu și-a repartizat ei însăși dosarul care se dezbate luni pe legea ANI!”, a scris Zamfir pe Facebook.
În replică, CCR a venit cu o scurtă clarificare, în care se respinge „ferm” orice speculaţie referitoare la „discutarea cauzelor aflate pe rolul Curtii in afara cadrului strict legal„.
„Ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanții mass-media și în vederea unei corecte informări a opiniei publice, facem următoarele precizări: Președinta Curții Constituționale a României, doamna prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, respinge ferm și categoric orice speculatie privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curtii in afara cadrului strict legal”, a transmis CCR.
Premierul Ilie Bolojan nu a oferit nicio clarificare până în acest moment.
![]()
Poate îți place și...

Nepalezii din București și-au găsit locul preferat pentru răcorire. S-au adunat cu zecile, au intrat în apă și au făcut picnic pe mal

Morți și evacuări masive pe insula Salamina din Grecia, unde două incendii violente devastează zone turistice

Irina Columbeanu și Monica Gabor, apariție spectaculoasă în Malibu. Cum și-au petrecut seara mamă și fiică
DIVERSE
Nepalezii din București și-au găsit locul preferat pentru răcorire. S-au adunat cu zecile, au intrat în apă și au făcut picnic pe mal
Publicat
acum 18 minutela
16 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Mai multe filmări publicate pe rețelele sociale surprind grupuri numeroase de nepalezi care se bucură de o zi călduroasă într-o zonă cu apă din apropierea Bucureștiului. Oamenii intră în apă pentru a se răcori, iar unii dintre ei se aruncă direct de pe margine.
După ce petrec timp în apă, grupurile se retrag pe mal, unde își întind lucrurile și organizează un picnic. Filmările au atras atenția internauților, în special datorită numărului mare de persoane care apar în imagini.
@samirsaud69 #rominia🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴 #bragadiru #@Bragadiru ##netuealview ♬ original sound – Rubi Ali110
Unde se află zona descoperită de nepalezi
Imaginile au fost asociate cu Bragadiru, însă internauții încearcă să identifice cu exactitate locul în care au fost realizate. Mai multe persoane susțin că ar fi vorba despre o zonă aflată la ieșirea din parc, pe râul Ciorogârla.
În videoclipuri se poate vedea cum oamenii se bucură de câteva ore de relaxare. Aceștia intră în apă, stau de vorbă, se răcoresc și petrec timp împreună, iar ulterior se adună pe mal pentru a lua masa în aer liber.
Comentariile au apărut rapid, iar mai mulți utilizatori au întrebat unde se află exact zona. Unii dintre ei spun că nu recunosc locul și sunt sceptici cu privire la asocierea imaginilor cu Bragadiru.
@laxmichhetri110 Garmi ma swimming 😁with friends #inromania🇷🇴 #foryoupage #ramailo #swimming #drypicnic ♬ original sound – maimoonashah
Citește și: Un bărbat a murit după ce a căzut într-o râpă, pe un traseu din Munţii Făgăraş
România, destinație pentru tot mai mulți muncitori străini
Imaginile cu grupurile numeroase de nepalezi din apropierea Bucureștiului apar într-un context în care România a devenit, în ultimii ani, o destinație pentru tot mai mulți muncitori din afara Uniunii Europene.
Companiile românești apelează tot mai des la angajați străini pentru a acoperi deficitul de personal din anumite domenii. Printre țările din care provin muncitorii se numără Nepal, Sri Lanka, India, Bangladesh și Pakistan.
Pentru acești oameni, România nu reprezintă doar locul în care își desfășoară activitatea profesională, ci și țara în care își petrec o mare parte din timpul liber.
Comunitățile de muncitori străini s-au dezvoltat în special în orașele mari și în zonele din apropierea acestora, acolo unde există numeroase oportunități de angajare.
Citește și: Două fete de 10 şi 11 ani, aflate pe o trotinetă electrică, rănite după ce au intrat într-o maşină
![]()
DIVERSE
Irina Columbeanu și Monica Gabor, apariție spectaculoasă în Malibu. Cum și-au petrecut seara mamă și fiică
Publicat
acum 46 de minutela
16 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
Irina Columbeanu are o relație foarte apropiată cu mama sa, Monica Gabor, iar cele două obișnuiesc să împărtășească în mediul online momente din viața lor. De această dată, fiica fostului milionar și mama sa au ieșit împreună în oraș și au petrecut seara la un restaurant de lux din Malibu.
Irina Columbeanu locuiește în Statele Unite ale Americii alături de mama sa și Mr. Pink. Chiar dacă își petrece cea mai mare parte a timpului în SUA, tânăra nu uită de tatăl său și îl vizitează atunci când vine în România.
Irina Columbeanu, poză de colecție alături de mama sa
Irina Columbeanu și Monica Gabor au ieșit împreună în oraș. Cele două au ales un restaurant de lux din Malibu, unde s-au bucurat de timpul petrecut împreună.
Irina, alintată în copilărie „Irinuca”, s-a fotografiat în brațele mamei sale și a împărtășit imaginile cu urmăritorii din mediul online.

Cele două au atras atenția și prin ținutele elegante. Irina Columbeanu a purtat o rochie cu imprimeu, pe care a asortat-o cu o pereche de pantofi cu toc nu foarte înalt. Monica Gabor a optat, la rândul ei, pentru o ținută elegantă.
Un detaliu care nu a trecut neobservat au fost gențile de brand cu care cele două și-au accesorizat ținutele.
Irina Columbeanu s-a transformat între timp într-o adevărată domnișoară, după ce în copilărie era adesea în centrul atenției atunci când apărea alături de tatăl ei.
![]()
DIVERSE
EXCLUSIV Verișoara lui Nicușor Dan, dezvăluiri despre vizitele președintelui la Făgăraș: „A rămas exact la fel cum îl știam”
Publicat
acum o orăla
16 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
Nicușor Dan continuă să păstreze legătura cu familia sa din zona Făgărașului, chiar și după ce a ajuns președintele României. Verișoara șefului statului a povestit, în exclusivitate pentru România TV, cum este acesta atunci când revine în mijlocul rudelor și spune că funcția pe care o ocupă nu l-a schimbat deloc.
„La fel ca întotdeauna, uman, exact, nu s-a schimbat absolut deloc, nu l-a schimbat funcția. Deci a rămas exact la fel cum îl știam de când eram mică, să zic așa”, a declarat verișoara lui Nicușor Dan, pentru România TV.
Nicușor Dan revine la rudele din Făgăraș ori de câte ori are ocazia
Chiar dacă programul îi lasă mult mai puțin timp pentru vizitele în familie, Nicușor Dan încearcă să revină în zona Făgărașului atunci când poate.
„Sigur că da, cum v-am spus, numai că râde foarte multe la Ileni, Făgăraș și ori de câte ori are ocazia, revine”, a spus verișoara președintelui.
Ea a explicat că timpul nu îi mai permite să stea foarte mult în zonă, însă șeful statului profită de fiecare ocazie pentru a-și vedea rudele: „Cât poate, puțin, bineînțeles, timpul nu mai permite să stea foarte mult pe aici, dar când are ocazia, da, vine la fiecare dintre noi”.
Nicușor Dan nu a mers singur. Președintele a fost însoțit de familie: „Cu familia, 100%, da, și cu copiii, da. Mai ales că avem și noi copiii mici, se joacă, se distrează foarte bine aici, la Ileni, Făgăraș”.
Vizitele prezidențiale în familie aduc, inevitabil, mai multă agitație în gospodărie, mai ales atunci când mai mulți copii se întâlnesc.
„Mai ales, vă dați seama, toți copiii mici în curte. Da, nu ca pe vremuri, dar da, a fost un pic de agitație. Dar plăcută, bineînțeles”, a povestit femeia.
Pentru rudele președintelui, revederile rămân însă un motiv de bucurie: „Categoric, fiind în familie, vă dați seama, revederea tot timpul e bună”.
Ce mănâncă președintele când merge la rude
Nicușor Dan nu are, potrivit verișoarei sale, preferințe culinare speciale atunci când ajunge acasă. Familia pregătește de fiecare dată mâncare tradițională și preparate locale, însă președintele nu ar avea o mâncare anume pe care să o ceară de fiecare dată.
„Acum din copilăria lui nu pot să vă spun eu. Vă dați seama că toată lumea pregătește chestii locale, supă cu tăiței și așa, dar nu are preferințe”, a dezvăluit verișoara președintelui.
În schimb, verișoara sa spune că Nicușor Dan a rămas un om modest: „Este modest, da, în continuare.”
Președintele și-a vizitat rudele de Sfânta Maria
Nicușor Dan și-a vizitat și mătușa, sora mamei sale, pe nume Maria, care locuiește în Făgăraș. Copiii din cartier au fost curioși să îl vadă pe președinte și s-au fotografiat alături de el.

Nicușor Dan a fost îmbrăcat lejer, într-o ținută de vară, și a preferat să își petreacă timpul alături de familie în zona în care a copilărit.
În cursul dimineții, președintele a fost la Mănăstirea Dejani, iar sâmbătă seară și-a vizitat rudele din Ileni.
Nicușor Dan are și casa părintească în Făgăraș, o locuință simplă, modestă, în care nu mai locuiește nimeni în prezent, după ce ambii săi părinți au murit. Președintele revine însă în oraș pentru a revedea locurile în care a copilărit și rudele pe care le mai are în zonă.
![]()
DIVERSE
Foști diplomați americani cer reevaluarea vizei lui George Simion. Extremismul și pozițiile pro-Rusia, printre acuzațiile aduse liderului AUR
Publicat
acum 2 orela
16 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Un grup de foști ambasadori ai Statelor Unite în Europa, un fost guvernator american și jurnaliști au lansat un apel public către autoritățile de la Washington, cerând reevaluarea vizei americane deținute de George Simion.
Editorialul a fost publicat duminică în Jerusalem Post, iar autorii își argumentează solicitarea prin prisma asocierilor politice ale liderului AUR, a retoricii unor membri ai partidului cu privire la Holocaust și a unor poziționări pe care le consideră contrare intereselor strategice ale Statelor Unite.
Printre semnatari se află Adrian Zuckerman, Ronald Gidwitz, Mark Gitenstein, James S. Gilmore III și jurnalistul Sabin Gherman.
Autorii invocă memoria Holocaustului și acuzații de antisemitism
Unul dintre principalele argumente prezentate în editorial este legat de responsabilitatea Statelor Unite de a apăra memoria Holocaustului și de a combate antisemitismul.
Semnatarii susțin că Washingtonul nu ar trebui să acorde privilegiul liberei treceri unor persoane ale căror acțiuni și asocieri politice ar intra în contradicție cu valorile fundamentale americane.
Autorii critică, în acest context, partidul AUR pentru tolerarea și promovarea unor figuri despre care afirmă că i-au glorificat pe Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu.
Este menționat inclusiv senatorul AUR Sorin Lavric, pe care autorii editorialului îl acuză de revizionism istoric, promovarea unor mituri antisemite și denigrarea supraviețuitorului Holocaustului Elie Wiesel.
George Simion, criticat pentru susținerea acordată lui Călin Georgescu
O parte importantă a materialului este dedicată și relației dintre George Simion și Călin Georgescu.
Semnatarii editorialului susțin că George Simion continuă să îl sprijine pe Călin Georgescu pentru funcții importante în stat, în pofida faptului că acesta a fost vizat de anchete penale în România pentru promovarea ideologiei fasciste și a fost criticat de organizații evreiești.
Potrivit autorilor, Simion a descris acțiunile legale împotriva lui Georgescu drept un atac al unui „stat paralel”.
Editorialul analizează și încercările lui Călin Georgescu de a se asocia cu mișcarea conservatoare din Statele Unite și cu MAGA.
Autorii amintesc că, în vara anului 2024, Georgescu a descris tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump drept o „cascadorie de PR de la Hollywood”, l-a catalogat pe Trump drept un lider slab și l-a numit pe JD Vance „un virus” în politica globală.
În opinia foștilor diplomați americani, actuala poziționare pro-Trump a lui Georgescu reprezintă o formă de oportunism politic.
Poziționarea pro-americană a liderului AUR, pusă sub semnul întrebării
Semnatarii editorialului susțin că problema nu se limitează la acuzațiile privind extremismul și antisemitismul, ci ține și de securitatea regională.
Deși George Simion încearcă să se profileze drept un politician pro-american, autorii aduc în discuție mai multe poziționări ale AUR pe care le consideră favorabile intereselor Kremlinului.
Printre acestea se numără, potrivit editorialului, evitarea condamnării explicite a crimelor de război comise de Rusia în Ucraina și opoziția față de prezența militară americană în România.
Autorii amintesc că, în martie 2026, AUR s-a opus desfășurării temporare a unor active militare americane în România, într-un context pe care îl descriu drept unul de tensiune regională.
Este menționată și opoziția lui Simion față de măsurile care ar fi permis forțelor române să intercepteze drone rusești care încălcau spațiul aerian național.
În același context, autorii editorialului atrag atenția că George Simion are interdicție de intrare în Ucraina și Republica Moldova, iar oficiali de la Chișinău l-au acuzat public că servește interesele Moscovei.
„Ce este mai exact pro-american în a te opune desfășurărilor militare americane, a rezista măsurilor împotriva incursiunilor rusești și a avansa repetat poziții care se aliniază intereselor Kremlinului?”, se întreabă retoric semnatarii.
Se cere reevaluarea vizei lui Simion
În concluzia editorialului, foștii diplomați americani și ceilalți semnatari susțin că democrațiile nu ar trebui să aștepte ca retorica extremistă să se transforme în violență înainte de a lua măsuri.
Aceștia cer autorităților de la Washington să analizeze dacă profilul politic al lui George Simion și formațiunea pe care o conduce sunt compatibile cu privilegiul de a deține o viză pentru Statele Unite.
Apelul este formulat în contextul mai larg al dezbaterilor privind extremismul politic, antisemitismul, securitatea regională și relația României cu Statele Unite și aliații săi.
„Când cea mai mare tragedie provocată de om din istoria modernă devine negociabilă, nu punem în pericol doar trecutul. Punem în pericol viitorul”, este concluzia editorialului.
![]()
DIVERSE
Părintele Vasile Ioana și Cristina Diaconescu, duet emoționant de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Priceasna „Numai Tu, Fecioară Sfântă”, o rugăciune de ajutor
Publicat
acum 2 orela
16 august 2026Autor
Ziarul PROFIT

Filmările au avut loc în Biserica „Sfântul Nicolae dintr-o zi”, acolo unde părintele Vasile Ioana este paroh.
„Numai Tu, Fecioară Sfântă” este o priceasnă mai veche, care circulă în mai multe interpretări. Este vorba, aşadar, despre o nouă interpretare a unei pricesne cunoscute, readusă în atenția credincioșilor chiar în preajma praznicului Adormirii Maicii Domnului.
[embedded content]
Mesajul profund al pricesnei interpretate de părintele Vasile Ioana și Cristina Diaconescu
Mesajul versurilor acestei cântări religioase interpretate de părintele Vasile Ioana și Cristina Diaconescu este unul foarte profund: avem în faţă nu doar o cântare de laudă, ci și o rugăciune pentru ajutor. Maica Domnului este prezentată ca cea care îi primește pe cei care se roagă cu credință și ca „scăpare” în necazuri.
Pricesnele sunt cântări religioase de tradiție ortodoxă, cu caracter profund duhovnicesc, care exprimă rugăciunea, credința, pocăința, mulțumirea și iubirea față de Dumnezeu, Maica Domnului și sfinți.
![]()
DIVERSE
Mii de oameni și-au luat rămas bun de la Bonnie Tyler. Sicriul artistei, purtat pe străzile orașului său de suflet
Publicat
acum 3 orela
16 august 2026Autor
Ziarul PROFIT
Mumbles, orașul galez în care Bonnie Tyler avea o casă, a fost sâmbătă locul unei despărțiri emoționante de una dintre cele mai cunoscute artiste originare din Țara Galilor.
Mii de oameni au umplut străzile, iar mulți dintre cei prezenți au avut lacrimi în ochi în momentul în care dricul a trecut încet pe strada principală. Fanii au venit încă de la primele ore ale dimineții pentru a-i aduce un ultim omagiu artistei.

Din difuzoarele amplasate pe străzi a răsunat „Total Eclipse of the Heart”, una dintre cele mai cunoscute melodii din cariera lui Bonnie Tyler.
Sicriul artistei, acoperit cu drapelul galez
Sicriul cu rămășițele pământești ale cântăreței a fost acoperit cu drapelul galez, un simbol al legăturii pe care Bonnie Tyler a avut-o cu țara sa natală.
Artista era profund legată de Mumbles, localitate aflată nu departe de locul în care s-a născut, în cătunul Skewen. Pentru locuitorii orașului, Bonnie Tyler a rămas una dintre cele mai importante personalități care au dus numele Țării Galilor în întreaga lume.

Mulți dintre cei veniți să își ia rămas-bun au aruncat flori în momentul în care sicriul a trecut prin fața lor. O parte dintre oameni au mers în urma dricului, însoțind rămășițele artistei pe ultimul drum către casa sa din Mumbles.
Fanii din Țara Galilor au descris-o pe Bonnie Tyler drept „o fată Swansea în toată regula” și au subliniat că artista „nu a uitat niciodată de unde a venit”.
Înmormântarea lui Bonnie Tyler va avea loc luni
Slujba de înmormântare a cântăreței este programată pentru luni, la Biserica St Mary din Swansea. Ceremonia propriu-zisă va fi dedicată familiei și prietenilor artistei.
Chiar dacă accesul la slujbă va fi restricționat, localnicii și fanii lui Bonnie Tyler vor putea urmări ceremonia pe un ecran gigant amplasat în oraș.

Comemorarea vieții artistei va începe luni, la ora 12:00, la biserica St Mary din Swansea. Ulterior, sicriul va fi transportat către orașul său natal, Neath Port Talbot.
Potrivit informațiilor prezentate, sicriul va trece prin sat în jurul orei locale 13:20, înainte de desfășurarea unei slujbe private pentru familie. Înmormântarea va fi transmisă live, astfel încât admiratorii artistei din întreaga lume să poată urmări ceremonia.
Citește și: Un bărbat a murit după ce a căzut într-o râpă, pe un traseu din Munţii Făgăraş

Bonnie Tyler a murit la 75 de ani
Bonnie Tyler a murit pe 8 iulie, la vârsta de 75 de ani, într-un spital din Faro, Portugalia. Artista a murit „din cauza bolii pentru care era tratată”, potrivit unui comunicat transmis de echipa sa.
Moartea cântăreței a provocat numeroase reacții în lumea muzicii. Printre cei care i-au adus un omagiu s-au numărat Catherine Zeta-Jones, Bryan Adams și Rod Stewart.

În luna mai, Bonnie Tyler fusese plasată în comă indusă după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale intestinale de urgență în Portugalia.
Ulterior, artista a ieșit din coma indusă, însă starea sa de sănătate a rămas gravă. Câteva săptămâni mai târziu, aceasta s-a stins din viață la spital.
![]()

Nepalezii din București și-au găsit locul preferat pentru răcorire. S-au adunat cu zecile, au intrat în apă și au făcut picnic pe mal

Morți și evacuări masive pe insula Salamina din Grecia, unde două incendii violente devastează zone turistice

Irina Columbeanu și Monica Gabor, apariție spectaculoasă în Malibu. Cum și-au petrecut seara mamă și fiică

EXCLUSIV Verișoara lui Nicușor Dan, dezvăluiri despre vizitele președintelui la Făgăraș: „A rămas exact la fel cum îl știam”

Şefii Curţilor de Apel îi cer Siminei Tănăsescu, preşedinta CCR, explicaţii despre întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan: „Lipsa transparenței produce consecințe grave asupra percepției publice privind corectitudinea CCR”

După anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!

Decizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR

Ciobanul de 41 de ani dat dispărut la Arefu, a fost găsit decedat într-o microhidrocentrală

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Dezastru ecologic sub obrocul PSD Argeș: Primăria Brăduleț, amendată pentru poluarea Vâlsanului. Cine plătește mizeria și cine învie aspretele?
Comuna Brăduleț – perla subcarpatică a județului Argeș și ultimul refugiu din lume pentru asprete (Romanichthys valsanicola), cel mai rar...

Ion Mînzînă, cel mai hulit și înjurat politician din Argeș! VEZI CLASAMENTUL bazat pe mii de comentarii și algoritmi AI
Scena politică din județul Argeș s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă virtual și administrativ. Ultimul an a adus în...

Probleme mari cu apa în Pitești și zonele limitrofe. Declarația subprefectului Dragoș Predescu și măsurile de urgență adoptate
Locuitorii din municipiul Pitești și din localitățile învecinate se confruntă în această perioadă cu modificări ale calității apei de la...

Pitești Retail Park celebrează tradițiile românești de Sfânta Maria printr-un eveniment dedicat întregii familii
Pitești Retail Park îi invită pe vizitatori pe 15 august, între orele 12:00 și 15:00, la un eveniment dedicat tradițiilor...
Curtea de Argeș

Poluarea de la Brăduleț, cauzată de erori vechi de proiectare: Primarul Florin Iordache oferă clarificări cruciale
O gravă și veche problemă de mediu a pus, în sfârșit, zilele trecute pe jar autoritățile competente, în urma unui...

HAOS LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Ion Șerban, sechestrat în propria pensiune de turiștii cu fuste colorate: „Știți doar să măriți taxe!”
Consilierul local Ion Șerban a simțit pe propria piele, chiar de sărbătoarea Sfintei Marii, ce înseamnă lipsa totală de organizare...

HAOS PE AUTOSTRADA Pitești- București! Trafic complet blocat după ce un TIR plin cu alimente s-a zdrobit de piciorul unui pod
Un accident rutier grav paralizează marți traficul pe Autostrada A1, pe sensul de mers spre Capitală (calea 2). Un autocamion...

Decizie de ultimă oră la Curtea de Argeș – comercianții mutați temporar în Parcul Fântâna lui Manole
Măsură luată pentru fluidizarea accesului pelerinilor în perioada hramului Mănăstirii Începând de joi, 13 august, comercianții care își desfășoară activitatea...

ALERTĂ LA CETATEA POIENARI! Urs pe traseul spre cetate: Vizitarea se face doar în grupuri organizate!
Alertă maximă la una dintre cele mai populare atracții turistice din Argeș! Cetatea Poienari poate fi vizitată în continuare de...
Mioveni

ACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
A fost nevoie de o săptămână întreagă de tăcere suspectă pentru ca Inspectoratul de Poliție Județean Argeș să scoată primul...

Ultimatum de la Guvern pentru 19 primării din Argeș: Riscă să rămână fără fonduri dacă nu trec pe plăți online! VEZI LISTA PRIMĂRIILOR
19 localități din județul Argeș – toate având statutul de comună – se află în atenția Guvernului după ce s-a...

EXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital
O explozie puternică s-a produs joi în comuna argeșeană Recea, satul Deagu de Sus, provocând răsănirea gravă a unei persoane...

Grav accident în Argeș provocat de un șofer beat – Trei tineri la spital
În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 00:00, polițiștii Formațiunii Rutiere din Costești au fost sesizați...
Câmpulung

Scandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
Un inspector de poliție din cadrul unei structuri rurale din județul Argeș este cercetat penal după ce a fost depistat...

Cenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
Aflată în plină eclipsă de imagine din cauza „eroilor” care , periodic, fac de râs instituția, conducerea Inspectoratului de Poliție...

CONTROALE MASIVE ÎN SECTORUL ALIMENTAR: Amenzi de aproape 200.000 de lei aplicate de DSVSA Argeș
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au desfășurat, în cursul lunii iunie, o amplă acțiune de verificare...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniCaz șocant la Curtea de Argeș: Copil bătut cu bestialitate de un tată orbit de gelozie. Poliția a intervenit
ACTUALacum 2 săptămâniCenzură și bătaie de joc la Poliția Argeș: 8 zile doar ca să înregistreze o cerere! Cum este blocată presa de „modelul PSD”
ACTUALacum o săptămânăOmul lui George Simion, instalat de PSD Argeș șef la propria sinecură pe un salariu uriaș din banii argeșenilor! CINE ESTE IONUȚ CODREA
ACTUALacum 6 zileDupă anularea Bâlciului de Sfânta Maria, Curtea de Argeș rămâne de azi și fără Moaștele Sfintei Filofteia! Temporar
ACTUALacum 2 săptămâniEscrocherie de 40.000 Euro la Pitești: Cum a lăsat o piteșteancă fără bani o femeie care își cerea casa înapoi de la stat
ACTUALacum o săptămânăScandal uriaș în Argeș: Polițist în uniformă, prins beat criță la volan – ALT EROU AL IPJ ARGEȘ
ACTUALacum 5 zileACCIDENT CĂLINEȘTI. Tupeul Poliției Argeș întrece orice limită: anunță control intern după o săptămână de tăcere – DEMISIA, DOMNULE COMANDANT!
ACTUALacum o săptămânăEXPLOZIE DEVASTATOARE ÎN ARGEȘ – O casă a sărit în aer de la o butelie! Femeie în stare gravă la spital









Ultimele Comentarii