Stai conectat...

DIVERSE

Reguli noi la „Vocea României” 2026. Pro TV schimbă jocul înaintea noului sezon. Ce puteri primesc antrenorii

Publicat

la

Sezonul 14 al emisiunii va debuta pe 4 septembrie, la Pro TV și pe VOYO, iar Tudor Chirilă, Smiley, Irina Rimes, Theo Rose și Horia Brenciu vor avea de gestionat o serie de schimbări care pot răsturna complet desfășurarea audițiilor pe nevăzute.

Cea mai importantă noutate a sezonului este introducerea butonului „A doua șansă”, care le permite antrenorilor să revină asupra unei decizii pe care au luat-o în timpul audițiilor.

Citește și: Elena Udrea și Adrian Alexandrov sărbătoresc 10 ani de relație. Peste trei ani au fost despărțiți de detenția fostei ministre: „La bine și la greu”

Dacă un antrenor își dă seama, după încheierea prestației, că a ratat un concurent pe care și l-ar fi dorit în echipă, acesta poate apăsa noul buton și își poate schimba decizia, oferindu-i concurentului șansa de a intra în echipa sa.

Noul avantaj vine în completarea butoanelor Mute și Block, introduse în sezoanele anterioare.

Noi reguli la Vocea României

Nici prezentatorul emisiunii nu rămâne fără un rol decisiv în competiție. O singură dată pe parcursul audițiilor pe nevăzute, Pavel Bartoș va putea salva un concurent care nu a reușit să întoarcă niciun scaun.

Astfel, concurentul ales va reveni ulterior pe scena „Vocea României”, în același sezon, și va primi încă o șansă de a-i convinge pe antrenori să îl aleagă.

Citește și: Luis Gabriel și partenera lui, Haziran, au aflat sexul celui de-al treilea copil: „Ne bucurăm mai autentic și mai intim”

Noul sezon promite mai multe răsturnări de situație decât până acum, iar noile reguli îi vor obliga pe antrenori să fie mult mai atenți la fiecare prestație.

Din 4 septembrie, telespectatorii vor putea urmări noul sezon „Vocea României” la Pro TV și pe VOYO, unde concurenții vor încerca să îi impresioneze pe Tudor Chirilă, Smiley, Irina Rimes, Theo Rose și Horia Brenciu într-o competiție în care deciziile se vor putea schimba chiar și după terminarea momentului artistic.

Loading

DIVERSE

Pericolul uriaș al suplimentelor cumpărate online. Un bărbat și-a distrus căsnicia după ce a luat, fără să știe, testosteron ascuns în produse

Publicat

la

Daniel Murphy, în vârstă de 32 de ani, din statul american Tennessee, spune că totul a început după ce a reușit să slăbească aproape 60 de kilograme prin dietă și sport. Mulțumit de transformarea sa, și-a dorit să își tonifieze musculatura și a început să cumpere suplimente alimentare promovate online ca fiind produse testate riguros, fabricate în Statele Unite și cu o puritate de 99%, potrivit BBC.

Site-ul companiei afișa inclusiv certificate de calitate și susținea că respectă standardele autorităților americane. În realitate, toate aceste informații s-au dovedit a fi false.

La început, suplimentele păreau să își facă efectul. Daniel avea mai multă energie, se recupera mai repede după antrenamente și își îmbunătățea performanțele fizice. Convins că produsele sunt eficiente, a început să comande și alte suplimente de la aceeași companie.

Citește și: Ben Affleck a câștigat 1 milion de dolari la „Vrei să fii milionar?”. Ce va face celebrul actor cu marele premiu

După aproape doi ani de utilizare zilnică au apărut însă simptome alarmante: insomnie, agitație și schimbări radicale de comportament.

Situația s-a agravat rapid, iar bărbatul a început să creadă că cei apropiați complotează împotriva lui.

„Eram într-o psihoză totală. Credeam că oamenii pe care îi iubesc încearcă să îmi facă rău și să mă omoare. Nu făceam nicio legătură între ceea ce mi se întâmpla și suplimentele pe care le luam”, povestește Daniel Murphy.

Paranoia a afectat profund relația cu familia. El era convins că soția îi fură afacerea, iar la un moment dat a ajuns să creadă că soacra lui încearcă să îl ucidă.

Soția sa își amintește că schimbarea a fost șocantă: „Într-o zi era omul calm și iubitor pe care îl știam, iar în următoarea era convins că îi sunt dușman și că vreau să îi iau afacerea. Nu aveam antecedente de boli psihice în familie și nu înțelegeam ce se întâmplă”.

În această perioadă, căsnicia s-a destrămat, relațiile cu familia și prietenii s-au rupt, iar afacerea sa a avut serios de suferit.

Ancheta a scos la iveală adevărul

Abia după ce a rămas fără suplimente, la sfârșitul anului 2024, Daniel a observat că starea sa începe să se îmbunătățească. Câteva luni mai târziu a aflat și explicația.

Autoritățile americane investigau deja compania Paradigm Peptides și au descoperit că suplimentele comercializate conțineau testosteron fără ca acest lucru să fie menționat pe etichetă. În plus, anchetatorii au stabilit că firma falsificase certificatele de analiză și pretindea că produsele sunt fabricate în Statele Unite, deși acestea proveneau din China, India și alte state.

Compania este acuzată că a vândut la nivel mondial produse neautorizate și că a indus în eroare zeci de mii de clienți.

Proprietarul firmei, Matthew Kawa, a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare, după ce și-a recunoscut faptele. Sora sa, Jennifer Stechkober, implicată în aceeași afacere, a primit o pedeapsă de un an și patru luni de închisoare.

Citește și: Un tânăr, amendat după ce s-a filmat conducând cu peste 200 km/h. Poliția l-a găsit după videoclipul postat

Zeci de mii de cumpărători afectați

Potrivit anchetatorilor, în dosar sunt identificați aproximativ 54.000 de cumpărători, iar numeroase persoane au raportat reacții adverse grave, printre care cheaguri de sânge, probleme cardiace, anxietate și depresie.

În cazul lui Daniel Murphy, un psihiatru implicat în proces a concluzionat că bărbatul a suferit o psihoză indusă de steroizi.

Specialiștii avertizează că piața suplimentelor alimentare cumpărate online este slab reglementată, iar unele produse destinate dezvoltării masei musculare sau slăbirii pot conține ingrediente diferite de cele declarate pe etichetă.

Astăzi, Daniel spune că și-a revenit și că nu va mai cumpăra niciodată astfel de produse.

„Nu voi mai face niciodată asta. Vreau ca oamenii să înțeleagă că nu orice supliment vândut pe internet este sigur. Eu mi-am pus în pericol sănătatea, familia și, într-un fel, întreaga viață”, mărturisește el.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Cum va fi vremea luni, 3 august 2026. România se topește la 40 de grade. Caniculă sufocantă și nopți tropicale în aproape toată țara

Publicat

la

Canicula se va menține în Banat, Crișana, local în Maramureș, Transilvania, Moldova și Oltenia, iar în județele din Crișana sunt așteptate temperaturi comparabile cu recordurile absolute înregistrate în prima decadă a lunii august.

Maximele vor fi cuprinse între 33 și 40 de grade, în timp ce minimele se vor situa, în general, între 19 și 25 de grade. Cele mai ridicate temperaturi din timpul nopții sunt prognozate în Dealurile de Vest, unde vremea va rămâne tropicală.

În restul țării, vremea va fi în continuare foarte caldă, pe alocuri caniculară. Temperaturile maxime vor varia între 28 și 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unități.

Citește și: ANM, cod roșu de temperaturi extreme în trei județe. Unde se vor înregistra 40 de grade Celsius duminică, 2 august

Cerul va fi în general senin, însă după-amiaza și seara sunt posibile înnorări temporare în zona montană, în Dobrogea și în extremitatea estică a Munteniei, unde izolat vor apărea averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale în nordul Moldovei și în timpul averselor.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe litoral, în cea mai mare parte a Banatului și Crișanei, dar și izolat în alte regiuni, temperaturile vor rămâne peste 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

La nivel național, minimele vor fi cuprinse între 7 grade în estul Transilvaniei și 24-25 de grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

Vremea în București

Și în Capitală vremea va rămâne foarte caldă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele ITU va atinge pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și pe timpul nopții, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va ajunge în jurul valorii de 34 de grade, iar minima va fi cuprinsă între 16 și 19 grade.

La Cluj-Napoca, vremea va continua să fie călduroasă, iar temperatura maximă va ajunge la 33 de grade Celsius.

Pe litoral, vremea va fi călduroasă la orele prânzului, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Citește și: Prognoza meteo. Caniculă în toată ţara şi nopţi tropicale în Capitală

Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza, când izolat pot apărea averse slabe și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu rafale ce pot atinge 45 km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 31 de grade, iar minimele între 20 și 23 de grade, ceea ce înseamnă încă o noapte tropicală la malul mării. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 și 25 de grade.

La munte, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Dimineața și noaptea cerul va fi mai mult senin, însă după-amiaza și seara vor apărea înnorări temporare, iar izolat sunt posibile averse slabe și descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în timpul ploilor. Temperaturile vor rămâne ridicate, iar atmosfera va fi în continuare apăsătoare chiar și în zonele montane.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Elena Udrea și Adrian Alexandrov sărbătoresc 10 ani de relație. Peste trei ani au fost despărțiți de detenția fostei ministre: „La bine și la greu”

Publicat

la

Elena Udrea și Adrian Alexandrov au marcat împlinirea a zece ani de relație printr-o fotografie publicată pe rețelele sociale, însoțită de un mesaj scurt, care face trimitere la toate încercările prin care au trecut împreună.

„10 ani, la bine și la greu” („10 years, for better and for worse”), a scris Elena Udrea în descrierea imaginii.

Cei doi sunt părinții Evei Maria. În perioada în care Elena Udrea s-a aflat în detenție, Adrian Alexandrov a rămas singur alături de fiica lor și s-a ocupat de creșterea și educația acesteia.

Citește și: Elena Udrea a sărbătorit alături de fiica sa, Eva, un an de când a fost eliberată din penitenciar: „Dumnezeu îți dă mereu cât poți să duci. Și răsplătește înmiit fiecare încercare!”

Elena Udrea: „Adrian a stat trei ani și patru luni tată și mamă”

După eliberare, fosta ministră a vorbit în repetate rânduri despre sprijinul primit din partea partenerului său și despre rolul pe care acesta l-a avut în familie în perioada în care ea a lipsit.

„Adrian a stat trei ani și patru luni tată și mamă, și familie întreagă, și prieten, și coleg, și de toate. Eu, stând cu ea, cum ai spus, nici un an nu avem și mă trezesc în fiecare dimineață să o duc la școală. Sunt așa de fericită că stăm de vorbă pe drum! Nu vreau să o ducă nici Adrian, nici șoferul, nici nimeni. Vreau să o duc eu”, a povestit Elena Udrea la Antena Stars.

Citește și: Luis Gabriel și partenera lui, Haziran, au aflat sexul celui de-al treilea copil: „Ne bucurăm mai autentic și mai intim”

Fosta ministră spune că perioada petrecută în detenție i-a confirmat că a făcut alegerea potrivită atunci când a decis să întemeieze o familie alături de Adrian Alexandrov.

„Adrian este un tată minunat. Sigur, atunci când am hotărât să facem un copil, m-am bazat că este un tată bun, însă să treci prin așa o încercare… Una este, teoretic, să analizezi, să vezi că cineva e potrivit pentru rolul de tată și alta este să vezi ce tată minunat a fost în lipsa mea”, a declarat Elena Udrea.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Diana Șoșoacă, prima apariție după accident. A intrat îmbrăcată în piscină și a dansat în horă: „Cred că e momentul să schimbăm paradigma”

Publicat

la

Diana Șoșoacă a participat sâmbătă la deschiderea Academiei de Vară S.O.S. România 2026, organizată la Vața de Jos, în județul Hunedoara. Evenimentul este prezentat de partid drept o platformă de formare a liderilor și de dezbateri privind viitorul României.

Este prima apariție publică a europarlamentarului după accidentul rutier produs joi, pe bulevardul Iuliu Maniu din București, în urma căruia a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență. După câteva ore de investigații medicale, aceasta a fost externată.

Citește și: Diana Șoșoacă, primul mesaj după accidentul rutier din București. Eurodeputata a fost externată din spital: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem în viață, atât eu, dar mai ales fiica mea”

Diana Șoșoacă, horă în piscină

După discursul susținut în fața participanților, Diana Șoșoacă a fost surprinsă într-un moment mai puțin obișnuit. Îmbrăcată în aceleași haine albe purtate în timpul discursului, lidera S.O.S. România a intrat în piscină și a dansat horă alături de alte participante la eveniment.

De această dată, Șoșoacă și-a acoperit capul cu gluga, iar femeile care au însoțit-o au ales, la rândul lor, să intre îmbrăcate în apă.

În discursul adresat membrilor partidului, Diana Șoșoacă a susținut că accidentul rutier nu ar fi împiedicat-o să participe la Academia de Vară.

Citește și: Diana Șoșoacă, tsunami de conspirații direct din piscină: „România are 60% din toată apa din Uniunea Europeană”

„Să știți că, și dacă nu mă puteam deplasa, dumneavoastră trebuia să fiți aici, indiferent ce se va întâmpla, indiferent dacă eu voi mai fi sau nu voi mai fi, voi va trebui să mergeți înainte.

Trebuie să înțelegeți că nația asta, întotdeauna când și-a pierdut liderii, s-a distrus. Trebuie să înțelegeți că liderii, împreună cu întregul popor, formează un întreg. Iar dacă un cetățean sau liderul dispare, da, e greu de înlocuit liderul, dar unitatea voastră trebuie să ducă mai departe salvarea acestei țări.

Presupun că mulți n-ați mai auzit Gaudeamus igitur de foarte mult timp (…) ce istorie am avut și ce oameni de calitate am avut în România. Evident, poporul nu i-a recunoscut atunci și, ulterior, a plâns lacrimi grele pentru că nu i-a mai avut în viață.

Cred că e momentul să schimbăm paradigma. Cred că observăm că avem foarte mulți dușmani și, să știți, chiar dacă aș fi fost acum în spital, îmi luam telefonul și tot eram în direct cu voi.

Când stabilești ceva important pentru țară, pentru nație, trebuie să continui și să nu te lași călcat în picioare de nimeni și nimeni să nu îți oprească planurile. Astfel că, dacă un singur membru SOS mai putea să vină la Academia de Vară, acela trebuia să vină, unul singur, și să o ducă până la capăt”, a declarat lidera S.O.S. România.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Un nou mesaj RO-Alert în Tulcea! O dronă a survolat spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de urgență

Publicat

la

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că ținta aeriană detectată duminică după-amiază în apropierea graniței cu Ucraina a evoluat deasupra apelor teritoriale ale României și de-a lungul brațului Sulina, în spațiul aerian național.

Ulterior, drona a părăsit teritoriul României, a intrat în spațiul aerian ucrainean și a fost doborâtă de forțele armate ale Ucrainei.

Citește și: Două elicoptere s-au ciocnit în aer în timpul intervenției la incendiile din Grecia. Patru membri ai echipajelor au fost răniți

Potrivit MApN, fragmente ale aparatului de zbor au căzut în apropierea localității Periprava, la aproximativ un kilometru de frontieră, pe un teren agricol.

Autoritățile au precizat că nu au fost înregistrate victime și nici pagube materiale.

După încheierea incidentului, alerta aeriană instituită pentru județul Tulcea a fost ridicată la ora 16:05.

Înainte ca drona să fie doborâtă, locuitorii din nordul județului Tulcea au primit un nou mesaj RO-Alert, după ce sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat ținta aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.

Autoritățile au avertizat populația asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian și au recomandat respectarea măsurilor de protecție.

„Exista posibilitatea caderii unor obiecte din spatiul aerian. Pastrati-va calmul! Adapostiti-va in beciuri sau adaposturi de protectie civila. In lipsa unui adapost, ramaneti in interiorul casei, departe de geamuri si pereti exteriori. Durata estimata: 90 min”, se arată în mesajul transmis prin sistemul RO-Alert.

Potrivit Ministerului Apărării, sistemul radar a identificat ținta aeriană la ora 15:09.

Ca măsură de siguranță, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea, au fost ridicate de la sol la ora 15:17, pentru monitorizarea evoluției situației.

În paralel, Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a dispus transmiterea mesajului RO-Alert către populația din zonele aflate în apropierea frontierei.

Citește și: RO-Alert în județul Tulcea! O țintă aeriană, detectată de radarele MApN în apropierea frontierei cu Ucraina

A doua alertă aeriană în aceeași zi

Nu este pentru prima dată când locuitorii din județul Tulcea au fost avertizați duminică.

În cursul dimineții, în jurul orei 09:30, autoritățile au emis un alt mesaj RO-Alert după ce sistemele de supraveghere ale MApN au detectat o altă țintă aeriană în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Două elicoptere s-au ciocnit în aer în timpul intervenției la incendiile din Grecia. Patru membri ai echipajelor au fost răniți

Publicat

la

Accidentul a avut loc în zona Psatha, din regiunea Attica, unde echipele de intervenție încercau să limiteze extinderea incendiilor de vegetație.

Potrivit autorităților elene, cele două elicoptere, de tip Bell, erau închiriate de serviciul de pompieri din Grecia și participau la operațiunile de stingere a incendiilor. Fiecare aparat de zbor decolase anterior de pe aeroportul militar Elefsina și avea la bord câte două persoane: un pilot și un coordonator grec pentru stingerea incendiilor aeriene.

După impact, a fost declanșată o amplă operațiune de căutare și salvare.

Patru persoane rănite în urma accidentului aviatic din Grecia

Potrivit Serviciului Național de Ambulanță din Grecia (EKAB), toate cele patru persoane aflate la bordul elicopterelor au fost găsite și transportate la Spitalul General de Aviație 251.

Două dintre victime au suferit răni ușoare, în timp ce celelalte două au fost găsite inconștiente.

Inițial, echipajul unuia dintre elicoptere a reușit să ia legătura cu centrul operațional și să transmită coordonatele, fiind localizat și evacuat rapid de echipele de intervenție.

În cazul celui de-al doilea elicopter, autoritățile au declanșat o operațiune de căutare și salvare. La scurt timp, și acesta a fost localizat, iar membrii echipajului au fost recuperați și transportați la spital.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend