Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

PUSL a depus liste complete de candidaţi pentru CJ și CLM Giurgiu, dar şi în unele localităţi din judeţ

Publicat

in

Preşedintele organizaţiei judeţene a PUSL Giurgiu şi candidat la Primăria municipiului Giurgiu, Liliana Ciobanu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că organizaţia sa are liste complete depuse pentru Consiliul Judeţean (CJ), la Consiliul Local Municipal (CLM), precum şi în alte localităţi mari din judeţ, potrivit Agerpres.

“Este prima conferinţă de presă de când am depus oficial candidaturile, partidul este destul de începător, să spun aşa, pe piaţa publică, dar asta nu înseamnă că nu avem curaj să mergem înainte. Am încercat să legăm ceva şi în judeţ, din păcate, destul de puţin, nu pentru că nu am fi găsit oameni, i-am găsit, dar pe măsură ce îi găseam, aveau grijă alţii mai mari să-i disloce. Totuşi, am reuşit să depunem liste complete la CJ, la CLM, candidat la preşedinţia CJ, în persoana domnului Constantin Buduru, de asemenea avem liste complete de consilieri şi la municipiul Giurgiu, candidat la Primăria municipiului Giurgiu, subsemnata Liliana Ciobanu, şi avem candidaţi la primărie şi liste de consilieri la Comana, Hotarele, Joiţa şi Ulmi”, a declarat Liliana Ciobanu.

Ea a adăugat că a încurajat tinerii să se implice în politică şi să îşi spună cuvântul pentru că “viitorul aparţine tinerilor” şi chiar dacă timpul a fost insuficient, PUSL Giurgiu are pe liste “oameni implicaţi şi serioşi”.

Joc de doctrine

“La nivel de ţară, PSD şi PNL s-au împletit pe europarlamentare, eu nu îi văd cum vor face campanie, când vor striga: Jos PSD! Sus PNL! şi invers: Sus PSD! şi Jos PNL! Noi am fugit de încrengătura asta care nu se mai numeşte doctrină (…) Din păcate, tot ce înseamnă democraţie este pe cale de a fi terminat, democraţia nu înseamnă puterea absolută, nu înseamnă amestec de doctrine! (…) Şi eu am făcut parte din PSD, dar am plecat de acolo când, tot aşa, s-au unit cu PNL”, a completat Liliana Ciobanu.

De asemenea, la conferinţa de presă au participat şi candidatul partidului la preşedinţia CJ Giurgiu, Constantin Buduru, dar şi unii dintre candidaţii la primăriile din judeţ.

“Mă bucur foarte mult că după opt ani de zile de când m-am retras din politică (a activat în Partidul Ecologist n.red.) mă întorc! (…) A fost o perioadă în care am lipsit de pe scena politică, nu ştiu dacă a fost bine sau dacă a fost rău, dar în urma unor discuţii cu doamna Ciobanu s-a găsit această formulă de a candida pentru PUSL. Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor oamenilor, am iniţiat un chestionar prin care aceştia să lase scris la sediul organizaţiei problemele din judeţ (…) Fiecare campanie electorală a avut ca monedă de bătaie podul de la Grădiştea, dar după 20 de ani legătura cu trenul între Giurgiu şi Bucureşti se face tot prin Videle, după ce podul de la Grădiştea a căzut. De aceea noi vom aduna doleanţele oamenilor şi le vom transforma în proiecte pentru judeţ”, a declarat şi Constantin Buduru.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Sebastian Burduja pune tunurile pe Gabriela Firea și Nicușor Dan: ‘Un eșec’

Publicat

in

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat luni că Gabriela Firea a fost un eşec şi Nicuşor Dan, din păcate, un nou eşec. După 8 ani de eşec avem nevoie de măcar 8 ani de administraţie de dreapta, realmente, liberală, a mai spus Burduja.

”Bucureştiului i-a lipsit o viziune de dreapta. Nu îl consider pe Nicuşor un om de dreapta, un primar de dreapta. Trebuia schimbat Bucureştiul în 2020, nu îmi pare rău de acea schimbare”, a spus Sebastian Burduja în emisiunea România Politică de la Prima News.

Întrebat dacă Gabriela Firea a fost un primar bun, Burduja a răspuns: ”Nu, a fost un eşec şi Nicuşor Dan, din păcate, un nou eşec. De aceea spun că după 8 ani de eşec avem nevoie de măcar 8 ani de administraţie de dreapta, realmente, liberală, pro investiţii, sigur, în limitele legii”, a arătat Burduja.

Despre scorul pe care şi l-a propus pentru PNL Bucureşti la alegeri locale, Sebastian Burduja a afirmat că lui nu i s-a setat o ţintă dar că îşi propune între 25 şi 30%.

”Plecăm din poziţia unui partid care totuşi s-a străduit să construiască, dar fără o continuitate în timp. S-au schimbat foarte mulţi preşedinţi la PNL Bucureşti”, a spus el.

Citeste mai mult

NATIONAL

ULTIMA ORĂ Alertă cu bombă la Patriarhia Română

Publicat

in

Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reședința Patriarhului Daniel, au ajuns efective impresionante de polițiști, jandarmi, SMURD, pompieri și echipele de intervenție pirotehnică de la SRI.

Apelul făcut la 112 a condus la evacuarea întregii biserici, în care se slujea. Preasfințitul Părinte Visarion, episcopul Tulcii, se afla în altar, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Forțele de intervenție au evacuat pe toată lumea, de la preoți la credincioși. La ora 16:00 începuse Slujba Privegherii

știre în curs de actualizare

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend