Stai conectat...

ACTUAL

Procurorul Radu George Bucurică, pus în libertate după scandalul cu pistolul. Magistratul are un lung istoric de controverse

Publicat

la

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, luni seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele lui Radu George Bucurică, magistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, cercetat după un incident produs într-un local din județul Hunedoara, unde anchetatorii susțin că acesta ar fi avut asupra sa un pistol letal deținut fără drept, un cuțit și un spray iritant-lacrimogen.

Instanța a apreciat propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia drept neîntemeiată și a dispus punerea de îndată în libertate a procurorului, dacă acesta nu este privat de libertate în altă cauză. Decizia poate fi contestată de procurori în termen de 48 de ore.

La ieșirea din sala de judecată, Bucurică a declarat: „S-a făcut dreptate şi sper să obţin dreptatea şi mai departe. Am încredere în justiţia din România şi sper ca nimeni să nu mai treacă prin ce am trecut eu”.

Pistol Walther, cuțit și spray lacrimogen. Permisul de armă fusese anulat

Incidentul care a dus la reținerea magistratului s-a produs în noaptea de 8 spre 9 august, în comuna Ribița din județul Hunedoara.

Potrivit datelor comunicate de Ministerul Public, în jurul orei 02:48, Bucurică ar fi intrat pe terasa unui local în care se aflau aproximativ 100 de persoane, având asupra sa un cuțit, un spray iritant-lacrimogen și un pistol letal Walther, calibrul 9×19 mm.

Elementul important al acuzației este că IPJ Caraș-Severin – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase dispusese încă din 27 iulie 2026 anularea permisului său de port-armă, iar procurorul fusese informat despre această măsură la 6 august, cu numai câteva zile înainte de incident.

În jurul orei 03:00, susțin anchetatorii, polițiștii i-ar fi cerut să se legitimeze. Bucurică ar fi refuzat, ar fi ridicat tonul și apoi ar fi fugit, folosind spray-ul iritant împotriva agenților. În momentul în care a fost prins și imobilizat, procurorii susțin că magistratul ar fi tras cu pistolul letal pe care îl avea asupra sa.

Bucurică este cercetat pentru infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și două fapte de ultraj.

Bucurică neagă că ar fi tras: „Mafia din Banat” ar încerca să-l asasineze

Înainte de judecarea propunerii de arestare preventivă, procurorul a prezentat o versiune diferită de cea a anchetatorilor.

El a negat că ar fi tras cu pistolul și a explicat că avea arma pentru autoapărare, susținând că există persoane care ar încerca de mai mulți ani să îl asasineze. Întrebat de cine se teme, Bucurică a vorbit despre „mafia din Banat”.

Dosarul penal este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Respingerea arestării preventive nu reprezintă o soluție asupra vinovăției sau nevinovăției procurorului, cercetările penale continuând separat de procedura privind măsura preventivă.

Cariera lui Bucurică, marcată și în trecut de acuzații grave

Radu George Bucurică este magistrat din 2010, când a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița prin decret prezidențial. Ulterior a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a fost, pentru o perioadă, prim-procuror delegat la Oravița.

Numele său a ajuns însă în centrul unui scandal major în 2018. O femeie care avea calitatea de persoană vătămată într-un dosar instrumentat de Bucurică l-a acuzat că i-ar fi făcut avansuri sexuale și că i-ar fi propus relații intime, în contextul soluționării favorabile a cauzei.

După apariția în spațiul public a unor înregistrări și mesaje, procurorul general al României a dispus un control asupra activității magistratului, încetarea delegării sale din funcția de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Oravița și sesizarea Inspecției Judiciare. Parchetul General anunța atunci că verifică atât cauze instrumentate de Bucurică, cât și plângeri penale depuse împotriva sa.

Procurorul a respins acuzațiile, susținând că este victima unor persoane care urmăreau să se răzbune pentru dosarele instrumentate de el.

CSM l-a retrogradat, Înalta Curte a schimbat sancțiunea

Cazul a avut și o componentă disciplinară serioasă. În decembrie 2020, Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a admis acțiunea Inspecției Judiciare și a constatat săvârșirea unor abateri disciplinare de către Radu George Bucurică. Cu majoritate, CSM a decis retrogradarea sa din gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în gradul de parchet de pe lângă judecătorie. Unul dintre membrii completului a apreciat chiar că sancțiunea potrivită ar fi fost excluderea din magistratură.

Sancțiunea nu a rămas însă în această formă. Bucurică a atacat hotărârea, iar în noiembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis parțial recursul și a înlocuit retrogradarea cu suspendarea din funcție pentru două luni, aceasta fiind sancțiunea disciplinară rămasă definitivă.

Dosarul privind acuzațiile sexuale a fost clasat de două ori, dar instanța a cerut reluarea anchetei

Separat de răspunderea disciplinară a existat și un dosar penal privind acuzațiile femeii. Cauza a fost clasată, iar ulterior ancheta a fost reluată. După o nouă clasare, femeia a contestat soluția, iar în 2023 Curtea de Apel Timișoara i-a admis plângerea și a dispus reluarea cercetărilor. Instanța a considerat că mai multe împrejurări importante nu fuseseră suficient lămurite și a cerut, între altele, reaudierea unor martori, a persoanei care formulase acuzațiile și a procurorului Bucurică.

Bucurică a mai fost vizat, în trecut, și de o plângere referitoare la presupuse comportamente indecente față de eleve în timpul unei excursii școlare din 2017. În acel caz, Parchetul General a dispus clasarea, arătând că probele administrate nu confirmau infracțiunile reclamate.

Loading

ACTUAL

Rareş Toader, locul 5 în finală la aruncarea greutăţii, la Campionatele Europene de la Birmingham

Publicat

la

Autor

Rareş Toader s-a clasat, luni, pe locul 5 în finală la aruncarea greutăţii, la Campionatele Europene de la Birmingham. Cea mai bună aruncare a sportivului tricolor a măsurat 20.80 metri, după 19.76 metri în calificări (locul 10). În 2025, Rareş Toader cucerea titlul european indoor, cu 21.27 metri.

Pe podiumul de la Birmingham au urcat, în ordine, Leonardo Fabri (Italia, 22.31 metri), Zane Weir (Italia, 21.12) şi Wictor Petersson (Suedia, 20.97), potrivit news.ro.

Tot luni, la 400 metri, Sorin Dringo s-a calificat în semifinale, după locul 12 în calificări (46.03 secunde), de pe aceeaşi poziţie reuşind calificarea în ultimul act la triplusalt şi Elena Taloş (14.03 metri).

De asemenea, la săritura în lungime, Gabriel Bitan nu a trecut de calificări – locul 14 (7.87 metri) şi nici Maria Mihaela Blaga, la 3.000 metri obstacole, nu s-a calificat în finală – locul 16 (10:12.20 minute).

România mai este reprezentată la CE de la Birmingham de Alina Rotaru-Kottmann şi Ramona Verman (săritură în lungime), respectiv de Alin Firfirică (aruncarea discului), Alexandru Androne (săritură în înălţime), Alin Anton (110 metri garduri), Nicolae Soare (maraton).

La competiţia din Marea Britanie participă, între 10-16 august, peste 1600 de atleţi din 49 de ţări.

Loading

Citește tot

ACTUAL

România, în topul producătorilor de fructe din UE. Ce fruct ne aduce în prim-plan și cât plătesc românii pentru un kilogram. Producția s-a dublat față de anul trecut

Publicat

la

Autor

În comuna Dridu, producătorii spun că sunt mulți ani de când nu au mai avut o recoltă așa bogată.

Avem 7 hectare de caiși la Dridu, iar pomii sunt arhiplini. Anul trecut am avut o problemă cu înghețurile târzii și nu am avut nici măcar o caisă. Poate mai multă lumină, căldură, rezultă mai mult zahăr în fruct și fructe mai dulci„, spune inginerul horticol Mihai Iancu pentru Observator.

Cât costă un kilogram de caise în 2026

Comparativ cu anul trecut, când au fost o mulțime de pomi fără rod, anul acesta un cais produce în jur de 30 kg de fructe. România are peste 2.000 de hectare cultivate cu caiși, ocupând locul 7 în Uniunea Europeană, după state mari producătoare precum Spania sau Italia.

În piețe, caisele se vând la prețuri decente, începând de la 7 lei până la 10 lei kilogramul. Asta în timp ce fructele din import se vând cu 10-15 lei kilogramul.

Anul ăsta am avut un an foarte bun și la fructe, și la legume. O producție mai mare decât anul trecut. Și în Giurgiu, și în Dâmbovița, peste tot găsești caiși„, spune o vânzătoare.

Și nu doar producâia de caise a fost bună anul acesta, ci și cea de prune.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Mama unuia dintre atacatorii ambulanței de la Cluj a rupt tăcerea: „Ne-am speriat tăți, așa se auzea pe TikTok, că îi fură!” / „Să-i omoare, să le ia organismul din ei”. Ambulanțierul riscă să își piardă vederea

Publicat

la

Autor

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, prima operație a fost realizată sâmbătă seara, imediat după internarea pacientului. A doua intervenție a avut loc în dimineața următoare.

„A fost examinat și internat pe Secția de Oftalmologie, pentru investigații suplimentare, monitorizare și tratament de specialitate. S-a intervenit în regim de urgență sâmbătă seara pentru sutura plăgii. În această dimineață s-a intervenit din nou chirurgical asupra pacientului, postoperator acesta este stabil, însă medicii nu pot da deocamdată un prognostic cu privire la evoluția stării pacientului”, a precizat Spitalul Judetean de Urgenta Cluj, potrivit Dejeanul.

Ambulanța transporta un pacient atunci când a fost oprită pe drumul către Dej. Echipajul a încercat să evite zona și să continue deplasarea spre Cluj-Napoca pe o altă rută, însă vehiculul a fost interceptat din nou și atacat de mai mulți oameni. Unul dintre geamurile ambulanței a fost spart, iar un fragment de sticlă a intrat în ochiul șoferului.

Vezi și Mărturii șocante ale șoferului Ambulanței atacate la Cluj: ”A intrat în sala de operaţie cu mine de urgenţă şi a pus aproximativ nouă fire pe cornee”

.„Nu pot să precizez exact cu ce a fost spart”, a declarat el, adăugând: „mi-a sărit ciob în ochi”.

Cu toate că era grav rănit și vedea cu dificultate, bărbatul nu a oprit deplasarea, întrucât avea un pacient în autospecială. A reușit să ajungă la Cluj-Napoca și să îl predea medicilor.

„Ca prin ceață am venit până la Cluj”, a relatat bărbatul.

Abia după ce misiunea a fost încheiată, ambulanțierul a putut primi îngrijiri. Șoferul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, de unde a fost direcționat către Secția de Oftalmologie și operat în regim de urgență.

„După ce am lăsat pacientul pe care l-am avut în ambulanță, am ajuns la UPU, la oftalmologie, au intrat în sala de operație cu mine, de urgență. S-au pus aproximativ nouă fire pe cornee, din ce mi-a spus domnul doctor”, a declarat șoferul pentru Dejeanul.

Medicii nu pot spune deocamdată dacă vederea îi va fi afectată. În prezent, vederea la ochiul rănit este încețoșată, iar echipajele medicale continuă să îl monitorizeze.

„Pot să merg spre bine sau se poate merge spre rău, să rămân oarecum cu vederea afectată la ochiul respectiv. În momentul ăsta văd încețoșat, nu văd cum ar trebui să văd, sunt acolo tot felul de edeme”, a explicat el.

Amintim că șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, au fost arestate preventiv în dosarul care vizează agresarea echipajului medical și distrugerea ambulanței.

Mama unuia dintre suspecții arestați a explicat modul în care a ajuns zvonul că ambulanțele îi fură pe copilași. Aceasta susține că cei tineri au aflat de pe Tik Tok că minorii sunt furați de pe stradă pentru prelevarea de organe.

„Ne-am speriat tăți, așa se auzea pe TikTok, că îi fură! Să-i omoare, să le ia organismul din ei”, a spus femeia pentru DEJEANUL.RO

Ce să facă cu ei (n. r. – teoria copiilor luați de ambulanțe), a fost întrebată femeia.

„Să-i omoare, să le ia organismul din ei. S-aude că fură copii. Salvarea o venit și erau trei copii în sat și s-o dat la ei. Și aceia venind fugind acasă s-o zâs (n.r.: sic!) se fură copii. Aseară a fost sâmbătă seara, toți erau pe drum. Ăștia (n.r.: cu referire la adulți) s-au speriat, o dat după ambulanță. Tot au umblat. O mers în sus, iar au venit în jos, iar au mers în sus. Tot se preumbla ambulanța, că și omul ăla o trebuit să se despartă de acolo să nu mai stea într-atâția copii. Și atâta a fost tot. Așa se auzea pe TikTok, că îi fură, eu n-am TikTok, doar ce am auzit la ăștia mai tineri și ne-am speriat tăți”, a motivat ea.

Citește și Procuror reţinut după ce a tras cu o armă în timp ce era imobilizat de poliţişti după un scandal. Avea la el și un cuțit

Loading

Citește tot

ACTUAL

Calendar ortodox 11 august 2026. Cruce neagră. Sfântul care oferă ajutor grabnic oamenilor aflați în situații fără ieșire. Rugăciunea care te izbăveşte de tot răul şi îţi luminează mintea

Publicat

la

Autor

Sărbători religioase 11 august 2026

Ortodoxe: Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice: Sf. m. Euplu; [Sf. Clara de Assisi]

Romano-catolice: Ss. Clara, fc; Suzana, m.

Calendar ortodox 11 august 2026. Cine a fost Sfântul Nifon

Sfântul Ierarh Nifon s-a născut în Peloponez, în sudul Greciei, la o dată care nu se cunoaște cu exactitate. Se ştie doar că aceasta ar fi cuprinsă undeva între anii 1434-1440. Acesta a fost botezat cu numele Nicolae. În momentul în care este tuns în monahism, primește numele Nifon.

În anul 1483 devine Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488. Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul din Bulgaria, unde ridică un schit. În anul 1496, este chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice.

După numai doi ani, este exilat de turci în Adrianopol. Aici îl cunoaște pe domnitorul Radu cel Mare al Țării Românești, care, apreciind calitățile sale, îl convinge să vină în Țara Românească pentru a reorganiza Biserica. Însă aici, Nifon descoperă un lucru care îl dezgustă profund: relaţia sentimentală dintre sora domnitorului Radu cel Mare şi un boier căsătorit. Profund scârbit, acesta decide să se retragă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde va trece la cele veşnice pe 11 august 1508, potrivit crestinortodox.ro

Atunci când Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moaștele Sfântului Nifon în Țara Românească, spre iertarea păcatelor lui Radu Vodă, care îl izgonise pe Sfântul Nifon. După rugăciuni îndelungate la rămăşiţele pământeşti ale Sfântului, a avut loc o minune. Sicriul lui Radu Vodă s-a deschis, iar trupul acestuia a apărut plin de puroi și emanând un miros de nesuportat.

În acelaşi timp, s-a deschis şi sicriul Sfântului, din care a început să izvorască apă care a spălat trupul domnitorului, arătându-l luminat. Apoi totul s-a închis la loc.

Sfintele rămăşiţe care au rămas în România se află la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova.

Calendar ortodox 11 august 2026. Rugăciunea care te izbăveşte de tot răul şi îţi luminează mintea

Cu faptele dreptei credinţe strălucind toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, Mărite Ierarhe Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind cu slava Dumnezeirii, Dumnezeiescule părinte, goneşte lipsa de luminare a sufletului meu, ca să laud luptele tale împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănit fiind de dragostea lui Hristos din pruncie, preafericite, ai alergat ca un cerb însetat la izvoarele apelor şi ai ajuns la faptele cele bune.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat cele mici cu cele mari, ca un înţelept. Pentru aceasta te-ai arătat vas al Treimii, părinte preasfinţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru cei ce vieţuim în locaşul tău cel Dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un adevărat propovăduitor câştigându-te pe tine, ne-am luminat prin cuvintele tale cele înţelepte şi către cunoaşterea voii lui Dumnezeu toţi au fost povăţuiţi. Pentru aceasta, te cinstim.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Potolind viforul săltărilor trupului, ai fost rănit de dragostea cea Dumnezeiască, de Dumnezeu Fericite Părinte Nifon. Pentru aceasta, ai alergat la locaşurile Domnului din Muntele Atos şi pe toţi cei ce locuiau acolo i-ai luminat.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu luminarea faptelor tale cele bune covârşeşti, preafericite, luminătorii cei de pe cer. Căci ai răsărit ca un Soare în Muntele Atos, luminând pe toţi cei ce se apropie de tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Mărirea pământenilor, Născătoare de Dumnezeu şi Scăpare Tare a celor ce cu credinţă aleargă la tine. Pentru aceea, nu ne trece cu vederea, ci, apucând înainte, izbăveşte de tot felul de rele pe cei ce nă dăjduiesc spre tine.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti, Hristoase, Domnul…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Raza Sfântului Duh sălăşluind în tine, cuvioase şi curăţindu-te la trup şi la suflet, ai primit, părinte, darul preoţiei şi te-ai făcut cu adevărat locaş al Sfintei Treimi şi vas al darurilor Duhului.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alt Moise te-ai arătat nouă, preasfinţite; dar, dând credincioşilor Legea cea de mântuire, o dăruieşti nu scrisă pe lespezi de piatră, ci scrisă prin lucrarea darului în inimile lor; şi tuturor povaţuitor făcându-te ai grăit: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai făcut Biserică vie şi însufleţită lui Dumnezeu, din pruncie fiind organ al Duhului care răsună tuturor glasul de Dumnezeu insuflat al faptei bune; şi pricină de mântuire te-ai făcut, arătând tuturor moştenirea cerurilor, Preamărite Fericite Nifon.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

După Dumnezeu, pe tine Folositoare te-am câştigat, pentru că ai fost Maică a lui Dumnezeu, a Făcătorului şi Ziditorului. Pentru aceea, pe toţi care locuiesc în locaşul tău miluieşte-i, iar moştenirea pe care ai câştigat-o acopere-o şi o izbăveşte de vrăjmaşii cei nevăzuţi, Preacurată.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încă tânăr fiind tu, ai mers la Muntele Atos şi ai intrat în Mănăstirea Botezătorului, unde ai primit strălucirea Duhului, în acest chip, luminându-te, te-ai făcut propovăduitor tuturor celor de aproape şi de departe.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu înceta a te ruga în taină Stăpânului, preafericite, pentru toată obştea credincioşilor; căci Dumnezeu spre luminare te-a ales întâistătător, păstor şi începător al Bisericii Tesaliei.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Mobilizare în trei județe din România în perioada 14-18 septembrie 2026. Rezerviștii, chemați la arme: „Potrivit legii, participă la antrenamentele și exercițiile de mobilizare”

Publicat

la

Autor

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi chemați, în perioada 14-8 septembrie 2026, la unitățile militare unde sunt repartizați, în cadrul unui exercițiu de verificare a pregătirii pentru apărare, anunță Ministerul Apărării Naționale.

Exercițiul, denumit MOBEX NT-SV-BT-26, urmărește verificarea modului în care sunt pregătite populația, economia și teritoriul pentru situații care impun mobilizarea.

Potrivit MApN, rezerviștii cu domiciliul în cele trei județe vor participa, pe parcursul unei singure zile, la activități specifice în unitățile militare în care sunt repartizați.

Citește și : Mărturii șocante ale șoferul Ambulanței atacate la Cluj: ”A intrat în sala de operaţie cu mine de urgenţă şi a pus aproximativ nouă fire pe cornee”

„Rezerviştii cu domiciliul în respectivele judeţe vor participa, pe durata unei zile, la activităţi specifice de pregătire, în unităţile militare în care sunt repartizaţi”, precizează Ministerul Apărării Naționale.

În județul Neamț, exercițiul va include și verificări privind nivelul de pregătire al autorităților locale, instituțiilor publice și operatorilor economici.

MApN explică faptul că astfel de exerciții sunt prevăzute de legislația privind pregătirea populației și a economiei naționale pentru apărare.

„MOBEX NT-SV-BT-26 este organizat în baza Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi a Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare. Potrivit legii, rezerviştii participă la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare. Totodată, angajatorii au obligaţia de a asigura participarea rezerviştilor salariaţi la aceste activităţi, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, în baza adeverinţei eliberate de centrul militar”, transmite MApN.

Documentele prin care rezerviștii vor fi convocați la exercițiu vor fi înmânate de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.

Exercițiile MOBEX sunt organizate în timp de pace și au rolul de a verifica dacă structurile cu responsabilități în domeniul apărării și securității naționale dispun de personalul și materialele necesare.

Citește și : Procuror reţinut după ce a tras cu o armă în timp ce era imobilizat de poliţişti după un scandal. Avea la el și un cuțit

Astfel de exerciții au mai fost organizate în județele vizate: în Neamț în 2018, în Suceava în 2019 și în Botoșani în 2016.

Loading

Citește tot

ACTUAL

PSD face praf proiectul propus de Radu Miruță pentru oprirea dezinformării, după agresarea unor ambulanțieri: Are termeni fără sens!

Publicat

la

Autor

România vrea să reglementeze clar actele de dezinformare pe TikTok. Campaniile electorale din ultimii ani au arătat că unii români cred orice li se spune pe rețele de socializare, chiar dacă unele afirmații sunt trase rău de păr. Și fiindcă deja ar fi cam târziu să îi mai școlească în ale logicii formale pe mulți din utilizatori, statul vrea să impună pedepse pentru cei care mint, căci e mai simplu să pedepsești decât să educi.

Ca orice proiect din România și cel cu dezinformarea începe cu stângul

Deputatul PSD, Mihai Ghigiu, a vorbit despre proiectul de lege împotriva dezinformării, propus de ministrul Radu Miruță, după incidentul de la Cluj, în care un ambulanțier a fost grav rănit, după ce o mulțime furioasă a atacat autospeciala de intervenție din cauza unor dezinformări pe TikTok.

Într-o conferință de presă, deputatul PSD, Mihai Ghigiu, a precizat că proiectul de lege împotriva dezinformării, propus de Miruță, are nevoie de îmbunătățiri:

„Proiectul domnului Miruță, din punctul meu de vedere, are foarte multe neajunsuri. De la termeni care nu au niciun sens – spre exemplu, «conținut malițios» – eu nu știu ce înseamnă, nu se descrie niciunde”, a declarat deputatul PSD.

Nu se știe cine sunt instituțiile care trebuie să combată dezinformarea

Acesta a mai precizat: „Nu știm ce instituții vor aplica, nu știm cine va face și în ce termene vor face”, a continuat Ghigiu.

Potrivit lui Ghigiu, strict pe partea legislativă, este nevoie ca forțele politice, specialiști, dar și cei interesați de subiect să își unească forțele pentru a lucra la proiect.

„Dacă ne referim strict la partea legislativă, avem nevoie ca toate forțele politice să se așeze, specialiștii, cei care sunt interesați de subiect, să se așeze la masă și să lucrăm un proiect. Pentru că, din punctul meu de vedere, avem nevoie de un proiect legislativ, dar asta e un proiect pe termen scurt și mediu”, a declarat Ghigiu.

Deputatul PSD a precizat că problema reală se referă la educație: „E o discuție pe care la fel ar trebui să o facem toate forțele politice, cum ne educăm tânăra generație și noile generații, dar și părinții lor, pentru a face față acestui fenomen. Pentru că ceea ce am văzut la Cluj probabil este doar începutul al impactului fake news-ului în societate”, a declarat Ghigiu.

De ce nu s-au luat măsuri după dezinformările electorale

Acesta a precizat că efectele dezinformării s-au văzut inclusiv în cazul anulării alegerilor. Întrebat de ce până în prezent nu s-a făcut nimic, deputatul PSD a precizat:

„Dacă ne referim la zona legislativă, ca să zic așa, din câte știu la nivelul guvernului există un comitet care asta a trebuit să facă, să vină cu propuneri de a combate fake news-ul, dezinformarea și impactul lor în societate.

Dacă ne referim la zona care noi, cel puțin eu, la Comisia de Învățământ încerc să o abordez, de protejarea minorilor în online, inclusiv în ceea ce privește dezinformarea, noi suntem în proces de a redacta un act normativ. Am avut patru dezbateri cu părinți, cu toată lumea. Pentru că un subiect e foarte simplu să vii cu un proiect de lege”, a declarat Ghigiu.

Acesta precizează că, la Comisia de Educație a Senatului există 8 proiecte care vizează zona de fake news în online. Unele dintre acestea vizează minorii, celelalte vizează societatea în general, potrivit lui Ghigiu.

„Însă, cred că scopul principal ar trebui să fie să avem un proiect bun”, a declarat Ghigiu.

Întrebat ce ar trebui făcut ca, în cel mai scurt timp, să fie implementat un proiect de lege privind dezinformarea, deputatul PSD a precizat că este nevoie de formarea unui grup de lucru, alături de instituțiile care urmează să-l implementeze.

„Un grup de lucru din parlamentari, cred că poate să fie în prim plan, însă avem nevoie și de instituțiile care ar urma să implementeze asta”, a declarat Ghigiu, referindu-se la un proiect împotriva dezinformării.

Demersul privind legea împotriva dezinformării, propus ministrul Apărării, Radu Miruță, vine ca răspuns la incidentul din Cluj, în care o ambulanță a fost atacată, cu pietre, bâte și topoare, de mai mulți tineri furioși, în urma unor zvonuri despre o așa-zisă „ambulanță neagră care fură copii”.

Aceste zvonuri, care sunt de mulți ani în spațiul public, au fost amplificate de publicarea și distribuirea în masă a unor imagini și videoclipuri false, generate de aplicații bazate pe Inteligență Artificială, care au generat panică în rândul populației necunoscătoare.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend