Stai conectat...

ACTUAL

Calendar ortodox 11 august 2026. Cruce neagră. Sfântul care oferă ajutor grabnic oamenilor aflați în situații fără ieșire. Rugăciunea care te izbăveşte de tot răul şi îţi luminează mintea

Publicat

la

Sărbători religioase 11 august 2026

Ortodoxe: Sfântul Nifon, patriarhul Constantinopolului

Greco-catolice: Sf. m. Euplu; [Sf. Clara de Assisi]

Romano-catolice: Ss. Clara, fc; Suzana, m.

Calendar ortodox 11 august 2026. Cine a fost Sfântul Nifon

Sfântul Ierarh Nifon s-a născut în Peloponez, în sudul Greciei, la o dată care nu se cunoaște cu exactitate. Se ştie doar că aceasta ar fi cuprinsă undeva între anii 1434-1440. Acesta a fost botezat cu numele Nicolae. În momentul în care este tuns în monahism, primește numele Nifon.

În anul 1483 devine Mitropolit al Tesalonicului, iar după numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a îndepărtat din scaun în anul 1488. Sfântul Nifon ajunge în Mănăstirea Sfântului Ioan Prodromul din Bulgaria, unde ridică un schit. În anul 1496, este chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice.

După numai doi ani, este exilat de turci în Adrianopol. Aici îl cunoaște pe domnitorul Radu cel Mare al Țării Românești, care, apreciind calitățile sale, îl convinge să vină în Țara Românească pentru a reorganiza Biserica. Însă aici, Nifon descoperă un lucru care îl dezgustă profund: relaţia sentimentală dintre sora domnitorului Radu cel Mare şi un boier căsătorit. Profund scârbit, acesta decide să se retragă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte, apoi la Mănăstirea Dionisiu, unde va trece la cele veşnice pe 11 august 1508, potrivit crestinortodox.ro

Atunci când Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moaștele Sfântului Nifon în Țara Românească, spre iertarea păcatelor lui Radu Vodă, care îl izgonise pe Sfântul Nifon. După rugăciuni îndelungate la rămăşiţele pământeşti ale Sfântului, a avut loc o minune. Sicriul lui Radu Vodă s-a deschis, iar trupul acestuia a apărut plin de puroi și emanând un miros de nesuportat.

În acelaşi timp, s-a deschis şi sicriul Sfântului, din care a început să izvorască apă care a spălat trupul domnitorului, arătându-l luminat. Apoi totul s-a închis la loc.

Sfintele rămăşiţe care au rămas în România se află la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova.

Calendar ortodox 11 august 2026. Rugăciunea care te izbăveşte de tot răul şi îţi luminează mintea

Cu faptele dreptei credinţe strălucind toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, Mărite Ierarhe Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind cu slava Dumnezeirii, Dumnezeiescule părinte, goneşte lipsa de luminare a sufletului meu, ca să laud luptele tale împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănit fiind de dragostea lui Hristos din pruncie, preafericite, ai alergat ca un cerb însetat la izvoarele apelor şi ai ajuns la faptele cele bune.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat cele mici cu cele mari, ca un înţelept. Pentru aceasta te-ai arătat vas al Treimii, părinte preasfinţite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru cei ce vieţuim în locaşul tău cel Dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un adevărat propovăduitor câştigându-te pe tine, ne-am luminat prin cuvintele tale cele înţelepte şi către cunoaşterea voii lui Dumnezeu toţi au fost povăţuiţi. Pentru aceasta, te cinstim.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Potolind viforul săltărilor trupului, ai fost rănit de dragostea cea Dumnezeiască, de Dumnezeu Fericite Părinte Nifon. Pentru aceasta, ai alergat la locaşurile Domnului din Muntele Atos şi pe toţi cei ce locuiau acolo i-ai luminat.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu luminarea faptelor tale cele bune covârşeşti, preafericite, luminătorii cei de pe cer. Căci ai răsărit ca un Soare în Muntele Atos, luminând pe toţi cei ce se apropie de tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Mărirea pământenilor, Născătoare de Dumnezeu şi Scăpare Tare a celor ce cu credinţă aleargă la tine. Pentru aceea, nu ne trece cu vederea, ci, apucând înainte, izbăveşte de tot felul de rele pe cei ce nă dăjduiesc spre tine.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti, Hristoase, Domnul…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Raza Sfântului Duh sălăşluind în tine, cuvioase şi curăţindu-te la trup şi la suflet, ai primit, părinte, darul preoţiei şi te-ai făcut cu adevărat locaş al Sfintei Treimi şi vas al darurilor Duhului.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alt Moise te-ai arătat nouă, preasfinţite; dar, dând credincioşilor Legea cea de mântuire, o dăruieşti nu scrisă pe lespezi de piatră, ci scrisă prin lucrarea darului în inimile lor; şi tuturor povaţuitor făcându-te ai grăit: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Te-ai făcut Biserică vie şi însufleţită lui Dumnezeu, din pruncie fiind organ al Duhului care răsună tuturor glasul de Dumnezeu insuflat al faptei bune; şi pricină de mântuire te-ai făcut, arătând tuturor moştenirea cerurilor, Preamărite Fericite Nifon.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

După Dumnezeu, pe tine Folositoare te-am câştigat, pentru că ai fost Maică a lui Dumnezeu, a Făcătorului şi Ziditorului. Pentru aceea, pe toţi care locuiesc în locaşul tău miluieşte-i, iar moştenirea pe care ai câştigat-o acopere-o şi o izbăveşte de vrăjmaşii cei nevăzuţi, Preacurată.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încă tânăr fiind tu, ai mers la Muntele Atos şi ai intrat în Mănăstirea Botezătorului, unde ai primit strălucirea Duhului, în acest chip, luminându-te, te-ai făcut propovăduitor tuturor celor de aproape şi de departe.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu înceta a te ruga în taină Stăpânului, preafericite, pentru toată obştea credincioşilor; căci Dumnezeu spre luminare te-a ales întâistătător, păstor şi începător al Bisericii Tesaliei.

Stih: Sfinte Părinte Nifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Mobilizare în trei județe din România în perioada 14-18 septembrie 2026. Rezerviștii, chemați la arme: „Potrivit legii, participă la antrenamentele și exercițiile de mobilizare”

Publicat

la

Autor

Rezerviștii din județele Neamț, Suceava și Botoșani vor fi chemați, în perioada 14-8 septembrie 2026, la unitățile militare unde sunt repartizați, în cadrul unui exercițiu de verificare a pregătirii pentru apărare, anunță Ministerul Apărării Naționale.

Exercițiul, denumit MOBEX NT-SV-BT-26, urmărește verificarea modului în care sunt pregătite populația, economia și teritoriul pentru situații care impun mobilizarea.

Potrivit MApN, rezerviștii cu domiciliul în cele trei județe vor participa, pe parcursul unei singure zile, la activități specifice în unitățile militare în care sunt repartizați.

Citește și : Mărturii șocante ale șoferul Ambulanței atacate la Cluj: ”A intrat în sala de operaţie cu mine de urgenţă şi a pus aproximativ nouă fire pe cornee”

„Rezerviştii cu domiciliul în respectivele judeţe vor participa, pe durata unei zile, la activităţi specifice de pregătire, în unităţile militare în care sunt repartizaţi”, precizează Ministerul Apărării Naționale.

În județul Neamț, exercițiul va include și verificări privind nivelul de pregătire al autorităților locale, instituțiilor publice și operatorilor economici.

MApN explică faptul că astfel de exerciții sunt prevăzute de legislația privind pregătirea populației și a economiei naționale pentru apărare.

„MOBEX NT-SV-BT-26 este organizat în baza Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi a Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare. Potrivit legii, rezerviştii participă la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare. Totodată, angajatorii au obligaţia de a asigura participarea rezerviştilor salariaţi la aceste activităţi, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit, în baza adeverinţei eliberate de centrul militar”, transmite MApN.

Documentele prin care rezerviștii vor fi convocați la exercițiu vor fi înmânate de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.

Exercițiile MOBEX sunt organizate în timp de pace și au rolul de a verifica dacă structurile cu responsabilități în domeniul apărării și securității naționale dispun de personalul și materialele necesare.

Citește și : Procuror reţinut după ce a tras cu o armă în timp ce era imobilizat de poliţişti după un scandal. Avea la el și un cuțit

Astfel de exerciții au mai fost organizate în județele vizate: în Neamț în 2018, în Suceava în 2019 și în Botoșani în 2016.

Loading

Citește tot

ACTUAL

PSD face praf proiectul propus de Radu Miruță pentru oprirea dezinformării, după agresarea unor ambulanțieri: Are termeni fără sens!

Publicat

la

Autor

România vrea să reglementeze clar actele de dezinformare pe TikTok. Campaniile electorale din ultimii ani au arătat că unii români cred orice li se spune pe rețele de socializare, chiar dacă unele afirmații sunt trase rău de păr. Și fiindcă deja ar fi cam târziu să îi mai școlească în ale logicii formale pe mulți din utilizatori, statul vrea să impună pedepse pentru cei care mint, căci e mai simplu să pedepsești decât să educi.

Ca orice proiect din România și cel cu dezinformarea începe cu stângul

Deputatul PSD, Mihai Ghigiu, a vorbit despre proiectul de lege împotriva dezinformării, propus de ministrul Radu Miruță, după incidentul de la Cluj, în care un ambulanțier a fost grav rănit, după ce o mulțime furioasă a atacat autospeciala de intervenție din cauza unor dezinformări pe TikTok.

Într-o conferință de presă, deputatul PSD, Mihai Ghigiu, a precizat că proiectul de lege împotriva dezinformării, propus de Miruță, are nevoie de îmbunătățiri:

„Proiectul domnului Miruță, din punctul meu de vedere, are foarte multe neajunsuri. De la termeni care nu au niciun sens – spre exemplu, «conținut malițios» – eu nu știu ce înseamnă, nu se descrie niciunde”, a declarat deputatul PSD.

Nu se știe cine sunt instituțiile care trebuie să combată dezinformarea

Acesta a mai precizat: „Nu știm ce instituții vor aplica, nu știm cine va face și în ce termene vor face”, a continuat Ghigiu.

Potrivit lui Ghigiu, strict pe partea legislativă, este nevoie ca forțele politice, specialiști, dar și cei interesați de subiect să își unească forțele pentru a lucra la proiect.

„Dacă ne referim strict la partea legislativă, avem nevoie ca toate forțele politice să se așeze, specialiștii, cei care sunt interesați de subiect, să se așeze la masă și să lucrăm un proiect. Pentru că, din punctul meu de vedere, avem nevoie de un proiect legislativ, dar asta e un proiect pe termen scurt și mediu”, a declarat Ghigiu.

Deputatul PSD a precizat că problema reală se referă la educație: „E o discuție pe care la fel ar trebui să o facem toate forțele politice, cum ne educăm tânăra generație și noile generații, dar și părinții lor, pentru a face față acestui fenomen. Pentru că ceea ce am văzut la Cluj probabil este doar începutul al impactului fake news-ului în societate”, a declarat Ghigiu.

De ce nu s-au luat măsuri după dezinformările electorale

Acesta a precizat că efectele dezinformării s-au văzut inclusiv în cazul anulării alegerilor. Întrebat de ce până în prezent nu s-a făcut nimic, deputatul PSD a precizat:

„Dacă ne referim la zona legislativă, ca să zic așa, din câte știu la nivelul guvernului există un comitet care asta a trebuit să facă, să vină cu propuneri de a combate fake news-ul, dezinformarea și impactul lor în societate.

Dacă ne referim la zona care noi, cel puțin eu, la Comisia de Învățământ încerc să o abordez, de protejarea minorilor în online, inclusiv în ceea ce privește dezinformarea, noi suntem în proces de a redacta un act normativ. Am avut patru dezbateri cu părinți, cu toată lumea. Pentru că un subiect e foarte simplu să vii cu un proiect de lege”, a declarat Ghigiu.

Acesta precizează că, la Comisia de Educație a Senatului există 8 proiecte care vizează zona de fake news în online. Unele dintre acestea vizează minorii, celelalte vizează societatea în general, potrivit lui Ghigiu.

„Însă, cred că scopul principal ar trebui să fie să avem un proiect bun”, a declarat Ghigiu.

Întrebat ce ar trebui făcut ca, în cel mai scurt timp, să fie implementat un proiect de lege privind dezinformarea, deputatul PSD a precizat că este nevoie de formarea unui grup de lucru, alături de instituțiile care urmează să-l implementeze.

„Un grup de lucru din parlamentari, cred că poate să fie în prim plan, însă avem nevoie și de instituțiile care ar urma să implementeze asta”, a declarat Ghigiu, referindu-se la un proiect împotriva dezinformării.

Demersul privind legea împotriva dezinformării, propus ministrul Apărării, Radu Miruță, vine ca răspuns la incidentul din Cluj, în care o ambulanță a fost atacată, cu pietre, bâte și topoare, de mai mulți tineri furioși, în urma unor zvonuri despre o așa-zisă „ambulanță neagră care fură copii”.

Aceste zvonuri, care sunt de mulți ani în spațiul public, au fost amplificate de publicarea și distribuirea în masă a unor imagini și videoclipuri false, generate de aplicații bazate pe Inteligență Artificială, care au generat panică în rândul populației necunoscătoare.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Chişinăul îşi recheamă ambasadorul de la Moscova pentru consultări

Publicat

la

Autor

Chişinăul îl recheamă pentru consultări pe ambasadorul de la Moscova după ce o dronă-rachetă a explodat în apropierea satului Crocmaz, din raionul Ştefan Vodă.

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, este rechemat în ţară pentru consultări după incidentul produs duminică în apropierea satului Crocmaz, din raionul Ştefan Vodă, unde o dronă a explodat, potrivit Mediafax.

Localitatea se află la aproximativ 100 de kilometri de Chişinău. Decizia aceasta a fost anunţată luni de Ministerul moldovean de Externe, într-un comunicat de presă.

Autorităţile de la Chişinău au condamnat incidentul şi au declarat că acesta reprezintă o încălcare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm incidentul produs în localitatea Crocmaz, raionul Ştefan Vodă, unde un aparat de zbor de tip dronă-rachetă a căzut şi a explodat. Acest incident reprezintă o încălcare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi a pus în pericol siguranţa cetăţenilor noştri. Republica Moldova condamnă războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia asupra securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Ambasadorul, rechemat

În urma incidentului, autorităţile moldovene au decis să îl recheame în ţară pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova.

„Ministerul Afacerilor Externe recheamă ambasadorul Republicii Moldova la Moscova pentru consultări”, precizează comunicatul.

Incidentul a avut loc duminică, în satul Crocmaz, unde poliţia a fost sesizată după producerea unei explozii puternice, urmată de izbucnirea unui incendiu de vegetaţie. Echipele ajunse la faţa locului au găsit fragmente despre care autorităţile au spus iniţial că ar proveni de la o dronă de luptă.

Ulterior, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei au precizat că ar putea fi vorba despre un aparat de tip „dronă-rachetă”, ceea ce, potrivit autorităţilor, ar fi o premieră.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, dar fragmentele aparatului au fost proiectate pe o suprafaţă extinsă. Unele gospodării din zonă au fost afectate. Geamurile mai multor locuinţe au fost sparte.

Specialiştii au stabilit că explozia s-a produs la o înălţime de aproximativ 2,5 metri, după ce aparatul de zbor a lovit un copac dintr-o fâşie forestieră. În urma impactului şi a exploziei, au fost provocate distrugeri pe o rază de aproximativ 800 de metri.

Reacția președintei Maia Sandu

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat la rândul său incidentul şi a atras atenţia asupra riscurilor pe care războiul din Ucraina le aduce pentru Republica Moldova.

„Condamn cu fermitate cea mai recentă încălcare a spaţiului nostru aerian. O dronă-rachetă a explodat în apropierea satului Crocmaz, din sudul Republicii Moldova. Acesta este un rezultat direct al războiului purtat de Rusia şi ne pune pe toţi în pericol. Riscul pentru vieţile oamenilor din regiunea noastră este real şi în creştere. Trebuie să înceteze”, a scris Maia Sandu pe X.

Şi premierul moldovean Vasile Tofan a condamnat incidentul şi a spus că Republica Moldova trebuie să reacționeze imediat în ceea ce priveşte protejarea spaţiului său aerian.

„Condamn acest război, războiul acesta ne afectează direct pe noi şi tot ce îmi doresc este să se termine cât mai repede. Noi trebuie să fim foarte duri în tot ce ţine de spaţiul nostru aerian”, a declarat, la rândul săi, premierul Vasile Tofan.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Electric vehicle market maintains solid growth in July amid increasingly diverse range of models (analysis)

Publicat

la

Autor

Romania’s electric vehicle market returned to a more balanced growth rate in July, following the record high recorded the previous month, while continuing to confirm strong consumer interest in electric mobility and the expansion of the range available on the local market, according to data published on Monday by one of the major players in the electric mobility sector, said Agerpres.

According to an analysis by Lektri.Co, 1,526 validated electric vehicles were registered in July, including 1,399 passenger cars and 127 electric vans. Out of a total of 44,496 vehicles registered, regardless of powertrain, electric vehicles accounted for 3.43% of the market.

After deducting 171 deregistered EVs, the net figure for the month stood at 1,355 electric vehicles, equivalent to 3.05% of total relevant registrations. At the same time, Romania’s electric vehicle fleet reached an estimated total of 73,307 active electric vehicles.

‘After the peak reached in June, it was only natural for the market to return to a pace closer to the average of recent months. What is important, however, is that interest in electric mobility remains steady, while competition is becoming increasingly balanced. We are seeing a market that is no longer decisively influenced by one or two models, but by increasingly comprehensive portfolios developed by both established manufacturers and new players. This diversification is one of the clearest signs of the maturation of Romania’s electric vehicle market,’ said Claudiu Suma, CEO of Lektri.Co, as quoted in the analysis.

Tesla retained its leading position in July, although at lower volumes compared with the record recorded in June. The Model Y ranked first, with 141 units registered, followed by the Tesla Model 3, with 123 units.

BYD continued to strengthen its position on the Romanian market through an increasingly diverse range. The Dolphin Surf climbed to third place, with 97 units, while the Sealion 7 ranked fourth, with 74 registrations. The Mercedes-Benz CLA Electric completed the top five, with 53 units, marking one of the strongest performances of the month.

The Hyundai Kona Electric maintained a steady presence in the rankings, with 46 units, followed by the Mazda 6e, with 41 registrations. The MG4 Electric entered the ranking of the fastest-growing models, reaching 40 units, while the Ford Puma Gen-E recorded 38 registrations, confirming the expansion of the US manufacturer’s electric range. The BYD Atto 2 and Renault Zoe shared tenth place, with 31 units each.

In terms of the estimated electric vehicle fleet as of 31 July, Dacia retained its leading position, with 18,611 active electric vehicles and an estimated market share of 25.39%, followed by Tesla, which reached 13,594 units and an 18.54% share, steadily narrowing the gap between the top two brands.

Volkswagen, Renault and Hyundai completed the top five, with 5,898 units (8.05%), 5,466 units (7.46%) and 4,588 units (6.26%), respectively.

Places 6-10 were occupied by Mercedes-Benz (3,206 units), BMW (2,814 units), Ford (2,791 units), BYD (1,966 units) and Nissan (1,436 units). BYD’s growth remains one of the most striking in the market, with the manufacturer approaching the threshold of 2,000 active electric vehicles and consolidating its position among Romania’s leading electric vehicle brands.

In conclusion, although growth has slowed compared with the record recorded in June, Romania’s electric vehicle market remains on an upward trajectory, supported simultaneously by Chinese brands, traditional European manufacturers and models that are already well established on the local market.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Boc îndeamnă românii să-și facă buletin electronic. ”Haideți să avem toți, pentru a fi și noi în rândul lumii”

Publicat

la

Autor

Emil Boc militează pentru avantajele digitalizării, într-o amplă postare dedicată cărții electronice de identitate.

Primarul din Cluj-Napoca precizează că au rămas mai puțin de trei săptămâni în care românii pot primi gratuit noul buletin. După 28 august, subliniază Boc, eliberarea documentului va costa 70 de lei.

”Cartea Electronică de Identitate, gratuită până în 28 august
Cartea Electronică de Identitate se eliberează gratuit, la prima solicitare, până în 28 august 2026, costurile fiind acoperite din fonduri europene prin PNRR. După această dată, contravaloarea documentului va fi de 70 de lei.

Programarea se realizează online, pe platforma HUB Servicii MAI, la secțiunea dedicată Cărții Electronice de Identitate sau pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca – https://primariaclujnapoca.ro/evident…/acte-de-identitate/.

Solicitantul poate alege orice serviciu de evidență a persoanelor din țară care preia cereri pentru CEI, indiferent de localitatea de domiciliu – https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta

În plus, cererea poate fi depusă într-o localitate, iar documentul poate fi ridicat fie de la același serviciu, fie de la un alt serviciu de evidență a persoanelor din țară, ales la momentul depunerii cererii.
În Cluj-Napoca, cererile pot fi depuse la:
– Direcția de Evidență a Populației, Calea Moților nr. 5 sau la
– Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj, str. Aviator Bădescu nr. 7-9.

Persoanele care întâmpină dificultăți la programarea online pot solicita sprijin la sediul Primăriei”, a scris Boc, pe Facebook.

Citește și Voucherele de vacanță, în cădere liberă. Decontările au scăzut cu 60% în prima jumătate a anului

În aceeași postare, edilul precizează că actul de proprietate al locuinței de domiciliueste singurul document necesar pentru eliberarea noului buletin.

”Actele necesare? Doar actul de proprietate în original – este singurul act pe care trebuie să îl depui și vii la primărie.

Avantajele digitalizării continuă și după eliberarea documentului. Aplicația RO CEI Reader facilitează utilizarea Cărții Electronice de Identitate, permițând verificarea rapidă și sigură a datelor din document, direct de pe un telefon compatibil NFC. Astfel, informațiile necesare pot fi accesate și prezentate ușor atunci când sunt solicitate.

Profitați de avantajele digitalizării și de perioada de gratuitate. Haideți să avem toți cărți de identitate moderne, așa cum au toți europenii și pentru a fi și noi în rândul lumii”, a precizat primarul, care s-a și filmat îndemând românii saă intre ”în rândul lumii” la acest capitol.

Până la 7 august, în România au fost emise peste 2,3 milioane de cărți electronice de identitate, conform datelor centralizate de autorități.

Citește și Pilonul 2 a depășit un prag istoric. Câți bani au câștigat românii din pensiile private obligatorii

Loading

Citește tot

ACTUAL

VIDEO A coborât să facă o poză, apoi și-a văzut mașina rostogolindu-se în râpă. Scenariu se repetă pe Transfăgărășan

Publicat

la

Autor

Dorința de a surprinde cadrul perfect pe Transfăgărășan se putea încheia tragic pentru un șofer. Oprit pe marginea drumului pentru o sesiune foto, acesta a coborât din mașină fără să se asigure că vehiculul este complet imobilizat.

Mașina distrusă în totalitate

Fără frâna de mână trasă sau mașina lăsată într-o treaptă de viteză, autoturismul a luat-o singur la vale, s-a abătut de la carosabil și s-a rostogolit zeci de metri pe panta abruptă și stâncoasă.

Din fericire, în momentul în care mașina a pornit necontrolat spre râpă, niciun pasager nu se afla în interior. Vehiculul a fost distrus complet în urma impactului dur cu pietrele.

Scenariul se repetă

Scenariul pare tras la indigo după un alt incident petrecut chiar în luna iunie pe același traseu montan. Atunci, o șoferiță a pățit exact același lucru.

A coborât să admire priveliștea, nu a tras frâna de mână, iar mașina ei s-a prăbușit în prăpastie.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend