Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Preţuri mari la pachetele de Sărbători! Ministrul Turismului: Un român obișnuit, de rând, nu își poate permite

Publicat

in

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu a susținut luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, în privinţa preţurilor mari la pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă, că un român obişnuit, de rând, nu îşi poate permite aşa ceva.

Ministrul Turismului a declarat că în privinţa preţurilor mari la pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă funcţionază cererea şi oferta.

”Asta ne-am dorit, asta avem. Este clar că un român obişnuit, de rând, nu îşi poate permite aşa ceva dar atâta vreme cât au rezervări în proporţie de sută la sută eu spun că pentru industria turismului e un lucru foarte bun. E mai puţin bun faptul că nu orice român îşi permite aşa ceva”, a spus Cadariu.

Ministrul a precizat că nu numai în Poiana Braşov sunt cereri multe pentru acest sfârşit de an ci sunt şi alte destinaţii turistice din România.

”Eu ştiu realităţile de la mine de acasă din Bucovina unde rezervările se apropie de sută la sută încă din cursul lunii noiembrie”, a arătat Daniel Cadariu.

Ministrul a menţionat. ”Îmi este greu să cred că un român plăteşte 7.000 de lei pentru o singură persoană şi merge de zece ani în acel loc şi nu are condiţii”.

”În România sunt 85 de destinaţii cu pârtii de schi, avem 217 pârtii de schi, nu numai în Poiana Braşov. Preţul trebuie să reflecte calitatea serviciilor şi presupun că un turism care merge de 10 ani se uită la calitatea serviciilor şi nu ar accepta astfel de preţuri dacă nu ar fi însoţite de calitate”, a mai spus Cadariu, conform news.ro

Citeste mai mult

NATIONAL

Julen Lopetegui, favorit să preia conducerea tehnică la AC Milan după plecarea lui Stefano Pioli

Publicat

in

De

La Gazzetta dello Sport scrie că la AC Milan favorit pentru a prelua postul de antrenor este Julen Lopetegui, în locul lui Stefano Pioli, care va pleca la finalul sezonului.

Aceasta ar fi prima sa experienţă de antrenor în Italia. Fostul antrenor al lui Real Madrid şi al Spaniei este liber de contract de când a plecat de la Wolverhampton, în vara anului 2023, conform News.ro.

AC Milan ocupă locul al doilea în Serie A în acest sezon, la 17 puncte în spatele marii rivale Inter Milano, care a câştigat derby-ul cu 2-1 şi a devenit campioană a Italiei.

De asemenea, Stefano Pioli şi jucătorii săi au fost eliminaţi în sferturile de finală ale Ligii Europa de AS Roma.

Citeste mai mult

NATIONAL

Taiwanul a detectat 22 de avioane chinezești care se învârteau în jurul insulei

Publicat

in

De

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat sâmbătă că a detectat 22 de avioane chineze în jurul insulei în mai puțin de trei ore, potrivit AFP.

Exercitii militare chineze in jurul TaiwanuluiFoto: Ng Han Guan / AP – The Associated Press / Profimedia

„Am detectat activitățile a 22 de avioane PLA (armata chineză) (…) începând cu ora 09:30 (01:30 GMT)”, a precizat ministerul într-un comunicat emis sâmbătă la ora 12:10.

„Douăsprezece avioane au trecut linia mediană și au intrat în zona de identificare a apărării aeriene din nordul și centrul Taiwanului”, a adăugat acesta, precizând că avioanele de luptă și dronele s-au alăturat navelor marinei chineze într-o „patrulă de luptă comună”.

Aceste acțiuni au loc cu mai puțin de o lună înainte de învestirea, la 20 mai, a noului președinte taiwanez, Lai Ching-te, pe care China îl consideră un separatist periculos.

Linia mediană taie în două strâmtoarea Taiwan, un culoar maritim îngust de 180 de kilometri care separă insula de China continentală.

Beijingul, care nu recunoaște această linie, revendică Taiwanul ca parte a teritoriului său și nu a renunțat niciodată la utilizarea forței pentru a aduce insula sub controlul său.

Sub administrația președintelui taiwanez Tsai Ing-wen, tensiunile dintre Beijing și Taipei au crescut, deoarece aceasta și guvernul său resping orice pretenție chineză asupra insulei.

Adjunctul său, vicepreședintele Lai, a câștigat alegerile prezidențiale din ianuarie, în ciuda avertismentelor din partea Beijingului că acesta va provoca „război și declin” în Taiwan.

Demonstrația de forță militară de sâmbătă are loc în contextul în care SUA și Filipine desfășoară exerciții militare comune, în special în apropierea unor potențiale puncte fierbinți din Marea Chinei de Sud și din insula Taiwan.

Exercițiile comune includ o preluare simulată a unor insule ocupate de inamici în zonele din fața Taiwanului.

Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în ciuda unei hotărâri internaționale care a stabilit că nu există un temei juridic pentru această revendicare.

Confruntările recente dintre navele chineze și filipineze au reaprins temerile privind un conflict mai amplu. Ministerul chinez de Externe a acuzat Statele Unite că „alimentează flacăra unei confruntări militare”.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend