Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ploi și vijelii în toată țara, până sâmbătă dimineață / Cum va fi vremea în București

Publicat

in

Vremea va fi instabilă în toată țara și vor fi perioade cu ploi torențiale și vijelii, până sâmbătă dimineață, au anunțat vineri meteorologii. În București, probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte spre seară.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo privind cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului, pentru intervalul vineri, ora 10:00 – sâmbătă, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat va ploua în general moderat cantitativ în nord-vestul țării. În centru, sud-vest și pe alocuri în restul țării, după-amiaza și noaptea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat căderi de grindină și vijelii.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și pe suprafețe mici, mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, 30-40 l/mp.

Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45-55 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 70 km/h.

Cum va fi vremea în București

Conform prognozei speciale publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, după o zi caldă de vineri, cerul va avea înnorări temporare şi mai ales spre seară şi la începutul nopţii va creşte probabilitatea pentru averse slabe, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În Capitală, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17 – 18 grade.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

‘Operațiunea trenul’. Polițiștii de la Transporturi au dat sute de amenzi, la nivel național, în urma controalelor efectuate

Publicat

in

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au acţionat, la începutul acestei săptămâni, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători.

„În cadrul acţiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 405 staţii de cale ferată şi 409 trenuri de călători, fiind legitimate 2.641 de persoane.

Sute de sancțiuni au fost aplicate

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 310 sancţiuni contravenţionale, dintre care 143 la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 72 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a contravenţiilor aplicate fiind de 70.600 de lei”, au afirmat poliţiştii.

În urma acestei acţiuni, a fost identificat un bărbat de 34 de ani din judeţul Galaţi, care în urmă cu câteva luni a agresat o femeie de 62 de ani într-un tren.

De asemenea, în Gara Craiova, poliţiştii au găsit asupra unui bărbat de 25 de ani, opt plicuri în care erau fragmente vegetale uscate.

La data de 14 mai 2024, ora 16:20, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Ilfov – Postul de Poliţie Transporturi Navale Snagov, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în comuna Periş, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe DJ 101B, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Poliţiştii au mai depistat un bărbat, la o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Periş, care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Citeste mai mult

NATIONAL

LiveBlog SuperLiga: CFR Cluj vs Farul / Universitatea Craiova vs Sepsi – Echipele de start

Publicat

in

CFR Cluj și Universitatea Craiova se duelează sâmbătă de la distanță pentru ocuparea poziției secunde a clasamentului, în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Meciurile sunt transmise LiveBlog de HotNews.ro.

Jucatorii echipei CFR ClujFoto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Înaintea ultimei runde din play-off, CFR Cluj ocupă poziția secundă cu 43 de puncte, două mai mult decât Universitatea Craiova.

Miza este calificarea directă în preliminariile Conference League pe care o va obține ocupanta locului 2, în timp ce a treia clasată va juca un baraj cu câștigătoarea dintre Oțelul Galați și Universitatea Cluj.

CFR Cluj – Farul Constanța (Ora 21:00), în play-off-ul SuperLigii

Echipele de start:

CFR Cluj: 90. Sava – 19. Mogoș, 42. Boben, 44. Kresic, 45. Camora – 77. Tachtsidis, 18. Keita, 73. Muhar – 10. Deac, 9. Birligea, 17. Otele. Antrenor: Dan Petrescu

Rezerve: 34. Bălgrădean, 89. Hindrich – 3. Abeid, 6. Ajeti, 22. Aussi, 29. Avounou, 7. El Kaddouri, 82. Fica, 27. Ilie, 4. Manea, 99. Michael, 14. Serebe

Farul: 1. Buzbuchi – 22. Sîrbu, 3. Popescu, 45. Gustavo, 11. Ganea – 8. Vînă, 5. Queiros, 24. Grameni – 20. Grigoryan, 9. Munteanu, 19. Andronache. Manager tehnic: Gheorghe Hagi

Rezerve: 34 Mușat – 88. Banu, 21. Boli, 23. Casap. 4. Cercel, 15. Dănuleasa, 77. Deaconu, 28. Doicaru, 99. Dussaut, 16. Nedelcu, 80. Popescu, 7. Rivaldinho

Universitatea Craiova – Sepsi (Ora 21:00), în play-off-ul SuperLigii

Echipele de start:

Universitatea: 21. Popescu – 2. Vlădoiu, 26. Zajkov, 34. Raul Silva, 11. Bancu – 4. Crețu, 5. Mekvabishvili – 37. Danciu, 28. Mitriță, 9. Ivan – 20. Markovic. Antrenor: Costel Gâlcă

Rezerve: 1. Lazar – 15. Badelj, 31. Bana, 27. Barbu, 24. Blesa, 23. Căpățînă, 19. Koljic, 8. Mateiu, 12. Ndong, 18. Soiri

Sepsi: 33. Niczuly – 17. Oroian, 13. Ciobotariu, 82. Ninaj, 3. Ștefan – 10. Matei, 21. Alimi, 77. Aganovic – 97. Varga, 96. Debeljuh, 11. Ștefănescu. Antrenor: Bernd Storck

Rezerve: 1. Moldovan, 98. Gedo – 23. Batzula, 20. Dumitrescu, 59. Kallaku, 90. Kocsis, 24. Rența, 7. Varga

Ultima etapă din play-off-ul SuperLigii

CFR Cluj – Farul Constanța / sâmbătă 21:00

Universitatea Craiova – Sepsi / sâmbătă 21:00

FCSB – Rapid / duminică 21:00

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 49 puncte

2. CFR Cluj – 43 p

3. Universitatea Craiova – 41 p

4. Farul Constanța – 36 p

5. Sepsi Sfântu Gheorghe – 34 p

6. Rapid București 29 p.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend