Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Părintele Dumitru Teologul umaniza problemele de înaltă subtilitate teologică, spune Pr. Gheorghe Holbea

Publicat

in

Întregul efort academic depus de Părintele Dumitru Stăniloae „a stat sub semnul umanizării problemelor de înaltă subtilitate teologică, pentru a oferi un sens existenței și vieții omului simplu”, a afirmat Pr. Conf. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, în contextul aniversării a 118 ani de la naşterea marelui teolog român.

Părintele Holbea este unul dintre fiii săi duhovniceşti şi a oferit câteva repere esenţiale din teologia Părintelui Stăniloae.

„Pentru a discuta o problemă atât de adâncă precum cea a existenței omului pe acest pământ, și a rostului acestei existențe temporare, părintele Stăniloae va căuta să înnobileze și să ofere un suport dogmatic preocupărilor ce stau la inima credincioșilor simpli. Este și motivul pentru care părintele va dezvolta, pe mai multe pagini, o gnoseologie care vorbește despre cunoașterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții”.

„Așa cum va descoperi părintele, sensul luminos al existenței nu poate răsări omului decât atunci când acesta a devenit stăpânul neșovăielnic al pornirilor pătimașe, care sunt dușmani ai dumnezeiescului din om. Iar în acest punct părintele va găsi răspuns întrebărilor sale prin întâlnirea cu Părinți filocalici. Întreaga dezvoltare teologică a părintelui a stat sub semnul experienței iubirii lui Dumnezeu prilejuite de descoperirea Sfinților Părinți și, în special, a Părinților filocalici”.

„Așa cum va elabora, ulterior traducerii Filocaliei în limba română, în cursul de Ascetică și Mistică, părtășia cu Părinții filocalici îi va arăta tânărului Dumitru căile de eliberare din captivitatea degradantă a pasionalității demoniace. Pe fondul acestei eliberări prilejuite de Filocalie se va dezvolta teologia părintelui Dumitru Stăniloae. Este o teologie care pune inima în centrul existenței umane, o inimă care după ce a ascultat de tot ceea ce era în puterile rațiunii să-i sugereze, s-a ridicat într-o zonă superioară, duhovnicească, unde lucrează puterea cunoașterii transfigurate de razele harului divin”.

„Neșovăind să apeleze intens la limbajul conceptual modern, dar străduindu-se totodată să nu risipească savoarea arhaică, specificul și profunzimea vieții duhovnicești, părintele Stăniloae a oferit românilor o icoană pe cât de autentică, pe atât de vie, a incomparabilei înțelepciuni patristice. Pentru acest mare dar, pe care Dumnezeu l-a făcut Ortodoxiei prin Părintele Dumitru Teologul, Să mulțumim Domnului!”, a spus Părintele Gheorghe Holbea.

Părintele Dumitru Stăniloae a fost propus pentru canonizare în ședința Sfântului Sinod din 25 februarie 2021, când a fost demarat procesul de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025.

În acel an, Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

‘Operațiunea trenul’. Polițiștii de la Transporturi au dat sute de amenzi, la nivel național, în urma controalelor efectuate

Publicat

in

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au acţionat, la începutul acestei săptămâni, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători.

„În cadrul acţiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 405 staţii de cale ferată şi 409 trenuri de călători, fiind legitimate 2.641 de persoane.

Sute de sancțiuni au fost aplicate

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 310 sancţiuni contravenţionale, dintre care 143 la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, una la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi 72 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a contravenţiilor aplicate fiind de 70.600 de lei”, au afirmat poliţiştii.

În urma acestei acţiuni, a fost identificat un bărbat de 34 de ani din judeţul Galaţi, care în urmă cu câteva luni a agresat o femeie de 62 de ani într-un tren.

De asemenea, în Gara Craiova, poliţiştii au găsit asupra unui bărbat de 25 de ani, opt plicuri în care erau fragmente vegetale uscate.

La data de 14 mai 2024, ora 16:20, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Ilfov – Postul de Poliţie Transporturi Navale Snagov, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în comuna Periş, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe DJ 101B, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

Poliţiştii au mai depistat un bărbat, la o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Periş, care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Citeste mai mult

NATIONAL

LiveBlog SuperLiga: CFR Cluj vs Farul / Universitatea Craiova vs Sepsi – Echipele de start

Publicat

in

CFR Cluj și Universitatea Craiova se duelează sâmbătă de la distanță pentru ocuparea poziției secunde a clasamentului, în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii. Meciurile sunt transmise LiveBlog de HotNews.ro.

Jucatorii echipei CFR ClujFoto: Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

Înaintea ultimei runde din play-off, CFR Cluj ocupă poziția secundă cu 43 de puncte, două mai mult decât Universitatea Craiova.

Miza este calificarea directă în preliminariile Conference League pe care o va obține ocupanta locului 2, în timp ce a treia clasată va juca un baraj cu câștigătoarea dintre Oțelul Galați și Universitatea Cluj.

CFR Cluj – Farul Constanța (Ora 21:00), în play-off-ul SuperLigii

Echipele de start:

CFR Cluj: 90. Sava – 19. Mogoș, 42. Boben, 44. Kresic, 45. Camora – 77. Tachtsidis, 18. Keita, 73. Muhar – 10. Deac, 9. Birligea, 17. Otele. Antrenor: Dan Petrescu

Rezerve: 34. Bălgrădean, 89. Hindrich – 3. Abeid, 6. Ajeti, 22. Aussi, 29. Avounou, 7. El Kaddouri, 82. Fica, 27. Ilie, 4. Manea, 99. Michael, 14. Serebe

Farul: 1. Buzbuchi – 22. Sîrbu, 3. Popescu, 45. Gustavo, 11. Ganea – 8. Vînă, 5. Queiros, 24. Grameni – 20. Grigoryan, 9. Munteanu, 19. Andronache. Manager tehnic: Gheorghe Hagi

Rezerve: 34 Mușat – 88. Banu, 21. Boli, 23. Casap. 4. Cercel, 15. Dănuleasa, 77. Deaconu, 28. Doicaru, 99. Dussaut, 16. Nedelcu, 80. Popescu, 7. Rivaldinho

Universitatea Craiova – Sepsi (Ora 21:00), în play-off-ul SuperLigii

Echipele de start:

Universitatea: 21. Popescu – 2. Vlădoiu, 26. Zajkov, 34. Raul Silva, 11. Bancu – 4. Crețu, 5. Mekvabishvili – 37. Danciu, 28. Mitriță, 9. Ivan – 20. Markovic. Antrenor: Costel Gâlcă

Rezerve: 1. Lazar – 15. Badelj, 31. Bana, 27. Barbu, 24. Blesa, 23. Căpățînă, 19. Koljic, 8. Mateiu, 12. Ndong, 18. Soiri

Sepsi: 33. Niczuly – 17. Oroian, 13. Ciobotariu, 82. Ninaj, 3. Ștefan – 10. Matei, 21. Alimi, 77. Aganovic – 97. Varga, 96. Debeljuh, 11. Ștefănescu. Antrenor: Bernd Storck

Rezerve: 1. Moldovan, 98. Gedo – 23. Batzula, 20. Dumitrescu, 59. Kallaku, 90. Kocsis, 24. Rența, 7. Varga

Ultima etapă din play-off-ul SuperLigii

CFR Cluj – Farul Constanța / sâmbătă 21:00

Universitatea Craiova – Sepsi / sâmbătă 21:00

FCSB – Rapid / duminică 21:00

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 49 puncte

2. CFR Cluj – 43 p

3. Universitatea Craiova – 41 p

4. Farul Constanța – 36 p

5. Sepsi Sfântu Gheorghe – 34 p

6. Rapid București 29 p.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend