Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ordin ANAF! Nu scapi de datorii nici după moarte!

Publicat

in

Românii cu venituri extrasalariale plătesc contribuții la sănătate chiar și după deces. Un Ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevede că, în cazul morții unui contribuabil care realizează venituri extrasalariale, acesta nu scapă de plata contribuțiilor la sănătate.

Mai precis, dacă persoana respectivă a realizat venituri extrasalariale care depășesc plafonul de 12 salarii minime, aceasta va datora contribuția la sănătate chiar și dacă moare.

Moștenitorii care vor accepta succesiunea vor trebui să achite aceste contribuții datorate pe perioada dinaintea decesului. Contribuțiile la sănătate vor fi reținute din oficiu de cei de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Suma contribuției datorate la plată va fi menționată în certificatul de atestare fiscală, care va fi folosit atunci când va fi realizată și succesiunea. Până pe data de 31 decembrie, ANAF în fiecare an are o situație de acest fel și începe procedurile, scrie Antena 3.

Ce spune Ordinul ANAF nr. 493/2022:

În situaţia în care succesiunea persoanei fizice decedate a fost acceptată de moştenitori, organul fiscal emite şi comunică decizia prevăzută la art. 23 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, către persoanele care devin debitori, utilizând modelul  prevăzut în anexa nr. 60 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea

Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice, cu modificările şi completările ulterioare”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

Publicat

in

Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă de 88 de ani.

Florin PiersicFoto: Inquam Photos / Cristi Vescan

Conform sursei citate, evaluarea făcută marţi dimineaţă de către medici arată „o evoluţie lent favorabilă”.

„Starea generală se ameliorează, parametrii biologici inflamatori înregistrează o scădere faţă de ziua precedentă”, a transmis managerul interimar al Spitalului „Foișor”, Şerban Dragosloveanu, printr-un comunicat de presă.

Mesajul transmis de Florin Piersic, din spital: „Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

Luni seară, Florin Piersic a transmis un mesaj în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai are multe povești să-i spună, conform News.ro.

„Scumpilor şi prea dragilor mei, celor care m-aţi purtat in gândurile voastre, m-aţi înconjurat cu atâta grijă si iubire, acum când tocmai s-a terminat Săptămâna Mare, va spun Hristos a Înviat! Cu aceasta ocazie, va dau şi o veste: «sunt viu» şi asta datoria minunaţilor doctori care mă îngrijesc”, a transmis actorul, în primul mesaj de la debutul problemelor de sănătate care au dus la internarea în mai multe unităţi medicale din ţartă.

Actorul le-a mulţumit celor care l-au ajutat în ultima perioadă: „Mă amuză când văd la premiile Oscar cum vin actorii premiaţi cu un pomelnic de mulţumiri, dar astăzi chiar vreau să îi pun fiecăruia medalia inimii mele in piept. Mă refer la Prof. Dr. Adrian Molnar, Dr. Horia Roşianu, Dr. Florin Crişan, Dr. Raed Arafat, Prof. Dr Streinu Cercel. Dr. Adrian Marinescu, eroii mei, Dr. Şerban Dragosloveanu şi Dr. Denisa Anastase, împreună cu Dr. Adelina Moise, cea care m-a trimis în lumea viselor in timpul operaţiei, dar…m-a şi adus înapoi”.

În final, marele actor s-a adresat publicului: „Ţineţi-mă aproape, pentru că mai am de spus multe poveşti minunatului meu public”.

Florin Piersic, diagnosticat cu sepsis

Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat, joi, la Spitalul Foișor din Capitală, de la Institutul Matei Balș. Starea generală a actorului, la momentul internării la Foișor, era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, au anunțat reprezentanții spitalului, într-un comunicat de presă.

Florin Piersic a fost internat, inițial, în secția de Terapie Intensivă a spitalului, iar ulterior a fost operat la genunchi, pentru extragerea protezei care devenise sursă de infecție.

Foișor, al patrulea spital unde Florin Piersic ajunge în mai puțin de o lună

Foișor este al patrulea spital unde Florin Piersic a ajuns în mai puțin de o lună. Problemele au început la mijlocul lunii aprilie, când actorul a ajuns la Spitalul Militar din Cluj. Pe 29 aprilie, el a fost transferat la Institului Inimii din Cluj. Pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl transfere pe Piersic la Institutul Matei Balș din București.

Medicii de la Institutul Inimii din Cluj afirmă că actorul avea deja septicemie în momentul în care a ajuns în unitatea medicală.

Infecția actorului a pornit, cel mai probabil, de la o branulă sau de la o perfuzie, au mai spus medicii clujeni de la Institutul Inimii, într-o conferință de presă care a avut loc miercurea trecută.

Citește și:

Citeste mai mult

NATIONAL

Fiul lui LeBron James, undă verde pentru NBA – A suferit un stop cardiac în 2023

Publicat

in

Bronny James a primit undă verde din punct de vedere medical pentru a fi recrutat în NBA, deși fiul starului LeBron James a suferit un stop cardiac în urmă cu zece luni, informează ESPN.

Bronny si LeBron JamesFoto: Alex Bierens de Haan / AFP / Profimedia

Bronny James, apt din punct de vedere medical pentru a juca în NBA

Un grup de medici din NBA a evaluat și aprobat cererea lui Bronny James de a participa la concursul de recrutare care va avea loc săptămâna aceasta în Chicago.

În iulie 2023, Bronny James (fiul cel mare al lui LeBron James) a suferit un stop cardiac în timpul unui antrenament al echipei de baschet a Universitații din California de Sud.

Bronny s-a prăbuşit pe teren înainte de a fi dus la spital, unde medicii au descoperit ulterior că suferea de o afecțiune cardiacă congenitală. El a fost supus ulterior unei intervenții pentru a remedia acest defect și a revenit pe teren în data de 10 decembrie.

În 25 de meciuri jucate pentru USC Trojans, Bronny (1,95m) a avut o medie de 19,3 minute jucate, 4,8 puncte, 2,8 recuperări și 2,1 pase decisive.

Bronny James a anunțat la începutul lunii aprilie că dorește să ia parte la draftul din 26-27 iunie. Jucătorul trebuie să ia o decizie până pe 29 mai (are ca opțiune și revenirea la baschetul universitar).

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend