Stai conectat...

ACTUAL

Operațiune de amploare la celebrul Stadion Panathenaic din Atena: marmura este curățată după mai bine de un secol

Publicat

la

Celebrul Stadion Panathenaic din Atena, construit integral din marmură albă și asociat cu renașterea Jocurilor Olimpice moderne, trece prin prima operațiune sistematică de curățare din mai bine de un secol, potrivit Mediafax.

Lucrările trebuie să redea monumentului o parte din aspectul original, fără a afecta materialul istoric, potrivit publicației The Independent.

Marmura este curățată cu apă la presiune redusă

Stadionul în formă de U, cunoscut în Grecia sub numele de „Kallimarmaro”, este realizat din același tip de marmură folosit la monumentele de pe Acropola Atenei. Tocmai de aceea, intervenția necesită metode delicate și supravegherea specialiștilor.

Echipele lucrează pe cele 47 de rânduri abrupte ale tribunelor, folosind apă curată pulverizată la o presiune atent controlată. Apa rezultată este aspirată simultan, pentru ca procesul să afecteze cât mai puțin suprafața monumentului. Scopul nu este ca marmura să devină complet albă, explică specialiștii, ci eliminarea murdăriei și a primelor straturi de material organic acumulate în timp.

Printre problemele mai puțin solemne cu care se confruntă restauratorii se numără guma de mestecat, petele provocate de băuturi și chiar urmele lăsate de încălțămintea cu toc. Pentru îndepărtarea bucăților de gumă, înnegrite după perioade îndelungate, echipele utilizează inclusiv abur.

De la Jocurile Olimpice din 1896 la concerte rock

Locul are o istorie care precede cu mult mișcarea olimpică modernă. Amplasat într-o vale naturală, spațiul a găzduit competiții atletice în Grecia antică și ulterior spectacole în perioada romană, înainte de a rămâne nefolosit timp de secole. Stadionul a fost reconstruit pentru primele Jocuri Olimpice moderne, organizate la Atena în 1896. De atunci, arena a găzduit nu doar evenimente sportive, ci și concerte rock, prezentări de modă, meciuri de box și ceremonii naționale.

În prezent, Kallimarmaro este una dintre atracțiile turistice importante ale capitalei Greciei și continuă să joace un rol central în tradiția olimpică.

Lucrările vor continua pe parcursul anului 2026

Operațiunea nu se limitează la curățarea tribunelor. Stadionul va primi și o pistă nouă, un sistem de iluminat modernizat și facilități auxiliare renovate. Proiectul este finanțat din fonduri private și coordonat de Comitetul Olimpic Elen, cu sprijinul specialiștilor Ministerului grec al Culturii.

Lucrările sunt programate să continue pe parcursul anului 2026, însă o parte a stadionului trebuie să fie pregătită pentru ceremonia de predare a flăcării olimpice din 10 septembrie.

Evenimentul este legat de Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, programate între 31 octombrie și 13 noiembrie. Competiția din Senegal va avea o semnificație istorică, fiind prima întrecere olimpică organizată vreodată pe continentul african. Președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, este așteptată la ceremonia de la Atena.

Stadionul va avea apoi un rol ceremonial și în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028, continuând o tradiție care leagă Atena de fiecare nouă ediție a competiției olimpice.

Loading

Click si Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

HAOS LA CURTEA DE ARGEȘ! Consilierul Ion Șerban, sechestrat în propria pensiune de turiștii cu fuste colorate: „Știți doar să măriți taxe!”

Publicat

la

Autor

Consilierul local Ion Șerban a simțit pe propria piele, chiar de sărbătoarea Sfintei Marii, ce înseamnă lipsa totală de organizare din partea unei administrații incompetente în timpul evenimentelor de amploare. Politicianul a fost efectiv sechestrat în propria pensiune de valurile de turiști cu ghiuluri și fuste colorate, care au blocat complet căile de acces în unitatea turistică situată chiar lângă Mănăstirea Curtea de Argeș.

Mașinile vizitatorilor au fost lăsate la întâmplare, blocând intrările și ieșirile, în timp ce spațiul public a fost invadat fără niciun fel de control din partea autorităților. Stilul păgubos din organizare a lăsat clienții pensiunii în imposibilitatea de a intra în curtea societății, creând un blocaj de nedescris. Si nu a fost singura unitate turistica in asemenea situatie, din păcate.

Revoltat de impasul în care a fost pus atât el, cât și oaspeții săi, Ion Șerban a lansat un atac dur la adresa conducerii locale:

„Asta da organizare! Ați lăsat să parcheze mașinile peste tot, fără grupuri sanitare, ați lăsat să blocheze intrările având pensiunea închiriată… neputând intra chiriașii în curtea societății. Știți doar să măriți impozite și să cheltuiți banii pe orice!”

Rupți de realitatea din teren și incapabili să gestioneze un aflux mare de vizitatori, reprezentanții administrației locale și județene dovedesc că nu au nicio viziune asupra impactului pe termen lung. Din cauza incapacității de coordonare dintre primărie, poliție și jandarmerie, consecințele se răsfrâng direct asupra turismului local și a micilor antreprenori.

Turiștii de bună-credință, cazați în zona Mănăstirii, pleacă din Orașul Regal cu un gust amar. Experiența dezastruoasă din acest weekend se va traduce inevitabil în recenzii negative pe platformele de călătorie, pierderi financiare pentru operatorii economici și o pată pe reputația turistică a zonei Curtea de Argeș.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Drona doborâtă în județul Galați, căutată de autorități. Localnicii s-au speriat de intervenție: „Mi-a fost frică să ies”

Publicat

la

Autor

Autoritățile caută cu elicopterul drona doborâtă pe câmp, într-o zonă nepopulată dintre localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați. Mesajul Ro-alert a fost emis după ce, la ora 04.44, radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian al României, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 de kilometri nord de Galați.

Primarul comunei Cudalbi, Petrică Gheonea, a explicat că primele informații despre incident le-a primit de la ciobanii aflați cu oile în zona Măcișeni, pe un lan de floarea-soarelui. „Din primele informații pe care le am de la cei care lucrează sunt ciobanii cu oile în partea dreaptă aici pe Măcișeni, pe lanul de floarea soarelui”, a declarat Petrică Gheonea, duminică la Digi24.

Întrebat despre reacția oamenilor după alerta RO-Alert și zgomotele avioanelor, primarul a spus că în comună era o stare de neliniște. „Sincer, nu am vorbit cu prea multe persoane astăzi de dimineață. O stare de neliniște”, a afirmat el.

Citește și: O nouă alertă la malul Mării Negre. Un fragment de dronă a fost adus de valuri la ţărm în Olimp

Potrivit primarului, ciobanii erau la muls în momentul în care au observat aeronavele. „Erau la ora 5:00 la muls la oi și când s-au uitat în partea stângă din mașină, când au plecat, au spus că două avioane survolau. La un moment dat au văzut când au tras în dronă și au doborât-o, o explozie puternică”, a povestit Gheonea. Un alt localnic spune că a primit alerta în jurul orei 5:00 și a preferat să nu iasă din locuință. „Da. La 5:01, cam așa. Nu am ieșit. Am stat în casă. Mi-a fost frică să ies”, a precizat el.

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

‘Ozempicul naturii’ face furori pe internet: Ce este psyllium și de ce a ajuns să fie comparată cu medicamentele pentru slăbit

Publicat

la

Autor

Psyllium, o fibră alimentară folosită de mult timp pentru sănătatea digestivă, a devenit unul dintre suplimentele promovate intens pe rețelele sociale, unde a primit inclusiv porecla de „Ozempicul naturii”, potrivit Mediafax.

Specialiștii spun însă că asemănarea cu medicamentele GLP-1 se oprește în mare parte la senzația de sațietate, potrivit surselor citate de publicația The Independent.

Ce este psyllium și cum acționează

Psyllium este obținut din semințele plantei Plantago ovata, cultivată în special în Asia de Sud, inclusiv în mai multe regiuni din India. Suplimentul este bogat în fibre solubile și este folosit de ani buni pentru reglarea tranzitului intestinal.

În contact cu apa, fibrele formează un gel care traversează stomacul și intestinele, contribuind la creșterea volumului și înmuierea scaunului. Din acest motiv, psyllium poate fi util în caz de constipație și balonare și este recomandat uneori inclusiv persoanelor cu sindrom de colon iritabil.

Produsul este disponibil sub formă de coji, pudră sau capsule. Nutriționista Marilia Chamon recomandă creșterea treptată a cantității de fibre, deoarece administrarea bruscă a unor doze mari poate provoca balonare și modificări ale tranzitului intestinal.

Un aspect esențial este hidratarea. Psyllium absoarbe cantități importante de lichid, iar administrarea fără suficientă apă poate crea inclusiv riscul unei obstrucții gastrointestinale.

Ce arată studiile despre colesterol și glicemie

Beneficiile potențiale nu se limitează la digestie. O analiză din 2018, care a inclus 28 de studii și în principal persoane cu colesterol ridicat, a indicat că administrarea a 10 grame de psyllium pe zi, timp de cel puțin trei săptămâni, a fost asociată cu reducerea colesterolului LDL.

O analiză publicată în 2024, concentrată în special asupra persoanelor cu diabet de tip 2 sau afecțiuni asociate, a constatat și o reducere a nivelului glicemiei.

Diferențele dintre psyllium și medicamentele din clasa GLP-1

Comparația devenită virală pe internet este însă înșelătoare. Psyllium și medicamentele din clasa GLP-1 pot contribui ambele la apariția senzației de sațietate, dar mecanismele sunt diferite. Fibrele încetinesc digestia, în timp ce medicamentele GLP-1 acționează farmacologic asupra mecanismelor hormonale implicate în reglarea apetitului.

Mai mult, dovezile disponibile nu confirmă că psyllium ar avea efecte spectaculoase asupra greutății. O analiză a studiilor publicată în 2020, care a vizat adulți supraponderali și obezi, nu a identificat diferențe semnificative față de placebo în ceea ce privește greutatea corporală, indicele de masă corporală sau circumferința taliei.

Suplimentul nu este potrivit pentru toată lumea

Persoanele cu boala Crohn sau cele care urmează tratamente medicamentoase ar trebui să discute cu medicul înainte de administrare, deoarece psyllium poate influența absorbția unor medicamente. Simptome precum sângele în scaun, sângerările rectale sau modificările persistente ale tranzitului necesită evaluare medicală, nu automedicație cu suplimente.

Specialiștii subliniază că psyllium rămâne, în esență, o sursă de fibre și nu un produs-minune pentru slăbit. O alimentație diversificată și bogată în fibre rămâne prioritară, iar suplimentele pot avea cel mult un rol complementar.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ministrul Apărării, mesaj după ce un F-18 spaniol a doborât o drona – Miruță explică de ce tot mai multe drone ajung în România

Publicat

la

Autor

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat duminică, într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, că doborârea dronei care a pătruns în spațiul aerian al României demonstrează capacitatea de reacție a sistemului de apărare și reprezintă „un motiv suplimentar de siguranță pentru populație”. Ministrul a precizat că, după răsărit, un elicopter a fost trimis în zona în care ar fi căzut aparatul pentru identificarea și cercetarea resturilor. Tipul dronei nu era cunoscut în momentul declarațiilor.

Radu Miruță a explicat că avioanele spaniole implicate în misiune se află în România în cadrul sistemului NATO de poliție aeriană întărită, în care aliații își rotesc periodic forțele.

„Așa se întâmplă la nivel NATO cu misiunile de poliție aeriană. De data aceasta sunt Forțele Aeriene spaniole, au fost și Forțele Aeriene italiene, nemțești. Se rotesc la câte șase săptămâni”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, în majoritatea situațiilor sunt ridicate de la sol avioanele de luptă ale României, însă există și momente în care sunt folosite aeronavele aliaților dislocate în țară.

„De cele mai multe ori se ridică avioanele de vânătoare românești. Însă sunt momente în care dispeceratul de serviciu ridică avioanele de vânătoare” ale aliaților, a spus Miruță, arătând că repartizarea misiunilor ține de mecanismele NATO și de utilizarea eficientă a resurselor.

Tipul dronei nu a fost încă stabilit

Întrebat ce tip de dronă a fost doborât, ministrul Apărării a precizat că această informație nu este încă disponibilă și că identificarea urmează să fie făcută inclusiv prin analiza fragmentelor recuperate.

„Nu avem în acest moment această informație. Când s-a făcut lumină, la ora 5:30, s-a ridicat un elicopter pentru a cerceta zona, punctul de impact”, a declarat Radu Miruță.

Drona a pătruns în spațiul aerian românesc dinspre Republica Moldova, însă ministrul a respins ideea că autoritățile de la Chișinău ar avea vreo responsabilitate pentru traseul aparatului.

„Nu e ca și cum cei de la Chișinău au direcționat-o pe acolo. Pur și simplu cei care gestionează și coordonează traseul acestei drone trebuie să răspundă. În mod sigur nu Chișinăul. Cei care au trimis drona respectivă și controlează zborul pot să răspundă la astfel de întrebări”, a afirmat ministrul.

Miruță a subliniat că Republica Moldova nu poate fi acuzată pentru simplul fapt că aparatul a venit din direcția teritoriului său.

Miruță: Doborârea dronei este „un motiv suplimentar de siguranță”

Întrebat dacă noul incident ar trebui să reprezinte un motiv suplimentar de îngrijorare pentru populație, după seria de incidente cu drone din ultima perioadă, Radu Miruță a susținut că reacția militară de duminică dimineață ar trebui interpretată mai degrabă ca o demonstrație a capacității de apărare.

„Eu aș zice că, în momentul în care demonstrăm că o dronă a intrat ilegal și avem capacitatea să o doborâm, este un motiv suplimentar de siguranță pentru populație”, a declarat ministrul.

El a atras însă atenția asupra numărului foarte mare de atacuri cu drone desfășurate în apropierea frontierelor României, în special împotriva infrastructurii ucrainene de la Dunăre.

„Sunt foarte multe atacuri cu drone în proximitatea granițelor românești. Am văzut zilele trecute peste 100 de drone care intraseră în spațiul aerian ucrainean, la limita cu spațiul aerian românesc, pentru că le-am văzut pe radarele Ministerului Apărării”, a afirmat Radu Miruță.

Ministrul a spus că frecvența acestor atacuri produce inevitabil și efecte asupra României.

„Frecvența asta mare de drone și de atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre are consecințe indirecte. Sunt drone care intră în spațiul aerian românesc, cum s-a întâmplat azi-noapte și cum, din fericire, a fost doborâtă”, a declarat el.

Costul rachetei folosite pentru interceptare rămâne confidențial

Întrebat cât costă o astfel de intervenție și, în particular, racheta folosită pentru doborârea dronei, ministrul Apărării a spus că informațiile sunt confidențiale.

„Referitor la costul interceptorului care a doborât drona, sunt chestiuni de natură confidențială, mai ales că sunt ale spaniolilor de această dată, pentru că a fost o rachetă de pe un avion de vânătoare spaniol”, a afirmat Miruță.

El nu a indicat tipul rachetei utilizate și nici costul total al operațiunii.

„Avem patru drone doborâte într-un interval foarte scurt. Nu e întâmplător”

La finalul intervenției, ministrul Apărării a făcut apel la încredere în capacitatea Armatei Române și a sistemului aliat de apărare aeriană.

„Îndemnăm populația să aibă încredere în Armata Română, că face tot ceea ce este în putință, cu ce are la dispoziție, pentru a proteja populația României”, a declarat Radu Miruță.

Potrivit acestuia, măsurile adoptate în ultimele săptămâni și luni și „recalibrarea capabilităților” de apărare au început să producă rezultate.

„Uitați că măsurile luate în ultimele săptămâni, ultimele câteva luni, și preocuparea Armatei de a recalibra capabilitățile avute la dispoziție dau rezultate. Avem patru drone doborâte într-un interval foarte scurt de timp. Nu e întâmplător”, a afirmat ministrul Apărării.

Incidentul de duminică dimineață s-a produs după ce o dronă a pătruns în spațiul aerian național dinspre Republica Moldova, în zona județului Galați, fiind interceptată și doborâtă de un avion de luptă spaniol aflat în misiune NATO de poliție aeriană. Autoritățile militare au început operațiunile pentru localizarea și recuperarea fragmentelor, în vederea stabilirii tipului aparatului și a originii sale.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Obligații legale: Ce trebuie să aibă orice șofer în mașină înainte să plece la drum lung

Publicat

la

Autor

Orice șofer care pleacă la drum lung are mai multe obligații legale. Șoferii sunt obligați și să verifice starea mașinii, dar și să aibă în autovehicul anumite bunuri pe care legea le prevede. Lipsa acestora poate aduce sancțiuni în cazul unui control al poliției.

Pentru o călătorie în siguranță, este recomandat ca șoferii să facă o verificare rapidă a mașinii înainte de plecare, mai ales în cazul deplasărilor pe distanțe mari, când o defecțiune sau o pană poate crea probleme serioase.

Ce trebuie să ai obligatoriu în mașină când pleci la drum lung

Potrivit legislației rutiere, fiecare autovehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, toate omologate.

Acestea nu sunt simple accesorii recomandate pentru situații de urgență, ci fac parte din dotările obligatorii ale autovehiculului.

Trusa medicală poate fi necesară în cazul unui accident sau al unei situații în care o persoană are nevoie de primul ajutor. Șoferii ar trebui să verifice periodic și valabilitatea sau integritatea componentelor din trusă.
Cele două triunghiuri reflectorizante sunt esențiale atunci când mașina rămâne imobilizată pe carosabil. Regulamentul rutier prevede utilizarea acestora pentru semnalizarea unui vehicul rămas în pană și care nu poate fi scos de pe partea carosabilă.
Stingătorul de incendiu este, de asemenea, obligatoriu. Acesta trebuie să fie corespunzător și în stare adecvată de utilizare.

Ce trebuie să verifici în mașină înainte de un drum lung

Dincolo de dotările obligatorii, șoferii ar trebui să verifice câteva elemente importante înainte de a porni la drum. Anvelopele, presiunea din pneuri, nivelul uleiului și al lichidului de răcire, sistemul de frânare, luminile și ștergătoarele de parbriz sunt printre elementele care merită verificate.

O atenție deosebită trebuie acordată anvelopelor, mai ales în cazul unui drum lung și al temperaturilor ridicate din timpul verii. Presiunea trebuie verificată conform indicațiilor producătorului mașinii.

Este util ca șoferii să aibă și o roată de rezervă sau un kit de pană, dacă automobilul permite, precum și un cric și cheia necesară pentru schimbarea roții. Acestea nu se regăsesc însă în lista celor trei dotări obligatorii menționate de legislația rutieră.

De asemenea, o lanternă, cablurile pentru bateria mașinii, o pereche de mănuși de lucru și o sticlă cu apă pot fi utile în cazul unei probleme apărute pe traseu.

Ce faci dacă mașina rămâne în pană pe drum

În cazul în care autoturismul rămâne în pană și nu poate fi deplasat în afara carosabilului, șoferul trebuie să pornească luminile de avarie și să instaleze triunghiurile reflectorizante. Regulamentul prevede că acestea trebuie amplasate în fața și în spatele vehiculului, pe aceeași bandă de circulație, la cel puțin 30 de metri de mașină, astfel încât să poată fi observate din timp de ceilalți participanți la trafic.

Înaintea unui drum lung, verificarea acestor echipamente durează doar câteva minute, dar poate face diferența într-o situație de urgență. În plus, o verificare tehnică înainte de plecare poate preveni problemele care apar frecvent pe distanțe mari.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ministrul Pîslaru nu vede nimic greșit la întâlnirea secretă între președinta CCR și Bolojan: „O conduită ireproșabilă”

Publicat

la

Autor

Ministrul Dragoş Pîslaru a comentat, la B1 TV, întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan şi șefa CCR. Discuția a avut loc cu câteva zile înainte ca CCR să analizeze legea ANI și legea biodiversității.

Pîslaru a apărat conduita președintei Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu. „Cred că avem o conduită profesională și personală ireproșabilă a președintei Curții Constituționale”, a spus ministrul, potrivit Mediafax.

El a adăugat că discreția și imparțialitatea sunt absolut necesare pentru o Curte bine condusă.

Potrivit lui Pîslaru, președinta CCR poate avea întâlniri oricând dorește. Acestea pot fi formale sau informale, cu persoane din funcții înalte ale statului. Ministrul a spus că nu are elemente despre discuțiile purtate în cadrul întâlnirii.

El a amintit deciziile anterioare ale Curții, care ar fi salvat bani din PNRR. Exemplul dat a fost cel al pensiilor speciale, unde ar fi fost salvați peste 100 de milioane de euro.

Pîslaru consideră speculațiile despre o eventuală înțelegere nefondate. „Nu am niciun element sau vreun indiciu că a fost vorba de nimic altceva decât o întâlnire firească”, a explicat el.

„Amendamente otrăvite” în legea integrității

Despre legea integrității, ministrul a spus că aceasta conține două amendamente controversate. Unul dintre amendamente îl vizează indirect pe un lider politic, celălalt pe primarul Timișoarei și pe președintele USR. Potrivit lui Pîslaru, aceste amendamente contrastează cu restul actului normativ. Chiar dacă ar fi respinse de CCR, legea ar putea fi promulgată fără ele.

Ministrul a atras atenția asupra termenului de 31 august pentru promulgare. El a cerut Curții să nu mai amâne decizia, pentru a nu pierde bani din PNRR.

Critici la adresa AUR și PSD

Referitor la legea biodiversității, Pîslaru a criticat poziția AUR și PSD. Cele două partide au susținut, potrivit lui, poziții contradictorii pe acest subiect. Ministrul a cerut mai multă coerență din partea foștilor parteneri de coaliție.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend