Stai conectat...

DIVERSE

Oana Roman, șocată de prețurile de pe litoral: „O cafea și o apă, mai scumpe ca pe Coasta de Azur”

Publicat

la

Oana Roman critică dur prețurile de pe litoral într-o nouă postare pe Instagram. Vedeta s-a declarat complet nemulțumită după ce a plătit 40 de lei pentru un espresso dublu și o apă plată.

Am coborât să beau cafea la plajă. Dublu espresso și apă. 40 de lei. Vă jur că e mai scump decât pe Coasta de Azur. După ce că nu prea e lume, mai pun și prețurile acestea”, a declarat Oana Roman.

Citește și: Oana Roman a slăbit uluitor. Cum a ajuns să arate vedeta la 50 de ani. E în cea mai bună formă a ei / GALERIE FOTO

Oana Roman: „Mi se pare periculos să îți tai stomacul”

Fiica lui Petre Roman a reușit să dea jos kilogramele în plus, iar acum se mândrește pe rețele de socializare cu silueta sa. A ținut diferite diete, dar care nu au funcționat așa cum și-ar fi dorit ea, iar într-un final a găsit metodele care funcționează pentru ea.

Eu o să vorbesc despre un subiect destul de controversat. Această modă din România a celor care își taie stomacul, toată lumea face operația asta, că au 10 sau 15 kilograme în plus. Mie mi se pare că este periculos. Am înțeles că slăbești peste noapte. Eu am fost acuzată că am făcut această operație ca să slăbesc. Totuși, eu am slăbit, și nu am terminat încă, într-un an și jumătate.

Dacă aș fi făcut această operație, rezultatele s-ar fi văzut într-o lună. Este această magie: ‘mamă, îmi tai stomacul, într-o lună am slăbit 30 de kilograme’. Eu cred că această intervenție se face în anumite condiții, dacă ai afecțiuni sau trebuie să slăbești un număr mare de kilograme”, a spus Oana Roman.

Loading

DIVERSE

Ce se întâmplă când aprinzi o candelă în casă. Semnificația pe care puțini români o știu

Publicat

la

Pentru mulți români, o candelă aprinsă în casă este un gest la care apelează în perioadele în care au nevoie de liniște sau speranță. Lumina acesteia este asociată cu apropierea de Dumnezeu, cu rugăciunea și cu amintirea celor care nu mai sunt.

Totuși, în tradiția creștină, candela nu este privită doar ca o sursă de lumină, ci și ca un simbol al credinței. Sfântul Nicolae Velimirovici a explicat, într-o scrisoare, semnificația acestui gest și motivele pentru care credincioșii aprind candela.

„În primul rând, sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar Lumina este Hristos.

Candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru că sfinţii sunt numiţi fii ai luminii. Lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele.

Citește și : Monument istoric modificat ilegal de un călugăr de 94 de ani: „Știam că nu am voie, dar nu am ce să pierd”

Prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu. Aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă”, a explicat Sfântul Nicolae Velimirovici.

Potrivit interpretării sale, lumina candelei aprinsă în casă are și rolul de a le aminti credincioșilor de propria viață spirituală și de nevoia de a se îndepărta de gândurile și faptele rele.

Untdelemnul și fitilul care ard în candelă sunt, la rândul lor, asociate cu ideea de jertfă și cu dedicarea vieții către Dumnezeu. Aprinderea candelei este văzută astfel ca un gest prin care omul își exprimă credința și speranța.

În același timp, românii care aprind o candelă o fac și în memoria persoanelor dragi care au murit. Pentru credincioși, lumina devine simbolul iubirii și amintirii celor care nu mai sunt alături de ei.

Citește și : Gigi Becali, donație spectaculoasă la Muntele Athos: „Am aranjat totul acolo. Am făcut boboc”

Există și tradiția potrivit căreia într-o casă ar trebui să existe o lumină aprinsă, gest asociat cu îndemnul biblic la vigilență și credință: „Vedeți că nu știți nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului” (Matei 25, 13).

Loading

Citește tot

DIVERSE

Rică Răducanu a slăbit 20 de kilograme. Cum se simte la două luni de la accident: „Organismul nu se mai reface deloc”

Publicat

la

Rică Răducanu se confruntă cu o recuperare extrem de dificilă la două luni după accidentul suferit. La vârsta sa, procesul de vindecare este mult încetinit, iar coastele nu i s-au sudat încă, motiv pentru care urmează să meargă din nou la medic pentru investigații suplimentare.

Citește și: Cum s-a revanșat clubul Rapid față de Rică Răducanu, după ce l-a lăsat fără renta viageră: „Au umplut frigiderul și au plecat”

Rică Răducanu: „Tăticule, a îmbătrânit România, nu mai sunt bani!”

Nu se prind coastele astea, nu se sudează, tot merg pe la spital, iar sunt programat zilele astea la radiografie, ca să mai vedem care e treaba cu ele. În tinerețe, când jucam fotbal, dacă mi se fisura vreo coastă, până a doua zi eram perfect. Acum organismul nu se mai reface deloc. Cam într-o lună zic medicii că sunt șanse să fiu mai bine. Mă doare zona, mai ales când tușesc.

Am slăbit foarte mult, de la acest accident din casă, cred că vreo 20 de kilograme am dat jos. Păi, cum să nu mă subțiez, dacă n-am mai mâncat deloc carne? Mai merg câte o supă și un sos. Am dantură bună, nu asta e problema, dar nu mai pot mânca, nu știu de ce. Nu mai am poftă de când am căzut”, a mărturisit Rică Răducanu pentru click.ro.

Fostul portar își continuă activitatea pe litoral în ciuda gravelor probleme de sănătate, fiind prezent zilnic la terasa din stațiunea Neptun pentru a-și susține colegii. Din păcate, a observat o scădere drastică a numărului de turiști în acest sezon, precizând că stațiunea este din ce în ce mai goală.

Acum sunt la Neptun, unde naiba să fiu? Nu e mai nimeni, nu prea au venit turiști, rar, a fost foame rău vara asta! S-au tăiat trei porci, nici nu s-a gătit din toată carnea la bucătărie. Lumea mai vine pentru mine, ca să le dau un autograf, să le mai zic un banc, să mai facem o poză, ca amintire. Tăticule, a îmbătrânit România, nu mai sunt bani!

Nu mai sunt fabrici, nu mai sunt locuri de muncă. Sunt mașini prin parcări, văd, dar unde sunt turiștii? Au lărgit aștia și plaja din Neptun, aici, la noi. Nu mai ajung la malul mării nici pe jos, nici cu privirea!”, a mai spus Rică Răducanu.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Atenție, șoferi! Nu doar vitezomanii riscă sancțiuni considerabile. Cât este amenda pentru cei care merg prea încet și în ce situații se aplică

Publicat

la

Atenție, șoferi! Nu doar vitezomanii riscă sancțiuni considerabile. Și cei care merg prea încet pot fi amendați de Poliția Rutieră, însă, în cazul acestora, doar în anumite situații, menționate explicit în legislație.

Potrivit Ordonanței de Urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, primesc sancțiuni și șoferii care încetinesc traficul fără un motiv întemeiat. Mai exact, conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie constituie contravenție.

Abatarea unui șofer care circulă prea încet este încadrată în Clasa I de sancțiuni și se sancționează cu două sau trei puncte-amendă. Asta înseamnă că cei în culpă trebuie să scoată din buzunar între 432,5 și 648,75 de lei.

În localități, pe drumurile naționale, județene sau comunale, șoferii pot merge legal chiar și cu viteze foarte reduse, fără a risca o amendă, chiar dacă deplasarea lor îngreunează traficul.

Citește și Cod rutier 2026. Ai voie sau nu să fumezi când ești la volan? În ce țară ești amendat cu 150 de euro dacă te ”joci” cu țigara electronică

Sunt însă două situații clare în care este impusă, prin lege, o viteză minimă de deplasare.

  • Autostrăzi și drumuri expres: Legea interzice accesul vehiculelor care nu pot depăși viteza de 50 km/h. Astfel, pragul minim obligatoriu pe aceste artere este de 50 km/h, iar rularea sub această limită fără un motiv clar este sancționată.
  • Indicatorul D10 (”Viteză minimă obligatorie”): Pe orice alt segment de drum, o limită minimă poate fi stabilită exclusiv prin amplasarea indicatorului rotund, de culoare albastră, cu cifre albe. Dacă întâlniți un astfel de panou cu cifra 60, aveți obligația de a menține cel puțin acea viteză. Amenda se aplică doar dacă viteza scade sub 50 km/h (cu cel puțin 10 km/h sub pragul indicat).

Scăderea vitezei sub limita minimă obligatorie nu este sancționată dacă șoferul are un motiv bine întemeiat. Printre excepțiile prevăzute de cadrul legal se numără vremea nefavorabilă (precum ceața densă, ninsoarea, poleiul sau ploaia torențială), aglomerația sau blocajele în trafic, avariile tehnice apărute la autovehicul ori lucrările de pe carosabil, scrie libertatea.

În cazul șoferilor vitezomani, trebuie spus că aceștia pot fi sancționați chiar dacă nu sunt opriți de Poliție. În urma înregistrărilor făcute de camere și aparatele radar, eventualele sancțiunile pot fi trimise la domiciliul proprietarului mașinii. Conform Codului Rutier, dacă un șofer este înregistrat de mai multe ori într-o singură zi cu viteză peste limita legală, respectivul va primi câte o sancțiune pentru fiecare abatere.

Citește și Câți kilometri mai poți merge când indicatorul de combustibil al mașinii este pe roșu. Ce recomandă specialiștii

Loading

Citește tot

DIVERSE

Editorial-manifest al lui Dan Andronic în EVZ: „Anatomia Urii”

Publicat

la

Editorialul lui Dan Andronic din EVZ pornește de la o întrebare simplă: unde se termină libertatea de exprimare și unde începe un mecanism care poate transforma oamenii în ținte?

Anatomia Urii

Mulți se întreabă ce m-a apucat. De ce îmi pun mintea cu doi infractori, Maricel Păcuraru și Cristian Rizea, care folosesc mass-media și rețelele sociale pentru a ataca fără limite. De ce fac asta, riscând să fiu în continuare jignit, mânjit cu noroiul minciunilor și expunându-mi familia și apropiații. De ce nu procedez ca Radu, Gabriel, Daniel, Sebi, Alex sau mai știu eu cine, care cedând șantajului, plătesc și sunt lăsați în pace?

Pentru că așa începe. Dar acum pot spune că știu unde se poate ajunge. Nu cei doi sunt importanți, ci faptul că pot face toate aceste lucruri fără ca Statul să fie capabil să oprească din timp un tipar al urii și violenței care, în istorie, a avut consecințe tragice.

Pentru că Istoria ne explică prezentul.

Atacuri cu tentă conspiraționistă, rasistă, antisemită, antimasonică, înjurături și îndemnuri la violență au mai existat de-a lungul timpului. În momentul în care au devenit o banalitate s-a terminat rău.

În câteva zile va apărea, la Editura Marii Loji Naționale din România, o carte pe care am scris-o în urma unor prelegeri susținute în ultimele 12 luni în întreaga țară. În fața a mii de oameni. De la București, la Oradea. De la Constanța la Satu Mare. Am încercat să-mi explic cum s-a ajuns ca unii oameni să fie atacați verbal și fizic doar pentru că erau evrei, masoni sau, pur și simplu, pentru că nu cedau șantajului politic al vremurilor.

Am mers din întrebare în întrebare, până când răspunsurile s-au transformat într-un manuscris de 250 de pagini. I-am spus: “Anatomia Urii. Discursul antimasonic, de la prejudecată, la propagandă și violență”.

Anatomia urii începe aproape întotdeauna cu niște cuvinte. Cu o etichetă. Cu o insinuare. Cu ideea că, dincolo de ceea ce vedem, există o conspirație care ne controlează viața. Evreii, masonii, „trădătorii”, „dușmanii poporului”, intelectualii, jurnaliștii, adversarii politici.

Numele se schimbă, mecanismul rămâne același.

Discursul antisemit și teoriile conspiraționiste antimasonice au funcționat istoric tocmai prin această simplificare toxică: viața este complicată, dar ți se oferă un vinovat unic.

Urmează atacul la persoană. Adversarul nu mai este contrazis, ci dezumanizat. Este numit nenorocit, criminal, vândut, agent, monstru.

Repetiția face restul. Ceea ce ieri părea intolerabil devine, cu timpul, un limbaj obișnuit.

Iar când o comunitate acceptă suficient de mult timp ideea că anumite persoane sunt periculoase prin simpla lor existență, violența începe să pară, pentru unii, nu o crimă, ci o „soluție”.

De aceea cuvintele contează.

Istoria ne arată că pogromurile, asasinatele politice și persecuțiile nu au început în ziua în care cineva a ridicat arma. Au început mult mai devreme, atunci când societatea a început să accepte ideile violente. Când a acceptat că anumite ființe umane pot fi transformate în ținte.

Ura are o anatomie. Și primul ei organ este limbajul. Înjurătura. Jignirea. Minciuna.

Știind toate aceste lucruri, nu pot proceda ca Radu, Gabriel, Daniel, Sebi, Alex.

Nu pot plăti pentru liniște. Pentru că, uneori, prețul liniștii este tocmai tăcerea care face posibil momentul următor. Când unii oameni devin ținte.

Loading

Citește tot

DIVERSE

De ce ne afectează atât de mult ce cred alții despre noi. Explicația psihologilor: Are legătură cu stima de sine scăzută

Publicat

la

Teama de a fi judecați și tendința de a ne analiza permanent comportamentul sunt mai răspândite decât am putea crede. Cercetările arată că acest fenomen are legătură, în principal, cu felul în care ne percepem pe noi înșine și cu stima de sine scăzută.

De ce ne preocupă atât de mult părerea celorlalți

Chiar dacă, în prezent, se vorbește tot mai mult despre acceptarea de sine, mulți oameni continuă să fie preocupați de modul în care sunt percepuți de cei din jur. Una dintre explicații este teama de o evaluare negativă. Altfel spus, ne pasă de părerea celorlalți pentru că ne temem să nu lăsăm o impresie proastă.

Cercetătorii care au analizat acest comportament au ajuns la concluzia că persoanele care acordă o importanță foarte mare evaluărilor celor din jur au o stimă de sine mai scăzută.

Citeste si Persoanele care nu își fac patul dimineața sunt mai eficiente la locul de muncă. Ce spun psihologii despre acest obicei

Legătura cu anxietatea socială este, însă, mai complexă. Potrivit cercetărilor, printre factorii cel mai puternic asociați cu aceasta se numără imaginea negativă despre propria persoană, teama de a fi evaluat negativ și stima de sine scăzută.

Așadar, problema nu este doar frica de critică. Pentru unele persoane, chiar și un compliment poate deveni motiv de îndoială. În loc să îl accepte pur și simplu, încep să se întrebe: „De ce mi-a spus asta?” sau „Ce interes are la mine?”.

Cum putem să nu mai fim atât de afectați de părerea celor din jur despre noi

Pentru a ne consolida încrederea în propria persoană și pentru a deveni mai puțin preocupați de ceea ce cred ceilalți despre noi, psihoterapeuții recomandă câteva schimbări în modul în care gândim.

Un prim pas este să nu reluăm în minte, la nesfârșit, conversațiile pe care le-am avut. Un studiu publicat în 2025 arată că acest obicei poate contribui la menținerea anxietății sociale. Analizarea repetată a unei interacțiuni poate face ca aceasta să fie memorată într-o lumină mai negativă și ne poate determina să credem că ne-am descurcat mai prost decât în realitate.

Citeste si De ce asculți aceeași melodie pe repeat. Ce face, de fapt, creierul în tot acest timp

La fel de important este modul în care ne percepem. Pentru a schimba această perspectivă, trebuie să fim atenți la felul în care vorbim cu noi înșine. Gânduri precum „Am gafat”, „Ce prost sunt” sau „M-am făcut de râs” nu fac decât să alimenteze imaginea negativă despre propria persoană.

Cercetările arată că schimbările legate de stima de sine pot contribui la reducerea anxietății sociale. Cu alte cuvinte, felul în care ne privim pe noi înșine poate influența semnificativ gradul în care ne afectează părerea celor din jur despre noi.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Bilanț rușinos la final de PNRR: Argeșul se prăbușește pe locul 24 în topul național, devansat masiv de județele vecine

Publicat

la

Autor

Județul Argeș încheie Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) cu un rezultat dezastruos, atragând doar 206 milioane de euro. Clasat pe un rușinos loc 24 la nivel național, Argeșul pierde definitiv cursa dezvoltării din fonduri europene. În Regiunea Sud-Muntenia, județul se situează pe locul 4 din 6, reușind să depășească doar județele Teleorman și Olt, în timp ce este depășit categoric de restul vecinilor din regiune.

Analiza distribuției fondurilor arată o disproporție uriașă: sume consistente au mers către proiecte administrative și confortul șefilor din instituții, în timp ce domeniile critice pentru populație — precum turismul, sănătatea, energia sau reformele sociale — au primit fonduri nesemnificative sau chiar zero.

Distribuția fondurilor PNRR în județul Argeș

  • Educație: 63,26 mil. EUR (316 proiecte)
  • Valul Renovării: 49,60 mil. EUR (41 proiecte)
  • Fondul local: 41,47 mil. EUR (128 proiecte)
  • REPowerEU: 11,19 mil. EUR (6 proiecte)
  • Managementul apei: 9,04 mil. EUR (6 proiecte)
  • Managementul deșeurilor: 7,80 mil. EUR (12 proiecte)
  • Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare: 7,29 mil. EUR (145 proiecte)
  • Sănătate: 6,27 mil. EUR (37 proiecte)
  • Reforme sociale: 3,20 mil. EUR (7 proiecte)
  • Transformare digitală: 2,84 mil. EUR (9 proiecte)
  • Păduri și protecția biodiversității: 2,06 mil. EUR (9 proiecte)
  • Energie: 1,85 mil. EUR (3 proiecte)
  • Turism și cultură: 0,15 mil. EUR (5 proiecte)
  • Transport sustenabil: 0,00 EUR (0 proiecte)
  • Reformă fiscală și reforma sistemului de pensii: 0,00 EUR (0 proiecte)
  • Bună guvernanță: 0,00 EUR (0 proiecte)

Suma de doar 150.000 de euro alocată turismului și culturii reprezintă o bătaie de joc la adresa potențialului județului, la fel cum cele doar 6,27 milioane de euro pentru Sănătate arată dezinteresul total pentru modernizarea spitalelor din Argeș. Fără niciun proiect finanțat pe transport sustenabil sau bună guvernanță, Argeșul rămâne la coada Europei din cauza incapacității administrative a autorităților locale și județene.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend