Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

O sondă lunară privată japoneză va fi lansată miercuri spre Lună

Publicat

in

O rachetă SpaceX va decola miercuri, transportând o sondă lunară construită de japonezi, care ar putea deveni prima navă spațială privată și japoneză care va aseleniza pe Lună, potrivit AFP.

Luna, vazuta de telescopul HubbleFoto: NASA

Racheta Falcon 9 este programată să decoleze miercuri la ora 3:39 (08:39 GMT) de la Cape Canaveral, în Florida. O dată de rezervă este programată pentru joi, dacă va fi nevoie.

Până în prezent, doar Statele Unite, Rusia și China au reușit ducă roboți pe Lună, la aproximativ 400.000 km de Pământ.

Această misiune a companiei japoneze Ispace este prima dintr-un program numit Hakuto-R. Ea este programată să aselenizeze în jurul lunii aprilie 2023 pe partea vizibilă a Lunii, în craterul Atlas, potrivit unui comunicat al companiei.

Modulul de aterizare, care nu este proiectat pentru un echipaj uman, transportă un mic rover de 10 kilograme numit Rashid, construit de Emiratele Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite sunt nou-venite în cursa spațială și au încercat să se impună în ultimii ani. Dacă va avea succes, aceasta va fi prima misiune lunară a unei țări arabe.

“Am realizat atât de multe în șase ani scurși, de când am început să conceptualizăm acest proiect în 2016”, a declarat directorul general al Ispace, Takeshi Hakamada, într-un comunicat.

Proiectul Hakuto al companiei a fost unul dintre cei cinci finaliști ai competiției internaționale Google Lunar XPrize, care s-a încheiat fără câștigător după ce nicio companie nu a reușit să trimită un robot pe Lună până la data stabilită (2018). Dar unele proiecte nu au fost abandonate.

Un alt finalist, de la organizația israeliană SpaceIL, eșuase în aprilie 2019 în încercarea de a deveni prima misiune finanțată din fonduri private care reușește această performanță. Modul de aterizare pe Lună s-a prăbușit pe suprafață.

Ispace, care are doar aproximativ 200 de angajați, intenționează să înființeze „un serviciu de transport frecvent și la costuri reduse către Lună”.

Compania japoneză dorește, de asemenea, să contribuie la programul Artemis al NASA, a cărui primă misiune fără echipaj uman este în curs de desfășurare.

Loading

NATIONAL

Epidemia de mpox face ravagii în Africa: Creștere alarmantă a numărului de decese

Publicat

in

Bilanţul deceselor cauzate în Africa de actuala epidemie de mpox a urcat la 979, iar numărul total al cazurilor a ajuns la 38.300, dintre care 7.339 au fost confirmate prin analize de laborator, de la începutul anului 2024, potrivit Centrului African pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Africa CDC), informează agenţia de presă Xinhua, potrivit Agerpres.

În timpul unei conferinţe de presă care a avut loc joi seară, directorul general al Africa CDC, Jean Kaseya, a precizat că pe continentul african au fost raportate 3.186 de cazuri noi doar în ultima săptămână, dintre care 489 au fost confirmate, înregistrându-se totodată 53 de decese.

Jean Kaseya a subliniat faptul că epidemia de mpox rămâne o preocupare semnificativă pentru sănătatea publică de pe întregul continent. Şaisprezece ţări africane, situate în toate cele cinci regiuni ale Africii, au raportat cazuri de mpox.

Datele colectate de această agenţie specializată pentru sănătate din cadrul Uniunii Africane au arătat că cea mai afectată regiune este Africa Centrală, unde au fost înregistrate peste 99% din totalul deceselor cauzate de mpox în acest an. Şase ţări din centrul Africii au raportat 33.735 de cazuri suspecte, 7.109 de cazuri confirmate şi 975 de decese în 2024.

O problemă majoră de sănătate publică

“Odată cu creşterea numărului de cazuri, mpox este încă o problemă majoră de sănătate publică în Africa. Săptămâna trecută, am avut 3.186 de cazuri noi. În baza acestei tendinţe, ceea ce vedem în ultimele patru-cinci săptămâni este (o medie săptămânală de) 2.500 până la 3.000 de cazuri noi”, a spus Jean Kaseya. “Nu vedem o scădere în ceea ce priveşte decesele. Asta înseamnă că epidemia este încă acolo, este încă în creştere, şi trebuie să continuăm să ne concentrăm pentru a opri acest lucru”, a adăugat el.

Jean Kaseya a declarat că numărul de cazuri de mpox raportate în acest an a marcat o creştere uluitoare de 300% comparativ cu totalul cazurilor înregistrate în 2023. Republica Democrată Congo, Burundi, Nigeria, Coasta de Fildeş şi Uganda sunt primele cinci ţări care au raportat cele mai multe cazuri confirmate, reprezentând 98,7% din totalul cazurilor.

Solicitând consolidarea în continuare a eforturilor de combatere a răspândirii virusului, Jean Kaseya a subliniat necesitatea urgentă de a acorda prioritate investigaţiilor şi cercetării în rândul celor mai vulnerabile segmente ale populaţiei, cum ar fi copiii sub vârsta de 15 ani.

La jumătatea lunii august, CDC Africa a declarat epidemia de mpox din Africa o urgenţă de sănătate publică ce priveşte securitatea continentală. La scurt timp după aceea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat, de asemenea, mpox o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, activând cel mai înalt nivel de alertă globală pentru mpox pentru a doua oară în ultimii doi ani.

Mpox, cunoscută şi sub numele de “variola maimuţei”, a fost detectată pentru prima dată la maimuţe de laborator în anul 1958. Se crede că boala se transmite de la animale sălbatice, cum ar fi rozătoarele, la oameni sau prin contact între oameni. Este o boală virală rară, care se răspândeşte de obicei prin fluide corporale, picături respiratorii şi alte materiale contaminate. Infecţia provoacă de obicei febră, erupţii cutanate şi ganglioni limfatici umflaţi.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Radu Cristescu, reacție după stenogramele cu Marian Vanghelie: ‘Sunt reale, dar nu știu cine dracu a înregistrat / Este problema lui, nu este problema mea’

Publicat

in

Deputatul PSD Radu Cristescu a reacționat după stenogramele cu Marian Vanghelie, afirmând într-o intervenție telefonică la România Tv că sunt reale. Deputatul PSD s-a arătat deranjat că a fost înregistrat.

Mircea Geoană, după stenogramele Vanghelie-Cristescu: ‘Mesajul este o invenție, n-am mai vorbit cu el de 12 ani’

„Stenogramele sunt reale, dar nu știu cine dracu a înregistrat. Erau mai multe persoane. O întâlnire. Mă deranjează că s-a înregistrat o discuție particulară între mai mulți oameni politici. Este problema lui Marian Vanghelie, nu este problema mea”, a spus Cristescu, care nu a exclus faptul ca chiar Marian Vanghelie să fi înregistrat discuția.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Schimbările climatice au exacerbat ploile şi vânturile generate de uraganul Milton (raport)

Publicat

in

Ploile generate de uraganul Milton, în urma căruia cel puţin 16 oameni au murit în Statele Unite, au fost cu aproximativ 20%-30% mai abundente din cauza schimbărilor climatice, iar vânturile sale cu 10% mai intense, potrivit unei analize rapide a unei reţele ştiinţifice de referinţă, ce a fost publicată vineri, informează AFP, potrivit Agerpres.

Studiul realizat de World Weather Attribution (WWA) a ajuns la concluzia că dacă nu ar fi existat schimbările climatice, acest uragan ar fi atins uscatul în Florida cu forţa unui uragan de categoria 2, în loc de categoria 3, pe scara Saffir-Simpson, care măsoară intensitatea vânturilor şi care are cinci niveluri.

Potrivit Agenţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din Statele Unite, riscul de pagube materiale devine de patru ori mai mare la fiecare creştere în categorie.

Analiza WWA indică, de asemenea, că precipitaţii similare celor cauzate de uraganul Milton sunt în prezent de aproximativ două ori mai probabile din cauza încălzirii climei planetei noastre, a cărei temperatură medie a crescut deja cu 1,3 grade Celsius în raport cu era preindustrială.

Această analiză rapidă, publicată la doar două zile după ce uraganul Milton a atins uscatul în statul american Florida, este mai puţin amănunţită decât studiile realizate frecvent de acelaşi grup de cercetători internaţionali pentru a evalua legătura dintre evenimentele meteorologice extreme din diverse zone ale lumii şi dereglările climatice.

Studii despre uraganul Milton

WWA a publicat miercuri studii detaliate despre uraganul Helene, care a lovit Florida cu doar două săptămâni înaintea uraganului Milton, conţinând numeroşi factori similari.

Rezultatele obţinute pentru Milton sunt concordante şi cu alte rezultate obţinute pentru uragane care au devastat aceeaşi zonă, potrivit WWA.

“Suntem, aşadar, încrezători în faptul că aceste schimbări apărute la nivelul precipitaţiilor abundente (ale uraganului Milton) pot fi atribuite schimbărilor climatice de origine antropică”, au scris reprezentanţii WWA în noul raport.

Intensificarea rapidă a uraganului Milton a fost favorizată “de temperaturile foarte ridicate de la suprafaţa apei marine din Golful Mexic”, au adăugat ei.

Potrivit unei analize a cercetătorilor de la Imperial College din Londra, aproape jumătate din pagubele economice directe cauzate de uraganele Milton şi Helene în Florida – distrugeri de case şi alte clădiri – pot fi atribuite schimbărilor climatice. Amploarea acestor distrugeri este încă în curs de a fi evaluată cu precizie.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Mircea Geoană, după stenogramele Vanghelie-Cristescu: ‘Mesajul este o invenție, n-am mai vorbit cu el de 12 ani’

Publicat

in

JPMorgan, cea mai mare bancă americană, profit de 12,9 miliarde de dolari, peste aşteptări

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

JPMorgan, cea mai mare bancă americană, profit de 12,9 miliarde de dolari, peste aşteptări

Publicat

in

JPMorgan Chase a raportat profituri de 12,9 miliarde de dolari în al treilea trimestru din acest an, mult peste aşteptările analiştilor, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.

Totuşi, veniturile nete ale băncii au fost de 12,1 miliarde de dolari, în scădere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

După anunţul privind rezultatele financiare, acţiunile JPMorgan au crescut cu 4,5%.

Comisioanele percepute de divizia de investment banking au crescut cu 31% faţă de trimestrul trei al anului trecut, ajungând la 2,3 miliarde de dolari.

Veniturile din tranzacţionare ale JPMorgan au crescut cu 27%, faţă de anul trecut, până la 2,6 miliarde de dolari.

În acest timp, Wall Street aşteaptă cu nerăbdare dezgheţarea pieţei de M&As după ce dobânzile au început să scadă.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO Kamala Harris, fotografiată de Annie Leibovitz, pentru coperta revistei Vogue

Publicat

in

Kamala Harris, actuala vicepreşedintă a Statelor Unite şi totodată candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a apărut vineri într-o fotografie publicată pe coperta celui mai recent număr al revistei Vogue, ai cărei jurnalişti consideră că politiciana americană este “candidata epocii noastre”, informează AFP, potrivit Agerpres.

Celebra fotografă Annie Leibovitz a realizat imaginea publicată pe coperta revistei Vogue, în tonuri discrete: Kamala Harris, fost magistrat, în vârstă de 59 de ani, pozează aşezată într-un fotoliu, cu o urmă de zâmbet pe chip în timp ce poartă un costum-pantalon de culoarea ciocolatei şi o bluză asortată din satin.

Redactorul-şef al revistei de modă Vogue, foarte influenta Anna Wintour, nu a făcut un mister din faptul că o susţine pe vicepreşedinta americană.

Lungul articol consacrat Kamalei Harris în paginile revistei Vogue conţine multe anecdote biografice, în marea lor majoritate deja cunoscute, dar nicio dezvăluire politică sau personală majoră.

Vorbind despre ostilităţile din Orientul Mijlociu, de exemplu, vicepreşedinta Harris, care desfăşoară o campanie hotărât centristă şi moderată, nu renunţă la prudenţa sa obişnuită.

“Nu pot anticipa cum va fi situaţia peste patru luni”, a declarat ea, în contextul în care conflictul din Fâşia Gaza, declanşat de un atac fără precedent al organizaţiei teroriste Hamas asupra Israelului, s-a extins în Liban, odată cu ofensiva israeliană împotriva Hezbollah.

Candidata democrată la alegerile prezidenţiale din Statele Unite a dat asigurări încă de la lansarea campaniei sale din luna iulie că susţine dreptul Israelului de a se apăra şi dreptul palestinienilor la autodeterminare.

“O administraţie Harris, pentru a vorbi despre mine la persoana a treia, lucru cu care nu mă simt foarte confortabil, ar încerca să articuleze aceste aspecte şi să producă un discurs care să reflecte complexitatea şi nuanţa a ceea ce se întâmplă în regiune”, a declarat Kamala Harris pentru revista Vogue, fără să ofere alte detalii.

Vicepreşedinta americană, prima femeie de culoare şi de origine indiană care ocupă această funcţie, a apărut deja pe coperta revistei Vogue atunci când şi-a preluat mandatul la Casa Albă.

Atunci, revista Vogue a publicat pe coperta sa o fotografie care o arăta pe politiciana democrată într-o ţinută mai degrabă relaxată, purtând perechea ei preferată de tenişi din pânză, produşi de brandul Converse.

Mai mulţi internauţi au protestat, considerând că renumita publicaţie ar fi trebuit să aleagă o altă fotografie, mai îngrijită, în semn de respect faţă de funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.

Kamala Harris se bazează în cursa ei pentru funcţia supremă de la Casa Albă şi pe sprijinul oferit de reprezentanţii industriei de divertisment.

Ea a participat recent la o emisiune prezentată de o legendă a televiziunii americane, Oprah Winfrey, în timpul căreia numeroase staruri de la Hollywood au avut intervenţii pentru a îşi exprima în mod public susţinerea faţă de Kamala Harris.

content-image

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend